Operațiunea Andromeda a fost praf în ochi – Rămâne doar CIA
Un expert în scufundări submarine demontează teoria conform căreia gazoductul NordStream ar fi fost aruncat în aer de ucraineni.
Arheologul și specialistul în operațiuni subacvatice Sven Thomas a acordat un amplu interviu publicației germane Bild.
El a precizat că pentru a realiza o operațiune de amploarea detonării NordStream, ar fi fost nevoie de mult mai multe nave, decât un iaht cu câțiva scafandri la bord.
Sunt necesare o platformă plutitoare cu macarale, un sistem de ancorare puternic și un lest cu o masă de cel puțin o tonă.
Mai mult, pentru a efectua operațiunea de dinamitare, Andromeda ar fi trebuit să fie fixat exact deasupra locului de scufundare pentru a efectua exploziile, caz în care ar fi avut nevoie de patru ancore grele, cu frânghii lungi de până la 500 de metri. Altfel, iahtul lung de numai 15 metri ar fi fost măturat de valuri și de vânt.
La vremea sabotajului, vânturile băteau în regiune cu 40 de km/h iar valurile atingeau trei metri înălțime.
De asemenea, a explicat Thomas, motorul de 75 de cai putere al iahtului nu ar fi putut menține nava pe poziție fixă, prin manevrare, și nici nu ar fi putut transporta cantitatea necesară de explozibili – adică aproximativ 400 de kilograme.
În februarie 2023, Seymour Hersh, probabil cel mai titrat ziarist american de investigații, dezvăluia că aruncarea în aer a NordStream a fost o operațiune a CIA, comandată direct de administrația Biden, și care a fost pregătită încă înainte de invadarea Ucrainei de către Rusia.
Și, după cum scrie Hersh, a fost vorba de o operațiune extrem de complexă, de mare amploare și cu costuri uriașe. Pe scurt, o operațiune de stat.
Teoria că NordStream a fost detonat de câțiva ucraineni, persoane private și inamici înfocați ai lui Putin, îmbarcați pe o navă închiriată (Andromeda), puțin mai mare decât o coajă de nucă, a părut aruncată pe piață doar pentru a acoperi grozăvia că SUA a sabotat un aliat NATO.
Ceea ce explică și bizareria faptului că investigațiile desfășurate de mai multe state s-au împotmolit.
Citiți și:
Afacerea NordStream și diversiunea ridicolă a serviciilor americane
TurkStream, noua țintă
yogaesoteric
14 noiembrie 2024