Paris, decembrie 2018 – Un elicopter era pregătit pentru extracția președintelui
Protestele Vestelor galbene, declanşate la Paris, la 17 noiembrie 2018, ca reacţie la decizia de majorare a preţului carburanţilor, sunt apreciate de majoritatea observatorilor politici drept cele mai importante convulsii sociale franceze din acest secol, amploarea acestora şi confruntările cu forțele de ordine amintind (toute proportion gardée) de demonstraţiile studenţeşti din 1968.
Macron, démission!
Degringolada prezentă pe străzile Parisului la finele anului trecut părea că depăşeşte capacitatea autorităţilor de a gestiona situaţia apărută: respectul faţă de forţele menite să apere ordinea de drept în republică dispăruse, iar Vestele galbene, sub impresia, la cald, de apartenenţă la un grup, prinseseră gustul galeriilor de fotbal, de a se lua la trântă cu orice jandarm întâlnit în cale.
Pentru Vestele galbene, preşedintele Emmanuel Macron a devenit „inamicul public numărul 1”, căruia i se reproşa totul, inclusiv greşelile predecesorilor săi de la Palatul Elysée. Chiar şi cei care în campanie îl ridicau în slăvi, acum îl arătau cu degetul, uitând că Macron nu ar fi ajuns în fruntea statului fără ajutorul lor.
Protagoniştii recentelor manifestaţii violente de la Paris şi din unele mari concentrări urbane din Franţa au recurs la acte de huliganism pe care le detestă (sic!), numai şi numai pentru a se apăra împotriva ,,violenţei structurale a sistemului” şi a unor „acţiuni punctuale în forţă ale poliţiştilor”. De altfel, eroii parizieni îmbrăcați în galben s-ar fi aflat în legitimă apărare, fiind „obligaţi” să recurgă la ieşirea în stradă, ,,în lipsa oricăror altor mijloace de a se face auziţi.”
Nu este necesar să fii expert-analist, nici măcar politician, pentru a remarca similitudinea acestor „argumente” cu cele invocate, în august 2018, de participanţii la „protestele diasporei” din Bucureşti, care este mai mult decât evidentă şi îndeamnă la reflecţie!
Problemele de natură economică, unele chiar mai îngrijorătoare în alte ţări ale Uniunii Europene, sunt reale (creşterea preţurilor, scăderea puterii de cumpărare, introducerea de noi taxe şi impozite etc.) şi ar putea justifica convulsiile sociale. Dar să ceri dizolvarea Adunării Naţionale (Parlamentul francez, n.r.), la nici doi ani de la precedentele alegeri, pe care nu le-a contestat nici măcar stânga radicală a lui Jean-Luc Melenchon, miroase a altceva!
Aceasta, pentru că schimbările politice nu le face strada, cel puţin nu într-o democraţie. Nimeni nu poate invoca sloganul „toţi sunt corupţi”, pentru a justifica absenteismul de la vot, ca mai apoi să ceară „înlocuirea clasei politice”. Este adevărat că mentalitatea evoluează în timp şi că emoţiile puternice generate de prezentarea trunchiată a evenimentelor în mass-media „amputează”, voluntar sau nu, memoria unora. Părinţi îngrijoraţi anterior de faptele antisociale ale unor elevi din suburbiile Parisului se arătau acum indignaţi de faptul că, aceiaşi tineri „frumoşi şi liberi” ar fi fost umiliţi de jandarmi, care i-au pus în genunchi şi cu mâinile la ceafa!
Nu este mai puţin adevărat că, într-un sistem de învăţământ în care elevul se plictiseşte sau se simte închistat, iar profesorii nu îndrăznesc nici măcar să ridice tonul în clasă, mulţi tineri abandonează şcoala, căutând anturaje cu mai multă… adrenalină.
