Orez cu cadmiu, lapte cu melamină şi pepeni cu forclorfenuron. Poftă bună!
Întregi recolte de pepeni au explodat pur şi simplu în China, după ce fermierii au tratat plantele cu forclorfenuron, un accelerator de creştere. Televiziunea publică a prezentat imaginile neobişnuite, acuzându-i pe fermieri că au stropit recolta prea târziu şi în condiţii de umiditate, făcând pepenii să explodeze precum minele. Potrivit presei din China, forclorfenuronul este o substanţă legală care stimulează diviziunea celulară, însă după tratament seminţele devin albe, iar pepenii diformi.
Pepenii chimici au fost folosiţi pentru hrănirea porcilor şi a peştilor.
Agronomii precizează că substanţa este folosită intensiv în China începând din anii ʼ80. Cum mulţi ţărani aleg să migreze către centrele urbane, fermierii lipsiţi de forţa de muncă au devenit dependenţi de acceleratorii de creştere, care le permit să recolteze pepenii cu câteva săptămâni mai repede şi să obţină şi un preţ cu 20% mai mare.
Incidentul, nu foarte grav din punct de vedere al siguranţei alimentare, potrivit presei chineze, vine după unele mult mai importante. În orezul din China a fost descoperit cadmiu, un metal greu, în lapte s-a descoperit melamină, în sosul de soia mult arsenic, iar în carnea de porc urme dintr-un detergent care făcea că produsul să pară a fi carne de vită, scrie The Guardian.
„Simt că nimic din ce mănânc nu este sigur, pentru că oamenii sunt în goană după baniˮ, spune un fermier chinez, potrivit The Guardian.
Iniţial, autorităţile chineze l-au arestat pe unul dintre părinţii copiilor morţi din cauza laptelui cu melamină, după ce acesta a creat un site pentru a dezbate problema. Ulterior, Beijingul a încurajat asemenea iniţiative.
Citiți și:
Alimente provenite din China care sunt ticsite cu plastic, pesticide şi chimicale cancerigene şi de care este necesar să te fereşti
Pâinea cea de toate zilele a românului – este deja plină de otrăvuri
Glutamatul monosodic ne distruge neuronii
yogaesoteric
20 octombrie 2016