O cercetătoare ne spune: Jumătate din copiii din SUA vor suferi de autism datorită glifosatului


Glifosatul, un element din ierbicidul Roundup, a fost acuzat pentru cauzarea autismului la copii iar acum, de provocarea cancerului

 

O cercetătoare de la MIT (Massachusetts Institute of Technology) a făcut afirmaţia îndrăzneaţă că jumătate dintre toţi copiii din Statele Unite vor fi autişti până în 2025 datorită expunerii la toxicitatea glifosatului din produsele modificate genetic.

Stephanie Seneff, o cercetătoare de la Laboratorul pentru Ştiinţa Calculatoarelor şi Inteligenţa Artificială din cadrul MIT, a declarat într-o conferinţă recentă pe tema organismelor modificate genetic (OMG) că această cifră şocantă este o estimare bazată pe „rata prezentă”.

Seneff a evidenţiat cum glifosatul se află în multe produse datorită creşterii răspândirii porumbului modificat genetic şi a aditivilor din soia.

„Toţi participanţii la conferinţă s-au agitat deoarece au început să aibă dubii serioase în a-şi mai hrăni copiii, sau pe ei înşişi, cu orice produs care conţine porumb sau soia, care sunt aproape în întregime modificate genetic şi, astfel, contaminate cu erbicidul Roundup (produs de gigantul Monsanto) şi glifosatul său”, a declarat unul dintre speakeri la conferinţă.

Seneff a declarat că, în ciuda afirmaţiilor făcute de Monsanto (principalul producător mondial de produse modificate genetic) că propriile sale chimicale nu ajung în organismul uman, flora noastră intestinală deţine platforma necesară ca Roundup să treacă de bariera intestinală și să pătrundă în organism. De asemenea, ea a notat că unele dintre chimicalele aflate în Roundup nu sunt testate.

„În opinia mea, situaţia este aproape dincolo de a mai putea fi remediată”, a declarat dr. Seneff după prezentarea sa. „Trebuie să luăm măsuri drastice.”

Totuşi, afirmaţiile lui Seneff au fost puternic criticate.

„Există o subcultură ideologică care este motivată să învinuiască toate bolile lumii pe factorii de mediu şi pe abuzurile corporaţiilor sau guvernelor. Deseori acest lucru serveşte unei tendinţe ideologice mai profunde, care se opune vaccinurilor, OMG-urilor sau care promovează acţiunile ecologiste extreme. Cel mai recent element luat în vizorul acestei tendinţe este glifosatul, care este învinuit pentru autism. Glifosatul este ingredientul activ al erbicidului Roundup”, a scris dr. Steven Novella pe blogul său.

„Glifosatul a fost larg folosit de aproape 40 de ani şi, după introducerea culturilor modificate genetic, care rezistă erbicidului Roundup, utilizarea acestuia a crescut semnificativ în ultimii 20 de ani. Prin urmare, a devenit o ţintă populară pentru campaniile anti-OMG.”

Steven Novella a declarat că afirmaţiile lui Seneff au la bază doar „pure speculaţii, date ştiinţifice incorecte şi o logică greşită”. Acesta a spus acelaşi lucru despre afirmaţiile dr. Seneff în privinţa copiilor autişti, respingându-le ca fiind „o extrapolare rudimentară a unei aparente creşteri a cazurilor de autism în anii recenţi”.

Pe de altă parte, dr. Mercola a subliniat faptul că cercetările anterioare ale dr. Seneff asupra erbicidului Roundup şi a glifosatului au arătat că reziduurile, care pot fi găsite în majoritatea alimentelor populare din Occident, „sporesc efectele dăunătoare ale altor reziduuri chimice conţinute în diverse alimente şi ale toxinelor din mediu, ducând la situaţia în care funcţiile normale ale organismului uman sunt subminate şi facilitează apariţia bolilor”.

Lucrările dr. Seneff au evidenţiat răspândirea utilizării glifosatului în Occident, precum şi creşterea numărului de potenţiale efecte secundare legate de această chimicală toxică: numărul tot mai mare de cazuri de copii cu IBD (boală inflamatorie a intestinului) sau a cazurilor de insuficienţă renală la lucrătorii în agricultură.

„Ea a colectat în mod meticulos statistici asupra utilizării glifosatului şi a diverselor boli şi afecţiuni, incluzând autismul. Este greu de imaginat o potrivire mai perfectă decât cea între utilizarea glifosatului şi creşterea numărului de cazuri de autism”, a adăugat dr. Mercola.


Citiţi şi:

Erbicidul de la Monsanto care conţine glifosat este corelat cu cazuri de cancer cerebral la copii

Organismele modificate genetic sunt de 125 de ori mai periculoase decât se ştia

Şapte minciuni mortale ale agriculturii industriale (I)

 

yogaesoteric
28 martie 2016

 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More