O analiză lucidă, puțin cam tardivă. Avem nevoie de soluții acum, după 27 de ani de rătăcire bezmetică
A șaptea scrisoare literară și pedagogică adresată românilor pe drumul salvării poporului român și al României
Autor: Prof Ștefan Dumitrescu, scriitor, purtător de cuvânt al Biroului de Viitorologie de la București
Războiul dus de URSS, SUA
și
Ungaria împotriva României în decembrie 1989
Evenimentele din decembrie 1989, care l-au răsturnat pe Nicolae Ceauşescu, nu au fost în niciun caz o revoluţie, aşa cum ne-au spus manipulatorii, autorii loviturii de stat din decembrie 1989 şi mass-media românească mincinoasă, care ne-au minţit şi ne-au manipulat într-un mod uluitor, cinic, oribil, foarte ruşinos pentru un popor care are o istorie milenară. Probabil nu se va putea estima niciodată cât de mult rău a făcut mass-media românească poporului român. Este foarte ruşinos şi pentru scriitorii şi jurnaliştii acestui popor, pentru educatorii lui, învăţători şi profesori, pentru oamenii de ştiinţă, pentru elita lui (pe care de fapt n-o prea are), care nu s-au prins nici până acum, după 27 de ani, că în decembrie 1989 nu a fost nicio revoluţie, CI UN RĂZBOI FOARTE DISTRUCTIV. De altfel, faptul că în decembrie 1989 am fost atât de uşor şi de total manipulaţi, ca şi cum am fi fost nişte copii oligofreni, ne arată care este nivelul educaţional al poporului român, cât de pregătit este el să facă faţă agresiunilor de tot felul. Şi, desigur, cât de slabi suntem ca popor!
Este o ruşine că ziariştii, scriitorii, psihologii, sociologii, politologii, oamenii de ştiinţă români nu au descoperit şi nu au spus poporului român că din 1989 încoace ne aflăm în război, şi încă ÎN CEL MAI MARE RĂZBOI CARE S-A PURTAT VREODATĂ PE PĂMÂNTUL ACESTA. Referitor la noţiunea de elită, noi spunem că în România, în istoria noastră din ultimele două veacuri, noi nu am prea avut ceea ce se înţelege prin cuvântul Elită. Adică mari minţi, mari oameni de cultură, mari ca oameni, care au o contribuţie însemnată la dezvoltarea culturii, a inteligenţei, a gândirii unui popor. Care prin cultura şi comportamentul lor sunt exemple de urmat. Care se pun în slujba poporului şi îi orientează pe oameni pe calea cea bună, care îi luminează şi le formează simţirea, gândirea şi comportamentul în sensul bun al cuvântului.
Începând cu deceniul al patrulea al secolului al XIX-lea am avut o mare minte, un mare gânditor politic în persoana lui Nicolae Bălcescu, iar gruparea pașoptistă în momentul Revoluţiei de la 1840 a fost cu adevărat elita ţării. Pentru că într-adevăr ea le-a arătat românilor calea pe care trebuie să meargă acest popor, direcţia în care merge istoria, calea acesta fiind progresul naţional. Este singura dată când poporul român a avut o elită în adevăratul sens al cuvântului. Care a trezit acest popor din starea de amorţire ajutându-l să iasă din feudalism. Gruparea paşoptistă a creat un program naţional şi un curent de mase, un curent de gândire social-politică în planul culturii, care a şi fost parţial aplicat în practică, acest program orientând societatea românească pe drumul progresului istoric. Mai mult, gruparea paşoptistă a organizat micii meseriaşi, orăşenimea şi ţărănimea şi a trecut la luptă pentru înlăturarea vechii ordini, şi pentru a aplica în practică Programul Revoluţiei de la 1848. Aceste evenimente constituie în istorie Revoluţia paşoptistă din Ţările Române, mai mult din Ţara Românească. Da, gruparea paşoptistă a fost în momentul 1848 ceea ce se numeşte elita ţării.
