Ormus – Tainele dezvăluite ale unei substanțe minunate

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Ce este necesar să cunoaştem despre ORMUS

ORMUS, cunoscut şi sub numele de ORME, este prescurtarea referitoare la un produs foarte valoros, ce corespunde conceptului de elemente monoatomice rearanjate orbital. Este un produs relativ nou, obținut prin metode inovatoare, dar în același timp cunoscut din cele mai vechi timpuri şi care era utilizat pentru efectele sale spirituale deosebite în cadrul unor grupări ezoterice de iniţiați. Se prezintă sub forma unui precipitat de magneziu şi de calciu, ce conţine, de asemenea, în stare monoatomică, toate mineralele necesare proceselor desfăşurate în trupul uman.

Aceste elemente nu sunt ceva nou pe Pământ. Le găsim în Egiptul antic numite mufkust, în Mesopotamia numite shemana, în Alexandria Piatra Paradisului. În anul 1904, s-a făcut o descoperire cât se poate de interesantă în materie de egiptologie, realizată de o expediție menită să cartografieze suprafața aşa-numitei țări a Sinaiului, pentru fondul de explorare a Egiptului. Această regiune este aceeaşi cu cea prin care Moise a trecut cu poporul evreu după fuga din Egipt. Acesta este chiar locul unde Moise a poposit la poalele muntelui considerat şi astăzi sfânt, unde au fost primite Cele Zece Porunci, aici s-a construit Chivotul Legii după indicațiile precise ale lui Dumnezeu şi tot aici a fost văzut tufişul fumegând, prin care Dumnezeu i s-a adresat lui Moise.

Ajunși la poalele muntelui, exploratorii au decis să-l escaladeze. La aproape o mie de metri altitudine au găsit ceva surprinzător: în mijlocul deşertului se ridica un templu egiptean cu o suprafaţă de o sută de metri pătraţi la vedere şi circa o sută de metri pătrați săpaţi în munte. La timpul respectiv, ei nu au realizat amploarea descoperirii, dar, după spusele lor, ceea ce au găsit într-o nișă secretă a fost descris ca fiind o pulbere albă de o puritate absolută. Au analizat-o, au cernut-o, au studiat-o şi tot ceea ce au putut spune despre aceasta a fost că au de-a face cu un praf atât de fin, încât el efectiv dispare atunci când este frecat între degete. Se pare că acest templu era mai mult decât un loc de rugăciune: era şi un atelier de producție pentru mufkust.

Toţi faraonii de la cea de-a IV-a dinastie până la cea de-a XVIII-a sunt prezenți aici sculptați. De asemenea, sunt prezente inscripții, dintre care unele cu informații esențiale, despre „praful alb”. Una dintre cele mai semnificative este cea lăsată de un faraon al dinastiei a XVIII-a, care spune: „Sobekhotep duce nobila şi prețioasa piatră Majestății Sale, el este gardianul care aduce pâinea, pentru că el este Mai Marele în Casa Aurului”. Inscripții de acest gen sunt foarte numeroase în acest aşezământ, analiza lor indicând că simbolul conului era folosit pentru reprezentarea prafului de aur. Cercetătorii au analizat cu atenție acest simbol şi au concluzionat că preparatul obţinut din acest praf alb era destinat consumului uman, în speţă ingestiei şi era prezentat adeseori în formă de mici turtiţe numite şi „pâine”.

Vechiul Testament relatează despre întoarcerea de pe muntele Sinai a lui Moise, având cele două table de piatră ce conţineau Cele Zece Porunci şi despre episodul ce urmează, legat de vițelul de aur. Se spune că Moise „a luat vițelul pe care-l făcuseră ei şi l-a ars în foc; l-a prefăcut în cenuşă, a presărat cenușa pe fața apei şi a dat-o copiilor lui Israel s-o bea” (Exodul, 32:20). Până acum nu ar fi avut niciun sens această istorie, pentru că aurul „ars” devine aur topit şi nu poate fi mâncat, nici măcar cu apă.

În Biblie, în Cartea Exodului, se vorbeşte adesea despre mana cerească, care în traducere din limba ebraică înseamnă literalmente „ce este aceasta?”. Iată în această direcție un interesant text egiptean străvechi în care se face mereu referire la „ce este aceasta?”. În papirusul lui Ani (sau, cum mai este numit, Cartea Egipteană a Morților), care a fost găsit în mormântul lui Pepi al II-lea (2278 î.d.H. – 2184 î.d.H.) din perioada vechiului regat egiptean, se spune:,,Sunt purificat de toate imperfecțiunile, Ce este aceasta?/ Mă înalţ prin asceză ca şoimul de aur a lui Horus, Ce este aceasta?/ Vin la nemuritori fără să mor, Ce este aceasta?/ Ajung înaintea tronului de domnie al tatălui meu, Ce este aceasta?”. Şi continuă aşa, pagină după pagină, vorbind despre atribute ce sunt dobândite prin asceză, însă în permanență repetând „ce este aceasta?”.

