O bancă are voie legal să împrumute sume între 10 şi 30 de ori mai mari decât cele pe care le are fizic în seif

de Mihai Vasilescu

Băncile au dreptul să dea bani pe datorie cu până la 10-30 ori mai mult decât au ele fizic în cont. Procedeul se numeşte fractional reserve banking, adică o bancă are voie legal să împrumute sume între 10 şi 30 de ori mai mari decât sumele pe care le are fizic în seif. Din această cauza s-a ajuns în SUA ca numai 5% din bani să fie tipăriţi fizic – restul de 95% există şi apar ca şi credite, cecuri, bani digitali.

90% din banii care sunt împrumutaţi de bănci sunt creaţi din nimic. Bani pentru care debitorul plăteşte dobândă. Astfel, se ajunge la situaţia absurdă în care debitorul plăteşte dobândă la nişte bani pe care banca nu-i avea înainte ca acesta să contracteze acel credit.  

Fractional reserve banking are o mare legătură cu Banca de Rezervă Federală – Federeal Reserve Bank – o bancă privată care a confiscat aurul cetăţenilor americani printr-un decret al guvernului, înainte de cel de-al doilea război mondial. De mai bine de 50 de ani, Rezerva Federală tipăreşte bani fără nicio acoperire, bani din nimic.

Citiţi şi:
Dictatura financiară, soluţia dictată de grupul Bilderberg pentru rezolvarea crizei actuale
În ciuda deciziei Congresului, preşedintele SUA acordă ajutor corporaţiilor auto falimentare

yogaesoteric
25 aprilie 2009

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More