Ontario, Canada: S-a votat legea totalitară prin care statul îți poate lua copiii dacă ești împotriva ideologiei LGBT
Părinții nu mai pot interveni în alegerile pe care le fac propriii copii
Liberalii din Ontario, Canada, au votat recent un act normativ considerat de apărătorii familiei tradiționale drept totalitar. Bill 89, căci despre asta este vorba, conferă puteri excesive guvernului local, care, de acum înainte, va putea lua copiii acelor părinți care se opun agendei și ideologiei impuse de comunitatea LGBT, afirmă activiștii pro familie din Canada, citați de siteul Lifesitenews.
Conform actului normativ votat, copiii au nevoie de protecție din partea statului și pot fi dați fie spre adopție, fie în îngrijirea statului, fie au nevoie de „foster care” (asistență maternală), până la vârsta majoratului copiilor.
Legea, care anulează vechiul act normativ, elimină credința părinților din evaluarea copilului, și impune lucrătorilor sociali să ia în considerare doar credința sau religia pe care o declară copilul. Cu alte cuvinte, contează numai ceea ce copilul declară despre propria credință, nu și ce susțin părinții.
„Cu adoptarea legii 89, am intrat într-o eră de putere totalitară a statului, așa cum nu a mai fost niciodată în istoria Canadei”, a declarat Jack Fonseca, consilier politic pentru Coaliția pentru Viață.
„Să nu aveți dubii: Legea 89 este o amenințare pentru creștini și pentru toți oamenii de credință care au copii sau speră să adopte”, a spus el. Unul dintre promotorii legii, Ministrul pentru Servicii Familiale și Copii, Michael Coteau, a declarat că întrebarea tinerilor sau punerea la îndoială a percepției lor că ar fi LGBT ori sfătuirea lor să-și schimbe percepția de către părinți este un abuz.
„Da, consider că este o formă de abuz (chestionarea percepției copilului asupra propriei sexualități – n.n). Când un copil se identifică într-un anume fel și cel care îl îngrijește îi spune «nu e bine», atunci trebuie să se schimbe ceva. Dacă e abuz și se încadrează în definiția (legii – n.r.) atunci un copil poate fi luat din acel mediu și plasat în protecția statului”, a spus el, anterior adoptării actului normativ.
Cu alte cuvinte, dacă un copil ajunge să se considere de alt gen decât sexul biologic, atunci părinții nu pot interveni în „alegerea” acestuia, iar dacă o fac, riscă să piardă copilul. Este vorba despre teoria identității de gen, o ideologie fără nicio susținere științifică sau biologică, dar foarte răspândită peste ocean de către activiștii LGBT, și care prevede că genul poate fi diferit de sexul biologic al persoanei. În acest caz, pot exista peste 50 de „genuri”.
Citiți și:
Transsexualismul aplicat copiilor este fără îndoială un abuz – opinie a Colegiului Pediatrilor Americani. «Ideologia gender le face rău copiilor»
Incredibil! La un târg de jucării din SUA a fost prezentată prima păpușă… transgender pentru copii de 8 ani!
yogaesoteric
1 decembrie 2017
Also available in: Français