Paradoxurile, care fac să coexiste idei ce sunt în mod comun considerate ca fiind contradictorii, ne revelează o cunoaştere supraraţională, intuitivă şi imediată (II)

278 0

– Termen de glosar: Paradox –

de profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Citiți prima parte a articolului

Pentru a vă familiariza cu aceste aspecte vă oferim în continuare unele exemple de paradoxuri ce sunt considerate ca fiind clasice:

Paradoxul loteriei: aici este prezent un contrast evident ce există între probabilitatea infimă sau, altfel spus, aproape nulă pe care o are fiecare bilet (în cazul unui număr foarte mare de bilete) de a câştiga şi certitudinea ce există că (eventual) doar unul dintre toate aceste bilete ce au fost completate va fi câştigător.
Paradoxul analizei: acesta este un paradox în conformitate cu care analiza este fie ceva trivial, fie ceva fals. Prin urmare există doar două posibilități: ori respectiva analiză este riguroasă, dar atunci nu ne învaţă nimic, sau respectiva analiză ne învață ceva, dar atunci ea nu este deloc riguroasă.
Paradoxul învățării: acest paradox a fost pus în evidență de filosoful Platon (428-347 î.Hr.) în Menon: e necesar ca în prealabil să ştii deja câtuşi de puțin, pentru a fi apoi cu putință să înveți ceva, căci o poziţie originară ce este caracterizată (încă de la început) de o totală ignoranţă face să devină imposibilă orice învăţătură.
Paradoxul prefeței: în cazul fiecărei prefețe poate să fie noncontradictoriu și, prin urmare, raţional să recunoaştem posibilitatea unei contradicţii.
Paradoxul autoiluzionării (supranumit paradoxul înşelării de sine): cum este cu putinţă ca fiinţa umană să fie în acelaşi timp agentul, victima şi obiectul unei iluzii? S-ar părea (în viziunea majorității psihologilor) că acest paradox nu poate să fie rezolvat decât cu condiția să admitem că este posibilă o divizare în mai multe „straturi” a psihicului ființei umane (acesta este punctul de vedere al multor cercetători).
Paradoxul valorii: acest paradox a fost semnalat prima dată de Adam Smith şi este constituit prin faptul că anumite lucruri în mod evident foarte utile (Smith se referea, de exemplu, la apă, pe vremea sa, dar la ora actuală noi nu ne mai putem referi decât la exemplul aerului) nu deţin cel mai adesea nicio valoare de schimb, în timp ce anumite obiecte de minimă utilitate practică (cum ar fi, de exemplu, un colier de perle) posedă totuşi o valoare ce este adeseori considerabilă. În unele situaţii, tocmai ceea ce fiinţele umane ţin cel mai mult corespunde cu ceea ce valorează, în realitate, cel mai puțin. O contradicție este prin urmare posibilă între valoarea subiectivă, ce este exprimată în termeni de preferinţă şi valoarea obiectivă.
Paradoxul ireversibilității: contradicție aparentă între caracterul reversibil al fenomenelor microscopice şi caracterul ireversibil al fenomenelor macroscopice care sunt constituite de ele.
Paradoxul din Saint-Petersburg: paradox ce apare în calculul probabilităților şi care a fost pus în evidenţă de Bernoulli (1700-1782) într-un ziar din Saint-Petersburg, de unde şi denumirea acestui paradox: utilităţile ce sunt sperate par să nu influenţeze întotdeauna preferinţele raţionale.
Paradoxul plicurilor: în teoria deciziei, acesta este paradoxul ce ia naştere din probabilitatea compusă: dacă în cadrul unei situații date avem de ales între două plicuri dintre care unul conţine o sumă de bani ce este dublă faţă de suma ce se află în celălalt plic, avem o excelentă motivație să alegem măcar unul dintre cele două plicuri, deoarece calculul ne arată pentru fiecare o probabilitate de câştig care este superioară faţă de posibilitatea când nu vom face nicio alegere.
Paradoxul calului alb: acesta este un paradox chinez străvechi ce enunţă că este imposibil să vezi ca fiind identice culoarea albă şi forma unui cal.
Paradoxul comediantului: contrastul ce apare între expresia patetică a trupului (mimică, precum şi o anumită atitudine specifică). Aceste aspecte manifestă în mod paradoxal toate semnele emoţiei, dar totodată implică şi absenţa emoției ce este resimțită în cazul ființei umane care conferă trupului său acele expresii. Este însă important să reţinem că, în cazul practicii atente a asana-elor, ce este specifică sistemului milenar Hatha Yoga, acest paradox este infirmat, deoarece se ştie de mii de ani că ființa umană care abordează cu o anumită stare lăuntrică o anumită postură sau atitudine trupească şi în felul acesta o realizează într-un mod atent şi conştient (focalizându-se în mod global, cu multă atenţie, asupra proceselor inefabile de rezonanță ocultă benefică, ce sunt produse în universului ei lăuntric), resimte la scurt timp după aceea o anumită stare inefabilă, lăuntrică de energizare subtilă ce provoacă apoi o anumită trăire distinctă. Acest fenomen de energizare benefică şi regenerare ce survine prin declanşarea anumitor procese de rezonanță ocultă, în ființa sa, este de fiecare dată asemănător şi tocmai de aceea fiecare atitudine trupească specială (care, în realitate, este o asana în cadrul sistemului Hatha