Pâinea cea de toate zilele a românului – este deja plină de otrăvuri

 
Un studiu  realizat de Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România în luna septembrie 2015 arată că pâinea pe care majoritatea românilor o consumă zilnic e plină de otrăvuri periculoase.

Pâinea cu adaosuri de zaharuri generează boli cardiovasculare și obezitate.
 
Studiul privind calitatea pâinii feliate face parte din Campania Națională de Informare și Educare: „Hrană sănătoasă – o investiție pe termen lung în sănătatea noastră”. Prin această campanie, Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România (APC România) își dorește să promoveze un stil de viață sănătos și să tragă un semnal de alarmă în privința unor produse alimentare bogate în sare, zahăr și grăsimi și a unor aditivi alimentari care prezintă un risc ridicat asupra sănătății consumatorilor.

Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România (APC România) a achiziționat, în cursul lunii septembrie, 52 tipuri de pâine feliată din marile structuri comerciale (hipermarketuri/supermarketuri), fabricată/distribuită de 19 producători, cu gramajul cuprins între 240 g și 700 g, în vederea realizării unui studiu prin care să atragă atenția în ceea ce privește conținutul acestui tip de produs și potențialele efecte asupra sănătății consumatorilor.

Au fost analizate sortimente de pâine feliată fabricate/distribuite de către: SC Vel Pitar din Râmnicu Vâlcea, SC Boromir Prod SA din Buzău, SC Patisgal SRL din Galați, SC Dobrogea Grup SA din Constanța, SC Karamolegos Bakery România SA din Ilfov, SC Onix Panificație SRL din București, SC Grewe SRL din Sibiu, SC Smart Food Solutions din București, SC Good Milles România SA din Ilfov, SC Mibos Project SRL din Dragoslavele – Argeș, SC Velrom SRL din Târgoviște, Auchan, Cora, Lidl, Billa, Mega Image, Carrefour, Kaufland și Dobnedjanski Hliab SA din Bulgaria.

Tipurile de pâine feliată analizate sunt următoarele:
– pâine albă – 30% din total produse analizate;
– pâine graham/cu făină graham – 15% din total produse analizate;
– pâine neagră – 11% din total produse analizate;
– pâine din făină dietetică – 10% din total produse analizate;
– pâine cu secară – 10% din total produse analizate;
– pâine cu făină integrală – 10% din total produse analizate;
– alte tipuri (fără gluten, cu cartofi, din grâu sălbatic, cu amestecuri de făinuri, cu esteri de stanoli din plante) – 10% din total produse analizate;
– pâine intermediară – 4% din total produse analizate.

În funcție de gramaj, situația se prezintă astfel:
– 240 g – 2% din pâinea analizată;
– 280 g – 2% din pâinea analizată;
– 300 g – 15% din pâinea analizată;
– 400 g – 10% din pâinea analizată;
– 500 g – 40% din pâinea analizată;
– 600 g – 27% din pâinea analizată;
– 700 g – 4% din pâinea analizată.

Pâinea reprezintă produsul obţinut prin coacerea unui aluat dospit, preparat doar din patru ingrediente: făină (de grâu sau secară, eventual în amestec cu alte făinuri de cereale, de leguminoase sau de cartofi), drojdie de panificaţie, sare de bucătărie şi apă. Dicţionarul explicativ al limbii române defineşte cuvântul „pâine” ca fiind un „aliment de bază al omului”, ce reprezintă baza hranei zilnice a românului, un simbol al „hranei vieţii”, de aceea fabricarea pâinii trebuie să constituie o preocupare esenţială, de interes naţional.

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în privinţa consumului de pâine! Astfel, un român consumă în medie circa 97 de kilograme de pâine pe an. Pâinea trebuie să aibă o cantitate netă de minimum 300 de grame, creșterea acesteia fiind permisă numai din 100 în 100 de grame.

