Organic, ecologic, bio şi sănătatea

Cuvintele se află la temelia vieţii sociale. Vorbim sau gândim aproape permanent. Folosim anumite cuvinte uneori zilnic, fără să mai cugetăm la sensul lor profund, sau la originea lor. Aşa am auzit, aşa spunem şi noi mai departe. Un exemplu este utilizarea termenilor de organic, ecologic, bio, natural, tradiţional. Vă propunem un scurt excurs istoric şi conceptual, într-un demer de a le clarifica înţelesurile.

Aristotel este primul ce exprimă în scris diferenţa dintre mineral şi organic. Pentru el lumea organică însemna totalitatea plantelor şi animalelor. Apoi şi chimia a clasificat lumea în două: anorganică (sau minerală) şi organică. Chimia organică e a carbonului şi hidrogenului, a hidrocarburilor şi derivaţilor lor.

Etimologic vorbind, în greaca antică organon = instrument. Poate fi şi unul de cunoaştere şi percepţie. Termenul a fost folosit şi în muzică, unde organum este cea mai veche formă a muzicii polifonice. De aici capătă conotaţia de armonie. Coroborând acestea cu latinul organum = organ, se conturează pentru cuvântul organic ideea de structură care funcţionează unitar, ordonat şi armonios.

În actualitate, termenul organic aplicat agriculturii şi produselor acesteia este specific spaţiului locuit de vorbitori de limba engleză, extins şi la francezi. La noi se poate traduce liniştit prin termenii actuali de ecologic sau bio. Expresia „bio-organic” sau „bio-natural” este pleonastică. Nu există nici tehnici anume în agricultură şi nici considerente ştiinţifice pentru a face o distincţie clară între organic, ecologic şi bio. Totuşi, prin norme legale şi regulamente specifice fiecărui stat, pot exista deosebiri în ce priveşte utilizarea termenilor de tradiţional, ecologic şi bio. Departamentul pentru Agricultură al SUA defineşte agricultura organică ca un sistem de management ce urmăreşte o producţie agricolă ecologică, promovează biodiversitatea, înţelege şi aplică ciclurile biologice şi activitatea solului, utilizează în activitate un minim de elemente din afara fermei, urmărind o revenire, menţinere şi sporire a unei stări de armonie ecologică.

Istoric, în agricultura organică o figură centrală este Sir Albert Howard. Absolvă în 1896 Ştiinţele Naturale la Cambridge. Din 1905 ocupă în India mai multe poziţii onorante în administraţie şi organizaţii cu caracter ştiinţific. Aşa este însărcinat să-i înveţe pe fermierii indieni agricultura ştiinţifică occidentală. Dar în tentativa sa educativă înţelege că de fapt el are de învăţat de la aceşti agricultori şi face aceasta fără rezerve. Întregul său eşafodaj ştiinţific este zdruncinat şi înţelege ce nu a aflat în universitate, că nu cantitatea producţiei este finalitatea acestei nobile ocupaţii, ci sănătatea…

După 26 de ani de cercetare, scrie în 1931 lucrarea The Waste Products of Agriculture (Risipa din agricultură). Face conexiuni clare între starea de sănătate a solului unor colectivităţi şi starea de sănătate a oamenilor care trăiesc acolo. După aproape 50 de ani de activitate ştiinţifică şi practică, scrie în 1940 o lucrare considerată de referinţă în domeniu An Agricultural Testament (Un testament agricol), iar cinci ani mai târziu Farming and Gardening for Health or Disease (Agricultură şi grădinărit pentru sănătate sau boală).

Lucrările sale o vor inspira pe Lady Eve Balfour în Anglia, care în 1939 demarează Experimentul Haughley, ce se va întinde pe 40 de ani şi care demonstrează fără drept de apel beneficiile agriculturii organice faţă de agricultura convenţională. În 1943, în plin război, Lady Balfour publică lucrarea The Living Soil (Pământul viu).