Dacă ne gândim că poporul evreu a trăit timp de generații în Egipt şi că acolo a muncit printre altele şi în metalurgie, artizanat şi poleirea cu aur, el s-a familiarizat cu tehnicile egiptene de prelucrare a aurului, iar, când a plecat, a luat bineînțeles şi aceste cunoştinţe cu el. Ajuns în exil în timpul traversării deşertului, a fost hrănit de Moise de multe ori cu mana cerească, adică cu „ce e aceasta?” despre care se crede astăzi că era, de fapt, aur monoatomic.

Două argumente se află la baza acestei afirmații. Sursa este tot din Biblie, Cartea Exodului, unde este scris că „pâinea Prezenței lui Dumnezeu” era făcută de Bezaleel, care era lucrător în aur şi nicidecum brutar sau femeie, aşa cum cerea obiceiul de fabricare a pâinii obişnuite, el fiind realizatorul Chivotului Legii și, de asemenea, al decorațiunilor din aur ale Tabernaclului. „Când s-a luat roua aceasta, pe fața pustiei era ceva mărunt ca nişte grăunțe, mărunt ca bobițele de gheață albă pe pământ. Copiii lui Israel s-au uitat la ea şi au zis unul către altul: Ce este aceasta?, căci nu ştiau ce este. Moise le-a zis: Este pâinea pe care v-o dă Domnul ca hrană.” (Exodul, 16:14-15)

Se consideră că Piatra Filozofală şi Mana cerească sunt aspecte ale acestei stări speciale a materiei, numită în prezent ORMUS sau aur monoatomic, aur alb, pudră de aur alb, starea-M, AuM sau microclustere aflate într-o înaltă viteză de rotație. Toate aceste denumiri se referă la unul şi acelaşi aspect: starea monoatomică a unor metale nobile. Unele proceduri de extragere şi de obținere a elementelor ORMUS sunt adaptate după instrucțiuni găsite în scrieri alchimice vechi. Referiri la Piatra Filozofală se găsesc în mai multe lucrări ale unor autori ce au studiat diverse domenii oculte, cum ar fi: René Adolphe Schwaller de Lubicz (ce a trăit între anii 1887 și 1961), Fulcanelli (ce a trăit între anii 1839 și 1953), Charles Webster Leadbeater (ce a trăit între anii 1854 şi 1934) și Annie Besant (ce a trăit între anii 1847 şi 1933). Un tratat fundamental în această direcție este Cartea Secretă a lui Artephius (datată în jurul anului 1150).

ORMUS este o descoperire relativ recentă și puțin cunoscută, dar care poate fi de o mare importanță pentru viitorul omenirii. Mizele ştiinţifice sunt mari: dacă aceste afirmații vor fi pe deplin validate de către ştiinţă, aceasta ar zdruncina multe dintre credințele materialiste ale ştiinţei moderne. În primul rând, semnificația practică a acestei descoperiri constă în efectele benefice ale acestor elemente asupra vieții ființelor umane, cât şi asupra vieții plantelor şi animalelor. Efectele deosebite de echilibrare psiho-emoțională şi de redobândire a unei stări de sănătate perfectă, precum şi efectele subtile ce apar la ființele umane ce consumă ORMUS, cât şi efectul fenomenal de creştere a culturilor fertilizate cu ORMUS fac din acesta o valoroasă descoperire pe care o avem la dispoziție pentru a ne transforma în mod benefic existenţa.

Descoperirea elementelor ORMUS

Povestea descoperirii acestei stări a elementelor monoatomice rearanjate orbital a început în anul 1975 cu David Hudson, un fermier bogat din Arizona, cultivator de bumbac. Deoarece solul vulcanic din acea regiune avea caracteristici neobişnuite şi se ştia că rocile care se aflau dedesubt conțineau metale prețioase, el s-a decis să facă o analiză cantitativă elementară completă asupra lui. Analiștii săi au fost uimiți când au descoperit o fracțiune care sfida orice analiză: nu prezenta caracteristici metalice, nu prezenta reacții chimice şi nu avea o semnătură spectroscopică. În final, unul dintre analişti a sugerat să se realizeze o „ardere mai lungă”. Doar în acel moment caracteristicile spectrale au început să apară, iar cel mai surprinzător a fost faptul că acestea erau sugestive pentru anumite metale prețioase.

David Hudson a cheltuit câteva milioane de dolari în următorul deceniu, descoperind cum să obțină şi cum să lucreze cu aceste substanţe deosebite. În anul 1989, David Hudson a primit brevete pentru acestea şi pentru metodele de a le obține. Alți cercetători au făcut, de asemenea, descoperiri similare în aceeaşi perioadă, dar David Hudson a fost primul care a informat publicul cu privire la ele. La începutul anilor ’90, David Hudson a susținut prelegeri şi seminarii în mai multe oraşe din Statele Unite ale Americii, în legătură cu descoperirile sale. Pe internet se pot găsi transcrieri ale unor pasaje din prelegerile susținute de David Hudson. Totuşi, în niciun jurnal ştiinţific nu a apărut nici măcar un singur articol despre acest subiect.

