ORDONANŢA din 16.05.2005

ROMÂNIA
MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de urmărire penală şi criminalistică
Nr.615/P/2004

 

O R D O N A N Ţ Ă
16.05.2005

Procuror Sandu Elena Adriana din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de urmărire penală şi criminalistică, având spre soluţionare dosarul cu numărul de mai sus, privind pe:

I). SAVONEA LIA – judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti,

II). CHABORSKY ANTON GRIGORE – procuror în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism,

III). BĂLAN GEORGE – procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti,

IV). CHIRIŢĂ VIRGINIA, OGARCĂ NELU, BRATU VIRGIL şi IONESCU ALEXANDRU – procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti,

V). ŞERBĂNOIU EUSEBIU, DELCEA MARIAN şi GHERMAN MARIAN- procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti,

VI). ILIEŞ DUMITRU – comisar în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Cercetări Penale,

VII). VLAD MIHAI – inspector principal în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Generală de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog,

C O N S T A T :

În cursul anului 2004, pe fondul derulării cercetărilor penale împotriva lui Bivolaru Gregorian, lider spiritual al Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (M.I.S.A.) şi a altor persoane apropiate acestuia, un număr de 50 de persoane fizice, membri ori simpatizanţi ai mişcării, au sesizat organele judiciare cu faptul că urmărirea penală desfăşurată în dosarul nr.720/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este abuzivă şi/sau nejustificată, fiind flagrant încălcate drepturile conferite de lege privind libertatea de conştiinţă şi de asociere.

De asemeni, s-a criticat în mod consecvent, atât prin memorii adresate unor diferite instituţii, cât şi prin proteste publice, modul în care s-au efectuat o serie de acte procedurale; în speţă, s-au făcut referiri directe la percheziţiile domiciliare efectuate la un număr de 9 locaţii (imobile proprietatea membrilor sau simpatizanţilor M.I.S.A., ori folosite de această mişcare cu destinaţie de „ashram”), ocazii cu care toate persoanele identificate în interior au fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi audiate, fiind ridicate şi cantităţi semnificative de bunuri, majoritatea aparţinând unor persoane fizice.

Pe calea sesizărilor formulate în acest sens, s-a solicitat efectuarea de cercetări împotriva celor care au făcut parte din echipele complexe ce au efectuat percheziţiile domiciliare (procurori, poliţişti şi jandarmi), atât cu privire la desfăşurarea concretă a acestor activităţi cât şi la coordonarea lor de la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti; corelativ, s-au contestat în mod repetat temeiurile ce au determinat organizarea unei acţiuni de asemenea amploare.

De asemeni, s-a criticat legalitatea şi temeinicia măsurilor preventive, dispuse faţă de Bivolaru Gregorian, considerate ca fiind nejustificate, abuzive şi nelegale.

În linii generale, toate aceste sesizări sunt similare şi concordante, referindu-se la aceleaşi evenimente; fiecare persoană vătămată a descris faptele cu privire la care a înţeles să solicite efectuarea de cercetări, indicând expres şi o anume încadrare juridică.
Deşi această încadrare, stabilită de parte, nu este obligatorie pentru organele judiciare, iar unele dintre infracţiunile astfel enumerate nici nu corespund situaţiei de fapt descrise, soluţia urmează a se dispune şi cu privire la acestea, pentru a fi epuizată analiza tuturor aspectelor de fapt şi de drept; de asemeni, în virtutea rolului activ şi a principiului oficialităţii, cauza s-a examinat inclusiv prin prisma unor texte de incriminare care, deşi nu au fost indicate expres de persoanele vătămate, concordă cu situaţia de fapt descrisă de acestea.

În paralel, au fost înregistrate şi un număr de 5 sesizări ale M.I.S.A. şi ale unor organizaţii non-guvernamentale, privind pretinsele încălcări ale drepturilor omului, prin care au fost învederate aceleaşi aspecte.

Din examinarea tuturor sesizărilor şi după verificarea dosarelor la care persoanele vătămate se referă, se poate reţine următoarea situaţie de fapt :

Continuare…

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More