Elicopterul prezidențial, pregătit pentru orice eventualitate
Furia crescândă a maselor şi violenţele stradale intervenite pe fondul protestelor Vestelor galbene au provocat îngrijorare nu doar la nivelul forțelor de ordine, ci şi în rândul structurilor responsabile de securitatea şefului statului, care au suplimentat dispozitivul de protecţie şi pază de la Palatul Elysée.
Astfel, în ajunul manifestaţiilor din 8 decembrie 2018, Patrick Strzoda, directorul de cabinet al preşedintelui Macron, a dispus ca la palat să rămână doar personalul strict necesar activităţilor curente, pentru a facilita desfăşurarea imensului dispozitiv de securitate: 500 de militari din Garda republicană şi peste 100 de poliţişti şi jandarmi dotaţi cu arsenalul necesar pentru „gestionarea” crizei: armament uşor, gaze lacrimogene, tunuri cu apă, drone pentru supravegherea aeriană etc., şi… un elicopter pregătit pentru eventualitatea unei operaţiuni de extragere a şefului statului.
Palatul prezidenţial a fost protejat cu o aşa-zisă centură de securitate externă, asigurată de câteva mii de jandarmi, cu faimoasele blindate pe roţi VBRG, şi poliţişti călare, care au izolat practic reşedinţa şefului statului, Ministerul de Interne şi Adunarea Naţională de restul Parisului.
Președintele Macron se adresează francezilor
Într-un discurs de 13 minute, adresat naţiunii în 10 decembrie 2018, preşedintele Emmanuel Macron a condamnat violenţele generate de protestele Vestelor galbene şi a declarat că Franţa se află în stare de urgenţă economică şi socială: „Aceste ultime săptămâni din Hexagon și teritoriile de peste mări au tulburat profund naţiunea. Au amestecat revendicări legitime cu o înlănţuire de violenţe inadmisibile.”
Legitimitatea protestelor Vestelor galbene nu a fost recunoscută, preşedintele preferând să treacă în revistă o sumă de realităţi individuale şi să catalogheze violenţele nu ca expresie a nemulţumirilor unei clase sociale aflate în suferinţă, ci ca un risc grav pentru stabilitatea ţării.
Discursul liderului de la Palatul Élysée, laconic şi înregistrat, a fost recepţionat cu rezerve de Vestele galbene şi criticat aspru de liderii extremişti ai stângii şi dreptei, care au făcut apel la continuarea manifestaţiilor de protest.
Opoziţia critică guvernul, iar puterea se apără
Cum era şi firesc, evenimentele din Franţa au provocat reacţii diferite în rândurile partidelor aflate la guvernare, fiecare urmărind să mai câştige câteva procente în perspectiva alegerilor pentru Parlamentul European.
Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy şi-a exprimat public regretul faţă de politica dezastruoasă a lui Emmanuel Macron, un lider care nu poate influenţa direcţia în care merge ţara, atât timp cât se adresează doar francezilor care câştigă, nu şi celor care pierd. Dacă actuala situaţie va continua – a afirmat fostul preşedinte – ,,nu voi avea de ales şi, probabil, voi fi obligat să revin…”.
Gilles Le Gendre, liderul grupului deputaţilor La République En Marche din Adunarea Naţională, susţine că orice guvern poate greşi, mai ales cel care preia ţara într-o stare deplorabilă şi încearcă să o redreseze.
Într-o asemenea logică, guvernul condus de Edouard Philippe ar fi comis două erori:
– prima este că, ,,urmărind să facem cât mai multe şi cât mai repede, am neglijat să explicăm, în acelaşi ritm, ceea ce facem într-adevăr”;
– cea de-a doua eroare rezultă din faptul că, „probabil, suntem prea inteligenţi, prea subtili şi mult prea tehnici în măsurile propuse pentru creşterea puterii de cumpărare”.
Vestele galbene şi… uniformele kaki
De convulsiile sociale create de Vestele galbene au urmărit să profite şi unii lideri militari căzuţi în dizgraţia preşedintelui Emmanuel Macron, care au luat parte la diferite talk-show-uri, nu atât pentru a vorbi despre probleme specifice armatei, cât pentru a testa reacţia populaţiei la o eventuală implicare a acestora în viaţa politică.
