Omul – robot sau fiinţă liberă?

de Octavian Creţu

„Pentru a înţelege omul zilelor noastre, nu este nevoie să studiem psihologia, este nevoie să studiem automatica” – G.I. Gurdjieff

Marele înţelept şi iniţiat contemporan G.I. Gurdjieff sublinia prin această afirmaţie gradul tot mai ridicat de robotizare şi de uitare de sine manifestat de oamenii moderni, prinşi în vâltoarea evenimentelor vieţii cotidiene şi din ce în ce mai puţin rezistenţi la stres. Omul obişnuit nu este decât un „robot” al cărui comportament devine previzibil odată ce am învăţat modul de funcţionare al Ego-ului său, adică modul în care interacţionează cu mediul înconjurător, atât natural cât şi socio-uman.

În cele ce urmează, pentru o cât mai bună autocunoaştere, ne propunem să dăm curs sfatului lui Gurdjieff şi să aruncăm o scurtă privire asupra automaticii.
 
La baza automaticii se află studiul automatelor. Automatul este un concept abstract care derivă direct din noţiunea de sistem cu reacţie negativă (feedback), având cinci componente: S – mulţimea stărilor interne; X – mulţimea intrărilor în automat, provenite din exterior; Z – mulţimea ieşirilor generate de automat către exterior; f – funcţiile de tranziţie; g – funcţiile de ieşire. Aşadar, automatul este un cvintuplu: A = {S, X, Z, f, g}.
 
 
 

 

Figura 1. Automate finite

 
Presupunând că automatul se află la un moment dat într-o anumită stare si, starea următoare şi ieşirile următoare vor fi determinate de funcţiile f şi respectiv g, în funcţie de starea actuală si şi de intrări. În consecinţă, automatul poate fi reprezentat prin tabelul sau graful său de tranziţii, ca în exemplele din figura 2:
 

 
 
 
 

          

Figura 2

De exemplu, pentru automatul A1: dacă automatul este în starea S2 şi primeşte intrarea “0”, el va trece în starea S3 cu ieşirea 0; dacă este în starea S2 şi primeşte intrarea “1”, va trece în starea S2 cu ieşirea 0.

Cum funcţionează Ego-ul?

Acest model foarte simplu ne revelează modul de „funcţionare” a Ego-ului omului obişnuit. El ne permite să înţelegem, de pildă, de ce oameni diferiţi reacţionează diferit în situaţii diferite (corespunzătoare anumitor stimuli de intrare, generaţi de mediul înconjurător). Fiecare „automat-om” este caracterizat de propriul său „tabel” sau „graf de tranziţii” şi va reacţiona în conformitate cu „programarea” sa subconştientă!

(În modelul de mai sus, subconştientul corespunde elementelor de memorie, responsabile atât de menţinerea stării de conştiinţă curente cât şi de determinarea stării următoare. Elementele de reacţie imediată corespund reacţiilor reflexe, nefiltrate prin prisma mentalului conştient – de exemplu retragerea rapidă a mâinii în cazul unei arsuri.)

Totuşi, ar fi cumplit dacă am fi doar nişte roboţi pre-programaţi! În acest caz, destinul nostru ar fi ineluctabil stabilit şi nu ne-ar rămâne decât să ne lăsăm în voia soartei, considerând că nu există nimic ce să putem FACE cu adevărat.

Ca o paranteză, să spunem că ipoteza omului-robot nu este singulară. Celebrul medic John Lily, un renumit cercetător al conştiinţei umane, definea omul natural ca fiind un bio-calculator. El aprecia că „omul este, din punct de vedere fizic, un mare computer sau robot şi poate, toeretic, să-şi petreacă întreaga viaţă ca un automat, răspunzând doar la stimuli exteriori şi utilizând programarea sa de bază.”

În realitate, aceste tabele nu sunt „bătute în cuie”: fiecare dintre noi avem posibilitatea de a modifica – chiar radical! – conţinutul propriului tabel. Omul este un sistem complet, lucru cunoscut în toate tradiţiile iniţiatice („Cunoaşte-te pe tine însuţi şi vei cunoaşte universul întreg, împreună cu forţele sale ascunse” – era scris pe frontonul templului din Delphi). Cu alte cuvinte, noi avem la dispoziţie, în „tabelul nostru de tranziţii”, toate stările posibile existente în manifestare – atâta doar că nu avem acces conştient la toate.

Simbolul fundamental al Eneagramei constituie de fapt un astfel de graf de tranziţii, dar la o scară mai generală (se poate spune că eneagrama este de fapt un hiper-graf de tranziţii). Fiecare punct de pe eneagramă corespunde unei tipologii a Ego-ului, fiecare tipologie fiind caracterizată, în linii mari, de un tabel de tranziţii. Tranziţiile între tipologii marchează marile etape ale evoluţiei noastre.
 

Eneagrama reprezintă orice proces complet şi desăvârşit şi orice fenomen, orice fiinţă, orice unitate a Creaţiei, unitate care se poate autoregla şi care are toate proprietăţile unui sistem complet. Eneagrama poate fi definită ca un sistem de tip cibernetic, pentru că ea cuprinde un sistem de bază propriu-zis, un sistem de auto-perfecţionare programat în vederea unui scop final ce poate fi diferit de la situaţie la situaţie şi un sistem de autoreglare (gen feedback) la fiecare punct al său (din cele 9) unde putem să modificăm acel fenomen sau proces.

