OPUS DEI: ordinul secret ce ţinteşte spre absoluta putere (2)
Articol publicat în Covert Action
Information Bulletin, nr. 18, iarna lui 1988, în ediţia intitulată
„CIA ŞI RELIGIA”.
Citiţi prima parte a articolului
de Fred Landis
Dreapta catolică și politica externă a
SUA
Influența dreptei catolice asupra politicii
externe a lui Reagan se vede cel mai clar în America Latină.
Atacurile venite din partea lui William F.
Buckley, Michael Novak și Roger Fontaine împotriva preoților care susțin
guvernul sandist din Nicaragua aduc mai degrabă a cruciadă religioasă decât a
conflict politic. Alți lideri importanți ai dreptei catolice care dețin poziții de
forță în administrația Reagan sunt: James Buckley, Richard Allen, William
Clark, generalul Veron Walters, Alexander Haig, Claire Boothe Luce, Jeane
Kirkpatrick și William Casey. Deși acești catolici au legături de sine stătătoare,
independente cu comunitatea serviciilor secrete ale SUA, colaborarea lor cu aceste
servicii a fost consolidată de Centrul Georgetown de Studii Strategice și
Internaționale (Georgetown Center for Strategic and International Studies).
Acest Centru este ultima fortăreață a colaborării CIA-iezuiți și a fost vârful
de lance în promovarea operațiunilor secrete împotriva Nicaragua și
Cuba.
Tonul religios pe care l-a luat cruciada lui
Reagan împotriva comunismului a fost evidenţiat într-un interviu pe care
corespondentul Los Angeles Times l-a realizat cu secretarul apărării,
Richard Perle. Perle a pus sentimentele anti-război care dominau în Europa pe
seama unei angoase a protestanților liberali (capitaliști de stânga, social-
democrați) și a pierderii credinței din partea catolicilor liberali (capitaliști de
stânga, social-democrați) spre deosebire de situaţia din mult mai
„sănătosul” și mai fundamentalistul „Sud (al SUA)
catolic”.
Indiferent cine este președintele SUA, politica
externă a SUA este făcută mai mult de CIA decât de Departamentul de Stat.
Departamentul pentru Operațiuni Secrete din CIA este dominat de catolici. Rețeaua
oficială și neoficială de politică externă din Washington care îi șoptește la
ureche lui Reagan are un ton virulent de dreapta, catolic. Politica SUA în
America Latină în mod tradițional înseamnă un efort de colaborare cu
Vaticanul din cauza faptului că segmentele dominante din populația din America
Latină sunt de religie catolică. Papa Ioan Paul al II-lea este mai conservator și
colaborează strâns cu Opus Dei, aderă politic la extrema dreaptă
(n.t.: fascism) atât în privința pozițiilor ideologice cât și
tactice. Ostilitatea concentrată asupra Nicaraguei, în special având ton
ultra-religios, este rezultatul suprapunerii sau al reafirmării influenței din
partea acestor trei facțiuni – o mutare spre dreapta în toate aceste
centre de putere: Casa Albă, CIA și Vatican.
Cât de diferită poate fi politica SUA față
de America Latină în circumstanțe diferite este ilustrat de ce s-a petrecut
în anul 1962. Cu un papă populist, Papa Ioan al XXIII-lea, și un președinte
liberal (capitalist, social-democrat) Kennedy, CIA și Vaticanul urmăreau mai degrabă
să coopteze și nu să reprime mișcările sociale (de stânga, anti-capitaliste)
din America Latină.
Instrumentele principale ale acestei acţiuni de
cooptare au fost Partidele Creștin-Democrate din America Latină. Pentru a construi o
bază populară în vederea obţinerii susținerii din partea maselor, creștin-
democrații au trecut la reforme agricole (redistribuirea pământului), lărgirea
dreptului de vot, organizarea de sindicate etc. Pentru a realiza lărgirea acestei
baze, era necesar ca creștin-democrații să construiască punți către masoni,
radicaliști și marxiști. Liderii acestei mișcări ecumenice au fost iezuiții, care
adesea au fost creierele cenușii din spatele creștin-democraților.
Nicăieri acest spirit de stânga nu a fost
mai evident ca în Chile, țară pe care Kennedy a ales-o explicit pentru a fi
demonstrația sa despre cum se face o revoluția pașnică, cu scopul de a crea un
contrast față de Cuba lui Castro. Vaticanul și CIA priveau Chile ca pe un posibil
model care să fie aplicat în Italia, care reprezenta o zonă de care se temeau
foarte mult.