În SUA, lucrările lui Albert Howard îl inspiră pe Jerome Irving Rodale care a fondat un institut ce îi poartă numele şi un imperiu media în jurul ideii de agricultură organică şi sănătate. El este responsabil de răspândirea termenului prin publicaţia periodică Organic Farming and Gardening, lansată în 1942.

Dar noţiunea de „organic” în legătură cu agricultura a fost folosită prima dată în 1940 de către Lord Northbourne în cartea Look to the Land (Priviţi spre pământ), în care priveşte ferma ca pe un organism viu. Un predecesor important la care el face referire este Franklin Hiram King, considerat părintele fizicii solului. Acesta, după o documentare în Asia asupra fertilizării solului şi agricultura tradiţională, scrie în 1911 cartea intitulată Farmers of Forty Centuries or Permanent Agriculture in China, Korea and Japan (Fermieri de 40 de secole sau Continuitatea agriculturii în China, Corea şi Japonia). Lucrarea stă la baza agriculturii sustenabile, teoretizată de australianul de origine scoţiană Gordon McClymont, ce a definit-o ca un sistem integrat şi durabil de plante şi animale. Merită menţionat că într-un discurs inaugural (iulie 1955) el sublinia: „sănătatea economică a acestei naţiuni şi standardele ei viitoare de civilizaţie rezidă în fertilitatea solului, bogăţia păşunilor, cirezilor şi culturilor sale”.

În 1924 Rudolf Steiner pune bazele teoretice ale agriculturii biodinamice, ca aplicaţie practică a filozofiei antroposofice. Agricultura biodinamică priveşte ferma şi activitatea agricolă într-un mod holistic şi pretinde că înseamnă mai mult decât înţelesul comun de agricultură organică, prin faptul că acţiunile sale sunt condiţionate de o anume percepţie a energiilor, universului şi divinităţii. Fermierii seamănă şi recoltează potrivit unor calendare astrale, folosesc pentru a combate dăunătorii nişte soluţii de tip homeopat. La momentul teoretizării ei, a fost însă prima şi singura formă de agricultură de acest tip. S-ar putea să fiţi surprinşi dar astăzi în Germania peste 60.000 de mii de hectare sunt cultivate astfel. Acest tip de agricultură este practicat în 47 de ţări. Există şi o organizaţie mondială cu rol de îndrumare şi reglementare, Demeter International.

În afara spaţiului anglo-saxon, în Japonia, specialistul în agricultură Masanobu Fukuoka, la vârsta de 24 de ani, după o experienţă spirituală marcantă pe patul de spital, ca urmare a unei pneumonii ce i-a pus viaţa în pericol, renunţă la practica agriculturii vestice, învăţată ca o esenţială noutate în universitatea agricolă. Revine în 1937 la ferma părintească spre a practica o agricultură tradiţională. Apoi până la sfârşitul vieţii sale, în 2008, la vârsta de 95 de ani, a fost un adept al unei agriculturi bazate pe un minimum de intervenţie asupra solului şi naturii, şi a desfăşurat o intensă activitate practică.

Pornind de la aceste generoase idei au apărut mai multe denumiri care îşi propun să explice mai bine ideea de agricultură organică, sau uneori să iasă în evidenţă mai bine… Agricultura holistică, de la grecescul holos = întreg, şi agricultura bio, de la bios = viaţă. Agricultura ecologică (gr. oikos = casă; logos = ştiinţă) cu aceeaşi idee de interdependenţă, armonie. Există şi curente noi cum ar fi agricultura regenerativă, idee dezvoltată de Institutul Rodale după anii 1970, ce are drept scop restaurarea calităţii unor soluri, refacerea potenţialului economic al unor ferme uzate. A apărut ca o necesitate în Statele Unite, după numai 50 de ani de agricultură intensivă… Un alt scop declarat al acestui tip de agricultură adaptat vremurilor este intervenţia favorabilă asupra ciclului carbonului în natură, cu păstrarea carbonului în sol, captarea dioxidului de carbon prin culturi şi finalmente reducerea efectului de seră.