Yoga) face să apară la scurt timp după aceea o anumită aptitudine identică, ce asigură eficiența cu totul aparte a asana-elor, în cazul practicii atente şi perseverente a sistemului milenar Hatha Yoga. Aceste aspecte pe care le-am revelat aici acţionează în acelaşi mod şi în cazul feluritelor posturi erotice despre care se vorbeşte atât în faimosul tratat erotic Kama Sutra, cât şi în sistemul milenar Tantra Yoga unde abordarea anumitor posturi erotice de către cei doi iubiți atunci când sunt integrate în cadrul jocului amoros, ce este realizat cu transfigurare, continență erotică amoroasă perfectă şi consacrarea roadelor, declanşează în mod gradat apariţia unor stări erotice extraordinare, extatice de conştiinţă ce rezultă prin transmutarea biologică masivă a potențialului substanțial procreator în energie subtilă benefică.
Paradoxul începutului: aceasta este o problemă care apare atunci când ne propunem să justificăm prin intermediul unui discurs funcția ori puterea pe care pretindem că o conferim discursului în cadrul căutării filosofice.
Paradoxul crocodilului: Un crocodil prinde un copil şi apoi îi spune mamei sale: „Am să-ţi înapoiez copilul numai dacă îmi spui adevărul: în caz contrar am să-l mănânc pe loc”. Atunci mama replică: „Tu n-ai să-mi înapoiezi copilul”. În felul acesta, mama îl împiedică pe crocodil să acționeze atât într-un sens, cât şi în celălalt.
Paradoxul călătorului lui Langevin: un astronaut ce călătoreşte timp de un an cu o rachetă ce se deplasează cu o viteză ce este egală (sau chiar superioară) vitezei luminii regăseşte (în mod paradoxal, dar totuşi real) la întoarcere planeta Pământ îmbătrânită cu mai multe secole (aproximativ 300 de ani). Pentru acel privilegiat călător, scurgerea energiei timpului pe parcursul unui an (calendaristic) pe care el îl trăieşte în acele condiţii, în timp ce racheta în care se află se deplasează cu viteza luminii, echivalează la întoarcerea sa pe planeta Pământ cu scurgerea a 300 de ani tereştri. În acest caz, este evident pentru noi că cei doi vectori tainici de forţă sau, altfel spus, cele două linii de forţă ale energiei tainice a timpului s-au separat şi, în felul acesta, apare într-un mod cu totul paradoxal această uluitoare posibilitate. Este însă esenţial să ne dăm seama că în momentul în care călătorul respectiv se reîntoarce şi revine exact în acelaşi punct de pe Pământ (de unde anterior el a plecat) găseşte (într-un mod cu totul paradoxal) acel loc ca fiind îmbătrânit cu aproape 300 de ani şi fiind complet schimbat faţă de cum era la plecarea sa. Totodată, o astfel de situație (care este paradoxală, dar totuşi perfect posibilă şi chiar reală) evidenţiază că în realitate toate călătoriile ce se realizează (în felul acesta) în timp ne permit apoi să descoperim (la întoarcere) că în realitate tot ceea ce urmează să se petreacă în (ceea ce pentru noi cei rămaşi aici pe Pământ este) viitor peste 200 sau 300 de ani, se va petrece (clipă de clipă; oră de oră şi zi de zi) cu o mare exactitate, căci dacă în realitate totul nu s-ar petrece exact aşa, atunci călătorul respectiv nu ar putea (ca la întoarcerea sa în acelaşi punct de pe Pământ) să găsească o anumită realitate fizică (şi nu o altă realitate) ce a îmbătrânit în tot acel interval de timp (care pentru el a fost doar un an calendaristic) cu 300 de ani în punctul în care el se întoarce pe Pământ. Aşa cum am arătat anterior, respectivul punct de pe glob în care el se reîntoarce după aceea este identic cu punctul din care el a plecat în acea călătorie (cu toate că în deplasarea ce pentru el s-a realizat cu viteza luminii, doar pentru el s-a scurs un an de zile, iar în realitate pentru acel punct de pe suprafaţa Pământului de unde el a plecat s-au scurs, de fapt, 300 de ani). Aspectul tainic şi totodată profund paradoxal ce este evidenţiat de misterul uimitor al călătorului în timp al lui Langevin este fără îndoială acela că atât în prezent, cât şi în trecut sau în viitor, tot ceea ce s-a petrecut, tot ceea ce se petrece sau tot ceea ce urmează să se petreacă în viitor există deja (iar acest aspect este evidenţiat cu o uimitoare exactitate atunci când are loc o astfel de călătorie în timp fie în dimensiunea trecutului, fie în dimensiunea tainică a viitorului). Acest aspect profund paradoxal este totodată un mister teribil şi tulburător pe care l-au revelat până în prezent toate exemplele de călătorie în timp ce au fost realizate fie în trecut, fie în viitorul apropiat. În lumina tuturor datelor de care dispunem la ora actuală se poate spune că este evident în cazul viitorului (fie cel apropiat, fie cel îndepărtat) că tot ceea ce urmează să se petreacă este fără nicio excepție ireversibil. Chiar şi dacă ne-am deplasa cu o viteză ce este egală sau superioară vitezei luminii şi am petrece 4 ani într-o astfel de călătorie, la întoarcerea noastră pe Pământ am găsi planeta Pământ îmbătrânită cu peste 1000 de ani. O astfel de călătorie face cu putință pentru un astfel de călător să revină pe planeta Pământ într-un sui generis viitor al acesteia care urmează să existe peste 1000 de ani.