În 1963, Kennedy a dat iezuitului Roger
Vekemans 10 milioane de dolari ca să stabilească o infrastructură pentru creștin-
democrații din Chile și să ajute la alegerea lui Eduardo Frei ca președinte. Frei
era un fost falangist, reevaluat în haine progresiste, susținut pentru a-l
învinge pe marxistul Allende în alegerile din 1964. Deloc surprinzător,
Vekemans a cheltuit aproape toți cei 10 milioane de dolari prin intermediul CIA și
AID (ulterior USAID), banii ajungând la colegii săi iezuiți.
Eșecul coaliției creștin-democrate de a bloca
alegerea lui Allende în 1970 este citat de Dreapta catolică în toată lumea
ca dovadă a falimentului abordării blânde (soft) a liniei Kennedy.
În Chile, Opus Dei a pierdut
Ministerul de Relații Externe și pe cel de Economie, dar încă are o influență
enormă în universități, presă și planificarea economică.
În Spania post-Franco, Opus Dei a
trecut către promovarea regelui Juan Carlos și către ocuparea Camerei Deputaților,
unde deține 71 de mandate din cele 350. În Spania socialistă, Opus Dei
probabil va menține un profil discret și va aștepta cu încredere ca guvernul să
se discrediteze de unul singur prin: susținerea de promisiuni care nu pot fi
îndeplinite, imposibilitatea de a controla terorismul și/sau mișcările
separatiste, și retragerea din NATO (n.t.: ulterior, documente care au ieșit la
iveală au arătat că premierul acestui guvern era colaborator al CIA). În cazul
unei „soluții” militare sau de dreapta, Opus Dei va fi alegerea logică
pentru posturi administrative cheie.
„Conspirația de asasinare a
Papei”
Scopul răspândirii dezinformării privind
„conspirația KGB de a-l omorî pe Papă” este acela de a
încuraja sentimentele conservatoare și anti-rusești ale suveranului pontif de
origine poloneză și de a întări sentimentul său de vulnerabilitate. În
aceste condiții, singura sa soluție era să devină și mai dependent de protecția
oferită de batalionul anti-terorist din Italia, controlat de CIA (vezi CAIB –
Covert Action Information Buletine, nr. 4).
În timpul vizitei recente a Papei Ioan Paul
al II-lea în Spania, agenția de știri EFE, controlată de Opus Dei, a
publicat un articol despre „O conspirație teroristă de a-l asasina pe
Papă” la intrarea în orașul Loyola, cunoscut ca locul de naștere al
ordinului iezuiților. Există o legătură logică între liderii Opus Dei
din Roma care-i șoptesc Papei Ioan Paul al II-lea la ureche că iezuiții susțin
în secret terorismul internațional și faptul că unul dintre organele lor de
presă lansează ca știre că Papa ar fi urmat să fie victima unei asemenea conspirații
iezuite exact în Loyola.
Ajutor dumnezeiesc?
Autorul articolului din Inquiry i-a
identificat printre liderii institutului Opus Dei/CIA din Chile pe Alvaro
Puga și Enrique Campos Menendez. Printre cărțile finanțate de CIA care au apărut
despre perioada în care a fost preşedinte Allende, se află și cartea lui Alvaro
Puga, Diario de Vida de Ud, o colecție de editoriale pe care le-a scris sub
pseudonim între 1970-1973. În prefață, Enrique Campos Menendez arată că au
fost publicate mai multe editoriale făcând preziceri privind asasinarea unor
lideri politici cheie, asasinarea lui Allende și data loviturii militare din Chile.
Concluzia sa a fost aceasta: „Nimeni nu ar fi putut să știe că vor urma
aceste evenimente decât prin magie, parapsihologie sau premoniție
divină”.
Cred că putem fi iertați că suspectăm ceva mult
mai banal decât inspirația divină din spatele puterilor profetice ale acestui
agent al Opus Dei.
Cred că a fost cu totul altceva decât
inspirația divină ce l-a determinat pe Robert Moss (jurnalist şi scriitor, activist
de dreapta, specializat în anti-comunism, actualmente consilier şamanic) să
scrie în una din cărţile sale de ficțiune toate detaliile
„conspirației de a-l ucide pe Reagan” cu trei luni
înaintea presei. Iar Claire Sterling (scriitoare și jurnalistă americană a
căror activitate s-a concentrat pe crimă, asasinat politic și terorism) a avut o
viziune despre o „rețea teroristă internațională condusă de KBG care ar fi
putut folosi teroriști turci” și să scrie că aceasta avea ordinul de a-l
asasina pe papă, cu siguranţă nu pentru că i-a spus divinitatea. Michael Ledeen
(istoric american, analist neoconservativ de politică externă și autor cu doctorat
în filozofie, fost consultant la Consiliul de Securitate Națională al Statelor
Unite, Departamentul de Stat al Statelor Unite și Departamentul de Apărare al
Statelor Unite) ar fi putut fi mânat de o inspirație divină să se dea peste cap
să ajungă la Roma exact cu o zi înainte ca Papa Ioan Paul I să moară, iar
serviciul care ajută Opus Dei să-și ducă bătăliile împotriva
iezuiților ar putea fi divin inspirat, sau poate nu. Poate că este doar CIA.