Ei bine, de la momentul 1848 nu am mai avut niciun grup de oameni politici care să formeze elita ţării, care să se gândească la binele poporului român şi la progresul lui, la interesele şi aspiraţiile lui şi să-şi dedice viaţa împlinirii lor… Am putea să numim totuşi personalităţile politice din Partidul Naţional Român de dinainte de 1918 care au militat pentru unirea Ardealului cu România ca oameni politici adevăraţi. Dar asta numai până în momentul realizării Marii Uniri, pentru că după 1918, intrând în partidele politice ale vremii, au devenit şi ei nişte veritabili şi lamentabili politicianişti ca Iuliu Maniu, A. Cuza, Octavian Goga etc, etc.
După Cuza, odată cu înfiinţarea partidelor politice, Partidul Naţional Liberal în 1875 şi Partidul Conservator în anul 1882, tinerii care fuseseră oameni politici autentici şi formaseră elita ţării la momentul 1848, după intrarea în partidele politice s-au îmbolnăvit şi ei de virusul neiertător al politicianismului. Aşa se face că după Cuza până la Primul Război Mondial şi în perioada interbelică am avut numai grupări politicianiste (nu şi partide politice, în adevăratul înțeles al cuvântului), formate nu din oameni politici adevăraţi, care să militeze pentru progresul ţării, pentru aspiraţiile poporului român, ci din politicianişti meschini, ca toţi cei din această nenorocită perioadă postcomunistă. Ca toţi cei din bolnava clasă politică românească!
În cea de-a două jumătate a secolului al XIX-lea, în bunătatea lui, Domnul ni l-a dăruit totuşi pe cel mai mare gânditor politic pe care l-am avut în ultimele două veacuri, care a fost şi este şi cel mai mare gazetar politic român. Este vorba, desigur, de Mihai Eminescu. Este de departe cel mai mare gânditor politic și cel mai mare gazetar politic, și desigur și cel mai mare poet, aşa după cum ştim cu toţii, pe care l-a dat acest neam în ultimele veacuri. Din păcate, așa după cum se știe, pentru că gânditorul politic și omul politic Eminescu (omul politic Eminescu nu a fost la fel de mare ca gânditorul politic), tocmai pentru că era un mare patriot, un om cinstit care lupta pentru interese poporului român, și pentru că a criticat în termenii cei mai obiectivi politicianiștii din vremea lui, cei care formau clasa politică a timpului, a fost scos de pe scena politică și asasinat. Acesta este unul dintre cele mai ruşinoase, mârşave, oribile evenimente din istoria noastră, şi el vorbeşte cât se poate de bine despre clasa politică românească… O clasă de politicianişti mediocri, de hoţi, demagogi, de inconştienţi, bolnavi de egoplasm, de axiofagie şi de inteligenţă negativă, care nu este capabilă să suporte, să accepte valoarea, pe care o elimină fără scrupule. O clasă politică bolnavă de patologiile psihologiei poporului român, criminală.
Din păcate, de la Eminescu până azi nu am mai avut niciun gânditor politic mare, care să fie capabil să pună bazele unui curent de gândire social-politică, unei doctrine social-politice care să crească din solul acestui popor, să fie expresia simţirii şi gândirii acestui neam milenar, şi care să-şi propună să împlinească aspiraţiile şi interesele poporului român. Să rezolve ceea ce noi am numit „problema românească”.
