O zic pe față: „Uciderea a milioane de oameni ajută planeta să respire”. Cazul lui Genghis Khan

În căutarea unui Pământ verde, lumea reinterpretează istoria. Omenirea ajunge la constatări idioate: mari criminali devin salvatorii aerului curat.

Genghis Khan, cel mai mare conducător mongol, a masacrat peste 40 de milioane de oameni în domnia sa de 19 ani. A luat în stăpânire un sfert din teritoriul Planetei. Și astăzi lumea îi asociază numele cu teroare, brutalitate și crime sângeroase.

Omenirea modernă vede, însă, istoria și din altă perspectiva și îl declară pe Genghis Khan „Împăratul Verde”, potrivit The Guardian.

Un studiu făcut de Carnegie Institution în urmă cu un deceniu alimentează și azi presa din Vestul Europei și din Statele Unite cu teoria potrivit căreia crimele făcute de Khan au ajutat Planeta să respire. Pământurile depopulate după crimele mongolilor n-au mai fost folosite pentru agricultură, s-au împădurit natural.

Estimările spun că atmosfera a fost curățată astfel de 700 de milioane de tone emisii de carbon, echivalentul dioxidului de carbon eliberat astăzi într-un an de consumul mondial de petrol.

Citiți și:
Boris Johnson, în 2007: Este timpul să avem discuții de oameni maturi privind numărul optim de ființe omenești de pe această planetă
Antinatalismul, ultimul răcnet în materie de ideologie neo-marxistă. «Omenirea trebuie să dispară ca să salvăm planeta!»

 

yogaesoteric
17 decembrie 2021

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More