Olanda anchetează «Declaraţia de la Nashville», un document pro-căsătorie creştină. Discursul oficial despre când e mai bine să faci copii

 

România Liberă: Declaraţia de la Nashville: Etica sexuală biblică, verificată de procurori 

Peste 250 de lideri creștini din Olanda au semnat Declaraţia de la Nashville, care definește căsătoria drept „uniunea de legământ, sexuală, procreativă, pentru toată viaţa, dintre un bărbat și o femeie, ca soţ și soţie”.

Originar din SUA, documentul a ajuns pe masa procurorilor olandezi, după ce a fost acuzat că promovează homofobia, transfobia și misoginismul. Declaraţia de la Nashville, care afirmă credinţa în etica sexuală creștină, a fost iniţiată de Consiliul pentru Masculinitatea și Feminitatea Biblică (Council on Biblical Manhood and Womanhood) și publicată online în anul 2017, reușind să strângă 22.000 de semnatari în Statele Unite.

După traducerea lui în olandeză, documentul a fost semnat și de lideri creștini olandezi pe 5 ianuarie 2018, semnatarii provenind, potrivit cotidianului olandez Trouw, din Biserica Reformată Restaurată (Restored Reformed Church), Congregaţiile Reformate (the Reformed Congregations) și Biserica Protestantă din Olanda. Printre semnatarii cunoscuţi se numără senatorul Diederik van Dijk și parlamentarul Kees van der Staaij, care este și liderul Partidului Politic Reformat (SGP).

Documentul conţine o serie de declaraţii considerate ofensatoare de către activiștii LGBT din Olanda, care l-au denunţat ca „document dăunător”, afirmând că semnatarii lui s-au angajat într-o „acţiune nemiloasă și insensibilă”. Grupul pro-LGBT din Olanda, COC Netherlands, a cerut Partidului Creștin Conservator (PSC) și Partidului creștin-conservator Uniunea Creștină să se distanţeze de declaraţie.

Faptul că există o versiune olandeză a Declaraţiei de la Nashville nu înseamnă altceva decât „un pas înapoi în timp” și o dovadă că „emanciparea este încă departe”, a declarat pe Twitter Ingrid van Engelshoven, ministrul Educaţiei, Culturii și Știinţei din Olanda.

Departamentul de procuratură a dat publicităţii o declaraţie despre faptul că analizează dacă acest document încalcă sau nu legislaţia olandeză.

În replică la valul de critici care a urmat semnării documentului, liderul SGP a declarat că acesta „reflectă noţiunile creștine clasice despre relaţii și sexualitate, într-o temă actualizată și mult discutată. Aceste noţiuni sunt împărtășite în afara graniţelor bisericilor și ţărilor.”

Textul declaraţiei prezintă căsnicia drept „un legământ făcut în faţa lui Dumnezeu”, care n-a fost niciodată destinat să fie adaptat unei relaţii „homosexuale, poligame sau poliamoroase” și afirmă că planul explicit al lui Dumnezeu este „castitatea în afara căsătoriei și fidelitatea în cadrul căsătoriei”. De asemenea, documentul neagă faptul că „adoptarea unei concepţii de sine homosexuală sau trans-sexuală este în concordanţă cu scopurile sfinte de creaţie și răscumpărare ale lui Dumnezeu” și vorbește despre iertarea și schimbarea oricărui credincios atras de un păcat sexual.

Cel puţin un lider creștin olandez, reverendul Wilco Veltkamp, și-a retras numele din acest document, exprimându-și regretul pentru semnarea lui, potrivit ziarului Noordhollands Dagblad.

Într-o postare pe Facebook, liderul partidului Uniunii Creștine, Gert-Jan Segers, a explicat motivele pentru care nu s-a numărat printre semnatarii declaraţiei. Segers și-a exprimat temerile că documentul nu ajută persoanele gay din interiorul și exteriorul bisericii.
„Primul mesaj al lui Iisus pentru lumea noastră nu este o listă cu ce să faci și ce să nu faci. Este o invitaţie cordială care arată clar că toţi sunt bine-veniţi pentru El”, a concluzionat Segers.

Anghel Buturugă, Facebook: Petiție pentru îndepărtarea unui profesor emerit de drept de la Oxford pentru comentarii din 1994 despre homosexualitate

„În câteva zile, peste 350 de studenți au semnat o petiție care cerea înlăturarea lui John Finnis, prof. emerit de Drept și Filosofie de la Oxford, pentru unele remarci făcute despre homosexualitate în unele contribuții din 1994, reluate și într-un volum de eseuri publicat în 2011 la Oxford University Press.

