«Opriți finanțarea războaielor!»
În luna octombrie, președintele rus Vladimir Putin a făcut o declarație controversată cu privire la SUA. În motivarea intervenției militare a Rusiei pentru susținerea președintelui Assad în lupta contra Statului Islamic, Putin a acuzat SUA că este factorul generator și menținător al războiului. El susține că mercenarii antrenați de Statele Unite, care nu sunt loiali nimănui ci sunt motivați numai de bani, trec de partea Statului Islamic luând cu ei și armele cu care au fost echipați de Pentagon.
Chiar și în mainstream media s-au vehiculat detalii din raportul conform căruia Pentagonul a „pierdut” armele trimise militanților din Yemen și s-a vorbit deschis despre programele derulate de americani de antrenare și instruire a „rebelilor” din Iordania. Așadar, declarațiile lui Putin nu sunt exagerate. Fie că ne place sau nu, afirmația că războiul a devenit o afacere profitabilă a marilor corporații nu mai este demult o teorie conspirativă, ci este un fapt. Rolul de „polițist dur” care urmărește să „salveze” lumea pe care SUA și l-a asumat (și ținând cont de faptul că America deține cele mai puternice corporații la nivel global) demonstrează, de fapt, că privatizarea razboaielor este următorul pas, ce decurge logic, pe care Casa Albă (și aliații săi) l-a făcut pentru a deține puterea.
Liderii corupți contractează Companiile Militare și de Securitate Private (PMSC), obținând (și unii și alții) profituri de zeci de milioane de dolari din războaie. Aceste companii sunt complice la încălcările flagrante ale drepturilor oamenilor, punând profiturile mai presus de orice. Cine luptă împotriva cui este irelevant; ceea ce contează este că armele se vând, banii se fac.
Treburile murdare ale companiilor private au ajutat și ele la creșterea și dezvoltarea Statului Islamic. Problema este că nu vom afla cu certitudine toate datele, pentru că aceste companii nu pot fi chemate să dea explicații, nu sunt supuse controlului, iar acțiunile lor sunt extrem de secrete. Spre deosebire de guvernele statelor care sunt în cele din urmă principalele vinovate de atrocitățile și crimele de război comise, companiile private nu pot fi trase la răspundere din punct de vedere legal pentru acțiunile comise.
În videoclipul de mai jos este pus în scenă un proces ipotetic împotriva Companiilor Militare și de Securitate Private (PMSC), fiind enumerate o serie de crime de război de care acestea se fac vinovate. Crimele sunt cât se poate de reale, dar procesul rămâne totuși în sfera imaginarului, întrucât companiile sunt intangibile și nu pot fi aduse în banca acuzaților…
Citiți și:
Confruntarea titanilor: propagandă, manipulare, omenirea în pragul unui «război total»
E începutul celui de-Al Treilea Război Mondial?
yogaesoteric
1 decembrie 2015