Partea II – rezultatele investigaţiilor

Fragment din Nota Inspecţiei Judiciare a CSM nr. 2613-2

Cu privire la solicitarea de a se stabili dacă procedurile judiciare în care este urmărit şi judecat Gregorian Bivolaru au fost declanşate la comandă politică arătăm că, din examinarea tuturor circumstanţelor cauzei, nu rezultă indicii care să conducă la concluzia că acuzaţiile formulate împotriva acestuia s-au datorat unei comenzi politice.

În opinia Inspecţiei Judiciare prin „comandă politică” se înţelege situaţia în care o persoană este pusă sub acuzaţie, deşi nu există indicii temeinice sau probe din care să rezulte presupunerea că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, procedura judiciară fiind declanşată exclusiv ca urmare a intervenţiei unei persoane din sfera politică.

Însă, aşa cum s-a arătat în raportul de inspecţie restituit pentru completare, încă din anul 1995, rude ale unor membrii M.I.S.A au adresat plângeri Comisiilor Parlamentare pentru Drepturile Omului şi pentru Siguranţa Naţională, Apărare şi Ordine Publică, Ministerului Sănătăţii şi Familiei, Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Avocatului Poporului, Bisericii Ortodoxe, Parlamentului, Preşedintelui României, Ministerului Justiţiei, Serviciului Român de Informaţii, Parchetului şi organelor de cercetare penală prin care sesizau cu privire la desfăşurarea unor activităţi ilicite de către respectiva organizaţie şi criticau practicile lui Gregorian Bivolaru şi a celorlalţi lideri, solicitând efectuarea de cercetări şi interzicerea activităţii asociaţiei ( anexa vol.VII, pag.1-177).

Printre aceste sesizări se află şi cea a unui jurnalist, colaborator la ziarul „Ziua”, prin care acesta reclama un incident din 24 august 1995 în care, în încercarea de a efectua un reportaj împreună cu alţi doi jurnalişti despre practicile MISA, a fost victima agresiunilor exercitate de membrii organizaţiei, care participau la o întrunire ce se desfăşura la Costineşti.

În 20 februarie 1997, la sediul redacţiei ziarului Ziua, a avut loc o conferinţă de presă organizată de 17 jurnalişti de la diferite ziare, care a avut ca temă presupusa activitate ilegală desfăşurată de MISA, exprimându-se nemulţumirea faţă de lipsa de reacţie a autorităţilor în raport cu această activitate.
La această conferinţă au fost invitaţi să participe şi reprezentanţi ai Ministerului de Interne, Ministerului Public şi Ministerului Sănătăţii, care, în virtutea competenţelor legale, urmau să preia oficial probele ce le vor fi oferite (anexa vol.VII pag.177- 184).

În aceeaşi perioadă, pe posturile de televiziune a fost difuzată o înregistrare video ce reda ritualuri cu tentă sexuală, în cadrul unei întruniri MISA de la Sala Palatului.

Toate aceste informaţii au fost verificate de către organele de cercetare penală în cadrul unor dosare începând din anul 1996. Exemplificăm în acest sens dosarul nr. 500/P/1999 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în care lideri ai MISA au fost cercetaţi sub aspectul mai multor infracţiuni contra siguranţei statului şi la viaţa sexuală. De asemenea, în dosarul nr. 624/II/2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 3 Bucureşti în care era cercetată numita Boloaje Luminiţa, în urma percheziţiei domiciliare efectuată la imobilul în care locuia, s-a descoperit desfăşurarea unor activităţi de tip „video – chat”, fapt constatat nemijlocit de organele de poliţie.

Informaţiile astfel obţinute au furnizat date suficiente pentru sesizarea din oficiu a organelor de urmărire penală în dosarul nr. 720/P/2003 al Parchetului  de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Rezultă aşadar, că procedurile judiciare declanşate împotriva  lui Gregorian Bivolaru nu au fost determinate de intervenţia politicului, ci au avut la bază date şi informaţii adunate de organele judiciare în diverse lucrări penale, unele dintre acestea fiind finalizate, iar altele în curs de derulare.

De altfel, aceste aspecte au rezultat şi din discuţiile individuale purtate cu  procurorii implicaţi în instrumentarea cauzelor, care, negând orice intervenţie de orice fel, şi-au manifestat indignarea faţă de încercarea de a induce opiniei publice ideea că punerea sub acuzare a lui Gregorian Bivolaru ar fi fost declanşată la comandă politică. Mai mult, au arătat că, în ipoteza în care s-ar fi încercat exercitarea unor asemenea presiuni, s-ar fi prevalat de dispoziţiile legale în vigoare la acel moment, care le garantau independenţa.

În ceea ce priveşte soluţiile dispuse în faza de urmărire penală şi posibila influenţare a procurorilor de o eventuală presiune politică, aceştia şi-au manifestat dezamăgirea faţă de atitudinea Consiliului Superior al Magistraturii, care le pune la îndoială profesionalismul şi buna credinţă în îndeplinirea sarcinilor de serviciu. Au arătat că, de la declanşarea prezentelor verificări,  au simţit cea mai puternică presiune ce s-a exercitat,  în principal din partea ministrului justiţiei, dar şi a celor pe care i-au mandatat să le reprezinte interesele în Consiliu.

