Păstorii care au devenit obediente oi

Românul, de la începuturile sale, a fost păstor. Unul chiar foarte bun! Mai mult solitar decât solidar. Independent; mândru și grijuliu de mioarele lui și de pământul larg al țării ce-i oferea libertate de mișcare. De transhumanță. Cu familie numeroasă și credință mai tare în Dumnezeu decât în căpetenii.

În ultimii ani însă, situația pare că s-a întors cu susul în jos. Păstorii au devenit oi ‒ de dragul de a nu supăra pe nimeni. Căci am uitat să vă spun că și asta era o virtute a păstorului: de a nu supăra pe nimeni. Așa că a început să accepte în viața lui situații tot mai stranii. Situații deloc bune pentru el și urmași. Elemente înșelătoare, care aparent rezolvă o problemă pentru a naște zece. Așa a început să șchiopăteze vizibil, să își piardă traiectoria mântuitoare, apropiindu-se cadențat de prăpastie, de execuție, or extincție.

Pare dur, dar să ne amintim cum Socrate, cu toată apărarea-i onestă și fără de viclenii („cel mai înțelept dintre oameni”), dar totodată și nevinovat în această speță, a picat victimă urzelii bine ticluite de Meletos dimpreună cu acoliții nu prea numeroși, însă vocali, sfârșind executat. Aproape nediferit s-a petrecut și cu Domnul nostru Iisus Hristos, în ceea ce privește urzeala. Și chiar nu este loc aici pentru numeroasele exemple ale istoriei, cu privire la trădări.

Sigur, progresiștii vor spune că omul s-a temut mereu de necunoscut, că odată cu schimbările apărute, viața nu-i este pusă în pericol, că doar este necesar să-i fie îmbunătățită și că totul este spre binele comunitar. Și uite așa, pe nebănuite, a fost propus de toate forurile internaționale acest miraj. Devenit peste noapte un scop pentru fiecare stat în parte. Un scop ce trebuie cât mai repede atins și chiar depășit! Un scop din care nimeni nu mai poate scăpa, pentru că nu ți se mai lasă nicio opțiune.

Și cum ar putea liderii interesați (stakeholderii, le-aș spune) să obțină asta? Păi, controlând. Ce? Finanțele statului, guvernul statului, serviciile secrete ale statului și aparatul legislativ al statului. Iar ultimul din cele enumerate, aparatul legislativ, fiind instrumentul de fixare a cadrului, scheletului necuratului plan.

Așa se face că în ultima vreme au apărut (nu numai în România), dar țara noastră ne interesează cel mai mult, legi care mai de care mai restrictive, opresive, persecutorii, vindicative, violente, nedrepte, crude, anticonstituționale, învrăjbitoare, prin care păstorul să nu mai poată fi niciodată păstor, ci să devină altceva, inferior. Adică oaia numai bună de malaxorul cu grijă pregătit. Oaia maleabilă și supusă definitiv unui străin lacom și ascuns, pe care este obligată să-l servească pe parcursul generațiilor care vor urma. Oaia care să nu mai aspire spre pășunile înalte ale lui Dumnezeu.

Ei bine, ce îi face pe acești stakeholderi să fie încredințați că malaxorul actual nu se va toci niciodată? Cadrul legal, desigur, pe care dacă-l acceptăm total, ei sunt la adăpost, iar noi ba! De pildă:

1. Legea cunoscută ca Pl-x 145/2023, denumită mârșav „Legea privind organizarea activității de prevenire a separării copilului de familie”, a fost o lege care a trecut pe nebăgate de seamă prin Senat, ca apoi, nici în Camera Deputaților să nu zăbovească prea mult, trezindu-ne că a fost promulgată. Chiar dacă numeroase voci au cerut dezbateri publice transparente și aducerea de modificări la ea, chiar retragerea ei, nimic nu a contat. Oaia a fost supusă.

În realitate, sub aparenta protecție a copiilor vulnerabili, acest document lovește cu o agresivitate fără precedent în familie. În familia săracă, dar nu numai, ci și în familia cu mulți copii; în familia uni-parentală; în familia ai cărei membrii au boli cronice, cu copii polispitalizați; în familia care nu își vaccinează copii cu schema completă de vaccinare; în familia cu dificultăți financiare temporare; în familia în care părinții lucrează în străinătate și în numeroase alte cazuri. Nu este loc aici pentru a le enumera pe toate.

