Pădurea 5G. Pădure smart = Pădure controlată, Smart city = Lagăr digital

Voi înghițiți gălușca asta otrăvită, mânjită cu sirop progresist? Eu nu. Pentru că știu că inteligența artificială înseamnă control. Adică cedarea controlului proprietății tale nu se știe cărei entități, pe care, de cele mai multe ori, nu o cunoști. Iată în ce mod perfid dorește Vodafone să folosească 5G + inteligența artificială! Pentru a prelua sau ceda nu se știe cui controlul pădurilor României? Mai precis, este vorba de proiectul „Prima pădure smart din România”, dezvoltat de Vodafone sub pretextul combaterii defrișărilor ilegale.

Proiectul este dezvoltat sub patalamaua campaniei de digitizare a României, proiectul România Digitală 3D, important obiectiv strategic pentru 2021, în care s-au investit foarte mulți bani!

Ignorând total inteligența naturală a pădurii și a naturii ‒ care va fi întotdeauna superioară omului rapace, îngust și pus pe jaf, ca și specialiștilor superficiali și unilateral dezvoltați, aflați la butoanele ministerelor de resort. Chiar vrem să omorâm tot ecosistemul forestier pentru că nu știm să stopăm mafia locală și internațională a tăierilor ilegale? Specialiști pentru care gândirea holistic-integrativă, inter- și transdisciplinaritatea sunt sloganuri de atras stipendii, acadele pentru gargarele discursurilor publice, iar nu pârghii reale de dezvoltare durabilă a economiei, așa cum ar fi necesar. Căci pentru o interdisciplinaritate reală (de trans- nu vorbim, că aceasta are și o dimensiune mistică discutabilă) este nevoie de cap și experiență, adică de expertiză reală ‒ calități pe care birocrații ministerelor noastre strategice au dovedit că nu prea le au.

Ministerialii de la Comunicații, de la Mediu, Agricultură și Dezvoltare Rurală și din celelalte importante forumuri de resort nici nu sesizează că adjectivul „smart” aplicat unui obiect sau sistem înseamnă „control (de la distanță)” de către o entitate cibernetică, pe care cel mai adesea nu o cunoști și nu o poți controla. Control care poate extrem de ușor migra dintr-o mână în alta, de la un stăpân la altul, la fel de ușor ca un virus. Ei ignoră că Smart city = Controlled city (Oraș inteligent = Oraș controlat), Pădure smart = Pădure controlată. Controlată de cine? De un server? Care căror terți le transmite informația, care de cine sunt controlați? Nu vom ști niciodată cu precizie, dacă externalizăm acest control. Să lași sănătatea albinelor tale și a pădurii la discreția unui click, declanșat de un personaj a cărui umanitate încă se cere demonstrată, este periculos și iresponsabil.

Nu suntem împotriva progresului și a digitizării mecanismelor economice și administrative, acolo unde acestea se desfășoară după modele algoritmizabile și prezintă cantități mari de date de prelucrat, și unde factorul uman nu este decisiv. Dar… unde factorul uman nu este decisiv? Este greu de răspuns, chiar când este vorba nu de cultură și arte, ci de ample procese economice și industriale. Căci factorul uman apare, practic, pretutindeni și rezolvă intuitiv, nealgoritmizat, conflicte și blocaje pe care mașinile uneori nu le pot rezolva.

Ați auzit de erori în circuitele combinaționale? Dar de teoria propagării erorilor? Dar de sensibilitatea acestor circuite față de fluctuațiile de curenți și microcurenți cu care sunt alimentate, așadar față de fluctuațiile electromagnetice, interacțiunile cu alte câmpuri ambientale etc? Dar de căderi ale rețelei internet, defectări de sateliți, căderi de tensiune, în fine, șobolani care rod cablurile de alimentare ale serverelor? Toate aceste premise de eroare sunt vaste, nu sunt fanteziste, ci au precedente și tot factorul uman este cel care le rezolvă cel mai eficient și mai repede. Dar de inventatori bătuți de roboții pe care i-au inventat ați citit doar în romanele sf de la începutul secolului XX? Ba iată că au apărut astfel de cazuri chiar în 2020, consemnate de presă, cu videourile tragi-comice aferente.

