O perspectivă inedită şi cutremurătoare asupra abuzurilor şi persecuţiilor autorităţilor române în cazul lui Gregorian Bivolaru (1)
Despre „dubla ipostază” a lui Gregorian Bivolaru,
românul cu cele mai multe portrete robot realizate de Poliţia română
de Maria Nicola
Numeroase abuzuri ale autorităţilor române asupra lui Gregorian Bivolaru au fost deja prezentate în diferite articole de pe site-ul nostru; totuşi subiectul este practic inepuizabil şi aceasta datorită varietăţii şi întinderii în timp a abuzurilor şi persecuţiilor flagrante ale autorităţilor în acest caz. Vom puncta în cele ce urmează unele aspecte despre care s-a vorbit mai puţin şi care sunt, aşa cum veţi constata cu siguranţă, elocvente şi cutremurătoare.
În acest articol vom analiza aşa-numita „dublă ipostază” în care pare să se afle Gregorian Bivolaru, din perspectiva autorităţilor române şi mai ales din perspectiva sistemului judiciar român. În anul 1989, autorităţile comuniste l-au internat forţat pe Gregorian Bivolaru la spitalul psihiatric Poiana Mare, cu diagnosticul fals de „dezvoltare paranoică a personalităţii cu elemente obsesivo-fobice pe fond psihopat schizoid”, punând astfel la cale distrugerea sa prin tratamentul medicamentos specific care are fi trebuit să îi fie administrat. Metoda era deseori folosită în timpul regimului comunist pentru îndepărtarea persoanelor considerate dizidente şi indezirabile. În acea perioadă, aşa cum ştim cu toţii, nu se recunoştea niciodată pe faţă caracterul politic al condamnărilor, ci în loc de aceasta se inventau de regulă pretextele unor infracţiuni de drept comun (care erau înscenate). În plus, exista şi această metodă a închiderii pe baza unor diagnostice psihiatrice (şi acestea falsificate) în instituţii specializate, unde administrarea de medicamente urmărea să îi transforme într-un timp relativ scurt pe respectivii dizidenţi în „legume”.
În cazul lui Gregorian Bivolaru, autorităţile române – atât în timpul regimului comunist, cât şi după căderea acestui regim – au acoperit toată gama posibilă de tehnici de distrugere şi înlăturare a „elementelor nedorite”, prin intermediul unui volum aproape neverosimil de persecuţii şi nedreptăţi. Astfel, în anul 1989 Gregorian Bivolaru a fost declarat în mod abuziv a fi „iresponsabil” şi a fost închis la Poiana Mare. Ulterior, deşi imediat după evenimentele din 1989, el a fost pus în libertate, totuşi medicii au refuzat să îi modifice acest „diagnostic” – şi aceasta fără a-i face o examinare de specialitate care să-i ajute să constate care este situaţia sa reală. Sperăm că după verdictul final care recunoaşte caracterul politic al internării lui Gregorian Bivolaru în 1989 să poată fi definitiv corectat şi acest aspect. Totuşi, chiar şi după acest verdict, din punct de vedere medical şi, prin urmare, şi din punct de vedere juridic, Gregorian Bivolaru este deocamdată considerat a fi în continuare „iresponsabil”. În această direcţie ne întrebăm pe bună dreptate, cum este posibil ca el să fie totuşi urmărit penal şi judecat ca şi cum ar fi responsabil? Pentru cei care nu sunt în temă cu unele detalii ale legilor româneşti, reamintim faptul că persoanele considerate iresponsabile din punct de vedere psihic nu pot fi urmărite şi judecate penal, ci eventual vor fi supuse unui tratament medical adecvat. În niciun caz, acestea nu pot fi considerate responsabile în faţa legii de faptele lor.
Ori, ca un exerciţiu necesar de logică sănătoasă, haideţi să remarcăm această revoltătoare flexibilitate a autorităţilor române, care îl declară după cum au chef şi după cum le convine, pe Gregorian Bivolaru: fie iresponsabil (pentru a-l discredita şi pentru a-l batjocori), fie responsabil (pentru a putea să îl condamne penal). Mai corect spus, autorităţile române îl declară pe Gregorian Bivolaru atât iresponsabil, cât şi responsabil. Iată că Gregorian Bivolaru este şi din acest punct de vedere un caz singular şi totodată un caz record pentru autorităţile acestui stat. Remarcăm însă că aceste abuzuri nu sunt niciodată realizate într-un mod câtuşi de puţin discret sau, ca să facem o figură de stil, „elegant”. Întotdeauna, ele sunt însoţite de atâta perversitate şi răutate gratuită încât sunt, şi mai evident, de-a dreptul groteşti. Atunci când Gregorian Bivolaru a fost externat din sinistrul spital unde fusese internat la ordinele lui Ceauşescu, el a solicitat imediat modificarea acestui diagnostic, dar medicii nu au vrut pur şi simplu să modifice diagnosticul respectiv – probabil pentru a nu fi traşi la răspundere pentru diagnosticul fals anterior.
