O româncă a dat în judecată Ministerul Sănătății, Guvernul și Pfizer, după ce a făcut trombocitopenie în urma vaccinării anti-covid

O româncă a făcut o boală a sângelui extrem de rară și gravă după ce s-a vaccinat anti-covid-19 cu unul dintre primele seruri produse în pandemie, iar efectele secundare îi pun acum viața în pericol, relatează Gândul.

Diagnosticul de trombocitopenie asimptomatică i-a fost pus de medicii din Germania, unde femeia locuiește temporar, și tot aceștia i-au confirmat că afecțiunea a fost o consecință a vaccinului Pfizer-BioNTech.

Boala este trecută pe lista efectelor adverse ale vaccinului anti-covid produs împreună de cele două companii, americană și germană. De un an și jumătate, femeia cere în instanță dreptul la tratament și despăgubiri, pe care, dacă nu le va primi de la judecătorii români, vrea să le solicite la CEDO.

Gabriela Lawniczak (55 de ani) și-a făcut, pe rând, toate cele trei doze de vaccin, ca să poată călători în perioada pandemiei fără restricții. După vaccinare, au apărut amețeli și sângerări nazale. Analizele au scos la iveală un diagnostic crunt.

Între timp, boala a avansat și fiecare zi a devenit un adevărat calvar: chiar și o mică vânătaie îi pune viața în pericol, riscând să facă fie un AVC, fie o hemoragie care să aibă consecințe fatale.

Românca a devenit dependentă de un tratament costisitor, fără de care nu mai poate trăi. O singură injecție, pe care o face la aproximativ două săptămâni, costă 1.900 de euro. Luni de zile, a făcut acest tratament în Germania, unde plătea și asigurări sociale.

Gabriela a vrut să se întoarcă însă în țară și să-și continue tratamentul, doar că solicitarea pe care a făcut-o la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Vâlcea nu a fost aprobată.

Femeia a dat în judecată Ministerul Sănătății, Guvernul și compania BioNTech – care deține autorizația de punere pe piață a vaccinului produs împreună cu Pfizer – pentru a-și câștiga dreptul de a primi injecția esențială pentru viață, dar cererea de chemare în judecată i-a fost respinsă recent de Tribunalul București.

Gabriela Lawniczak spune că are de gând să apeleze la toate căile de atac posibile în România, iar dacă nu i se va face dreptate în țară, va sesiza CEDO, împreună cu alți români care au avut de pătimit după vaccin.

Românca este căsătorită cu un cetățean polonez, care lucrează în Germania. Deși obișnuia să facă naveta România-Germania, în perioada pandemiei a vrut să fie în permanență alături de soțul său. Gabriela a locuit în acea perioadă în Germania, doar că, în urma unor probleme administrative urgente, a fost nevoită să se întoarcă în România.

În 2021, m-am pomenit cu o scrisoare prin care eram anunțată că locuința din România este scoasă la licitație, pentru ceva ce făcuse fostul meu soț. A fost necesar să vin acasă să văd despre ce este vorba, altfel îmi pierdeam casa. Am călătorit fără să am nevoie de vaccin din Germania în România, dar exact când mă aflam în țară, a apărut vaccinul. Am fost nevoită să mă vaccinez ca să pot călători. Mulți vor spune că nu era neapărat necesar, că puteam să fac teste, dar problema era că riscam să mă îmbolnăvesc de covid, să stau în carantină și să mă trimită înapoi”, și-a început povestea Gabriela Lawniczak.

În toată această perioadă în care a călătorit, femeia și-a făcut schema completă de vaccinare: prima doză în Polonia, iar celelalte două în România.

După ce și-a făcut cea de-a treia doză de vaccin anti-covid de la Pfizer-BioNTech, viața Gabrielei Lawniczak s-a schimbat încet, încet într-un coșmar în care trăiește și în ziua de azi.

Dacă după primele două doze nu a resimțit decât un ușor disconfort în zona injectată, după cea de-a treia doză a acuzat o stare de amețeală, care se accentua pe zi ce trecea. Se afla în Germania când a decis să meargă să-și facă un set de analize, dar fără să se gândească vreo secundă că rezultatele vor scoate la iveală un diagnostic șocant.

La trei zile după cea de-a treia doză, m-am întors în Germania. M-am așezat pe pat, îmi era un pic rău, mă lua amețeala și aveam niște palpitații ciudate. Eu nu am avut niciodată probleme de sănătate, nu am luat în viața mea medicamente. Mi-am luat tensiunea și era mare. Se învârtea casa cu mine. M-am speriat, dar nu m-am gândit sub nicio formă că este de la vaccin. Aveam și niște sângerări din nas, dar am crezut că sunt de la inimă. Medicul mi-a spus că trombocitele mi-au ieșit mici și mi-a dat trimitere către un specialist hematolog. Am început să citesc atunci despre trombocite și am intrat în panică, cancerul și lupusul sunt două dintre cauzele care scad numărul de trombocite”, a spus Gabriela Lawniczak, pentru Gândul.

„Medicul din Germania mi-a spus că sunt mulți care au făcut boala de la vaccin”

Primul medic german a exclus vreo legătură între vaccinul anti-covid și boala pe care tocmai și-o descoperise. Cel de-al doilea medic, respectiv specialistul hematolog, i-a dat de înțeles că acesta ar putea fi cauza. După noi investigații și analize, cel de-al treilea medic, din România de data aceasta, i-a confirmat fără rezerve diagnosticul și cauza bolii.

Între timp, starea de sănătate a femeii s-a agravat, odată cu instalarea simptomelor obișnuite pentru această afecțiune.

Începusem să mă învinețesc, dar nu aveam dureri. Îmi pocnesc venele fără să fac nimic, mă trezesc vânătă. Toți medicii mă întrebau ce medicamente iau și le-am spus că nu am luat în viața mea pastile. Medicul hematolog din Germania mi-a spus că am făcut trombocitopenie asimptomatică de la vaccin și că sunt mulți care au făcut boala asta de la vaccin”, a mai povestit Gabriela despre momentul în care a aflat că suferă de o boală pe cât de rară, pe atât de periculoasă.

Pericolul este atât de mare încât, la cea mai mică vânătaie care îi apare, Gabriela este necesar să se ducă urgent la doctor, pentru că altfel riscă să facă hemoragie sau AVC.

Citiți și:
„Vaccinul mi-a distrus viața complet”. Mărturiile cutremurătoare ale românilor care au dezvoltat boli grave ca efecte adverse ale vaccinului împotriva covid-19
Dezvăluiri bombă din armata canadiană: Vaccinul anti-covid a făcut ravagii în rândul soldaților. Creștere cu 800% a efectelor adverse în 2021

 

yogaesoteric
17 iulie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More