Așadar, această digitizare este necesar să fie făcută cu cap, după analize temeinice și să nu fie urmată în niciun caz de înlăturarea mijloacelor de monitorizare alternative, tradiționale, adică a factorului uman.

Este foarte important să înțelegem pericolele ascunse ale digitizării brutale a societății, a implementării mult lăudatei „case inteligente”, adică înțesate de senzori RFID și înecate în radiații wi-fi nocive, care transmit perpetuu semnale despre funcționarea caloriferelor, apei, internetului și electrocasnicelor, eventual și date despre sănătatea locatarilor, monitorizată cu diferiți senzori, adică nu se știe ce nu se știe unde. Astfel încât „casa inteligentă” ajunge să ascundă, pe reversul monedei, „stăpânul neinteligent”, prostia omenească. Cu „orașul inteligent”, înțesat de camere de supraveghere, dotate cu funcții de recunoaștere facială și montate acum peste tot și interconectate cu antenele de telecomunicații de ultimă generație, despre care primăria nu ne spune nimic, este și mai grav și și mai puțin controlabil. „Lagărul digital” ar fi sinonimul acestui tip de oraș.

Lumea poate crede că această digitizare înseamnă progres, și chiar este progres, dacă este făcută cu discernământ și într-un acord strâns cu beneficiarul. Dar ea poate însemna, foarte bine, și renunțarea de facto la dreptul de proprietate asupra entităților supuse digitizării și aventurarea într-un ocean al pirateriei digitale fără control, o piraterie acoperită uneori de fațade legale ascunse în stufoase contracte, dar cu atât mai periculoasă decât cea neaoșă!

Și mai înseamnă această macro-digitizare eliminarea dimensiunii umane a tuturor proceselor implicate, decerebrarea sau dez-suflețirea lor (eliminarea coordonatei sufletești și umane, care contează nu doar în activitățile umaniste, dar și într-o banală contabilitate), fenomen complex și de lungă durată, cu consecințe imprevizibile, pe care le putem citi în distopiile fantasmagoric-științifice ale scriitorilor futurologi ca George Herbert Wells, și care cel mai adesea au iz de coșmar. Dar nu pare că electroniștii de la butoanele țării au sinapse și un organ sufletesc suficient de dezvoltat ca să simtă și să înțeleagă aceasta. De aceea, ei au nevoie de ajutor.

De ce se dorește ca România să aibă „potențialul de a fi economia digitală cu cea mai mare creștere din Europa”, cum declara pe 16 octombrie 2020 președintele Autorității pentru Digitalizarea României, Sabin Sărmaș, în cadrul forumului Eurosfat 2020? De ce oare celelalte state ale Europei, alea la care ne uităm cu jind și urmărim să ne luăm notițe, nu se grăbesc să o facă? Oare pentru că guvernanții noștri dâmbovițeni dispun de cel mai slab potențial de inteligență naturală pe care l-a avut vreodată ocârmuirea țării acesteia, potențial de care vor să de debaraseze, rușinați, ca de un membru uscat și schilod, spre a-l înlocui cu un cap lucios de plastic, animat de un circuit integrat de ultimă generație? Un cloud de nanoboți, ceva? Iarăși ne grăbim la gâsca la abator?

Și, cum gura păcătosului adevăr grăiește, același președinte Sabin Sărmaș, inginer electronist de formație și penelist din convingere, declara explicit și emfatic: „avem un guvern smart, bazat pe politici europene”. Adică un guvern controlat. De cine? Tot penelistul răspunde.

Citiți și:
Pericolele frecvențelor 5G și ce puteți face pentru a le evita
Generaţia 5G

yogaesoteric
22 ianuarie 2022