O țară europeană se leapădă de Europa: «Să ne LASE!»
„Europa ne-a lăsat în voia sorţii în 1945. Să ne lase în pace”, a declarat Președintele Poloniei.
„Când problemele noastre vor fi rezolvate, ne vom ocupa de problemele europene, deocamdată însă să ne lase în pace și să ne dea voie să îndreptăm Polonia” – a spus președintele Andrzej Duda la Lezajsk în Podkarpacie.
În timpul întâlnirii cu locuitorii din Lezajsk, Duda a subliniat că polonezii „au dreptul să se conducă singuri și să decidă singuri cum să fie Polonia, și să decidă în ce mod vom îndrepta instituțiile în Polonia corodate permanent de sistemele vechi”, potrivit Rador care citează Rzezcpospolita.
Președintele a afirmat de asemenea că polonezii „au dreptul să aibă așteptări din partea Europei, mai alea a acelei Europe care ne-a lăsat în anul 1945 pradă rușilor”.
Duda a spus că actuala putere își va respecta în continuare promisiunile. „Vom ajunge ca oamenii să nu mai spună că instanțele în Polonia sunt nedrepte și că justiția în Polonia a funcționat prost, că nu apără cetățeanul, nu vom mai accepta ca oamenii să spună că Polonia este un stat injust, un stat pentru elite, în care omul obișnuit nu este luat în seamă”, a spus.
Președintele și-a exprimat speranța că la încheierea mandatului actualului parlament, precum și a mandatului președintelui, polonezii vor avea convingerea că guvernanții se gândesc la cetățeni, și nu la o „comunitate imaginară, din care pentru noi nu rezultă mai nimic”.
„Istoria noastră, lupta noastră pentru libertate și independență, dar și apărarea Europei, chiar și înainte de năvala sovietică în anul 1920, face să merităm un nivel demn de viață” – a spus cu convingerea că polonezii ar trebui să trăiască la același nivel ca și locuitorii Europei Occidentale.
Polonia este criticată de Comisia Europeană pentru modul realizării reformei justiției, care – în opinia Bruxelles-ului – amenință statul de drept în Polonia.
Citiți și:
Orizont neclar pentru Europa Unită
Andrzej Duda, preşedintele Poloniei: «Căsătoria gay nu va fi niciodată legalizată în Polonia»
Polonia nu cedează amenințărilor UE, indiferent de sancțiuni: NU va primi refugiați!
yogaesoteric
21 aprilie 2019