În timp ce nicio cercetare academică oficială nu s-a realizat în toți aceşti zeci de ani ce au trecut de la descoperirea elementelor ORMUS, unii oameni de ştiinţă şi cercetători independenți au lucrat asupra acestui subiect timp de câţiva ani. Fără a beneficia de vreo finanțare sau de un laborator oficial şi neavând nicio legătură cu David Hudson, ei au reușit să reproducă cel puţin câteva dintre descoperirile revendicate de acesta. Activitatea lor, împreună cu cea a lui David Hudson, este sintetizată într-un număr de articole scrise de Barry Carter, ce pot fi găsite pe site-ul său de pe Internet. Există, de asemenea, şi câteva forumuri foarte active pe internet: spre exemplu, pe unul dintre ele, un grup de studiu ştiinţific discută diverse aspecte ale chimiei şi fizicii acestora, dar şi despre metodologia extragerii şi analizei acestor materiale.

Odată cu această descoperire, intrăm într-o arie nouă foarte complexă, cu toate că încă suntem la un nivel de cunoaştere destul de redus. Într-adevăr, se poate spune că s-a deschis un nou capitol în fizică, chimie şi biologie. Faptele de bază par a fi acum dincolo de orice îndoială; atât din studiile lui David Hudson, cât şi din cele ale unor grupuri independente de cercetare, reiese că un anume număr de metale prețioase (şi unele nepreţioase) incluzând: rodiul, iridiul, aurul, platina, paladiul, cuprul şi alte câteva, pot exista într-o stare complet diferită, în care nu sunt metalice, ci apar sub forma unei pulberi gri sau albe, atunci când sunt izolate într-o stare solidă. Această stare a materiei, ORMUS, fiind redescoperită relativ recent, este încă învăluită în mister chiar şi în lumea fizicii şi chimiei moderne.

Multe afirmații legate de ORMUS sunt dovedite doar practic, fără a avea şi o explicație consolidată ştiinţific sau o confirmare academică. Ceea ce ştim este că anumite elemente metalice pot avea o stare sau o fază nemetalică cu caracteristici noi, deosebite. Pornind de la o structură metalică clasică cu electroni ce gravitează în jurul nucleelor atomilor, putem ajunge prin diverse metode de precipitare la eliberarea electronilor de valenţă, astfel încât electronii rămaşi să se împerecheze, formând aşa-zisele „perechi Copper”. Perechile de electroni fiind organizate astfel încât să le lipsească electronii de valenţă necesari, nu mai pot forma o legătură cu electronii atomului vecin. În aceste condiții, electronii ce gravitează în jurul nucleului capătă o viteză foarte mare, transformând nucleul din formă sferică în formă eliptică de rație 2:1 (înălțime/lățime). Aceasta face ca electronii ce orbitează în sens contrar, dar cu viteze foarte mari, să devină adevăraţi generatori de mare putere, ce atrag energii macrocosmice subtile, creând fenomene de superconductibilitate la temperaturi normale.

Superconductibilitatea este o proprietate a anumitor substanţe ce se află într-o stare cuantică specială, numită Condensatul Bose-Einstein. Condensatul Bose-Einstein este o stare de agregare a materiei, care apare la temperaturi apropiate de zero absolut şi în care particulele cuantice au energie minimă, îşi pierd individualitatea şi se comportă ca un singur obiect cuantic. Astfel, devine vizibil, la scară aproape macroscopică, aspectul dual, undă-corpuscul, al materiei. În cazul elementelor ORMUS, natura lor de superconductori apare la temperatura camerei, ele fiind însoţite de un câmp de energie în jurul fiecărui atom. Acest câmp energetic este numit efectul Meissner. Efectul Meissner (numit şi efectul Meissner-Oschenfeld) reprezintă expulzarea liniilor de câmp magnetic ale unui metal, dacă acestui metal îi este atribuită o stare de supraconductibilitate. El face ca atomii eliberaţi să rezoneze între ei, comportându-se ca şi cum ar fi, toți laolaltă, un singur atom, aşa încât, împreună, ei manifestă caracteristici care țin de legile mecanicii cuantice.

Teorii similare ne vorbesc despre faptul că, într-un sistem infinit de dens, informația circulă dintr-un capăt la altul al sistemului în mod instantaneu. David Hudson susţine că, în forma ORMUS, legăturile care țin împreună în mod normal atomii de metal în formă solidă lipsesc, de aceea aceste elemente sunt monoatomice. Lucrări mai recente sugerează totuşi că cel puţin câteva dintre acestea sunt diatomice că pot exista legături foarte slabe cu anumite elemente, în special cu metalele alcaline. Deseori se face referire la ele ca fiind starea-M a acestor elemente.

Fragment din cartea ORMUS. Tainele dezvăluite ale unei substanțe minunate. Un important produs aproape miraculos prin efecte sale multiple, ce este prea puțin cunoscut

Citiți și:
Misterul elementelor ORMUS
Argintul coloidal ionic, un remediu miraculos

 

yogaesoteric
23 martie 2023