Am avut în schimb câţiva gazetari politici mari, din păcate foarte puţini, numai patru, patrioți adevăraţi dotați cu talent literar, care au folosit cuvântul și articolul ca să-i spună poporului român adevărul, adevărurile. Care au fost creatori de opinie, arătându-i poporului român problemele grave cu care se confruntă, revelându-i slăbiciunile dar şi laturile sale tari, spunându-i în faţă care sunt primejdiile care-l pândesc şi orientându-l pe calea cea bună, care să-l scoată la liman. Care să-l ajute să nu mai fie un popor nefericit, veşnic jefuit şi călcat în picioare. Învățându-l, arătându-i cum poate să fie un popor demn, puternic, bogat, victorios în istorie. Să nu mai fim tot timpul un popor victimă al istoriei! Este ceea ce încercăm şi noi în cultura română şi în istorie, cu umilele noastre puteri date de Domnul. Acești gazetari mari au fost Mihai Eminescu, Nicolae Iorga și Octavian Goga (aceștia fiind asasinați; să notăm acest lucru) și marele gazetar, atât de necunoscut azi, Pamfil Şeicaru, cel care după lovitura de stat de la 23 august 1944 a fost obligat să rămână în exil. Nu s-a mai întors niciodată în ţară. Nici nu ar fi fost posibil pentru că ar fi fost arestat şi băgat în închisorile comuniste unde ar fi murit, aşa cum au murit mulţi oameni politici şi patrioţi adevăraţi după ce comuniștii au ajuns la putere. Mai spunem de asemenea că cei trei mari gazetari Nicolae Iorga, Octavian Goga şi Pamfil Şeicaru din păcate nu au fost şi mari gânditori politici ca Eminescu.
Şi acum, din punctul de vedere al unui gazetar care doreşte să-i spună poporului său adevărul, să-i arete adevărurile crunte, nemiloase, periculoase, cu care se confruntă şi primejdiile care îl pândesc, să ne aplecăm asupra războiului mixt care a răsturnat în decembrie 1989 regimul comunist condus de Nicolae Ceauşescu, şi care a distrus, sperăm că nu pentru totdeauna, statul român autentic.
Precizăm, și subliniem, lovitura de stat care l-a dat jos pe Ceaușescu a fost dată în primul rând împotriva poporului român și a statului român, pe care l-a distrus definitiv, odată cu asasinarea lui Ceaușescu. Mai facem o precizare: evenimentele din decembrie 1989, toate făcând parte dintr-un scenariu KGB, CIA, serviciile secrete maghiare, franceze, sârbe, privite în ansamblul lor se constituie ca un război mascat, format la rândul lui dintr-o sinteză de războaie informaționale, psihologice, electronice, de gherilă urbană, război dus împotriva statului român și a poporului român, așa cum avea să se vadă foarte clar mai târziu. Pe cei care au hotărât şi au declanşat acest război mascat invizibil împotriva poporului român şi a României în anul 1989 nu-i interesa Ceauşescu, să-l dea jos pe Ceauşescu. Pe ei îi interesa să pună mâna pe România, pe bogăţiile ei, pe economia ei, care urma să fie privatizată, jefuită, distrusă pentru a transforma țara în piaţă de desfacere şi în colonie, şi pentru a-i lua pe nimic forţa de muncă. Este ceea ce s-a şi petrecut. Dar ca marii asasini economici ca URSS şi SUA, şi chiar Ungaria, să distrugă România, eventual s-o împartă, aşa cum a şi existat acest plan, trebuia distrus mai întâi Nicolae Ceaușescu (şi statul român), care se opuneau ca România să încapă pe mâna marilor asasini economici. Cum Ceauşescu reprezenta statul român autentic, şi cum el se opunea din răsputeri lui Gorbaciov şi imperialiştilor (voind să rămână la putere cu orice preţ; el şi Elena Ceauşescu erau bolnavi de putere) care sunt marii bancheri internaţionali şi marii asasini economici mondiali, este limpede că Ceauşescu trebuia eliminat mai întâi. Pe el trebuia să se concentreze lovitura pricipală.
Subliniem, aşadar, ca să ne fie limpede. Ca acest război complex, mascat, dus împotriva statului român (şi a poporului român), care trebuia distrus, să izbândească, trebuia mai întâi să fie distrus Ceaușescu, capul statului român. Ceaușescu era stânca ce le stătea în cale, de care se izbeau agresorii invizibili și de care nu ar fi putut să treacă, de aceea ei s-au ocupat în primul rând de proiectarea, de organizarea și executarea loviturii de stat care, aşa cum am văzut, s-a folosit de revolta populației, pe care au manipulat-o și au întărâtat-o, orientând ura şi revolta românilor împotriva cuplului Ceauşescu.