Generalul de armată Pierre de Villiere, fost şef de Stat Major al Armatei franceze, retras din activitate la 19 iulie 2017, după o dispută cu Emmanuel Macron, a folosit prilejul lansării cărţii sale, pompos intitulate Qu’est-ce qu’un chef? (Cum este necesar să fie un conducător?), pentru a invoca criza de autoritate din Franţa şi alte democraţii occidentale. Mai mult, când, la o emisiune televizată, o vestă galbenă l-a indicat ca posibil prim-ministru, generalul cu cinci stele (în ierarhia militară franceză nu există general cu o stea!, n.n.) şi-a umflat pieptul plin cu decoraţii şi a răspuns sec: „Un şef (comandant) bun se vede în condiții de criză”, lăsând să se înţeleagă că mii de simpatizanţi i-ar fi cerut să se implice în identificarea unei soluţii de stabilizare a situaţiei interne (sic!).
Deşi s-a ferit să dea sfaturi şefului statului pentru gestionarea crizei, generalul Pierre de Villiere a aruncat şi unele săgeţi otrăvite către preşedintele Macron, partizan al creării unei armate europene, precizând: „Militarii noştri îşi dau viața pentru comandantul lor, pentru Patrie şi valorile naţionale, dar nu vor face niciodată sacrificiul suprem pentru o armată pilotată de la Bruxelles”.
• Christian Piquemal, general de corp de armată (patru stele), trecut în rezervă în 2016, pentru că ar fi susţinut manifestările ultranaţionaliste împotriva imigranţilor, s-a aflat pe străzile Parisului, alături de Vestele galbene. Vânat de televiziuni, venerabilul general (78 de ani) a acuzat puterea de „islamizarea” ţării şi guvernul pentru politica dezastruoasă faţă de imigranţi, îndemnând populaţia să iasă în stradă, pentru a susţine revendicările francezilor patrioţi, formulate de Vestele galbene.
• Tranşant şi vădit ostil liderului de la Elysée, generalul de divizie (3 stele) Didier Tauzin, „remarcat” în operaţiunile militare din Rwanda, a lansat pe pagina sa de Facebook un atac extrem de dur, chiar ameninţător, la adresa lui Emmanuel Macron: „Suntem câțiva generali gata să venim pentru a vă învăța politică. Eventual, să vă luăm locul, dacă vreți să plecați, ceea ce cred că veți face în curând”.
Din stradă, în Parlamentul European?
În amalgamul social al Vestelor galbene, revendicările iniţiale ale manifestanţilor au evoluat rapid spre a cere orice, de la dizolvarea forului legislativ şi „trecerea puterii în mâinile poporului”, până la implicarea în viaţa politică. Demonstranţii uitau însă că sloganul intrării în politică ,,a unor persoane provenite din societatea civilă”, pentru a aduce acel „sânge proaspăt de idei şi energii novatoare”, fusese deja pus în practică în Hexagon cu nici doi ani în urmă.
Odată cu aluziile privind transformarea Vestelor galbene în mişcare/partid, analiza este necesar să fie abordată dintr-un alt unghi.
De altfel, surse apropiate serviciilor franceze de informaţii susţin că, pe valul de simpatie populară de la finele anului trecut, Christophe Chalençon, autointitulat reprezentant al Vestelor galbene „libere”, pregătea o listă pentru alegerile europarlamentarele care au avut loc în 26 mai a.c., fiind încurajat de anumite forţe politice, dar şi de un sondaj al Institutului Ipsos. Potrivit evaluărilor făcute la cald de către experţii respectivei instituţii de sondare a opiniei publice, la europenele din acest an, Vestele galbene ar fi putut obţine 12% din voturi, foarte aproape de Ecologişti (13%) şi Frontul Naţional (Marine Le Pen), dar peste Franţa Nesupusă Jean-Luc Melenchon), estimarea fiind însă departe de rezultatele reale – lista lui Christophe Chalençon (Evoluție cetățenească) a obținut doar 0,01% din voturi, iar o altă lista (Alianța Galbenă) propusă de cântărețul Francis Lallane a obținut 0,54%.