În plus, deşi era evident că internarea abuzivă a lui Gregorian Bivolaru în anul 1989 a fost o nedreptate „strigătoare la cer”, totuşi ulterior autorităţile au căutat din nou să îl închidă în acelaşi mod, forţat, pe motive psihiatrice, după ce probabil au ajuns la concluzia că succesul şcolii româneşti de yoga, care avea deja zeci de mii de cursanţi, nu este pe placul celor care dirijează din umbră evenimentele în această ţară. În 1996, an în care autorităţile erau extrem de îndârjite împotriva şcolii româneşti de yoga şi au recurs la diverse acţiuni deosebit de agresive (atentate, descinderi, percheziţii, campanii de presă), Gregorian Bivolaru a fost convocat de IML pentru restabilirea diagnosticului său psihiatric. Nu era nicidecum vorba de o intenţie corectă de reevaluare a acestuia, ci se intenţiona reeditarea diagnosticului de „iresponsabilitate”, în speranţa unei finalităţi similare. Fiind avertizat, din fericire, de unele persoane asupra acestui veritabil complot care viza închiderea sa, Gregorian Bivolaru a refuzat să se prezinte atunci la IML, în ciuda hărţuielilor extrem de violente la care a fost supus (şi care au implicat inclusiv o campanie de presă deosebit de murdară).
Într-un mod de-a dreptul grotesc, atunci când Gregorian Bivolaru a solicitat să fie reconsiderat diagnosticul său fals care îl declara iresponsabil, a fost din nou batjocorit, considerat bolnav psihic şi iresponsabil, iar cei care ar fi trebuit să corecteze acest abuz i-au râs în nas şi i-au spus: „câte zile o să ai tu, în România o să fii o persoană iresponsabilă!”. Cu toate acestea, în mod paradoxal, iată că procurorii şi judecătorii se prefac că au uitat că el a fost declarat iresponsabil, deşi după mai bine de 20 de ani, situaţia lui Gregorian Bivolaru a rămas neschimbată în scripte. Astfel, pentru procurori şi judecători, Gregorian Bivolaru este responsabil, deşi autorităţile au refuzat să-i modifice încadrarea ca iresponsabil! Această stranie „dublă ipostază” este o nedreptate evidentă şi revoltătoare şi este o situaţie deosebit de gravă, căci iată că autorităţile îl consideră deopotrivă „iresponsabil”, pentru a-l batjocori şi a-l priva de anumite drepturi, dar deopotrivă „responsabil”, pentru a putea să-l acuze de infracţiuni inventate, de drept comun şi pentru a-l putea închide, deşi el este nevinovat.
Este evident că autorităţile au avut tot interesul să-l „lase” pe Gregorian Bivolaru să fie „iresponsabil” şi nu s-au oprit aici! După cum am spus mai sus, la câţiva ani după „revoluţie”, au făcut o comisie specială la Institutul medico-legal şi l-au somat în mod abuziv pe mentorul MISA să se prezinte în faţa comisiei respective. Aceste aspecte foarte grave ne arată de altfel că nimic nu s-a schimbat, din unele puncte de vedere, în ceea ce priveşte atitudinea autorităţilor române în cazul lui Gregorian Bivolaru, iar din alte puncte de vedere situaţia este chiar mai gravă în actualul regim! Dacă în 1989 autorităţile măcar au consemnat oficial scoaterea de sub urmărire penală a lui Gregorian Bivolaru, deoarece s-a luat măsura internării în spitalul psihiatric Poiana Mare, după 1989 ele nu mai au nicio jenă în a-l considera deopotrivă, iresponsabil, dar şi responsabil, pentru a-l pune sub urmărire penală, a-l judeca şi toate acestea cu scopul de a-l închide, chiar dacă este nevinovat!
Pentru orice observator lucid devine evident faptul că regimul actual practică şi el, ca şi regimul ceauşist, metoda de a condamna persoanele considerate indezirabile prin înscenarea unor infracţiuni de drept comun. Ori aceasta s-a petrecut şi în cazul lui Gregorian Bivolaru, a cărui nedreaptă condamnare procurorii o caută cu orice preţ, în diferitele dosare pe care i le-au făcut. Toate aceste dosare fac referire la infracţiuni de drept comun, deşi supravegherea MISA şi a lui Gregorian Bivolaru a fost justificată prin faptul că MISA ar fi o… organizaţie extremistă care, chipurile, ar pune în pericol siguranţa naţională, motiv pentru care mandatele de urmărire şi interceptare erau considerate a fi „secrete de stat”.