Așadar, mai precizăm încă o data: contrar a ceea ce se crede, în decembrie 1989 în România nu a avut loc doar o lovitură de stat. Lovitură de stat care făcea parte din sistemul de lovituri de stat din ţările foste socialiste, organizat, gândit și aplicat în practică de KGB pe parcursul anului 1989, și care a măturat şi a doborât asemenea unui castel de cărţi toate regimurile foste socialiste din Europa de Răsărit vasale Moscovei.
De ce spunem că în anul 1989 în România a avut loc un mare război hibrid, sau mixt (şi nu numai o lovitură militară)?
În primul rând pentru că începând cu primăvara anului 1989, în România au început să sosească în mașini Lada turişti, mii de turişti din Uniunea Sovietică care, chipurile, erau în tranzit către Iugoslavia. Aceşti turişti nu au mai ajuns niciodată în Iugoslavia ci s-au cazat în România pe unde au putut… Dormeau în maşinile lor Lada, erau organizaţi în grupuri, câte patru în fiecare maşină Lada, şi se alimentau făcând cumpărături de la alimentare. Mașinile Lada au fost văzute staționând în campinguri, prin păduri, dar au fost văzute și în parcările unor hoteluri. Până în decembrie 1989 se estimează că în România au venit în jur de 56 de mii de asemenea turişti. Aceştia aveau să fie cei care în primele zile ale pseudorevoluţiei din decembrie, aşa cum erau risipiţi în grupuri în toată ţara, în primul rând în centrele unde aveau să izbucnească revolte, spărgeau vitrinele magazinelor, se strecurau în grupurile de demonstranţi şi îndemnau la revoltă. La Timişoara, maghiari veniţi (agenţi specializaţi în războiul de gherilă urbană) din Ungaria au fost cei care au spart vitrinele magazinelor, s-au pus în fruntea coloanelor de demonstranţi, s-au strecurat în mijlocul demonstrațiilor şi au tras prin haină în armata română. Sau îmbrăcaţi în hainele armatei române s-au strecurat în rândul soldaţilor români şi au tras în mulţime ca să revolte mulţimea împotriva armatei.
Aşa a fost revoltată mulţimea şi la Timişoara şi la Bucureşti. Această revoltă a fost direcţionată împotriva lui Ceauşescu. Un muncitor timișorean care se afla în coloana de demonstranţi a povestit la televizor că l-a văzut pe securistul de la ei din uzină cum spărgea vitrinele și cum îi îndemna pe demonstranți să înainteze. Acesta este un argument sigur că la inițierea revoltei de la Timișoara, pe lângă agenţi străini au participat și oameni ai Securității române, care fuseseră racolați de KGB, făceau parte din ramura kaghebistă a Securității.
Ca să se ajungă la revolta din decembrie 1989, KGB-ul şi CIA racolaseră cu mult timp înainte o mare parte din Securitate, în primul rând capii (după mărturia unor ofiţeri din fosta Securitate, fuseseră racolate peste două treimi din Securitate). Ramura KGB-istă din Securitate, încă din martie 1989 (a se vedea cartea domnului general Corvin Lupu, în care se afirmă cu documente, deci foarte bine argumentat acest lucru) a închis depozitele naţionale cu mâncare, astfel încât alimentele să se strice în depozite, să nu ajungă la populaţie, pentru ca aceasta suferind de foame, umilită, să se revolte. Ceea ce s-a şi petrecut. Populaţia României, care stătea la cozi şi îngheţa în case de frig de mai bine de 7 ani, din 1982, bineînţeles că după ce a văzut că Timişoara iese în stradă şi se revoltă, cerând plecarea lui Ceauşescu şi strigând „Jos comunismul”, a declanşat în ziua de 22 decembrie 1989 revolte în mai multe centre judeţene şi industriale din ţară.