Altă variantă este agricultura „natural farming”, sau „no-till”, „do-nothig farming”, ori metoda Fukuoka, ce presupune cultivarea plantelor fără intervenţii majore asupra solului, chiar fără arătură. Agricultura vegan presupune existenţa strictă a unor ferme vegetale, fără animale domestice. Este acceptată ideea existenţei unor animale sălbatice pentru echilibrul eco-sistemului.

„Forest gardening” adică agricultura şi grădinăritul forestier au fost promovate în Japonia în anii 1930 de către activistul pacifist creştin Toyohiko Kagawa. O altă abordare a agriculturii organice a generat o viziune mai amplă, integratoare, o adevărată direcţie ecologistă în cultură şi civilizaţie, permacultura. A fost promovată în Australia în anii 1978 de către Bill Mollison şi David Holmgren şi îşi are întreaga filozofie rezumată în ideea „împreună cu natura şi nu împotriva ei”. Ambele tipuri de agricultură s-au născut din ideile aflate în lucrarea Three Crops: A Permanent Agriculture (Trei culturi: o agricultură permanentă), a lui Joseph Russell Smith, publicată în 1929.

O tratare mai largă a acestui subiect este necesar să menţioneze şi curentele idealiste din biologie numite organicism şi vitalism, care propun ca model teoretic o dublare a formei materiale de una spirituală şi chiar înzestrarea cu judecată a fiecărei celule. Însă Platon a fost primul filozof care şi-a imaginat Pământul în întregime ca pe o fiinţă vie (dialogul Timaeus). Astăzi teoria capătă noi dimensiuni. Odată ce omul a produs o industrie şi mijloace de deplasare performante, distanţele s-au topit iar actele sale afectează pe termen lung planeta, de la un capăt la celălalt. Această proiecţie a faptelor sale arată o societate planetară care funcţionează asemeni unui organism.

În biologie, americanul W. E. Ritter foloseşte termenul de organicism prima oară în 1918, în lucrarea The Unity of the Organism, urmărind să dea un altfel de răspuns la întrebarea fundamentală: ce este până la urmă viaţa? Ideile de la baza teoriilor vitaliste din biologie sunt similare celor din sistemele medicale orientale. Medicina Tradiţională Chineză utilizează noţiunea de „chi”, iar Ayurveda de „prana”. Antichitatea greacă foloseşte în filozofie şi medicină termenul de „pneuma”. Adică o esenţă spirituală responsabilă de viaţă şi întreţinerea ei. După cum se observă, există puncte comune de vedere la distanţă.

Toate acestea sunt idei generoase şi modalităţi de a face o agricultură sustenabilă care să re-creeze un mod de a oferi alimente fără distrugerea solului ori a spaţiului înconjurător, şi care să re-apropie omul de starea edenică, de Grădina Paradisului.

Semnalul căderii s-a dat în 1842, când antreprenorul englez John Bennet Lawes a brevetat primul îngrăşământ chimic. În esenţă, toată agricultura tradiţională practicată anterior poate fi considerată o agricultură organică la scară mondială. Era o ocupaţie care asigura existenţa colectivităţilor rurale şi susţinea viaţa urbană. Această formă tradiţională de agricultură producea majoritatea celor necesare traiului adică: mâncare pentru om şi animale de povară, materia primă pentru îmbrăcăminte şi încălţăminte, material de construcţii şi alte materii prime. Ca îngrăşământ se foloseau dejecţiile de la păşunat şi cele rezultate din grajduri. Exista practica de a nu cultiva periodic o anume suprafaţă de teren, ca pământul să se odihnească. Seminţele nu erau ale unor soiuri hibride ori modificate genetic. Ca atare plantele erau strict naturale şi de o nepreţuită biodiversitate. În locul pesticidelor se foloseau soluţii naturale cum încă mai foloseşte ţăranul român chiar şi azi.

