O singurătate asurzitoare

A fi mereu cu cineva te face să fii mai singur ca niciodată. Este un paradox. De ce?

Lipsa singurătăţii este duşmanul cel mai de temut al gândirii libere, al independenţei. Niciodată nimic serios nu a venit în afara timpului petrecut de om cu sine însuşi. Suspendarea reflecţiei echivalează cu anihilarea personalităţii, cu transformarea unui şir de persoane diferite, capabile să gândească şi să acţioneze singure, într-un fel de supă primordială. Conversaţia, timpul petrecut în compania cuiva, pot fi utile pentru clarificarea şi sistematizarea unor gânduri.

Lumea de azi trăieşte într-un asemenea vid de fiinţă, încât nu are curajul singurătăţii.

Ce să faci cu propriile gânduri, singur? Pe majoritatea ne sperie asta. Unora le e frică să descopere că nu au nimic de gândit. A fi mereu în legătură cu cineva, eventual cu grupuri mai mari, unde se spun banalităţi, prefabricate de gândire şi exprimare, suprimă posibilitatea oricărei reflecţii. Abrevierile codate nu ajută nici ele. Din contră, accentuează gândirea automată şi comportamentul gregar. Cel mai uşor de manipulat sunt cei expuşi astfel la influenţa unui grup de care ţin să aparţină. Eventual, cu un lider carismatic care să gândească pentru ei şi pe înţelesul lor, care să le cunoască reflexele de gândire şi butoanele.

Paradoxul este că acest a fi mereu cu cineva te face să fii mai singur ca niciodată. Cu cât sunt mai mulţi cei cu care eşti în legătură continuă, cu atât mai rău.

Creşterea numărului de conexiuni scade direct proporţional numitorul comun, iar toată ţesătura de relaţii se petrece în jurul acestui numitor comun, extrem de rudimentar. Niciun fel de legătură serioasă nu e posibilă, nu există schimb de idei, nici vreun fel de ataşament în afara dependenţei de a avea senzaţia că eşti mereu în preajma cuiva, că eşti conectat.

Plimbi un număr fix de idei şi de expresii rudimentare.

Relaţiile se reduc la stratul cel mai epidermic cu putinţă. Sunt superficiale. Plate, lipsite de profunzime. Nu vei ajunge să cunoşti pe nimeni cu adevărat. Le ştii poate numele, sau porecla, vezi fotografiile pe care aleg ei să ţi le arate şi afli despre ei doar ceea ce vor să transmită.

Familie, chefuri, distracţie, excursii (asemeni turiştilor japonezi care se înghesuie toţi, într-un loc). Aceeaşi potecă, aceeaşi coloană, aceleaşi haine. Chiar şi unghiurile din care sunt făcute fotografiile sunt, de cele mai multe ori, identice. Aceleaşi locuri de vizitat, acelaşi fel de a te distra, aceleaşi chestiuni uşor de comunicat. Cu cât sunt mai uşor de comunicat, cu atât sunt mai de suprafaţă.

O singurătate zgomotoasă, asurzitoare.

Reţelele sociale au devenit metode foarte ieftine de a controla mulţimile şi de a afla totul despre ele. Culmea este ca oamenii le instalează de bună voie.

Marketingul modern a descoperit că adulţii sunt, de fapt, nişte copii mai mari. Pentru a fi împiedicaţi să gândească sau să acţioneze, eventual să se unească pentru o cauză comună care ar putea zgudui status-quo-ul din temelii, este nevoie să li se dea ceva de făcut. Jucărioare. Spiritul ludic este definitoriu pentru orice fiinţă trăitoare pe acest pământ. Copiii învaţă din joc cum să devină adulţi, să îşi dezvolte inteligenţa, să îşi accentueze cunoştinţele, să reacţioneze la situaţii viitoare şi să se poarte. O perversă inversiune poate transforma, la loc, adulţii în copii. Aceasta ucide capacitatea de a supravieţui, creşte dependenţa, mai rău decât heroina, faţă de joc.

Dacă totul e joc, nimic nu e serios. Asta omoară orice fel de responsabilitate şi scade capacitatea de adaptare. O pană de curent de o săptămână în lumea aceasta ultratehnologizată, de exemplu, într-un mare oraş, ar face astăzi mai multe victime decât un cutremur de magnitudine 8 pe scara Richter.

Audienţele uriaşe la meciuri, vânzările care doboară record după record la jocurile pe computer sau pe consolă, din ce în ce mai violente, banalizarea răului şi a crimei, transformarea inacceptabilului în fapt divers, decapitări pe bandă rulantă, accidente nesfârşite prezentate în detaliu la televizor, happy-end-urile roz din toate filmele creează o imagine distorsionată a realităţii.

Odată, spectatorii de test ai unui celebru film hollywoodian erau cât pe ce să-i linşeze pe producători şi pe regizor pentru că personajul principal era ucis la sfârşit după ce luptase eroic.

Boala, suferinţa, moartea sunt gonite din cetate. Ele devin doar nişte concepte abstracte la adulţi. În acest fel se vând scump visuri care nu vor fi niciodată împlinite şi vieţi pe care le trăiesc alţii pentru noi, prin procură. Empatia este exterminată.

Nu mai eşti în stare să gândeşti nimic pentru că nu mai înţelegi nimic. Te retragi ca în Evul Mediu în ocultism, mergi la ghicitoare, crezi în vampiri şi vârcolaci şi în tot felul de profeţi mincinoşi.

Foloseşti tehnologie de ultimă generaţie ca să îţi citeşti zilnic horoscopul şi crezi în superstiţii băbeşti.

Poveştile au fost inventate pentru purificare, zicea Aristotel. Pentru ca timp de două ore, cât citeşti o poveste sau vezi un film cu purceluşi vorbitori, să uiţi că eşti muritor şi că ai responsabilităţi serioase faţă de tine însuţi şi faţă de cei care depind de tine. Să iei o pauză. Sau o revanşă imaginară.

Astăzi, pauza aceasta cuprinde totul şi inversează duratele. Viaţa reală devine o pauză de la joc şi poveste. Tot mai multă lume confundă realitatea cu nenumăratele tâmpenii incoerente, înalte cât un munte, care le-au fost sădite în cap. E o metodă de control.

Omul devine pradă uşoară a spectacolului informativ a cărui victima sigură este. În plină epocă a informaţiei tot ce vrei să faci este să te joci în continuare, să butonezi non-stop ca o maimuţă la un smartphone, sărind mereu de la una la alta, fără să te opreşti un pic, fără să te poţi concentra la nimic. În acest moment, când eşti redus la nevoi edulcorate, menite să te ţină mereu ocupat, îţi delegi toate responsabilităţile. Gândesc şi acţionează alţii pentru tine. NU TE MAI POŢI CONCENTRA LA NIMIC SERIOS, NICI SĂ ÎŢI ELABOREZI UN GÂND COERENT! Simţi nevoia să îl hrăneşti pe micul diavol din tine. Acesta e ok atât timp cât primeşte doza zilnică.

Citiţi şi:
Din bizareriile lumii în care trăim: singurătatea devine oportunitatea de afaceri a viitorului
Odă Mediocrității!
Un fost șef de la Google dezvăluie ce se află în spatele rețelelor sociale

yogaesoteric
4 februarie 2020