Radio Europa liberă, care ducea de mulţi ani un război informaţional şi psihologic împotriva lui Ceauşescu (care aveam să vedem că a fost mai mult împotriva statului și a poporului român) a anunţat în ziua de 21 decembrie 1989 că la Timişoara Securitatea lui Ceauşescu a făcut peste 60 de mii de victime, și au difuzat înregistrări cu rafalele puștilor mitralieră care trag în demonstranţi. Bineînţeles că această ştire, acest montaj de la radio Europa liberă a cutremurat și a indignat pur şi simplu întreaga societate românească. I-a revoltat pe români, i-a scos din case şi i-a asmuţit împotriva lui Ceauşescu. Această revoltă a românilor împotriva lui Ceauşescu a explodat în mai toate reședințele de judeţ, aşadar în mod stimulat, în ziua de 21 decembrie, după mitingul lui Ceaușescu.
În după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, chiar spre seară, din Palatul regal a început să se tragă cu foc intens în Comitetul Central (dar nu în balconul unde era Iliescu şi noua Putere) şi în Biblioteca Centrală Universitară, unde au fost distruse mii de valori inestimabile. Din acel moment a început să se tragă în tot Bucureştiul şi în multe localităţi din țară, la Sibiu, la Cluj, la Braşov, la Bacău, la Galaţi, la Constanţa, la Timişoara etc., unde teroriştii au împuşcat oameni. Au fost morţi şi răniţi. În zilele acelea au murit peste 1.200 de oameni, îndeosebi tineri care au fost chemaţi la televiziune ca să apere televiziunea de terorişti.
Teroriştii (unii dintre ei au fost prinşi, dar li s-a dat drumul; au fost de asemenea şi victime printre terorişti, unii fiind împușcați), care au fost de fapt trupe de gherilă urbană, pregătite pentru războiul de gherilă urbană, au avut acest rol: 1. de a crea panică – populaţia trebuia să fie panicată pentru a fi manipulată; 2. de a le inocula românilor ideea că teroriştii sunt ai lui Ceauşescu, fapt care i-a făcut pe români să fie şi mai revoltaţi împotriva lui Ceauşescu, să iasă pe străzi şi să dorească moartea Ceauşeştilor; 3. ca să aibă un motiv în plus să-i execute cât mai repede pe Ceauşeşti, ca aceştia să nu poată vorbi. Li se spunea românilor de la Televiziunea liberă (Doamne, ce ironie!), care ne manipula, că teroriştii fiind ai lui Ceauşescu şi misiunea lor fiind aceea de a-i apăra şi de a-i elibera pe Ceauşeşti, atunci când vor fi executaţi Ceaușeștii, teroriştii se vor retrage şi se vor linişti. Şi într-adevăr, după execuția Ceaușeștilor, în următoarele zile teroriştii s-au liniştit. Nu a mai fost nebunia din nopţile şi din zilele de 22, 23, 24 şi 25 decembrie când în orașe se trăgea ca pe front.
De asemenea, tot în zilele acelea când România era asaltată de terorişti, în spaţiul aerian al României apăreau escadrile de avioane şi de elicoptere, fapt care le spunea trupelor româneşti de la Antiaeriană că România este atacată din aer. De aceea trupele de la Antiaeriană trăgeau până înroşeau tunurile antiaeriene în avioanele şi elicopterele care intrau şi traversau spaţiul aerian al României, iar acestea nu cădeau. Se mirau toţi de ce nu cad avioanele şi elicopterele dacă se trăgea în ele. Mult mai târziu am aflat că acesta a fost ceea ce se cheamă război electronic. Țintele care apăreau pe radarele trupelor de la Antiaeriană nu erau avioane, ci ținte electronice false pentru a deruta unitățile de Antiaeriană. Dar mai ales pentru a crea spaimă în populația României și pentru a induce în populație și în armată ideea că forțe aeriene străine vin în sprijinul Ceaușeștilor. Războiul acesta electronic presupune o tehnologie înaltă şi la momentul acela, ca şi acum, de altfel, numai două state aveau tehnologia care le putea permite să creeze și să poarte un război electronic împotriva altor ţări. Şi acestea erau URSS şi SUA.
