O serie de scandaluri vizează Casa Albă

 
 

Administraţia Obama este implicată într-o serie de scandaluri foarte jenante, care riscă să umbrească cel de-al doilea mandat al preşedintelui american, se arată într-o analiză publicată pe site-ul postului radio Europe1.

Barack Obama, aflat într-o postură dificilă între afacerea „Tea Party”, încercarea deascundere a caracterului terorist a atentatului asupra ambasadei SUA de la Benghazi şi presupusele interceptări ale convorbirilor agenţiei de presă Associated Press, descoperă ce li se întâmplă şefilor de stat atunci când sunt prinşi în valurile scandalurilor politico-financiare. Iar unii democraţi din tabăra lui Obama nu îşi ascund îngrijorarea.


Associated Press ascultată?

O nouă sursă de scandal s-a adăugat în luna iunie preocupărilor preşedintelui american, atunci când agenţia de presă Associated Press a anunţat că desfăşurătoarele telefonice pe două luni ale unora din jurnaliştii săi au fost ridicate prin decizia parchetului federal. Agenţia a denunţat un „amestec masiv şi fără precedent”, în timp ce Departamentul de Justiţie s-a ascuns în spatele necesităţii de a păstra „integritatea anchetei” ale cărei motive rămân încă neclare. Casa Albă a dat asigurări că nu are „cunoştinţă” de această investigaţie. Dar administraţia este „sub focul criticilor”, scria cotidianul USA Today.

O anchetă a fiscului privind „Tea Party”?

Serviciile fiscale americane (Internal Revenue Service, IRS) au afirmat că au vizat circa 75 de grupuri apropiate mişcării conservatoare şi anti-impozite. Lois Lerner, un responsabil al fiscului american, a explicat că grupuri ale căror nume conţineau cuvintele „Tea Party” şi „patriot” au fost selectate de către funcţionarii unei celule centralizatoare din Cincinnati pentru o analiză aprofundată, potrivit mai multor media.

Republicanii au profitat imediat de situaţie şi au început să vorbească de scandal politic. „Recunoaşterea de către administraţia Obama a faptului că fiscul a vizat opozanţi politici aminteşte de unele dintre cele mai ruşinoase abuzuri de putere din istoria americană a secolului al XX-lea.”, a declarat John Boehner, preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor. O serie de anchete parlamentare vor fi lansate de Congres, inclusiv în Senat, controlat de aliaţii lui Barack Obama. Unii conservatori, aleşi sau editorialişti, nu ezită să evoce deschis fantoma scandalului „Watergate” care l-a costat mandatul pe Richard Nixon în 1974.

O anchetă a fost deschisă pentru a stabili dacă administraţia fiscală americană a încălcat legea, a anunţat ministrul justiţiei Eric Holder.
„Guvernul federal trebuie să se comporte în aşa fel încât publicul să aibă încredere în el şi acest lucru este valabil mai ales pentru IRS.”, a afirmat preşedintele Obama, pentru care persoanele din administraţia fiscală aflate la originea acestei afaceri trebuie „să dea socoteală” pentru comportamentul lor „intolerabil şi inexcuzabil”. „Aştept ca toţi cei care servesc guvernul federal să se comporte în modul cel mai etic şi mai moral posibil.”, a adăugat el într-un comunicat.

A minimalizat Casa Albă afacerea Benghazi?

Toate aceste scandaluri intervin în contextul în care administraţia se afla deja în defensivă după atentatul din 11 septembrie 2012, de la Benghazi, din Libia, soldat cu moartea a patru americani, între care ambasadorul SUA.

Aleşii republicani reproşează executivului că a vrut să ascundă natura „teroristă” a acestui atac, pentru a nu diminua şansele de realegere a lui Barack Obama, la 6 noiembrie 2012, acuzaţii respinse până recent de echipa sa. Însă aceasta a trebuit să recunoască că „elemente de limbaj” furnizate de CIA au fost îndulcite pentru a evita criticile, după ce mass-media a publicat în iunie 2013 mesajele electronice.
În replică, Obama i-a acuzat pe adversarii săi republicani că vor să creeze o „diversiune”. „După acest atac, am recunoscut că a fost un act terorist. Faptul că se continuă să se vorbească despre el, sincer, are mult de-a face cu motivaţii politice.”, a spus el.

Care este impactul?

Aceste scandaluri intervin în cel mai prost moment. Bilanţul prezidențial pe 2013 rămâne „scheletic”. Chiar dacă şomajul este la cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani (7,5% în aprilie), preşedintele american nu a reuşit să modifice legislaţia privind armele de foc, iar SUA sunt supuse în continuare unei cure de austeritate forţate, în lipsa unui acord în Congres. În ce priveşte politica externă, are dificultăţi în a convinge Rusia să înceteze să susţină regimul sirian în timp ce acest conflict ameninţă să capete o turnură regională.

„Scandalul IRS soseşte în cel mai prost moment pentru preşedinte şi pentru programul democrat.”, subliniază Sarah Binder, de la Universitatea George Washington. „Miza următoarelor săptămâni şi luni, pentru Obama şi pentru democraţi, va fi să menţină atenţia opiniei publice asupra obiectivelor politice, în timp ce republicanii şi presa se vor concentra pe aceste scandaluri.”, notează Europe1.

După o știre Agerpres

Citiți și:

Războiul din Libia face parte din scenariul instaurării Noii Ordini Mondiale

Închiderea abuzivă a site-ului LAVABIT sau o nouă poveste din falsa democraţie americană

Dezvăluirile extraordinare făcute de un fost angajat al serviciilor secrete despre supravegherea populaţiei

yogaesoteric
12 noiembrie 2013

 
 
 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More