Aceleaşi surse acreditează ideea că demersul Vestelor galbene ar fi încurajat discret de formaţiunile aflate la guvernare (En marche şi Mişcarea Democrată), din două considerente: intrarea în viaţa politică a Vestelor galbene ar permite reprezentanţilor acestora să vadă mai bine realităţile şi să se acomodeze cu regulile democraţiei reprezentative şi, pe de altă parte, ar diminua sensibil bazinul electoral al adepţilor lui Melenchon şi Le Pen.
Strategia partidelor puterii a fost descifrată relativ uşor de extrema-dreaptă, care s-a declarat disponibilă să includă pe listele candidaţilor la europarlamentare şi „reprezentanţi credibili ai vestelor galbene, care doresc să continue lupta pe un alt plan”. O propunere concretă în acest sens a venit din partea eurodeputatului Nicolas Bay (Frontul Naţional), în opinia căruia o listă separată a vestelor galbene nu poate constitui o ofertă electorală atractivă, având în vedere eterogenitatea mişcării şi varietatea revendicărilor.
Transformarea Vestelor galbene într-o Mişcare/partid politic a fost privită cu neîncredere atât de către partidele parlamentare, cât şi de înşişi participanţii la proteste, care nu agreează ideea confiscării idealurilor manifestanţilor de către persoane veleitare sau anumite grupuri de interese.
De altă părere a fost, însă, artistul (cântăreţ, actor, compozitor…) Francis Lalanne, susţinător ardent al protestatarilor, care a anunţat, la finele lunii decembrie 2018, crearea unui aşa-zis Front cetăţenesc al Vestelor galbene, ce a prezentat și el o listă distinctă pentru europarlamentarele din 26 mai a.c. Scopul anunțat: „testarea propriilor forţe și unirea acestora, astfel încât Franţa să devină galbenă în întregime”, nu a fost, însă, atins.
Moscova, Ankara, Teheran dau lecții de democraţie
Pe plan internaţional, comentariile liderilor politici îmbracă o paletă largă de abordări, de la condamnarea intervenţiei în forță a jandarmilor, până la tăceri diplomatice pline de înţeles.
Liderul de la Kremlin a făcut „apel la autorităţile pariziene să se abţină de la folosirea excesivă a forţei și să respecte drepturile omului (sic!)”, în timp ce principalele mijloace ruse de informare în masă, controlate de putere, au invocat implicarea Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) în stimularea violenţelor stradale, subliniind că „deteriorarea imaginii preşedintelui Emmanuel Macron și, eventual, demisia acestuia servesc intereselor Casei Albe”.
Aceeaşi grijă pentru soarta manifestanţilor şi „folosirea disproporţionată a forţei” a exprimat şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, ceea ce a provocat indignarea jurnaliştilor şi a întregii clase politice franceze. Televiziunile de la Ankara au difuzat şi reluat insistent imagini cu „tineri liceeni puşi în genunchi” de către forțele de ordine, însoţite de comentarii acide cu privire la cei care critică Turcia pentru măsuri similare, mult mai reţinute.
La Teheran, unde Gardienii Revoluţiei Islamice nu ezită să folosească bastoanele pentru dispersarea manifestanţilor, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe – Bahram Quassemi – a declarat: „… guvernul francez nu poate persista în acţiuni brutale împotriva propriului popor. Îi recomandăm să acţioneze cu mare reţinere.”
Poziţia României a fost promptă şi lipsită de echivoc şi de această dată: preşedinţia rămâne mută (tăcerea este de aur!), iar Ministerul Afacerilor Externe se rezumă la a recomanda cetăţenilor români care vor să călătorească în Franţa „să evite zonele centrale ale Parisului, pe durata protestelor de amploare”.