Finnis a scris că homosexualitatea «nu a fost niciodată o alegere validă, acceptabilă din punct de vedere uman sau ca formă de viață», fiind «distructivă pentru caracterul uman și pentru relații», pentru că «tratează capacitățile sexuale umane într-un mod care este profund ostil la adresa acelor persoane care sunt dispuse să se implice într-o căsătorie adevărată».

În eseu, Finnis continuă prin a afirma că o persoană cu înclinații ireversibile și exclusive violează binele căsătoriei prin consimțământul și aprobarea deliberată a actelor sexuale nemaritale, asemănându-se, prin aceasta, celor care, deși nu ucid ei înșiși, aprobă actele teroriste ale altora.

Eseul din 1994 este intitulat Lege, Moralitate și Orientare Sexuală. În el autorul mai scrie despre bestialitate ca fiind o practică ce reduce trupul uman la cel al unui animal, aspect ce o face să fie similară actelor sexuale dintre persoane de același sex.

Profesorul s-a apărat spunând că susține în continuare ce a scris, raționamentele sale fiind făcute dintr-o perspectivă strictă de condamnare a tuturor actelor sexuale non-maritale.

În petiție se spune că profesorul promovează «ura». Unul dintre autorii petiției consideră că profesorul și-ar fi construit cariera pe «demonizare(a altora)», că argumentele sale ar fi «pline de ură» și «discreditate masiv». Studentul acuză că profesorul ar fi contribuit la înrăutățirea situației persoanelor LGBTQ și că nu ar fi trebuit să aibă o poziție la Universitatea din Oxford.

Studentul nu se mulțumește cu «răspunsurile simpliste» care cer «toleranță» și «libertate academică». El consideră că lezarea persoanelor LGBT este dincolo de orice dezbatere și constată lipsa unor politici specifice pentru profesorii care «promovează discriminarea».

Care or fi aceste «politici specifice», ne întrebăm? Ceva reeducare?”

Traducere și adaptare după Oxford Student.

Stiripentruviata: SUA: Curtea de Apel a decis în favoarea interdicției privind accesul transsexualilor în armată 

Un complet de judecată de la Curtea de Apel din D.C. a decis pe 4 ianuarie 2019 că Administrația Trump își poate implementa politica prin care transsexualii care suferă de disforie de gen nu pot servi în armată. Decizia vizează doar horărârea judecătoarei de la Tribunalul Districtual, Colleen Kollar-Kotelly, care blocase implementarea politicii și nu privește alte decizii contra acesteia.

Politica interzice accesul în serviciul militar al „transsexualilor cu istoric medical de disforie de gen, în special acelora care necesită un tratament medical semnificativ, incluzând medicație și operații, cu anumite excepții”. Documentul se bazează pe un studiu amplu întocmit de militari și civili, inclusiv de către veterani combatanți, ale cărui concluzii sunt prezentate pe larg într-un memo al fostului secretar pentru apărare, James Mattis.

Activiștii LGBT susțin că politica este o discriminare fără nicio justificare militară, însă experții militari și veteranii îi contrazic. Expertul militar al Heritage Foundation, generalul locotenent în rezervă, Tom Spoehr și fostul instructor militar, Joh Burk, susțin concluziile raportului lui Mattis potrivit cărora disforia de gen în armată afectează „costurile medicale, capacitatea de reacție și unitatea” și de aceea „reprezintă un risc considerabil pentru forța și eficiența militară”.

Politica administrației a fost contestată în instanțe chiar înainte de a fi finalizată. Pentru a împiedica blocarea implementării politicii, în urma acțiunilor și apelurilor repetate în instanțe inferioare ale contestatarilor, administrația s-a adresat Curții Supreme care ar urma să decidă pe 11 ianuarie dacă acceptă cazul. În cazul în care patru judecători se vor pronunța pentru, va exista o decizie finală cel mai probabil în vara lui 2019.

Cătălin Sturza, Facebook: „Discursul convenţional cu privire la copii şi avantajul de a avea copii mai devreme”

„«E mai bine să faci copii când eşti mai tânăr». «Devine tot mai obositor, după 30 de ani, să îi creşti». «Dacă m-aş putea întoarce în timp, aş face copiii mai repede – şi poate aş face mai mulţi».

