OCDL: Planul Guvernului României privind recunoașterea juridică a relațiilor dintre persoane de același sex

Guvernul României a transmis Consiliului Europei un plan de acțiune privind punerea în aplicare a hotărârii CEDO pronunțată în cauza Buhuceanu vs România, referitor la recunoașterea juridică a relațiilor formate din persoane de același sex, informează Oficiul Creștin pentru Drepturi și Libertăți (OCDL).

Redăm integral comunicatul de presă:

„Până luni, 25 martie, Guvernul României era obligat să prezinte Consiliului Europei un plan de acțiune pentru punerea în aplicare a hotărârii CEDO pronunțată în cauza Buhuceanu vs România, privind recunoașterea juridică a relațiilor formate din persoane de același sex.

Prin planul de acțiune transmis luni de către statul român, acesta evidențiază, printre altele, existența unei cooperări deja formalizate între Instituția Avocatul Poporului, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și reprezentanți ai minorităților LGBTI din România, în vederea recunoașterii drepturilor LGBTI.

Orice hotărâre sau dispoziție internațională este necesar să fie circumscrisă legislației naționale existente, precum și valorilor sociale, politice și filozofice ale societății românești.

În vederea adoptării unor măsuri echilibrate, pentru menținerea nealterată a etosului creștin românesc, subliniem, printre altele, importanța desfășurării la nivel instituțional a unor cooperări/consultări obiective, capabile să contureze o imagine care să oglindească în mod fidel poziția societății românești.

În perioada următoare, OCDL va formula inițiative de cooperare cu diverse instituții publice, având ca obiectiv general creșterea reprezentativității perspectivelor socio-creștine în actul de interes public.

Dacă vrei să fii parte din obiectivul OCDL de reprezentare a identității creștine, ne poți contacta prin adresa de email office@ocdl.ro

Citiți și:
Normele LGBT, la baza unor sentințe criminale în România
România vrea să aibă sute de procurori și polițiști specializați LGBT

 

yogaesoteric
12 aprilie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More