Salvarea a venit, ca de obicei, tot din partea mass-media autohtone, care au acoperit cu ştiri şi reportaje desfăşurarea evenimentelor. Este drept că unele televiziuni independente au îndrăznit mai mult şi au făcut referiri ample la reacţia forţelor de ordine franceze, în comparaţie cu modul în care Jandarmeria română a gestionat manifestarea din 10 august 2018.
Londra acuză Moscova de implicare în evenimentele de la Paris
Surse apropiate Direcției Generale pentru Securitate Internă (DGSI) afirmă că siguranţa manifestanţilor ar fi fost pusă în pericol nu de forțele de ordine, ci de grupuri compacte, instruite şi bine organizate, angajate în hărţuirea şi destrămarea unităţilor de intervenţie. Membrii acestor grupuleţe lovesc cu o precizie chirurgicală, după care se separă şi dispar, ca şi cum totul ar fi fost convenit şi pregătit dinainte.
În pofida a numeroase arestări, Poliţia nu a reuşit să-i reţină pe adevăraţii provocatori, dar se fac eforturi pentru identificarea acestora pe baza probelor ADN, prelevate de pe pietrele de pavaj aruncate în forțele de ordine. Numai după aceea s-ar putea găsi răspunsuri credibile la o serie de întrebări aflate pe buzele tuturor experţilor politico-militari vest-europeni: cine sunt „jihadiştii”, cine i-a organizat şi antrenat şi, mai cu seamă, de la cine au primit ordine?
Într-o notă atribuită Direcţiei Generale pentru Securitate Internă, DGSI, şi intrată în posesia jurnaliştilor francezi de investigaţii, se menţionează că scânteia protestelor ar fi pornit de la un grup de 8 pasionaţi de raliuri (cinci bărbaţi şi trei femei) care, la 10 octombrie 2018, au lansat pe Facebook un apel la blocarea centurii periferice a Parisului, pentru a protesta astfel împotriva creşterii preţului carburanţilor.
Secretariatul General al Apărării şi Securităţii Naţionale a demarat recent o anchetă pentru verificarea unor ,,ştiri” difuzate de Societatea cibernetică New Knowledge şi preluate de ziarul britanic Times, conform cărora Federaţia Rusă ar fi fost implicată în acţiuni subversive de propagandă vizând alimentarea sentimentului de indignare din societatea franceză. Se acreditează ideea că serviciile secrete ruseşti ar fi alimentat sute de conturi false pe Facebook şi Twitter, difuzând ştiri şi imagini cu „atrocităţile” jandarmilor împotriva manifestanţilor paşnici ai vestelor galbene.
Analişti apropiaţi serviciilor secrete germane susţin însă că toate acestea par mai degrabă o operaţiune a M16, de compromitere a serviciilor secrete ale Moscovei, ca răspuns la Afacerea Skripal.
De altfel, Rusia a negat orice implicare în evenimentele din Franţa, context în care Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a afirmat: „Federaţia Rusa nu a interferat și nici nu are de gând să se amestece în afacerile interne ale altei ţări, inclusiv în Franţa… Noi respectăm suveranitatea Franţei şi suntem recunoscători când Parisul ne răspunde cu reciprocitate pe acest plan… Orice alegaţie privind o posibilă implicare a Federaţiei Ruse nu este decât o defăimare.”
De la Primăvara arabă la… „Primăvara pariziană”?
Jurnalişti francezi de investigaţii au reacţionat cu vehemenţă la unele reportaje şi comentarii difuzate de postul de televiziune Al-Jazeera şi filiala europeană a acestuia (Al-Jazeera), care nu au ezitat să eticheteze recentele evenimente turbulente din Franţa drept „Primăvara pariziană”, aluzie evidentă la cea arabă, care a debutat cu opt ani în urmă, tot în luna decembrie!
