Oreșnik și Huawei

Cele două nu sunt direct legate. Dar ele dezvăluie două evoluții diferite care pun sub semnul întrebării supremația Occidentului politic. În timp ce Oreșnik atacă poziția militară, China o amenință pe cea a economiei occidentale.

Acte de disperare?

Mult timp, președintele american Joe Biden a refuzat să acorde Ucrainei autorizația de a folosi rachete ATACMS pentru a lovi în adâncurile Rusiei. Dar acum pare să nu-i mai pese, având în vedere înfrângerea sa răsunătoare în alegerile americane din noiembrie și progresele înregistrate de armata rusă pe frontul războiului din Ucraina. După mine potopul, chiar cu prețul a milioane de morți din rândul populației americane și chiar al propriilor săi urmași? Ne amintim de cuvintele lui Hitler înainte de sinuciderea sa și de predarea necondiționată a imperiului său milenar, care spunea că poporul german nu merită mai mult dacă nu poate învinge „suboamenii” slavi.

Oare Biden și unii dintre susținătorii săi gândesc la fel: dacă acest Putin câștigă, atunci totul este oricum pierdut? Dacă rusul nu poate fi oprit, atunci să plouă cu rachete peste Moscova, să se termine lumea odată cu președinția sa? Grațierea de către Biden a fiului său Hunter vorbește, de asemenea, în favoarea unei astfel de dispoziții apocaliptice. Nu-i pasă ce daune provoacă sistemului politic american. Pentru el, este vorba doar de chestiuni personale. Chiar și atunci când vine vorba de liderii politici, nu este cazul să credem că aceștia sunt mânați doar de interese primordiale. Oameni precum Biden au, de asemenea, puterea de a prioritiza interesele private în detrimentul celor politice. În această privință, ei nu sunt diferiți de oameni ca mine și ca dumneavoastră, mai ales când, spre deosebire de muritorii de rând, au și mijloacele de a face aceasta.

Poate că ideea larg răspândită care a fost auzită din nou și din nou și din ce în ce mai des de la începutul războiului, atunci când escaladarea prezisă nu s-a materializat, este, de asemenea, un factor determinant: „Nu se va petrece nimic. Am depășit deja atât de multe dintre liniile roșii ale Rusiei și nu s-a petrecut nimic. Putin blufează”. Cum altfel să înțelegem tentativa de sinucidere globală a lui Biden când permite Kievului să trimită rachete în Rusia? El știe că rușii au amenințat că vor lansa atacuri nucleare dacă existența țării lor este amenințată.

Acest prag a fost recent coborât odată cu adaptarea doctrinei ruse la situația schimbată din războiul din Ucraina. Oare Biden și susținătorii săi încă nu au realizat că rușii vorbesc serios?

Faptul că pământul încă se învârte nu se datorează curajului lui Biden de a ignora liniile roșii ale Rusiei. Nu s-a datorat nici încrederii excesive a sa sau a Occidentului că rușii vor întoarce spatele dacă îi lovești suficient de mult și de tare. Occidentul politic trăiește încă din triumful pe care crede că l-a obținut asupra Uniunii Sovietice cu această tactică în 1961, înainte de Cuba, și pe care l-a văzut confirmat din nou în căderea acesteia.

Faptul că pământul încă se învârte și că rușii nu au fost nevoiți să recurgă la arme nucleare pentru a arăta Occidentului limitele posibilităților sale s-a datorat unui modest tufiș de alune. Oreșnik, acum ultimul produs al tehnologiei rachetelor rusești, închide prăpastia dintre utilizarea armelor convenționale, care sunt limitate în efectul lor, și utilizarea armelor nucleare, care vor fi nelimitate în devastarea și efectele lor ulterioare.

Oreschnik ‒ și ce dacă?