La realizarea studiului s-au avut în vedere prevederile legale în vigoare referitoare la etichetarea alimentelor și în mod special:
a) scopul etichetării – care e acela de a oferi consumatorilor informațiile necesare, suficiente, verificabile și ușor de comparat, astfel încât să permită acestora să aleagă acel produs care corespunde exigențelor lor din punctul de vedere al nevoilor și posibilităților lor financiare, precum și de a cunoaște eventualele riscuri la care ar putea fi supuși;
b) informațiile înscrise pe etichetă – care nu trebuie să inducă în eroare consumatorii în privința caracteristicilor alimentului și, în special, a naturii, identității, proprietăților, compoziției, cantității, durabilității, originii sau provenienței sale, precum și a metodelor de fabricație sau de producție;
c) prevederile privind ingredientele, modul de introducere pe etichetă și indicarea ingredientelor cu potențial alergen;
d) prevederile privind denumirea sub care este vândut alimentul – care trebuie să corespundă naturii, genului, speciei, sortimentului sau proprietăților alimentului ori materiilor prime utilizate în fabricație.

Studiul a fost realizat de către o echipă de experți ai APC România, coordonați de către conf. univ. dr. Costel Stanciu. La realizarea acestui studiu s-au avut în vedere următoarele obiective:
1. Analiza ingredientelor folosite la fabricarea acestui tip de produs pentru prezentarea unor puncte de vedere;
2. Analiza produselor din punctul de vedere al primelor 3 ingrediente din compoziția acestora;
3. Identificarea aditivilor alimentari utilizați în compoziția acestui tip de produs, care prezintă un risc de apariție a unor afecțiuni medicale în cazul unui consum constant și pe termen lung;
4. Analiza denumirii produselor și al mențiunilor nutriționale și de sănătate atât din punctul de vedere al clarității mesajului transmis consumatorului cât și din punctul de vedere al respectării prevederilor legale din actele normative aplicabile.

1. Analiza ingredientelor folosite la fabricarea acestui tip de produs pentru prezentarea unor puncte de vedere

În afara tipurilor de făinuri din cereale, în compoziția sortimentelor de pâine feliată analizată s-au identificat și alte ingrediente precum: margarina, ulei vegetal de palmier, zahăr, făină de soia, făină de fasole, fibre vegetale, glucoză, fibre de citrice, lapte praf, sirop de glucoză, zer praf, ulei vegetal (nu se menționează tipul), ulei de rapiță, amidon de porumb, făină de orez, făină de porumb, gluten, grăsimi vegetale nehidrogenate, fulgi de cartofi, acid ascorbic, acid sorbic, diacetat de sodiu, carbonat de calciu, cisteină, esteri ai acidului diacetiltartric cu mono și digliceride ale acizilor grași, propionat de calciu, stearoil 2 lactilat de sodiu, fosfat monocalcic, gumă de guar, gumă de xantan, hidroxipropilmetilceluloză, mono și digliceride ale acizilor grași, acid tartric, glicerină, citrat de lecitină, esteri ai glicerolului cu acidul acetic și acizi grași.

La 96% dintre produsele analizate nu se respectă rețeta tradițională a pâinii (făină, apă, drojdie, sare).

La 90% dintre produsele analizate s-au identificat mențiuni incomplete referitoare la condițiile de păstrare a produsului (exemplu: a se păstra la loc uscat, aerisit, răcoros și ferit de razele soarelui). Mențiunea corectă și înțeleasă de consumator pentru păstrarea acestui tip de produs este următoarea: „A se păstra la loc uscat, bine aerisit, la temperatura de maxim 20 grade Celsius”.

La 73% dintre produsele analizate s-au identificat în compoziția lor conservanți alimentari, iar la 21% dintre produsele analizate s-au identificat câte 2 tipuri de conservanți alimentari.

La 60% dintre produsele analizate s-a identificat adaosul de gluten, fapt ce arată că făinurile folosite la fabricarea pâinii feliate sunt sărace în proteine, au o capacitate redusă de hidratare, deci au o calitate inferioară.