Manifestaţiile din Franţa, susţin comentatorii politici autohtoni, sunt total diferite de cele cunoscute sub denumirea de Primăvara arabă, cele din Paris fiind preponderent de natură economică, care nu-şi propun răsturnarea unui regim politic. În lumea arabă, revendicările au fost în principal politice, pe fondul nemulţumirii maselor vizavi de imuabilitatea unor dictatori (Hosni Mubarak, Egipt, Zine el-Abidine Ben Ali, Tunisia, Muammar Gaddafi, Libia…).
Tulburările violente ale Primăverii arabe au avut şi puternice conotaţii religioase, în cadrul cărora Fraţii Musulmani au fost vioara întâi. În Franţa, acest fapt nu s-a petrecut, însă există pericolul real ca islamiştii radicali să profite de valul de nemulţumiri, pentru a câştiga noi adepţi, îndeosebi în rândul tineretului născut, crescut şi educat în Occident. (Atacul terorist din 11 decembrie 2018, de la Strasbourg, pare a confirma propagarea unui asemenea fenomen!)
Pericolul ar veni odată cu intensificarea propagandei Al-Jazeera, care a lansat deja pentru utilizatorii de Facebook un haștag în limba arabă, intitulat „Primăvara pariziană”, iar filiala Al-Jazeera a creat un clip prin care induce ideea unei „convergenţe a obiectivelor” urmărite de Vestele galbene şi musulmanii din suburbiile pariziene. De altfel, militanţi fundamentalişti islamici vorbesc tot mai răspicat despre „lichidarea sistemului”, idee în care orice nemulţumit din stradă se poate regăsi.
Pe de altă parte, impactul pe care Al-Jazeera îl are în lumea arabă favorizează identificarea periculoasă a Vestelor galbene cu manifestările Primăverii arabe şi conduce la surescitarea factorilor identitari şi religioşi, elemente prielnice procesului de îndoctrinare a unei părţi importante din populaţia musulmană asimilată valorilor democratice.
Victorie, fără partide şi sindicate
Analişti francezi reproşează Vestelor galbene incapacitatea de a dialoga cu puterea prin reprezentanţi autorizaţi şi credibili, extinderea revendicărilor iniţiale şi lipsa unor organizatori care să prevină sau măcar să diminueze amploarea violenţelor stradale.
Cu toate acestea, susţin aceleaşi surse, Vestele galbene au obţinut într-o lună mai mult decât sindicatele în ultimii 30 de ani, deşi revendicările iniţiale erau departe de asemenea deziderate: creşterea cu 100 euro a salariului minim, neimpozitarea orelor suplimentare, acordarea unor prime de Crăciun sau reducerea de la 8,3% la 6,6% a Contribuţiei sociale generalizate pentru pensiile mai mici de 2000 euro.
Asemenea măsuri sociale vor costa însă guvernul între 10 şi 14 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că protestele Vestelor galbene ar putea, într-un fel, să pună sub semnul întrebării fatidicul barem al deficitului bugetar de 3% din PIB, impus de Bruxelles.
Majoritatea observatorilor politici notează că protestele din Franţa au fost mult diferite de demonstraţiile anterioare: putem vorbi despre o adevărată mişcare politică spontană, fără o organizare centralizată, structuri sau lideri, ceea ce s-a reflectat şi în revendicările uneori contradictorii ale participanţilor.
Pentru Vestele galbene, victoria nu poate fi pusă la îndoială, chiar dacă nu toate revendicările le-au fost satisfăcute.
Important este că, pentru prima dată în istoria celei de-a V-a Republici, protestatarii s-au făcut ascultați fără intermediarii tradiţionali – partide și sindicate – şi că motivarea acestora a obligat Preşedinţia franceză să recunoască starea de urgenţă economică şi socială.
Citiți și:
Ce ştiu «vestele galbene» şi patrioţii francezi în timp ce presa mainstream din România tace?
Franţa actuală şi supărătoarea realitate
«Vestele galbene» şi decesul falsei democraţii
yogaesoteric
9 iulie 2019