Reflectând la aceste aspecte profund paradoxale şi totodată tulburătoare, devine în felul acesta cu putinţă să înţelegem dintr-un cu totul alt punct de vedere semnificaţia tuturor profețiilor ce există în textul Apocalipsei lui Ioan. În cazul acestor profeţii, se poate spune că apostolul a fost fără îndoială deplasat în timp (printr-o modalitate supranaturală) şi în felul acesta a asistat la o mulțime de evenimente viitoare care acum încep să se adeverească din ce în ce mai mult şi capătă un sens cutremurător din ce în ce mai clar pe măsură ce numărul Fiarei, 666, şi cipul RFID, care va deveni în curând obligatoriu, vor fi implantate sub piele pentru fiecare fiinţă umană ce va trăi aceste timpuri apocaliptice pe planeta Pământ. Deja este o realitate faptul că codul cu bare ce conţine deja în el sinistrul număr al Fiarel, 666, a fost implementat pe toate produsele şi foarte puține ființe umane cunosc faptul că această implementare a numărului Fiarei, 666, s-a realizat deja în climatul de larvaritate, indiferenţă şi ignoranță ce există la ora actuală pe această planetă. Nu va trece mult şi vom vedea că şi celelalte profeții ce sunt expuse în Apocalipsă se vor împlini punct cu punct, dacă fiinţele umane nu se vor uni cât mai repede pentru a acţiona la unison, acum, când încă nu este prea târziu, pentru a face ca toate aceste grozăvii ce ne aşteaptă de la satanica Noua Ordine Mondială să nu se petreacă. Este important să ne dăm seama că toate aceste aspecte tulburătoare sunt în strânsă legătură cu energia misterioasă a timpului.