Există două modalităţi distincte de parcurgere a eneagramei: un traseu exterior, de la 1 la 9 şi un traseu interior, care corespunde cu seria 1-4-2-8-5-7 şi care este intersectat de triunghiul 3-6-9. Întotdeauna, suita de la 1 la 9 de pe exteriorul cercului reprezintă mersul obiectiv al procesului studiat. Orice manifestare însă, indiferent de natura ei (fizică, psihică, mentală, cosmică etc.) prezintă întotdeauna şi o desfăşurare subiectivă, ce reprezintă şi un fenomen de continuu feedback prin care se poate regla şi ajusta, dacă este necesar, acel proces. La nivel uman, eneagrama reprezintă tendinţele fundamentale şi stările arhetipale ale fiinţei umane, cele 9 tipologii fundamentale.

Stările de conştiinţă sunt ierarhizate în funcţie de frecvenţa de vibraţie

De ce oare nu avem cu toţii acces la cele mai minunate stări de conştiinţă?  Răspunsul este imediat: deşi mai multe persoane recepţionează aceiaşi stimuli, ele nu au aceleaşi tranziţii programate în tabelul propriu. Spre deosebire de modelul teoretic prezentat, la om stările de conştinţă nu sunt egale calitativ: ele sunt ierarhizate, în virtutea principiului fundamental al rezonanţei, în funcţie de frecvenţa lor de vibraţie predominantă.

În consecinţă, trecerea la stările de conştiinţă superioare necesită o energie sporită. Acest aport suplimentar de energie este modelat de energia necesară „inscripţionării” tabelului de tranziţii. Dacă avem însă anumite blocaje la nivelul corpurilor subtile, aceste tranziţii sunt de asemenea inhibate, accesul în acele zone ale tabelului fiind blocat.

Starea noastră de conştiinţă predominantă este cea pe care o avem cel mai adesea, care apare de cele mai multe ori în „tabelul” nostru individual. Pentru a ne eleva nivelul global de conştiinţă, va trebui să „inscripţionăm” foarte multe celule din tabel, spre deosebire de cazul în care accedem la o stare de conştiinţă superioară, dar trecătoare.

Secvenţa de sincronizare

Presupunând că avem în faţa noastră o anumită persoană, cum ne putem da seama în ce stare de conştiinţă se află? Să ne întoarcem puţin la automatul A1 din figura 2. Observăm că, indiferent de starea iniţială în care se află acesta, aplicându-i secvenţa intrarea 0, apoi intrarea 1, starea finală va fi întotdeauna S1. Această secvenţă de intrări specială (01) se poate calcula pentru anumite automate şi se numeşte secvenţă de sincronizare. Cu ajutorul ei, indiferent de starea de pornire, automatul este adus într-o stare finală cunoscută. În cazul automatului A2, acesta are mai multe secvenţe de sincronizare (111, 00011, 10111 etc. care duc automatul în starea finală C; 1001, 00001, 11001 etc. care duc automatul în starea finală D).

(Observaţie: în teoria automatelor, secvenţă de sincronizare propriu-zisă este considerată a fi doar cea mai scurtă dintre ele – aici, secvenţa 111).

Aplicaţiile acestei secvenţe sunt foarte numeroase, atât în sens benefic cât şi în sens malefic. Acesta este cazul tuturor ritualurilor religioase care, atunci când sunt realizate cu stricteţe şi cu atenţie, aduc participanţii într-o stare bine conturată de reculegere şi aspiraţie către Dumnezeu. Posturile Yoga corect şi atent executate sunt secvenţe de sincronizare cu efecte extraordinar de nuanţate pentru anumite trăiri elevate foarte clar definite, specifice centrilor de forţă vizaţi pentru a fi dinamizaţi. De asemenea, arta obiectivă, aşa cum a fost definită chiar de Gurdjieff, este capabilă să inducă celor care o savurează, indiferent de rasă, etnie, fond cultural, religie etc., o stare identică.

În acelaşi mod se poate explica însă şi eficienţa tehnicilor de manipulare care se bazează pe cunoaşterea „tabelului de tranziţii” al maselor mari de oameni: odată ce acesta este cunoscut, se generează secvenţa de sincronizare adecvată şi… rezultatele se văd imediat. Ce altceva sunt concertele de muzică rock, heavy metal etc., dacă nu gigantice secvenţe de sincronizare menite a induce anumite stări, caracterizate de frecvenţe de vibraţie foarte joase, în mulţimea „fanilor”? Pe acest fond, anumite sugestii malefice găsesc un teren foarte fertil şi pătrund adânc în subconştientul tinerilor.  

Să ne folosim liberul arbitru!

Ce putem face? Cum putem utiliza aceste informaţii? În primul rând, trebuie să reţinem faptul că toate aceste considerente sunt valabile numai pentru „oamenii-roboţi” cu o conştiinţă încă gregară, pentru care acest tabel este într-adevăr valabil aproape ineluctabil. Pentru a putea modifica conţinutul unei celule este necesară, pe lângă energia de care vorbeam mai sus, o conştiinţă trează, deci va trebui să ne dezvoltăm în primul rând atenţia şi conştiinţa continuă de sine. De altfel, a fi permanent conştient de sine era una din tehnicile fundamentale ale şcolii iniţiatice a lui Gurdjieff. Această conştientizare continuă este, de fapt, echivalentă cu posibilitatea de angrenare a liberului arbitru pe care îl are fiecare fiinţă umană.

Citiţi şi:

G.I.Gurdjieff – Fascinaţia miraculosului

Conştientizarea în practica YOGA

yogaesoteric
ianuarie 2009