La 56% dintre produsele analizate s-au identificat adaosuri de zaharuri cum ar fi: glucoză (indice glicemic 100) și sucroză (zahăr – indice glicemic 70). Glucoza și sucroza sunt carbohidrați cu indice glicemic mare, deci cu asimilare rapidă, fapt ce obligă pancreasul să secrete insulină, care este hormonul transportator al glucozei din sânge. Oferind mai multă energie organismului de cât are nevoie, excesul de glucoză se depune sub forma de grăsimi sau colesterol pe vasele de sânge, fapt ce provoacă pe termen lung boli precum constipația cronică, cancer de colon și afecțiuni cardiovasculare.

La 47% dintre produsele analizate s-au identificat în compoziția pâinii uleiul de palmier și uleiul de rapiță.
La 46% dintre produsele analizate nu se menționează tipul de făină de grâu folosită la fabricarea pâinii.
La 27% dintre produsele analizate se folosesc enzime pentru a îmbunătăți artificial calitatea făinii.
La 25% dintre produsele analizate s-au folosit alte tipuri de făinuri decât cele obținute din grâu cum ar fi: făina de soia, făina de fasole, făina de orez și făina de porumb.

În funcţie de conţinutul de cenuşă, făina de grâu se clasifică şi se defineşte în următoarele grupe, astfel:
a) făina albă este făina care are un conţinut de cenuşă de maximum 0,65% şi se fabrică în următoarele sortimente:
– făina albă 480 este făina cu un conţinut de cenuşă de maximum 0,48%;
– făina albă superioară trei nule (000) este făina cu un conţinut de cenuşă de maximum 0,48% şi cu un conţinut de gluten umed egal sau mai mare de 28%;
– făina albă 550 este făina cu un conţinut de cenuşă de maximum 0,55% şi cu granulaţia cerută de necesităţile tehnologice;
– făina albă 650 este făina care are un conţinut de cenuşă de maximum 0,65%;
b) făina semialbă este făina care are un conţinut de cenuşă între 0,66% şi 0,90%. În comerț/industrie se comercializează/folosește tip 800 și tip 900;
c) făina neagră este făina care are un conţinut de cenuşă între 0,91% şi 1,40%. În comerț/industria de panificație se comercializează/folosește tip 1250 și tip 1350;
d) făina dietetică este făina care are un conţinut de cenuşă între 1,41% şi 2,2%. În comerț/industria de panificație se comercializează/folosește tip 1750 și tip 2200.

La 12% dintre produsele analizate s-a folosit margarina. Margarina conține grăsimi trans („cele mai rele”) care generează colesterol și predispun la boli de inimă.

Dnul dr. ing. Gheorghe Moldoveanu, autor a mai multor manuale şi cărţi despre fabricarea pâinii, arată că: „Fiecare popor îşi are pâinea lui, modificarea caracterului pâinii însemnând pierderea identităţii naţionale, iar pâinea trebuie să rămână în permanenţă naturală, curată, nefalsificată în vreun fel, dacă ţinem să ne fie prielnică. Acest aliment din străbuni a devenit nu numai simbolul hranei fizice obişnuite, ci şi simbolul hranei spirituale, drept pentru care merită să-i acordăm o atenţie deosebită.”

2. Analiza produselor din punctul de vedere al primelor 3 ingrediente din compoziția acestora

Ingredientele produselor alimentare trebuie menționate în ordinea descrescătoare a cantității lor, acesta fiind motivul pentru care s-a realizat o analiză a primelor 3 ingrediente prezente pe etichetă (ingredientele aflate în cantitatea cea mai mare) și au reieșit următoarele:

– La 98% dintre produsele analizate, primul ingredient este reprezentat de către diferite tipuri de făinuri: făină albă, făină semialbă, neagră, integrală și dietetică. Diferența de 2% este reprezentată de apă.
– La 52% dintre produsele analizate, cel de-al doilea ingredient este reprezentat de apă, iar diferența de 48% este reprezentată de următoarele ingrediente: gluten, ulei de rapiță, amidon de porumb și diferite tipuri de făinuri.
– La 40% dintre produsele analizate, cel de-al treilea ingredient este reprezentat de drojdie, iar diferența de 60% este reprezentată de apă, zahăr, grăsimi vegetale, gluten din grâu, sare iodată și diferite tipuri de făinuri.