Claire Sterling și toată gașca:
„Conspirația pentru asasinarea Papei Paul Ioan al II-lea”
Cititorii interesați de acest subiect ar dori
poate să începem cu motivul care l-a determinat pe Michael Leeden să ia un
avion urgent către Roma, chiar cu o noapte înainte de moartea papei Ioan Paul
I.
Era previzibil că Leeden urma să fie în
fruntea celor care vor susține teoria „conspirația KGB pentru asasinarea
papei”.
Povestea unei rețele internaționale de terorism a
CIA și a israelienilor începe cu James Jesus Angleton, fostul șef al contra-
spionajului din CIA și un catolic fanatic. În timp ce era la post în Roma,
el a creat o rețea de 60 de agenți media și a controlat colaborarea dintre
CIA și Mossad. Pe parcursul a 20 de ani, cei mai mulți dintre agenții din presă ai
lui Angleton au fost recrutați din redacțiile Newsweek și The
Washington Post din Roma. Claire Sterling a fost una dintre acești agenți,
Michael Leeden este protectorul ei, iar Robert Moss este un discipol al celor
doi.
După ce Angleton a fost dat afară în 1975,
acești agenți care erau plasați în Roma și-au pierdut principalul contact
în CIA și au ajuns să se bazeze mai mult pe israelieni. După ce l-au pierdut și
ei pe Angleton, israelienii au ajuns să acorde o importanță mai mare rețelei sale de
agenți. Din acest motiv dezinformările lui Claire Sterling după 1975 se bazează mai
ales pe surse israeliene.
Articolul „Conspirația KGB pentru
asasinarea papei” e publicat pentru prima dată în ziarul controlat
de CIA, Il Giornale Nuovo, din Milano, Italia, în mai 1981.
Înainte să devină asistent al generalului
Vernon Walters, Leeden a lucrat ca reporter pentru acest ziar. Povestea a ajuns
în atenția publicului din toată lumea când televiziunea britanică
Thames TV a făcut un reportaj special referitor la această conspirație,
citând ca sursă Il Giornale Nuovo.
Michael Leeden
Sub-comisia pe securitate și terorism, condusă de
senatorul Denton, s-a oferit să fie platforma de promovare a celor trei –
Claire Sterling, Michael Leeden și Robert Moss. Toți erau de acord că Agca nu avea
cum să fi acționat singur, și că faptul că a trecut prin Bulgaria a fost o dovadă a
complicității Uniunii Sovietice comuniste și a KGB la tentativa de asasinare. (Agca
e cel care a tras asupra Papei.)
Robert Moss a intrat prima dată în atenția
publică în 1973, ca jurnalist australian care scria despre guvernarea lui
Allende în Chile. Claire Sterling a lucrat în anii ʼ50 pentru revista
controlată de CIA, The Reporter, și ulterior a apărut la mai multe
conferințe însoțindu-l pe directorul CIA ca expertă în politica din
Italia. Michael Leeden este un „schlockmeister” (găinar) care este
abilitat de UNCANNY pentru a face ca probleme sociale, serioase și complexe, să pară
niște subiecte de tabloid. A intrat pe scena publică în anii 1970 ca istoric
care descoperea „ignorata înțelepciune” a lui Benitto
Mussolini. Leeden le-a spus la un moment dat studenților săi de la Universitatea
Washington (din St. Louis) că „Fascismul poate fi
distractiv”.
Oricare ar fi pregătirea lor sau domeniul în
care ei susțin că ar fi experți, ce a făcut ca ei să iasă imediat în evidență a
fost priceperea și mania lor de a dezinforma. Începând din 1976, autorul
acestor rânduri a urmărit fiecare declarație publică a lor cu reverența pe care
anumiți intelectuali francezi o rezervă pentru filmele lui Jerry Lewis. Ce ni se
cere să acceptăm e că după o carieră în care s-au ocupat numai de dezinformare,
s-au lăudat cu ea și s-au specializat în a minți, Leeden, Sterling și Moss s-ar
fi reformat brusc, astfel încât în această situaţie sunt de partea
Adevărului, și că Adevărul e că KGB l-a împușcat pe papă.