Pun pariu că, la fel ca mine, mulţi dintre dvs. l-aţi auzit, cel puţin o dată, pe unul dintre prietenii dvs. spunând unul dintre aceste lucruri. Pun pariu că, la fel ca mine, când aţi auzit chestiile astea, le-aţi ignorat – dacă nu cumva l-aţi luat pe prietenul respectiv peste picior. La fel, pun pariu că, la fel ca mine, unii dintre dvs., care poate aţi devenit părinţi după 30 de ani, aţi ajuns să le daţi până la urmă dreptate acelor prieteni.

Discursul mainstream, în societatea de azi, cu privire la copii are trei direcţii dominante.
(1) Să amânăm, pe cât se poate, momentul în care vom face copiii. Să ne terminăm studiile; să facem şi un master, ba poate chiar şi un doctorat – sau un MBA; să prindem burse pe afară; să ne distrăm şi să călătorim cât mai mult; să ne trăim tinereţea; să ne construim cariera; apoi să ne consolidăm cariera. Pentru toate acestea, copiii ne vor sta în cale. Aşadar, să profităm cât mai mult şi să ne distrăm cât mai mult în anii tinereţii; e timp mai încolo pentru copii.

(2) Devine, apoi, tot mai răspândită mentalitatea că un copil trebuie să vină nu doar peste o sumă de realizări, ci şi peste un cont bancar gras – naşterea copilului e condiţionată, de pildă, de acumularea a 50.000 de euro într-un cont. Dacă nu am 50.000 de euro (eventual, bătuţi pe muchie), nu pot să mă încumet să am un copil.

(3) În sfârşit, ni se transmite mesajul că un copil «e scump». Un copil îţi ia tot – banii (sunt foarte multe lucruri pe care trebuie să le cumperi); timpul (trebuie să te ocupi foarte mult de copil); libertatea (că nu mai reuşeşti să te întâlneşti cu prietenii când ai chef – sau nu mai mergi în club sau la terase oricând îţi doreşti); pe scurt, un copil ţi-ar răpi viaţa (acum ai responsabilităţi, nu mai trăieşti după bunul plac). Aşadar, dacă vrei să te «răsfeţi», să te pui pe tine însuţi pe primul plan, poate că e mai bine să nu faci copii deloc.

Voi discuta cele trei obiecţii pe rând – bazându-mă pe experienţa proprie, dar şi pe unele cercetări sociologice făcute pe această temă.

(1) Îmi amintesc că mi-a trecut acum ceva vreme prin faţa ochilor şi un studiu (pe care, din păcate, nu îl mai găsesc în arhiva de linkuri), studiu care compara evoluţiile sociale ale unor femei care au făcut copii de foarte tinere, cu restul. Ei bine, nu există mari diferenţe, ba chiar se sugera un mic avantaj pentru primele. În plus, conform unei cercetări realizate de University of New South Wales, femeile care au copii au o speranţă de viaţă mai mare, cu fiecare copil pe care îl aduc pe lume.

O altă cercetare conturează un profil al cuplurilor care vor copii, dar nu îi pot avea: au un statut social peste medie, sunt căsătoriţi, au venituri nete ce depăşesc 5.000 de lei pe lună şi deţin diplome universitare sau postuniversitare. Însă la baza problemelor de infertilitate stă, între altele, şi vârsta înaintată la care cuplurile decid să devină părinţi, avertizează specialiştii. Potrivit acestora, odată ce trec de 30 de ani, femeile încep să se confrunte cu diverse probleme de sănătate, care s-au accentuat faţă de anii precedenţi.

Pe calea experienţei proprii am ajuns şi eu, cu întârziere, la concluzia că amânarea deciziei de a deveni părinte nu este, neapărat, o alegere înţeleaptă. Constat că şi aproape de 40 de ani fiind mă simt la fel de tânăr şi plin de energie – şi mă gândesc cât de bine ar fi fost dacă aş fi făcut copiii pe la 23-25 de ani, la fel ca părinţii mei. Acum eram si bine aşezat cu cariera, cu veniturile, eram în floarea vârstei şi puteam să profit mai mult de aceşti ani, în loc să dădăcesc copii de grădiniţă; ba, văzându-i pe alţii, cred că la 25 de ani aş fi avut energie să mă şi distrez pe lângă creşterea copilului, iar acum aş fi recuperat prin călătorii şi vacanţe mult mai relaxate. Sau, cum spune vărul meu care are cam aceeaşi vârstă cu mine, şi care a făcut copii mai devreme: o să începeţi şi voi să simţiţi toate bucuriile vieţii de familie după ce scăpaţi de cărucioare, de biberoane şi de sterilizatoare.