3. Identificarea aditivilor alimentari utilizați în compoziția acestui tip de produs, care prezintă un risc de apariție a unor afecțiuni medicale în cazul unui consum constant și pe termen lung

În cele 52 de produse analizate s-au identificat 18 aditivi alimentari, după cum urmează:

– E170 – carbonat de calciu este un colorant de suprafață care în concentrații mari provoacă flatulență, constipație și hemoroizi. De asemenea, poate favoriza în timp tulburări de comportament, dureri abdominale, slăbire musculară și pietre la rinichi;
– E200 – acid sorbic este un conservant obținut dintr-un gaz iritant, toxic, incolor denumit keten. Poate produce reacții alergice la nivelul pielii și tulburări respiratorii;
– E262 – diacetat de sodium este un conservant care îndeplinește si funcția de reglare a acidității;
– E282 – propionat de calciu este un conservant care poate provoca migrene și reacții alergice;
– E300 – acid ascorbic este un agent antioxidant obținut din glucoză și care în cantități mari poate produce diaree, atacă smalțul dinților și formarea calculilor la rinichi;
– E334 – acid tartric este un agent de reglare a nivelului de aciditate;
– E344 – citrat de lecithin este folosit ca și conservant;
– E341 – fosfat monocalcic se folosește ca agent de solidificare și poate produce tulburări ale tranzitului intestinal;
– E412 – gumă de guar, agent de îngroșare. Poate provoca alergii;
– E415 – gumă de xantan este produsă prin fermentarea glucozei, sucrozei sau lactozei de bacteria menţionată mai sus, apoi precipitată cu ajutorul alcoolului etilic sau izopropilic, uscată şi mărunţită până ajunge să fie o pudră foarte fină. Este folosit în industria alimentară ca stabilizator şi agent de îngroşare;
– E422 – glicerină se folosește ca umectant cu rol în păstrarea hidratării pâinii pentru a menține în mod artificial prospețimea acesteia;
– E464 – hidroxipropilmetilceluloză – are multiple utilizări, în principal ca agent de îngroşare, dar şi ca umplutură, fibre dietetice, agent antiaglomerant şi emulgator. Este similară cu celuloza dar are o solubilitate mai bună în apă;
– E471 – mono și digliceride ale acizilor grași – aditivii E471 conțin amestecuri de mono- și di-esteri de glicerină ai acizilor grași prezenți în uleiuri și grăsimile alimentare. Mai pot conține și mici cantități de acizi grași liberi și glicerină. Aditivul este un emulgator, deci rolul său principal este de a forma și de a stabiliza emulsiile, prin scăderea tensiunii superficiale dintre cele două faze lichide nemiscibile;
– E472 – esteri ai glicerolului cu acidul acetic și acizi grași – esteri ai grăsimilor sintetice, produşi din glicerol, acizi graşi naturali şi alţi acizi organici (acetic, lactic, tartric, citric). Acizii graşi sunt în principal de origine vegetală, dar pot fi folosite şi grăsimi de origine animală. Produsul, în general, este un amestec de alte produse, cu o compoziţie asemănătoare grăsimilor naturale parţial digerabile esterificate cu alţi acizi naturali;
– E472e – esteri ai acidului diacetil tartric cu mono și digliceridele acizilor grași;
– E481 – stearoil 2 lactilat de sodium este un emulgator și agent de tratare a făinii;
– E920 – cisteină este agent de tratare a făinii, nu se adaugă în făina integrală, iar diabeticii trebuie sa evite această substanță pentru că poate interfera cu insulina.