Aceeaşi atitudine au manifestat-o, în cadrul discuţiilor purtate cu aceştia, şi judecătorii  care au pronunţat soluţii în cauzele  privindu-l pe Gregorian Bivolaru. Judecătorul care a exprimat nemulţumiri a fost doamna Viorica Costiniu şi sunt referitoare la aducerea dosarului în sala de şedinţă şi la modalitatea în care s-a solicitat completului de judecată, care a dispus trimiterea cauzei pentru soluţionarea propunerii de arestare la instanţa competentă, înaintarea de îndată a dosarului de urmărire penală la Judecătoria sectorului 5 Bucureşti.

În ceea ce priveşte împrejurările în care au fost furnizate mass-mediei imaginii ale înregistrărilor efectuate cu ocazia percheziţiilor domiciliale şi paraje din jurnalul Mădălinei Dumitru, menţionăm următoarele:

Aşa cum s-a arătat şi în raportul iniţial, percheziţiile domicilare au fost efectuate de echipe formate din procuror, poliţişti şi jandarmi, înregistrarea video fiind asigurată de un specialist din cadrul Ministerului de Interne. La finalizarea percheziţiilor, casetele video ce constatau desfăşurarea activităţii derulate, au rămas în posesia specialistului de la Ministerul de Interne în vederea trecerii imaginilor pe casete în format standard, care să poată fi vizionate pe aparatura deţinută de parchet, ulterior fiind predate procurorului.

Din discuţiile purtate cu procurorii  care au participat la percheziţie şi care au  coordonat efectuarea acesteia a rezultat că respectivele casete au fost predate parchetului după două trei săptămâni de la efectuarea percheziţiei, deci după difuzarea imaginilor în mass- media.

În ceea ce priveşte bunurile ridicate, acestea au fost depozitate într-un imobil aparţinând Jandarmeriei Române, iar desigilarea şi inventarierea acestora a avut loc în prezenţa unor martori asistenţi şi, când a fost posibil, în prezenţa pesoanelor care s-au aflat în imobil la momentul efecturăii percheziţiei.

În aceste condiţii, aşa cum s-a arătat şi în raportul restituit, nu se poate susţine că procurorii sunt responsabili de furnizarea unor probe din dosar către mass- media. Dimpotrivă, procurorii care au instrumentat dosarul nr. 720/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti au arătat că, în interesul bunei desfăşurări a anchetei, au depus toate diligenţele pentru păstrarea confidenţialităţii lucrărilor, mergând până la a depune la Biroul Documente Secrete jurnalul Mădălinei Dumitru.

Foarte important de menţionat este faptul că, pe parcursul efectuării percheziţiilor, la fiecare imobil au fost prezente şi persoane care nu făceau parte din echipele operative şi care au filmat neautorizat, din exterior, aspecte de la pătrunderea în imobile.

O dovadă în acest sens o constituie conţinutul proceselor verbale încheiate cu ocazia efecturăii percheziţiilor domiciliare  la două dintre imobile, în care se reţine prezenţa numiţilor Cojocaru Costică şi respectiv Dunăre Haralambie Dănuţ, care aveau asupra lor camere şi casete video cu care efectuau înregistrări ( anexa I).

De asemenea, după efectuarea percheziţiilor, au fost chemaţi jurnalişti la locuinţele percheziţionate, de către cei ce locuiau în imobile, ziarişti care au filmat interiorul locuinţelor percheziţionate.

Mai mult decât atât, aşa cum s-a arătat în raportul iniţial, şi avocaţii apărării au amplificat evenimentele prin intervenţiile lor în mass-media şi prin conţinutul declaraţiilor făcute cu intenţia de a denigra şi a induce opiniei publice ideea unei cercetări nejustificate şi abuzive.  În acest sens, facem trimitere, exemplificativ, la declaraţia avocatului lui Gregorian Bivolaru din  cotidianul „Ziarul” din data de 28 aprilie 2004, publicată sub titlul „Avocatul lui Bivolaru face dezvăluri şocante despre presupusa amantă a liderului MISA”, unde se aduce în discuţie conţinutul jurnalului minorei Mădălina Dumitru ( anexa II).

În acelaşi ton  se situează şi conduita membrilor MISA care, uzând de dreptul constituţional al libertăţii de întrunire, au pichetat parchetele şi instanţele ( în prezent şi Consiliul Superior al Magistraturii), aducând grave  acuze, jigniri şi ameninţări judecătorilor şi procurorilor şi făcând chiar încercări de denigrare şi obstrucţionare a actului de justiţie.