Aşadar în zilele acelea ale „revoluţiei” (ce păcăleală să numeşti un război mascat, electronic, care agresează România, revoluţie, ce mascaradă, ce ruşine pentru armata română, pentru serviciile ei secrete, pentru România în general) din decembrie 1989, România a fost agresată aerian cu acest război de tip electronic, de cele două mari puteri ale momentului, SUA şi Uniunea Sovietică. Asta fără ca România să le declare război sau să existe vreo problemă între România şi SUA sau între România şi URSS, România fiind în acel moment o țară suverană şi independentă, care nu le făcuse nimic, nu le lezase niciun interes nici Statelor Unite nici URSS-ului, astfel încât acestea să aibă motiv să atace România şi să o destabilizeze.
Cu alte cuvinte, în anul 1989 vorbim, îndeosebi în decembrie 1989, de un război nedeclarat al SUA şi al URSS unite, înţelese să lupte împotriva noastră, pentru a-l da jos pe conducătorul ţării şi pentru a distruge statul român. În cazul acestui tip de război ne găsim în situaţia unui război ciudat, cu care conducerea ţării, dar nici armata şi nici serviciile secrete ale României, vorbim de Securitate, serviciul secret din interior şi de DIE, serviciul secret care spiona în exterior, nici Academia Română, nici intelectualitatea, nici poporul român habar nu aveau. Pentru că niciodată în istoria lor conducerea ţării, armata, serviciile secrete românești nu se confruntaseră cu un război de tipul războiului mascat-invizibil. Adică al războiului în care habar nu ai cine te atacă şi îţi vrea răul, de ce te atacă, de ce forţe, metode şi mijloace dispune, astfel încât să poţi să încerci măcar să te aperi. Poporul român şi conducerea lui erau obişnuite încă de la Basarab I cu tipul de război militar, care se poartă pe faţă, în care ştii cine te atacă, de ce forţe dispune, ce metode şi strategii foloseşte etc.
Şi iată că acum eram confruntaţi cu un război de un tip total necunoscut, de care habar nu aveam. Nici conducerea ţării, statul român, reprezentat de cuplu Ceauşescu şi de conducerea partidului şi a statului, de CPEX, nici Armata Română, nici conducerea ei, nici serviciile secrete habar nu aveau. Şi pentru că nu au avut nicio cunoştinţă despre acest tip de război, adică se aflau în situaţia de minus informaţie şi de fenomen minus informaţie, nici nu au putut gândi o strategie prin care să se apere, prin care să dejoace planurile agresorilor. Pentru că în războiul acesta, Nicolae Ceauşescu, la cultura lui şi la informaţiile pe care le deţinea, minime în raport cu cele pe care ar fi trebuit să le ştie, era şi orb şi surd, ca un om legat la ochi care nevăzând duşmanii crede că nu i se va întâmpla nimic. Acesta este raţionamentul pentru care Nicolae Ceauşescu, deşi ştia că Brucan şi cei şase autori ai scrisorii care fusese citită la Europa liberă în vara anului 1989 (şi care fuseseră colegii lui în PC din România, în PMR şi în PCR, este vorba despre Gheorghe Apostol, prietenul lui Gheorghiu Dej, de Corneliu Mănescu, de Silviu Brucan, de Alexandru Bârlădeanu şi de alţi doi, toţi colegii lui de pe vremea lui Dej, cu care făcuse parte din conducerea partidului) fac dizidenţă în partid, îl critică, vor înlocuirea lui, nu a luat nicio măsură mai severă împotriva lor. Ceauşescu, neinformat fiind de conducerea Securităţii (în primul rând de Iulian Vlad) nu credea în ruptul capului că va fi răsturnat şi asasinat. Conducerea Securităţii avusese grijă să-l informeze doar parţial despre ce i se pregăteşte, despre ce hotărâseră la Malta George Busch şi Mihail Gorbaciov, despre ce complot teribil se urzeşte împotriva lui de mult timp, dar mai ales despre faptul că el va fi dat jos în urma unei lovituri de stat şi a unui război sofisticat şi mascat despre care nici Ceauşescu, nici conducerea armatei, nici partidul nu aveau habar.