Top aditivi alimentari din pâinea feliată

1. SC Good Milles România SA Ilfov – pâine feliată rotundă cu făină de secară 500 gr – 7 aditivi
2. SC Vel Pitar SA Râmnicu Vâlcea – franzelă neagră feliată 300 gr – 6 aditivi
3. SC Onix Panificație SRL București – pâine cu făină graham 300 gr – 5 aditivi
4. SC Good Milles România SA Ilfov – pâine dietetică feliată din amestec de făinuri și tărâțe de grâu 400 gr – 5 aditivi
5. SC Good Milles România SA Ilfov – pâine toast feliată cu amestec de făină de grâu și secară 600 gr – 5 aditivi
6. Hypermarche Cora – pâine albă felii rotunde 280 gr – 4 aditivi
7. SC Vel Pitar SA Râmnicu Vâlcea – pâine feliată din făină albă de grâu 500 gr – 4 aditivi
8. SC Patisgal SRL Galați – pâine intermediară 500 gr – 3 aditivi
9. SC Boromir Prod SA Buzău – pâine la tavă cu făină graham 400 gr – 3 aditivi
10. SC VelRom SRL Târgoviște – pâine boierească neagră 700 gr – 3 aditivi
11. SC Mibos Project SRL Dragoslavele Argeș – pâine specială cu tărâțe 300 gr – 3 aditivi

În sortimentul de pâine „Pâine specială cu tărâțe, feliată” fabricat de SC Mibos Project SRL cu sediul în Dragoslavele, Argeș la ingrediente se regăsește termenul generic de antiaglomerant fără a se specifica tipul. Astfel se încalcă prevederile legale referitoare la etichetarea alimentelor.

„În prezent, există pe piaţa din România o multitudine de sortimente de produse de panificaţie, obţinute din făină rafinată şi din păcate, cu aport de aditivi utilizaţi pentru reducerea ciclului de fabricaţie, mascarea unor defecte de calitate ale făinii, mărirea termenului de valabilitate a produselor, creşterea gradului de automatizare a procesului tehnologic de obţinere şi, nu în ultimul rând, satisfacerea cerinţelor comerciale, în timp ce produsele dietetice şi cele pentru copii sunt aproape inexistente. Aprecierea calităţii pâinii se realizează prin examen senzorial şi prin analiză fizico-chimică şi compararea rezultatelor obţinute cu condiţiile minime de calitate stipulate în standardele profesionale de produse din România. Ca referenţial în aprecierea calităţii produselor de panificaţie se consideră cerinţele minime de calitate prevăzute în STAS 91/1983 – Pâinea, produse de franzelărie şi specialităţi de panificaţie. Metode de analiză”, a precizat conf. univ. ec. dr. ing. Adriana Dabija, expert tehnic în domeniul Ingineria Produselor Alimentare.

4. Analiza denumirii produselor și a mențiunilor nutriționale și de sănătate atât din punctul de vedere al clarității mesajului transmis consumatorului cât și din punctul de vedere al respectării prevederilor legale din actele normative aplicabile

Informațiile înscrise pe etichetă nu trebuie să inducă în eroare consumatorii

Sintagma „Pâinea copiilor” menționată pe ambalajul produsului SC Smart Food Solutions din București induce în eroare consumatorii prin faptul că dă impresia că acest tip de pâine este singura opțiune de pâine ce poate fi consumată de către copii.
Mențiunea nutrițională „bogat în fibre” de pe ambalajul pâinii semialbe aparținând producătorului SC Boromir Prod SRL din Buzău nu respectă cerințele Regulamentului CE Nr. 1924/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 privind mențiunile nutriționale și de sănătate asociate alimentelor, deoarece această mențiune se folosește numai atunci când produsul respectiv conține cel puțin 6 grame de fibre pentru 100 grame de produs solid, în timp ce în declarația nutrițională a acestui produs cantitatea de fibre este de 5,50 grame per 100 grame produs.

Denumirea „Pâine aleasă cu făină integrală” de pe ambalajul produsului fabricat de producătorul SC Karamolegos Bakery România SA poate induce în eroare consumatorul, deoarece creează impresia unui produs de o calitate deosebită.

Mențiunea „Mereu proaspăt!” de pe ambalajul pâinii intermediare fabricate de SC Patisgal SRL din Galați induce în eroare consumatorul, deoarece prospețimea unui produs nu poate fi o caracteristică continuă.

Mențiunea „Pâinea bună a vremurilor noastre” de pe ambalajul produsului „Pâine cu făină graham, feliată, fără coajă” fabricat de către SC Karamolegos Bakery România SA induce în eroare consumatorul creându-i acestuia impresia unui produs de o calitate deosebită, fapt ce este contrazis de natura ingredientelor folosite, cum ar fi margarina, zahărul, diacetatul de sodiu și acidul ascorbic.