În acest sens, pe lângă aspectele prezentate deja în raportul restituit, referitoare la agresionarea poliţistului, la instigarea unor persoane vătămate la schimbarea declaraţiilor etc., menţionăm şi încercarea de a discredita autorităţile române, prin înregistrarea pe casete video a unor fapte de violenţă şi agresiune pretins a fi comise de agenţii publici şi poliţişti asupra unor practicaţi yoga din cadrul MISA. În realitate, cu ocazia verificărilor, s-a constatat că persoanele ce purtau uniformele agenţilor publici şi poliţiştilor ce se urmărea a fi denigraţi, nu făceau parte din corpul jandarmilor sau al organelor de poliţie, totul fiind de fapt o înscenare, aşa cum rezultă din dovezile din anexa III la prezenta lucrare.

La această formă de presiune, este de apreciat atitudinea procurorilor şi judecătorilor implicaţi în soluţionarea cauzelor, care, în interesul bunei soluţionării a acestora, nu au replicat, care au ales să se abţină de la orice comentarii de natură să pună în discuţie aparenţa de imparţialitate în înfăptuirea actului de justiţie.

Cât priveşte solicitarea de a se stabili semnificaţia „anexei informative a tribunalului” la care se face referire în Hotărârea Curţii Supreme a Suediei, menţionăm că aceasta  reprezintă documentaţia care însoţeşte orice cerere de extrădare pe care statul român o formulează în condiţiile Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.

Stabilind procedura de solicitare a extrădării, Legea nr. 302/2004 prevede în articolul  67 că încheierea cuprinzând propunerea instanţei de executare sau a celei care a emis mandatul de arestare preventivă de a solicita extrădarea se comunică curţii de apel competente să solicite extrădarea, însoţită de documentele enumerate în articolul 38 alin.2 din lege, repectiv:
a) în funcţie de faza procesului penal, originalele sau copiile autentice ale hotărârii de condamnare definitive, cu menţiunea rămânerii definitive, deciziilor pronunţate ca urmare a exercitării căilor legale de atac, mandatului de executare a pedepsei închisorii, respectiv originalele sau copiile autentice ale mandatului de arestare preventivă, rechizitoriului sau ale altor acte  având  putere egală;
b) o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea, data şi locul săvârşirii lor, calificarea lor juridică şi referirile la dispoziţiile legale care le sunt aplicabile;
c) o copie a dispoziţiilor legale aplicabile sau, dacă aceasta nu este cu putinţă, o declaraţie asupra dreptului aplicabil precum şi semnalmentele cele mai precise ale persoanei extrădabile şi orice alte informaţii de natură să determine identitatea şi naţionalitatea acesteia;
d) date privind durata pedepsei neexecutate, în cazul celei de extrădare a unei persoane condamnate care executa numai o parte din pedeapsă.

Rezultă aşadar că prin „anexa informativă a tribunalului”, instanţa suedeză a făcut referire la expunerea faptelor pentru care s-a cerut extrădarea de către Tribunalul Bucureşti, documentaţie ce a însoţit cererea de extrădare formulată de Curtea de Apel Bucureşti. 
 
Referitor la solicitarea de a verifica existenţa unei corespondenţe între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României şi Procuratura Generală a Suediei, se constată că aceasta nu a existat, întrucât potrivit art. 13 din Legea nr. 302/2004 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este autoritate centrală în materia extrădării.

Referitor la verificările solicitate a fi efectuate de către Inspecţia Ministerului Justiţiei, se constată că rezultatul a fost dat publicităţii la data de 13 februarie  pe site-ul ministerului. Din cuprinsul acesteia rezultă că Ministerul Justiţiei a respectat în totalitate dispoziţiile legale interne şi internaţionale în materia extrădării active, anexând cererilor de extrădare toate documentele prevăzute de lege.

Totodată, ministrul justiţiei, prin comunicatul de presă din aceeaşi dată solicită, „amânarea dezbaterii în Plenul Consiliului a notei întocmite de Serviciul Inspecţie judiciară pentru judecători al Consiliului Superior al Magistraturii în cazul lui Gregorian Bivolaru”, până la obţinerea de la Curtea Supremă suedeză „a unor clarificări cu privire la anumite paragrafe din textul hotărârii de respingere a cererii de extrădare,” precum şi pentru efectuarea unor verificări ale aspectelor „privind desfăşurarea activităţilor premergătoare urmăririi penale” în aceeaşi cauză.     

Aşa cum s-a arătat în raportul iniţial, sesizarea ministrului justiţiei a avut la bază hotărârea instanţei suedeze, tradusă de traducător autorizat din Suedia (a se vedea menţiunile înscrise pe exemplarul anexat sesizării), autenticitatea traducerii fiind verificată şi de inspecţie prin diligenţe proprii.

Sub acest aspect demersul Ministerului Justiţiei în sensul de a obţine clarificarea unor paragrafe din hotărârea instanţei suedeze, este fără sens dacă avem în vedere că o hotărâre odată pronunţată nu mai poate fi schimbată nici în ceea ce priveşte soluţia şi nici motivarea, dar tinde să ducă la întârzierea în luarea unei hotărâri de către Plen.

Pe de altă parte, se observă consecvenţa ministrului justiţiei în a direcţiona cursul verificărilor, prin solicitarea de a se examina activitatea desfăşurată de procurori în faza actelor premergătoare,  într-o cauză în curs de soluţionare.

Înapoi…            Continuare…

yogaesoteric