Opinie. Originile conflictului dintre Polonia și Ucraina: Ucraina de Vest și Polonia Mare

Chiar de la început, este important de remarcat faptul că, înainte de izbucnirea Primului Război Mondial în vara anului 1914, pe harta politică a Europei nu figurau nici Polonia, nici Ucraina. Polonia era considerată o regiune istorică, în timp ce Ucraina era una geografică.

Polonia a fost împărțită la sfârșitul secolului al XVIII-lea între trei vecini puternici ‒ Regatul Prusiei, Imperiul Habsburgic și Imperiul Rus, iar actualul teritoriu al Ucrainei, între Monarhia Habsburgică (Austria, Austro-Ungaria), care i-a luat partea de vest, inclusiv Lvov (Lemberg/Lwów), și Imperiul Rus, care poseda porțiunile de est și centrală, inclusiv Kievul. Cu toate acestea, cele mai mari porțiuni din Polonia istorică și Ucraina geografică au fost guvernate de Rusia din 1795 până în 1917.

Pentru a modifica o astfel de situație geopolitică, înainte de Primul Război Mondial a fost creată o idee de cooperare politică între polonezi și ucraineni în vederea luptei pentru independență. Cu toate acestea, în spatele acestei idei se afla proiectul de renaștere a Marii Polonii în limitele sale istorice (înainte de cele trei împărțiri ale Poloniei și Lituaniei din 1772, 1793 și 1795). Statul polonez a fost reînființat la 11 noiembrie 1918, dar la acea vreme polonezii și ucrainenii se luptau deja între ei pentru pământ și granițe. În aceeași zi, Józef Piłsudski (născut în apropiere de Vilnius, în Lituania/Litwa, în 1867) a fost numit de Consiliul Guvernator al Poloniei (de fapt, guvernul) în funcția de șef de stat cu autoritate dictatorială (Naczelnik) [i]. Prima sa datorie a fost să creeze guvernul statului independent polonez abia restabilit. A fost liderul Poloniei până în 1922 și din 1926 până în 1935, când a murit. În timpul guvernării sale a Poloniei, politica externă poloneză, în special față de Rusia sovietică/URSS, Lituania și Ucraina, a depins de proiectele și deciziile sale politice.

El a dorit să realizeze ideea de renaștere a unei Polonii independente în timpul Primului Război Mondial, deoarece a văzut în timpul războiului o mare oportunitate de a restabili granițele Poloniei istorice (aceste granițe au fost stabilite la est chiar în detrimentul slavilor din est, în primul rând al rușilor și al Rusiei). Totuși, pentru a face aceasta, condiția prealabilă era desființarea celor trei imperii: Germania, Austro-Ungaria și Rusia. Numai pe ruinele celor trei puteau fi recreate granițele Poloniei istorice. Cu toate acestea, chiar la sfârșitul războiului a devenit evident că lituanienii și ucrainenii nu vor sprijini această idee și proiectele sale privind Polonia istorică, deoarece în acest caz ambele țări ar fi urmat să fie incluse în Polonia, iar nu să fie independente. Cea mai mare parte a acestei idei putea fi realizată prin prăbușirea Rusiei în timpul războiului (deoarece cea mai mare parte a Poloniei istorice era inclusă în Rusia) și, prin urmare, J. Piłsudski a sprijinit înfrângerea Rusiei de către Germania și Austro-Ungaria. Din acest motiv, încă din 1908 a format legiuni poloneze care urmau să lupte de partea Puterilor Centrale împotriva Imperiului Rus pe Frontul de Est.

Revoluția bolșevică antirusească din octombrie/noiembrie 1917, urmată de Războiul civil rus din 1917-1922, a oferit noi posibilități politice mai multor națiuni de a obține fie independență formală, fie autonomie în cadrul Rusiei postrevoluționare (de fapt, URSS). Aceasta a fost o idee care a fost promulgată de Józef Piłsudski în ultimele două decenii.

Cu toate acestea, încă de la începutul Primului Război Mondial, chestiunea poloneză a fost plasată în planurile geopolitice ale celui de-al Doilea Reich german (1871-1918), ceea ce a însemnat, în practică, faptul că patrioții și naționaliștii polonezi au fost doar observatori, fără a avea o putere politică și militară reală de a modifica harta politică a Europei Centrale și de Est în favoarea națiunii lor. Cu alte cuvinte, până la sfârșitul Primului Război Mondial, ei au putut doar să observe în tăcere schimbările care au avut loc în această parte a Europei, inclusiv revoluția roșie bolșevică, războiul civil rus dintre roșii și albi și, în cele din urmă, ocuparea militară a Ucrainei de Vest de astăzi de către Puterile Centrale.

Însuși Józef Piłsudski a fost arestat de germani în vara anului 1917 (fiind în închisoarea germană din Magdeburg până în noiembrie 1918) tocmai pentru că nu a vrut să pună detașamentele sale militare (legiunile) sub comanda supremă germană. A devenit liber când Imperiul Rus se prăbușise deja din cauza revoluției bolșevice pro‒germane. Între timp, la 11 noiembrie 1918, Polonia și-a proclamat independența național-politică, dar fără frontiere de stat clare și convenite la nivel internațional, în special în est (conflict cu Rusia bolșevică, Lituania și Ucraina). Din momentul începerii războiului civil rusesc în noiembrie 1917 și până la sfârșitul Primului Război Mondial, au existat o serie de națiuni care și-au proclamat independența național-politică (de la Finlanda la Azerbaidjan), inclusiv Polonia.