Sigur, o istorie riguroasă a pesticidelor găseşte menţiuni în textele vechi, cu 2000 de ani înainte de Hristos, despre utilizarea prafului de sulf sau a unor substanţe toxice cu arsenic, mercur şi plumb. Dar utilizarea lor sporadică în acele vremuri nu a contaminat agricultura tradiţională de la noi şi de pe mapamond. Cine mai are bunici pe la ţară, să-i întrebe ce fel de pesticide utilizau înainte de colectivizare… Evident produsele agriculturii tradiţionale pot fi considerate bio. Agricultura industrializată ştiinţific a schimbat totul…

Se pune întrebarea firească, pentru ce această nebunie colectivă? De ce să renunţi la o asemenea agricultură pentru ca apoi să o redescoperi? Doar pentru profit? Tezele potrivit cărora agricultura tradiţională nu poate asigura necesarul de hrană pentru populaţie sunt false. Nu este nevoie să fii specialist ca să observi că marile perioade de foamete în Europa şi în lume sunt legate de revoluţii, războaie şi proastă organizare socială. Să ne amintim doar ce a însemnat comunismul…

Pe de altă parte, în statele dezvoltate economic, agricultura industrializată produce cu mult mai mult decât poate consuma ţara respectivă. Așa s-a ajuns la absurditatea din criza de supraproducție din 1929-1932, când s-au distrus pe diverse căi mari cantităţi de produse agricole, doar spre a le păstra un preţ ridicat. Dacă în anii 1900 în Statele Unite, ca şi peste tot în lume de fapt, doi agricultori puteau sa producă hrană pentru ei şi pentru încă alte trei persoane, azi un om produce alimente pentru mai mult de 100.

În acelaşi timp, agricultura ştiinţifică în numele securităţii alimentare utilizează azi mijloace şi metode care după cum vedeţi sunt combătute pe toate continentele de 100 de ani, de somităţi care aduc argumente teoretice şi dovezi practice. În mod evident cei care ne conduc viaţa au rămas surzi la aceste argumente, în tot acest timp. De ce? În primul rând pentru că o producţie mai mare înseamnă impozite mai mari. În altă ordine de idei, o agricultură industrializată asigura controlul populaţiei – mijloacele de producţie şi hrana rezultată se află în mâinile unui număr redus de proprietari care pot fi controlaţi.

Ce e de făcut? Reîntoarceţi-vă spre natură! Diminuaţi-vă timpul petrecut în spaţiile virtuale şi urmăriți să faceţi o gradină. Căutaţi alimente cât mai curate şi naturale, chiar dacă azi costă mai mult. Peste câţiva ani nota de plată la medic o sa fie mai mică, puteți fi siguri. Cei care sunt azi oameni de stat este nevoie să-și amintească că au instituit normalitatea pe baze statistice. Ori dacă azi avem în România mai mulţi oameni bolnavi decât sănătoşi, ar fi bine să redenumească Ministerul Sănătăţii prin ceea ce este, adică un minister care gestionează nesănătatea: Ministerul Bolilor. Sănătatea personală şi la nivel populaţional fără prevenţie nu este posibilă. Ministerul Sănătăţii ar fi util să fie corelat cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Când gestionezi sănătatea unei populaţii bolnave, este necesar să îţi reprezinți că nu lista medicamentelor de azi este o problemă, ci lista de ieri a practicilor agricole şi a alimentelor nesănătoase.

Citiți și:
Cum deosebim produsele cu adevărat ecologice de cele care folosesc această denumire doar ca o strategie înşelătoare de marketing
Nutriție integrativă – Abordarea care îți aduce echilibrul perfect
Cum au reuşit brazilienii să încurajeze asocierea în agricultură şi să integreze în societate căutătorii în gunoaie

 

yogaesoteric
16 decembrie 2021