Dar să vedem ce tip de război a fost războiul din decembrie 1989 care a manipulat poporul român într-un hal fără de hal, într-un mod inimaginabil, asmuţindu-l împotriva lui Ceauşescu şi a statului român autentic, pe care l-a distrus totalmente şi care nu a mai apărut nici până acum, anul 2017, fiind înlocuit, ca să-i păcălească pe români, pe care i-au luat de proşti, cu o grupare mafiotă pe care au botezat-o statul de drept.
Aşa cum am spus, în decembrie 1989 Ceauşescu (care a întruchipat şi a condus vremelnic statul român autentic între 1965 şi 1989, făcând ca perioada în care el s-a aflat la conducerea ţării să fie perioada în care s-a construit cel mai mult în istoria milenară a poporului daco-român), statul român, PCR, care a dispărut şi el, poporul român şi România s-au confruntat cu un război mascat mixt, hibrid. Au fost obiectul şi victima acestui război hibrid. L-am numit război mixt sau hibrid pentru că acest tip de război conţine în proiectul lui (el fiind proiectat în laboratoarele psihologice şi militare ale KGB-ului, ale CIA, ale serviciilor secrete maghiare, franceze etc.), în structura lui şi în desfăşurarea sa procesuală, elemente (mijloace, metode, acțiuni, operații, strategii etc.) care aparţin atât războiului mascat invizibil (în care agresorul foloseşte instrumente şi metode care nu se văd, total mascate) dar şi elemente care aparţin războiului de tip militar.
Elementele care țin de categoria războiului mascat invizibil sunt:
1. Războiul informațional împotriva lui Ceaușescu, care se ducea de mulți ani, care era pur și simplu satanizat. În zilele când la Timișoara au început revoltele, la radio Europa liberă a fost pusă o bandă cu o mitralieră care trăgea zeci de minute. Așa după cum ne aducem aminte, la Europa liberă s-a spus că ceea ce auzim noi sunt mitralierele armatei care trag în mulțime, și că până în acea zi la Timișoara erau deja 60.000 de morți. O manipulare mai cumplită decât aceasta nici că se poate imagina. Apoi mesajele care se spuneau la televiziunea română după plecarea lui Ceaușescu. Atenție, apa a fost otrăvită, teroriștii sunt ai lui Ceaușescu. Intrați în case, să nu stați la balcoane că se trage etc.
2. Acest război informațional prin care românii au fost manipulați, înrăiți, revoltați, dezorientați, asmuțiți asupra lui Ceaușescu a fost în același timp și un război psihologic.
3. Manipularea masivă a oamenilor a fost tot un element al războiului mascat.
4. Faptul că prin anunțurile de la televiziunea română unități militare au fost puse să se împuște între ele, așa cum s-a petrecut la Otopeni.
5. Apoi, revolta românilor împotriva lui Ceaușescu și a comunismului a fost de asemenea tot un element al războiului mascat.