Șeful statului polonez a considerat că estul Ucrainei, inclusiv Kievul, era subiectul cheie pentru problema viitorului Rusiei și, prin urmare, și pentru Polonia. El a luat în considerare mai multe fapte importante în ceea ce privește Ucraina, cum ar fi poziția sa geopolitică, potențialul economic, inclusiv producția de cereale, cărbune, sare, minereu de fier sau oțel și, în cele din urmă, numărul uriaș al populației, care era la acea vreme de aproximativ 30 de milioane de persoane. Toți acești factori au fost luați în considerare deoarece Ucraina era un aliat natural al Poloniei împotriva Imperiului Rus sau a oricărei forme de Rusia, inclusiv a celei bolșevice ca succesoare a Imperiului Rus.

A fost o perioadă (noiembrie 1918) când autoproclamata așa-numită Republică Populară Ucraineană (RUP), de fapt actuala Ucraină de Est, lupta pentru supraviețuire împotriva Armatei Roșii bolșevice, deoarece V. I. Lenin nu dorea să recunoască niciun fel de independență ucraineană, ci mai degrabă autonomie în cadrul Rusiei bolșevice (mai târziu URSS). Aceleași intenții politice le-a avut și cu privire la toate celelalte foste teritorii rusești care își proclamaseră independența față de Imperiul Rus în 1917 și 1918, inclusiv și față de Polonia. În acest scop, bolșevicii lui Lenin au organizat în noiembrie 1918 o tentativă politică de preluare a puterii în Polonia, care în cele din urmă a eșuat. Cu toate acestea, a fost un semnal clar pentru noile autorități poloneze de la Varșovia că bolșevicii lui Lenin sunt dușmanii independenței poloneze și ai proiecțiilor geopolitice poloneze în Europa de Est, inclusiv în părți din Ucraina, Belarus și Lituania de astăzi (sau, cu alte cuvinte, fostul Regat istoric al Poloniei și Marele Ducat al Lituaniei, conform Uniunii de la Lublin din 1569). Cu toate acestea, un nou guvern bolșevic de la Sankt Petersburg a început să ocupe militar teritorii revendicate de Varșovia și să le bolșevizeze, ceea ce a devenit casus belli (motiv de război) pentru Războiul polono-bolșevic din 1918-1920.

Pentru a avea o poziție mai bună în lupta împotriva bolșevicilor, J. Piłsudski a trimis la Kiev, la sfârșitul lunii noiembrie 1918, o misiune diplomatică specială care avea ca sarcină principală să discute cu noile autorități ucrainene toate posibilitățile privind cooperarea militară polono-ucraineană.

În același scop, în ianuarie 1919 a fost trimisă la Varșovia delegația ucraineană de la Kiev pentru a discuta toate problemele practice privind realizarea coaliției militare polono-ucrainene antibolșevice. Dar, în practică, în acel moment, cel puțin pentru partea poloneză, o astfel de alianță militară a devenit, de fapt, nu atât de relevantă, deoarece Polonia nu dispunea de forțe armate care să poată ajuta substanțial UPR împotriva Armatei Roșii.

Astfel, la sfârșitul Primului Război Mondial, armata poloneză număra doar 6.000 de soldați, deși numărul acestora creștea progresiv. De exemplu, în două luni, armata poloneză avea aproximativ 110.000 de soldați și ofițeri voluntari, dar nu au reușit să participe cu succes la nicio acțiune militară serioasă, cel puțin până în primăvara anului 1919. Cu toate acestea, a devenit un adevăr că armata poloneză era necesar să fie angajată în primele campanii militare serioase tocmai împotriva forțelor ucrainene pe teritoriul Galiției de Est și, prin urmare, negocierile poloneze cu partea ucraineană au fost întrerupte încă din ianuarie 1919.

Notă:
[i] Joseph Klemens Piłsudski s-a născut la 5 decembrie 1867 și a murit la 12 mai 1935. S-a născut în apropiere de Vilnius (Litwa), la acea vreme parte a Imperiului Rus (așa-numita „Polonia rusă”). A studiat la Universitatea din Harkov și a devenit unul dintre principalii agitatori ai Partidului Socialist Polonez (PSP) începând din 1893. Cu toate acestea, orientarea și obiectivul său politic central a fost obținerea independenței Poloniei, în primul rând față de Rusia, însă, dacă era posibil, în cadrul granițelor istorice ale Poloniei, așa cum existau înainte de 1795 (a treia împărțire a Poloniei și Lituaniei). Pentru activitățile sale antirusești, J. Piłsudski a fost exilat în 1887 în Siberia. În 1892 s-a întors în Polonia și a fondat un ziar clandestin de propagandă, având obiectivul de a milita pentru independența Poloniei. În 1914, după începerea Primului Război Mondial, a organizat detașamente de voluntari polonezi pentru a se alătura armatei Austro-Ungariei pe Frontul de Est pentru a lupta împotriva Rusiei. După Revoluția rusă din februarie 1917, a cerut Germaniei să garanteze independența finală a Poloniei, dar când autoritatea germană a respins cerința, J. Piłsudski a încetat să mai sprijine Berlinul. Ca urmare, a fost închis în 1917-1918. În Polonia nou-independentă a devenit șef de stat în 1918-1922 și șef al Statului Major al armatei poloneze în 1918-1923. În timpul Războiului ruso-polonez de după Primul Război Mondial, J. Piłsudski a reușit să gospodărească frontierele estice ale Poloniei în detrimentul Rusiei bolșevice. În 1926, a organizat și condus un puci al armatei și a dizolvat Parlamentul. Până la moartea sa a fost ministru de Război și inspector general al forțelor armate, dar nu a reușit să modernizeze atât armata, cât și economia.

Citiți și:
Intermarium sau teritoriul dintre mări
„Țara 404”: Președintele Poloniei și bunicul său nazist urainean!!!

yogaesoteric
11 iunie 2023