Mențiunea „Această pâine feliată îți asigură o digestie ușoară, precum și energia necesară unei zile pline de activitate, fără grija de a lua în greutate” de pe ambalajul produsului „Pâine din făină neagră feliată” fabricat de către Smart Food Solutions din București induce în eroare consumatorul, acest produs nefiind unul special, ba dimpotrivă în compoziția acestuia s-a adăugat glucoză și ulei de palmier nehidrogenat, două ingrediente care pot crea probleme consumatorului.

Mențiunea „Cu conținut redus de sare” de pe ambalajul produsului „Pâine cu grâu încolțit”, fabricat de Dobnedjanski Hliab SA din Bulgaria nu respectă cerința Regulamentului CE Nr. 1924/2006 cu privire la acest tip de mențiune, deoarece în declarația nutrițională a acestui produs elementul sodiu are valoarea de 0,99 grame per 100 grame produs, iar tot în declarația nutrițională apare menționat elementul natriu cu o valoare de 0,39 grame per 100 grame produs. Ambele valori înmulțite cu 2,5 ne dau 2,475 grame sare, respectiv 0,975 grame sare, și dacă ar fi o eroare de traducere, sodiul și natriul însemnând același lucru, tot nu se încadrează în cerința prevăzută în Regulament, adică în produs să nu existe mai mult de 0,12 grame de sodiu sau valoarea echivalentă de sare pentru 100 grame.

„Pâinea feliată este un produs care, în cele mai multe situații, nu mai are nimic din gustul și savoarea pâinii tradiționale. În compoziția ei există ingrediente care au denaturat rețeta acestui produs, cum ar fi: margarina, uleiul de palmier, făina de fasole, făina de soia, fibrele de citrice etc, la care se adaugă aditivi alimentari din belșug. Recomand consumatorilor să consume pâine neagră, pâine integrală și pâine graham, realizată numai din cele 4 tipuri de ingrediente (făină neagră/făină integrală/făină graham, apă, drojdie și sare), deoarece numai așa pot beneficia de substanțe minerale (calciu, fosfor și fier), fibre, vitamine din complexul B (B1, B2 și B6) și vitamina PP. Totodată, le sugerez să cumpere pâine numai după o atentă verificare a ingredientelor, a termenului de valabilitate și să fie circumspecți la anumite mențiuni nutriționale și de sănătate, care apar pe ambalajul unor produse de acest tip” – conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC România.

„Comportamentul de consum al românilor arată că interesul pentru pâine continuă să fie o dominantă cunoscută încă din proverbe. Studiile asupra acestui comportament (H. Domnariu, C. Goga, februarie 2015) relevă că în circa 6 din 7 gospodării se consumă pâine albă, în ciuda eforturilor de informare asupra efectelor negative ale consumului de pâine albă pentru sănătate. Explicația este, fără îndoială, legată de prețul mai accesibil al acestui sortiment de pâine, față de prețul altor sortimente mai sănătoase. Este demn de remarcat că circa un sfert din gospodăriile țării practică preparatul pâinii în casă, evident în unele cazuri doar ocazional. Poate fi consemnat ca fapt pozitiv faptul că aproape un sfert dintre consumatori nu mai consumă pâine la cină, ceea ce poate fi un succes al conștientizării interesului pentru sănătate. Pe de altă parte, este o dovadă de rămânere în urmă a nivelului cultural individual faptul că mai mult de jumătate dintre consumatori citesc foarte rar sau nu citesc deloc eticheta de pe pâinea cumpărată” – prof. univ. dr. Ion Schileru – Departamentul de Business, Științele Consumatorului și Managementul Calității, ASE București.

Citiţi şi:
Erbicidul de la Monsanto care conţine glifosat este corelat cu cazuri de cancer cerebral la copii
E-urile fac parte din tehnologia de ucidere în masă a secolelor XX-XXI

yogaesoteric
27 februarie 2016

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More