6. Lovitura de stat mascată de revolta populară a fost tot un element care ține de războiul mascat.
Iar elemente care aparţin războiului de tip militar au fost trupele de comando, turiştii kaghebiști care au venit în maşinile lor Lada, care au participat la stimularea revoltei populare şi care au devenit apoi teroriştii care au tras și au înfricoșat România în zilele acelea. Ei au fost cei care au montat pe blocuri, în locuri ferite, simulatoare care le dădeau impresia oamenilor şi trupelor din armată că pe blocuri sunt mitraliere care trag în ei. Şi atunci militarii români au răspuns şi ei cu foc… Și chiar au fost militari care știind sau crezând că se trage în ei au tras cât au putut în locul de unde credeau ei că se trage. Așa s-au împușcat militarii unii pe alții! Așa au murit foarte mulți oameni.
Ce ruşine pentru Armata Română, pentru conducerea ei (din care unii, ca generalul Victor Stănculescu, Vasile Ionel etc. au făcut parte din rândul complotiştilor; acelaşi lucru îl spunem şi despre conducerea Securităţii, cu generalul Iulian Vlad, care a fost factorul principal care a permis acest război hibrid şi care a participat din plin la lovitura de stat care l-a răsturnat pe Ceauşescu) ca şi pentru conducerea serviciilor secrete ale României, care în acest război teribil şi-au trădat țara și care au participat în mod direct la distrugerea statului roman.
Acum, uitându-ne înapoi, ne întrebăm: bun, Securitatea și armata l-au dat jos pe Ceaușescu (făcând jocul agresorilor străini, fiind cozile lor de topor), au distrus statul român, care a fost înlocuit cu o grupare de mafioți, de jefuitori, de un grup de interese numit stat de drept. Și cu asta ce au făcut? Văd ei, cei din conducerea Securității și a armatei de atunci, cei care au complotat împotriva lui Ceaușescu, făcând jocul KGB-ului și al serviciilor secrete străine, halul în care a ajuns România, economia românească, poporul român, destrămat și înjumătățit, distrus? Oare regretă ei măcar un strop că prin acțiunea lor din decembrie 1989 au participat direct la distrugerea României? Și dacă au distrus România și poporul român, mai pot ei repara ceva din distrugerile imense provocate organismului național românesc?
Nu mai pot repara nimic, și din păcate vedem că și noi (întregul popor român), cei care am trăit după 1989, am fost incapabili să apărăm ce a construit poporul român în 50 de ani. Am fost incapabili să oprim distrugerile provocate de războiul ruso-americano-maghiar declanșat în decembrie 1989 împotriva României (descris mai sus). Și a marelui război mascat-invizibil al cărui obiect și a cărui victimă a fost România de la căderea lui Nicolae Ceaușescu până azi, război care a distrus organismul național românesc într-o proporție de peste 70-80%.
Dar despre acest război a cărui victimă au fost poporul român și România începând cu 1 ianuarie 1990 până azi vom vorbi în Scrisoarea literară și pedagogică următoare.
Deocamdată să consemnăm această premieră: faptul că avem pentru prima dată în istorie un război perfect coordonat ruso-americano-maghiar, dus prin serviciile secrete ale celor două supraputeri împotriva noastră. Război ordonat de marii bancheri mondiali și aprobat de președinții URSS și SUA, Mihail Gorbaciov și George Busch, la Malta. Într-adevăr, la Malta, celebra întâlnire de la Malta, care nu întâmplător rimează cu Ialta (amândouă fiind Întâlniri la care mai marii lumii și-au împărțit sferele de influență), din 4 noiembrie 1989, Mihail Gorbaciov și George Busch au dat undă verde evenimentelor care au fost declanșate în România în decembrie 1989. Care l-au alungat pe Nicolae Ceaușescu de la putere, care au distrus statul român și au făcut peste 1.200 de victime. Evenimente pregătite cu mult înainte de KGB, de CIA, de serviciul secret maghiar care au colaborat perfect în vederea distrugerii lui Ceaușescu și a statului român. Evenimente despre care am afirmat și am și demonstrat că se constituie ca un Război teribil dus împotriva statului român, pe care l-a distrus, și a României.
Citiţi şi:
Serviciile secrete, loviturile de stat şi atentatele
yogaesoteric
20 aprilie 2017