După utilizarea armelor nucleare, nu mai există nicio limită. Escaladarea a ajuns astfel la stadiul său final, fără nicio posibilitate de escaladare suplimentară. Pentru că nici măcar pentru cei atacați cu arme nucleare nu mai există niciun motiv de reținere. Dacă el însuși trebuie să piară în conflagrația termonucleară a lumii, atunci inamicul ar trebui să fie târât în abis cu el. Și dacă cineva va supraviețui acestui infern, cu siguranță nu dușmanul ar trebui să fie acela, pentru că el însuși s-ar fi abținut de la folosirea respectivelor arme.

Această utilizare nelimitată a armelor este urmată de efecte secundare nelimitate. Contaminarea nucleară nu se va opri la granițele naționale. Iarna nucleară care urmează întunecării soarelui cu razele sale dătătoare de viață nu va face nicio diferență între supraviețuitori. Toate diferențele care au existat între oameni până în acel moment și care au fost întotdeauna folosite ca bază pentru stereotipurile inamice vor dispărea. Rasa umană va fi în sfârșit unită ‒ în gropi comune și mizerie.

Această inevitabilitate a fost întreruptă de Oreșnik. Astfel, înainte ca Rusia să fie forțată să reacționeze cu arme nucleare la încercările continue de a o distruge, ea are acum la dispoziție o armă care realizează același efect militar strategic ca armele nucleare, dar fără a deschide din proprie inițiativă schimbul de lovituri nucleare. Asta oferă Rusiei un avantaj strategic asupra Occidentului politic, pe lângă alte arme ale sale, cum ar fi rachetele hipersonice, împotriva cărora statele NATO au avut până acum puține mijloace de apărare, cu atât mai puțin ceva comparabil.

Până în prezent, Occidentul politic a reacționat cu greu în public la Oreșnik. Deși numeroase rapoarte video demonstrează puterea sa distructivă în timpul atacului asupra complexului de armament Yuzhmash din Dnipropetrovsk, majoritatea mass-media a încercat ulterior să minimalizeze efectul noii rachete rusești. De asemenea, s-a găsit rapid un așa-numit expert care să confirme: „Din punct de vedere tehnic, Rusia trage în vrăbii cu tunurile ….… în plus, racheta nu este foarte precisă”[1]. În ciuda avertismentului prealabil al lui Putin către americani, impactul focoaselor lor multiple nu a putut fi prevenit. Evident, nu a existat nicio apărare.

Dar tocmai această tăcere din partea formatorilor de opinie și a factorilor de decizie din Occidentul politic nu infirmă semnificația evenimentului, ci mai degrabă groaza din propria lor tabără. Există ceva în arsenalul rusesc fără echivalent în propriile lor stocuri. Rușii au în mod evident o armă pentru care nu există apărare și nici un echivalent propriu ‒ cu excepția celui nuclear. Dar americanii și statele NATO se feresc să admită.

Ușurarea în multe capitale occidentale a fost palpabilă atunci când Biden a autorizat în cele din urmă ca Ucraina să folosească ATACMS împotriva Rusiei. Mulți au crezut că modificarea strategică ar putea fi în sfârșit realizată. Britanicii și francezii le-au urmat imediat exemplul, desfășurându-și propriile rachete de croazieră. De asemenea, presiunea asupra lui Olaf Scholz pentru a preda în sfârșit Taurus Ucrainei a crescut din nou. Și primele dintre aceste arme zburau deja spre Rusia înainte ca discuția despre desfășurarea lor să fi luat cu adevărat amploare. Ucraina nu a pierdut timpul.

Oreșnik a lovit în mijlocul acestei frenezii a victoriei și, dintr-o dată, în Occidentul politic s-a așternut o liniște totală. Britanicii au adăugat încă o rafală scurtă cu Storm Shadow în direcția Briansk. Se presupune că au vrut să rămână neimpresionați și să continue sfidător, ca înainte. Dar chiar și francezii, care autorizaseră utilizarea Scalpului lor, nu l-au mai folosit după ce Oreșnik a fost desfășurat. De atunci, nicio rachetă occidentală nu a mai fost lansată asupra teritoriului rus. Au rămas ucrainenii fără arme? Sau această reținere poate fi explicată prin eficiența rachetei Oreșnik?

