O companie farmaceutică americană a crescut cu 5.000% preţul unui medicament ce poate salva vieţi în caz de SIDA sau cancer

 

Prețul unui medicament care luptă împotriva unui parazit obişnuit care afectează fiinţele umane cu sistem imunitar slăbit a fost mărit de 5.000 de ori, până la 750 de dolari pastila, de singura companie din America care produce pastila!

Daraprim (pirimetamina) tratează toxoplasmoza, cea de a doua cea mai întâlnită boală transmisă pe cale digestivă, care afectează cu uşurinţă persoanele bolnave de SIDA sau cancer.
Conform Centers for Disease Control din SUA (Centrele pentru Controlul Bolilor), este posibil ca aproximativ 60 de milioane de oameni din Statele Unite să sufere de toxoplasmoză, care poate afecta creierul provocând probleme cerebrale sau orbire.

În august 2015, Turing Pharmaceuticals din New York a crescut preţul la Daraprim de la 13,5 de dolari pastila, cât costa inițial, după ce a cumpărat licenţa pentru medicament de la Impax Laboratories.

„Aceasta este o creştere uriaşă”, a spus Judith Aberg, purtătoarea de cuvânt a Asociaţiei Medicale pentru bolnavii cu HIV din Statele Unite. „Chiar şi pacienţii care au asigurare pot avea probleme în a-şi procura acest medicament. Adesea companiile de asigurări pun medicamentele cu preţ mare în categoria «specială», fiind necesar ca pacienţii să plătească sute sau chiar mii de dolari pe an pentru a avea acces la ele. Pacienţii a căror asigurare le cere să plătească 20% din cost – o practică obişnuită – vor plăti din buzunar 150 de dolari pe pastilă”.

Boala poate conduce la deces şi se transmite prin consumul de carne gătită insuficient, prin contactul cu ustensile de bucătărie infectate, prin consum de apă murdară şi prin contactul cu fecale de pisică infectate cu toxoplasmoză. Femeile însărcinate pot transmite acest parazit copilului, iar pacienţii care au primit un organ prin transplant se pot îmbolnăvi dacă donatorul era infectat.

„Daraprim face diferenţa între oamenii infectaţi cu toxoplasmoză care văd și cei care nu văd, între nou-născuţii bolnavi care cresc și trăiesc vieți fericite cu familiile lor și cei care nu au această șansă”, a afirmat Rima McLeod, director medical la Centrul pentru Toxoplasmoză al Universităţii din Chicago.

Aberg a declarat că nu există alternative medicamentoase pentru Daraprim, iar alte tratamente nu sunt suficient de puternice.

Craig Rothemberg, purtătorul de cuvânt al companiei Turing, a apărat creşterea preţului spunând că acei bani vor finanţa cercetări viitoare pentru tratamentul toxoplasmozei. El a spus, de asemenea, că Turing lucrează cu spitale şi cu furnizori de medicamente pentru a oferi programe de co-sponsorizare şi posibilitatea de achiziţionare gratuită a tratamentului de către pacienţii neasiguraţi.

„Nu a existat nicio inovaţie în tratarea toxoplasmozei”, a afirmat Rothenberg. „Acest fapt a fost îndelung neglijat în comunitatea pacienţilor”.


Citiţi şi:

Industria farmaceutică (II). Un adevărat «exemplu» de marketing eficient
Zece dezvăluiri şocante despre industria farmaceutică americană

 

yogaesoteric
7 decembrie 2015

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More