Să remarcăm şi în această direcţie năucitoarea şi revoltătoarea dualitate a autorităţilor, căci mandatele respective, pretinse „secrete de stat”, au fost brusc desecretizate „ca din întâmplare”, după ani de zile în care avocaţii lui Gregorian Bivolaru nu au putut avea acces la ele, cu câteva zile înainte de înfăţişarea finală din cadrul acestui proces tocmai pentru ca avocaţii apărării să nu aibă timp să le conteste. Aceste aspecte sunt deosebit de grave şi arată că România nu este nicidecum un stat de drept şi că justiţia românească este cel puţin şchioapă şi oarbă. Căci mandatele respective invocau motive de siguranţă naţională pentru a se intercepta convorbirile telefonice ale lui Gregorian Bivolaru şi ale oricărui alt cursant MISA, ca să zicem aşa, „la liber”, dar la final singura acuzaţie care a putut fi formulată este o pretinsă relaţie cu o minoră care s-ar fi desfăşurat, chipurile, cu ani în urmă, înainte de declanşarea urmăririi penale. Dacă aşa-zisele dovezi, nişte listinguri ale unor presupuse înregistrări care nu au fost şi nu pot fi expertizate, ar fi reale, cum pot explica autorităţile pasivitatea lor timp de doi ani de zile în faţa unor asemenea presupuse ilegalităţi? Şi cum vor explica necesitatea ca aşa-zisei părţi vătămate să-i fie luate declaraţii cu forţa, după ce a fost răpită din pat de către mascaţi şi sechestrată timp de mai multe ore, în absenţa unui avocat sau tutore legal?
Pe bună dreptate, semnalăm opiniei publice modul cu adevărat batjocoritor în care s-a procedat, mai întâi afirmându-se că aceste mandate nu pot fi divulgate pentru că sunt secrete de stat, iar apoi când procurorii au avut interes să le prezinte în încercarea disperată de a modifica hotărârile judecătoreşti favorabile lui Gregorian Bivolaru, brusc au fost scoase „din pălărie” acele mandate. Deci în tribunalele din România ne jucăm de-a baba oarba? Uite justiţia, nu mai e justiţie! Uite mandatul, nu-i mandatul! E secret, nu-i secret! Această bâlbâială în ceea ce priveşte mandatele de interceptare a convorbirilor precum şi existenţa unor multiple „erori” în procesele verbale de redare a convorbirilor demonstrează că dosarul este cusut cu aţă albă şi ne arată că, de fapt, se fac nişte abjecte jocuri de culise în acest caz. Oare de ce au apărut aceste mandate numai înainte de înfăţişarea finală, într-un proces care se judecă de opt ani? De ce nu sunt ele complete? De ce s-au dat pentru „siguranţa naţională” şi apoi se vrea condamnarea lui Gregorian Bivolaru pentru infracţiuni de drept comun?
Probabil autorităţile îşi consideră chipurile motivate toate aceste abuzuri prin plasarea lui Gregorian Bivolaru pe lista celor mai căutaţi şi periculoşi – Most Wanted – infractori din România. Ori, această plasare este ea însăşi abuzivă şi totalmente nejustificată, căci înainte de toate, el nu este „infractor” (toate condamnările pe care le-a suferit au fost motivate politic, conform instanţei supreme). Totuşi, atât în regimul comunist, cât şi după aceea, mentorul şcolii româneşti de yoga s-a aflat pe lista celor zece „cei mai periculoşi infractori din România”. Vom analiza pe îndelete această grotească aberaţie a autorităţilor române într-un articol ulterior.
În concluzie, considerăm că aceste elemente îi vor convinge şi pe cei mai sceptici care încă mai ridică din sprâncene atunci când vine vorba de cazul Gregorian Bivolaru, imaginându-şi prosteşte că „sigur se face el vinovat de ceva, dacă este acuzat de atât de multe lucruri”. Totala incoerenţă juridică a acestui caz a determinat o reacţie vehementă din partea a diferite grupuri care militează pentru drepturile omului şi din partea unor foruri şi personalităţi europene. Răspunsul autorităţilor române şi al presei este în continuare doar o VINOVATĂ TĂCERE.
Citiți continuarea articolului
Citiţi şi:
Avem dovada! În cazul MISA-Gregorian Bivolaru poliţia politică a continuat şi după 1990!
Sinistra înscenare de la Vama Nădlac
yogaesoteric
20 martie 2012