Robert Moss s-a dus la emisiunea
Nightline a televiziunii ABC și a urmărit să facă legătura dintre
unul dintre conspiratorii care scăpase, după ce a participat la
„conspirația de asasinare a papei” (un terorist arab), şi o
iluzorie „echipă de asasini” trimisă de Gaddafi să participe la
„conspirația de a-l asasina pe Reagan”. „Conspirația
lui Gaddafi de a-l asasina pe Reagan” a intrat prima dată pe scenă odată
cu publicarea unui roman prost de ficțiune scris de Moss, intitulat Death
Beam (raza morții).
În roman, Gaddafi trimite o echipă de
asasini, formată din palestinieni și condusă de Carlos, la Washington ca să-l omoare
pe Reagan. Aceștia se instalează vizavi de Casa Albă având un aruncător de
rachete sol-aer SAM-5, cu senzori de termoviziune, fabricat de sovietici. Planul lor
e să doboare elicopterul lui Reagan în momentul aterizării. Trei luni mai
târziu toate aceste detalii din ficțiunea lui Moss apar ca știre de presă,
fiind publicate de David Martin în Newsweek. Este evident că aceiași
agenți israelieni care au urmărit să provoace o ruptură totală în relațiile
SUA-Libia le-au plasat aceleași informaţii false și lui Moss și lui Martin.
Presupusa dovadă oferită de Moss unui moderator
de televiziune sceptic, Ted Koppel, referitoare la o singură echipă de asasini sau
de mai mulți asasini care se călcau în picioare implica o asemănare fizică
între o față din mulțimea din imensa Piață Sf Petru din Roma cu portretul robot
făcut de un polițist al unui presupus asasin trimis împotriva lui Reagan.
Aceeași tehnică de ambiguitate calculată a fost
folosită de către Marvin Klab într-o emisiune specială a NBC din 21
septembrie, intitulată „Bărbatul care l-a împușcat pe papă: o
investigație despre teroare”. Dar acum o față diferită este extrasă din
mulțime și făcută să semene cu un angajat al unei companii aeriene bulgare. Un
ofițer anti-terorist italian de la serviciul secret controlat de CIA, SID, vine
în SUA să ia instant interviuri experților Klab, Sterling etc. Apoi se
întoarce în Italia și începe să aresteze mai mulți bulgari năuciți.
Cu bulgarii ținuți departe de public, în arest, fără luxul de a organiza
conferințe de presă, Martin Kalb zboară la Roma și le mărturisește investigatorilor
numele celor care fuseseră arestați. E vorba de același ventriloc Kalb care a scris
o carte întreagă despre Kissinger fără să menționeze o singură dată rolul pe
care acesta l-a jucat vizavi de Chile, Allende și CIA.
Reportajul special al lui Kalb din 21 septembrie
1982 difuzat la TV s-a bazat aproape total pe un articol publicat de Claire Sterling
în numărul din septembrie al Readers Digest, intitulat
„Conspirația de asasinare a papei”. Acest articol reprezintă
aplicarea în practică a principiilor de descoperire a conspirațiilor KGB care
au fost publicate prima dată în „biblia” de dezinformare a lui
Sterling, cartea Rețeaua Terorii.
Claire Sterling
Iată regulile lui Sterling pentru a interpreta
corect conspirațiile:
1. Dacă teroristul e comunist pe față, atunci e
controlat de Moscova.
2. Dacă teroristul e de dreapta pe față, el de
fapt în realitate e comunist și e controlat de Moscova.
3. Dacă arma folosită e sovietică, există dovezi
la vedere privind controlul din partea Moscovei.
4. Dacă arma folosită e NATO, Sterling va putea
să-i dea de urmă pe baza numărului de serie și va descoperi că arma a fost folosită
într-un atac comis de Brigăzile roșii la vreo bază a NATO. Brigăzile acestea
sunt controlate de Moscova.
5. Dacă toate dovezile factuale arată de fapt o
concluzie opusă – că aruncarea în aer a unei gări de tren din Bologna a
fost comisă de cei de dreapta, sau că Agca e pur și simplu un criminal de dreapta
– atunci e necesar să ne amintim că teroriștii comuniști și cei fasciști
lucrează mână-n mână.
Argumentul pentru a susține că KGB a plănuit o
conspirație de asasinare a papei este astfel bazat pe o speculație făcută când
de Sterling, când de Moss și Leeden care o citează pe Sterling, exact la fel
cum Sterling întotdeauna îi citează pe Leeden și Moss în cartea
Rețeaua terorii. Dovezi clare, din afara acestui cerc, și independente nu
au fost prezentate niciodată.
Citiţi şi:
Adevărata mafie internaţională este cu totul alta
Serviciile secrete manipulează opinia publică, creând grupări
teroriste pe întreaga planetă
yogaesoteric
25 februarie 2020