La această oboseală se adaugă faptul că părinţii mai înaintaţi în vârstă au tendinţa să devină hiperprotectivi şi să-şi dădăcească prea mult copilul. Aceşti părinţi devin mai stresaţi, mai anxioşi, mai panicaţi şi mai surmenaţi – iar consecinţa directă e faptul că scade entuziasmul faţă de ideea de a avea al doilea şi al treilea copil.

Uitându-mă în urmă, nu pot spune că am făcut mai multe lucruri în cariera mea pentru că nu am avut copii înainte de 30 de ani – şi nici că m-am distrat mai mult pentru că nu am avut copii. Nu am făcut mai multe lucruri în acel deceniu – dar nu am făcut nici copii. Din acest punct de vedere, pentru mine, unul, acela este un deceniu în care m-am risipit şi m-am irosit urmând fix mindset-ul (sau iluziile) pe care le-am aşezat în capul acestui eseu.

Privind lucrurile prin prisma copiilor, eu unul mă bucur, încă, de sprijinul părinţilor mei, care sunt «oameni în putere». Pe de altă parte, nu ştiu dacă eu voi reuşi să fiu, la o vârstă înaintată, un bunic «în putere» pentru copiii copiilor mei – în special dacă şi următoarele generaţii vor urma trendul de acum.

(2) Un depozit bancar de 50.000 de euro nu garantează, de pildă, că nu te vei confrunta cu problemele de sănătate sau de infertilitate pe care le presupune înaintarea în vârstă – pe care le-am menţionat la punctul de mai sus. Ba chiar rezolvarea lor (dacă mai este posibilă) s-ar putea să coste mai mult de 50.000 de euro.

Iar românul mai are şi vorba: «Unde Dumnezeu îţi dă un copil, îţi dă şi o pâine să îl creşti» (care trebuie corelată cu vorba «Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă în sac» – şi aceste mijloace materiale nu sunt garantate dacă hărnicia lipseşte cu desăvârşire sau dacă părinţii suferă de vicii cronice cu care nu se luptă în niciun fel; fie şi de dragul copiilor).

Poate că resursele financiare disponibile la 25 de ani sunt mai mici decât cele de la 35 de ani – dar şi energia şi încrederea părinţilor sunt mai mari, bunicii mai tineri – şi poate şi copiii mai zdraveni.

(3) Un copil îţi «fură» sau alungă, într-adevăr, multe. Îţi alungă egoismul (eşti capabil să îţi sacrifici timpul şi să te sacrifici pentru ca o altă fiinţă umană să se bucure de această viaţă); îţi alungă prieteniile superficiale care pot fi adesea distructive (nu mai ai timp să stai zi de zi «la terasă» cu aceiaşi prieteni din facultate care discută aceleaşi lucruri şi îşi plâng la nesfârşit de milă); îţi alungă comoditatea (deşi nu e deloc o corvoadă să te joci cu copilul – şi să redescoperi bucuria jocurilor simple). Deseori, un copil îţi alungă şi alte boli sau vicii – şi îţi «fură» inima; sau ţi-o vindecă şi ţi-o re-învie. Un copil nu îţi «fură» viaţa – un copil îţi împlineşte viaţa.

Există, aşadar, certe avantaje să faci copiii la tinereţe. Ai multă energie, mai mult curaj, şi o anumită inconştienţă. Prezenţa copiilor vine cu multe daruri şi cu multe binecuvântări; rolul de părinte este cel care te aşază într-o perspectivă matură, în timp ce redescoperi cu adevărat bucuria jocului – îţi retrăieşti copilăria prin ochii copilului tău.

Bazându-mă pe propria experienţă, eu unul vă îndemn să faceţi copiii mai devreme. Din păcate, discursul acesta despre amânarea sine die a momentului în care ar trebui să avem copii face victime în continuare. În timp ce noi, cei care i-am dat curs, putem da mărturie că părinţii noştri ştiau mai bine – şi făceau mai bine.”

Citiți și:

Celebru filosof neomarxist, critic la adresa psihologilor americani pentru declararea masculinității tradiționale ca fiind «toxică» 

Sexul la grădiniţă: Homosexualitate, avort, schimbarea sexelor pentru copii de 5 ani. Acesta e viitorul sinistru ce este pregătit de neomarxiști! 

 

yogaesoteric
7 martie 2019