Paradoxul epistemologic: nume ce a fost dat de Meyerson (1859-1933) paradoxului în conformitate cu care ştiinţa actuală nu poate să explice complet nu contează ce fenomen decât reducându-l în prealabil la ceea ce este identic cu fenomenul sau aspectul pe care urmăreşte să-l explice. Prin urmare, la ora actuală, știința nu poate să explice complet nu contează ce fenomen decât atunci când îl nimiceşte sau, altfel spus, atunci când îl destramă în cele mai mici părți sau elemente componente care îl alcătuiesc. Dată fiind această situaţie, ştiinţa nu a reuşit până în prezent să ajungă la o cunoaştere deplină, totală a niciunui aspect sau fenomen pe care l-a studiat sau îl studiază.
Paradoxul gemenilor lui Langevin: această posibilă experienţă uimitoare a fost gândită şi imaginată de Paul Langevin (1872-1946) pentru a ilustra atât una dintre implicațiile fizice ale teoriei relativității, cât şi modul în care acţionează energia cea tainică a timpului. În cadrul acestei experienţe, Langevin şi-a imaginat că unul dintre aceşti gemeni călătoreşte timp de un an la bordul unei rachete cu o viteză ce este extrem de apropiată de viteza luminii şi în tot acest timp îl lasă pe fratele său pe Pământ. Dat fiind faptul (ce este la ora actuală admis de oamenii de ştiinţă) că într-o asemenea situaţie cele două aşa-zise „linii” sau, altfel spus, „cei doi vectori tainici de forţă” ai energiei timpului se separă la un moment dat, durata de un an a acelei călătorii ce se desfăşoară clipă de clipă pentru primul geamăn corespunde (în mod paradoxal) cu mult mai mult decât durata unei vieți pentru cel de-al doilea geamăn. În felul acesta geamănul ce se află la bordul navei, chiar dacă (în momentul plecării) prezintă prin definiţie exact aceeaşi vârstă precum fratele său ce rămâne pe Pământ, nu-l va mai regăsi (la întoarcerea sa pe Pământ) pe fratele său în viață după trecerea acelui an de călătorie (cu o viteză de deplasare ce este identică cu viteza luminii). Pentru geamănul ce se va afla la bordul acelei rachete, cu cât viteza de deplasare este mai mare (devenind imediat după plecarea sa egală sau chiar superioară vitezei de deplasare a luminii), cu atât scurgerea specifică a energiei timpului se încetineşte (chiar dacă în realitate acest aspect pare a fi paradoxal). Într-o asemenea situație, geamănul astronaut ce călătoreşte numai un an cu racheta, cu viteza luminii, chiar dacă pentru el durata de scurgere a energiei timpului este de numai un an, în momentul reîntoarcerii sale pe Pământ va descoperi cu uluire că, în realitate, fratele său a murit (de bătrâneţe) în urmă cu peste 200 de ani. Paradoxul tulburător al gemenilor lui Langevin provine din aplicaţia concretă la realitatea empirică a rezultatelor unei fizici ce este stranie și deocamdată plină de mistere pentru foarte mulți cercetători şi savanţi care sunt capabili să îi conceapă complexitatea şi profunzimea. Acest aspect pe care l-am prezentat aici într-un mod schematic constituie o variantă a paradoxului călătorului în timp ce a fost concepută şi imaginată de Langevin.

Citiți a treia parte a articolului

Citiți și:
Fascinantele mistere ale timpului şi unele dezvăluiri despre tainele călătoriei în timp
Principii fundamentale în practica asana-elor, care sunt valabile pentru toţi adepţii sistemului Hatha Yoga
Paradoxurile științei vremurilor noastre

yogaesoteric
17 octombrie 2024