Putin a anunțat deja că armata rusă este în curs de identificare a altor ținte. Următoarele urmează să fie mai importante din punct de vedere strategic, cum ar fi centrele decizionale, facilitățile militare și fabricile de armament. Poate fi explicată reținerea reînnoită de cealaltă parte și prin faptul că Oreșnik poate distruge acum astfel de ținte în mod convențional, deși anterior puteau fi distruse doar cu arme nucleare? Acest obstacol a fost înlăturat acum pentru Rusia. Armele nucleare nu mai sunt necesare. Plouă prin umbrela nucleară americană. Plouă cu alune.

Diferență de șase nanometri

Impactul Oreșnik a fost spectaculos, chiar dacă Occidentul politic încearcă să-l minimalizeze. Racheta nu numai că a distrus fabrica Yuzhmash, dar a și spulberat credința greșită a Occidentului în propria sa superioritate strategică și de armament. Mai puțină atenție a fost acordată unui alt eveniment, aproape simultan, care ilustrează, de asemenea, starea actuală a supremației occidentale.

Tot în noiembrie, compania chineză de IT Huawei a prezentat publicului noile sale modele din seria Mate 70. Acestea sunt văzute ca un indiciu important al „cât de departe a ajuns China în eforturile sale de a obține autonomie în economia cipurilor și a tehnologiei”[2]. Experții recunosc că industria chineză a cipurilor a făcut „progrese impresionante”[3]. În ciuda tuturor sancțiunilor impuse de guvernul american, care a obligat chiar și companiile din țările aliate să renunțe la piața chineză, Beijingul a reușit să înlocuiască sistemul de operare Android al Google cu propriul lor sistem „Harmony”.

Nu doar datele tehnice și avantajele sunt impresionante. „Compania spune că a asigurat deja 15.000 de aplicații pentru ecosistemul său și își propune să se extindă la 100.000 de aplicații în următoarele luni”[4]. Mai important, însă, Huawei și-a echipat acum dispozitivele cu procesoare cu 6 nanometri fabricate chiar în China. Deși sunt încă inferioare celor din Taiwan și Coreea de Sud, care funcționează deja în gama de 3 nanometri, „semiconductorii chinezi roșii sunt destul de aproape de cei mai buni din lume”[5].

Asta înseamnă că decalajul se reduce în ciuda tuturor obstacolelor. Procesul de recuperare al industriei chineze și al experților săi progresează aparent mai rapid decât extinderea avansului industriei occidentale a cipurilor. În timp ce producătorii occidentali se concentrează în mare măsură pe procesoare pentru aplicații de inteligență artificială, China vizează cipurile industriale convenționale. Ele sunt necesare pentru utilizarea în automobilele electrice și alte bunuri de consum moderne. Cu toate acestea, tocmai astfel de produse constituie puterea de câștig și competitivitatea economiei chineze pe piața mondială.

Nici SUA, nici Japonia și nici Europa nu pot produce singure cipul de 6 nanometri pe care China îl produce acum. Ele sunt dependente de producătorii din Taiwan și Coreea de Sud. Spre deosebire de producția chineză, producția occidentală modernă devine din ce în ce mai dependentă de produsele altor țări. Rămâne de văzut cât timp vor continua ultimii să se lase presați de SUA pentru a împiedica ascensiunea Chinei. Sancțiunile americane nu afectează doar economia chineză, ci reduc și profiturile companiilor aliate.

Autor: Rüdiger Rauls

Surse:

[1] Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ) din 22.11.24: O nouă fază a războiului
[2] FAZ din 30.11.24: Furtună de cipuri
[3] ibid
[4] Mate 70: Huawei prezintă noua generație de smartphone-uri fără suport Android
[5] FAZ din 30.11.24: Furtună de cipuri

Citiți și:
Trump și Sistemul: Nu mai sunt „războaie ușoare” de dus, dar asta nu înseamnă că nu se dorește un război
Apelul lui Scott Ritter: „Dacă pierdem, vom muri cu toții”

 

yogaesoteric
8 decembrie 2024