2. Hotărârea Guvernului privind aprobarea „Strategiei naționale de vaccinare în România pentru perioada 2023-2030”. Nu este nimic altceva decât un alt document legislativ prin care se dorește „combaterea rezistenței românilor la vaccinare”. Cu alte cuvinte, să fim cel puțin obligați, intimidați, dacă nu chiar forțați (vezi cazurile din Indonezia), să ne vaccinăm cu tot ceea ce Ministerul Sănătății achiziționează în materie de vaccinuri, pe bandă rulantă. Să fim obedienți, inclusiv dându-ne fără cârtire copiii la vaccinat. Chiar dacă zemurile la fiolă sunt experimentale!

Deunăzi, ministrul Rafila afirma că urmează să fie achiziționate încă 17 milioane de vaccinuri anti-covid. Asta venind în total dezacord cu art. 4 din H.G.-ul sus-numit: „Finanțarea obiectivelor prevăzute în Strategia națională de vaccinare în România pentru perioada 2023-2030, se realizează în limita fondurilor aprobate anual prin bugetul instituțiilor cu responsabilități în implementarea acesteia, din bugetele anuale, precum și din alte surse legal constituite, potrivit legii”. Așa consideră un Guvern să cheltuiască banii publici dintr-un buget despre care tot el strigă că e de austeritate și prea sărăcit? Domnul Rafila ne asigură că acele 17 milioane de vaccinuri sunt minimul necesar pentru a combate covid-19. O boală azi total inofensivă. Dar să nu trecem ușor nici peste a menționa miile de cazuri de decedați în urma inoculării acestor vaccinuri ‒ despre care oficial nimeni nu vorbește. Un subiect tabu, dar nu întâmplător tabu. Guvernul netezind astfel obligatoriu drumul spre alte crime și sterilizări ale copiilor în numele sănătății publice.

3. Un alt proiect de lege care a trecut rapid prin Senat și a ajuns de curând în ograda Camerei Deputaților ‒ for decizional ‒ este Pl-x 418/2023 ‒ „Proiect de Lege privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor”. La umbra acestui titlu însă se ascunde de fapt un jalon extrem de important din PNRR care se cere să fie îndeplinit cât mai urgent, căci Bruxelles-ul e cu ochii pe noi. Așa că a fost mișelește inclus în acest document, vizând în realitate planul de control al populației denumit rotund „orașul de 15 minute”. Acest plan urmărește crearea cadrului legal pentru ca oamenii să nu mai dețină mașini personale, să nu-și mai permită să călătorească mai departe de 15 minute de casă și chiar să nu mai dețină proprietăți, pe principiul „nu deții nimic și ești fericit”. Știu că deja vă sună cunoscut de undeva…

4. Și iată cum s-a ajuns și la banii dumneavoastră. Nu eu, ci ei. Parlamentul, Guvernul și mai ales stakeholderii. Prin Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung. Aici este vorba de mult mai mult decât limitarea plăților cash pentru persoanele fizice la 5.000 de lei pe zi. Iată, de pildă, ce aflăm în Capitolul IV, Secțiunea 3 ‒ Modificarea și completarea unor acte normative, art. 9. „alin.1) În cazul persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1), pentru facturile stornate, aferente bunurilor returnate și/sau serviciilor care nu au fost prestate, cu valori mai mari de 1.000 lei, respectiv 2.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, restituirea sumelor aferente poate fi efectuată astfel: 1.000 lei, respectiv 2.000 lei în numerar, sumele care depășesc aceste plafoane putând fi restituite numai prin instrumente de plată fără numerar. Alin. 2) În cazul returnării de bunuri de către persoanele fizice și, respectiv, neprestării de servicii către persoanele fizice, restituirea sumelor aferente poate fi efectuată în numerar în limita a 5.000 lei, până la data de 31 decembrie 2024, și 2.500 lei, începând cu data de 1 ianuarie 2025, iar sumele care depășesc acest plafon putând fi restituite numai prin instrumente de plată fără numerar.”

Dar să mergem mai departe. În același Capitol IV, Secțiunea 3 ‒ Modificarea și completarea unor acte normative, la art. 4^2 aflăm: „Sumele în numerar aflate în casieria persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) nu pot depăși, la sfârșitul fiecărei zile, plafonul de 50.000 lei. Sumele în numerar care depășesc plafonul se depun în conturile bancare ale acestor persoane în termen de două zile lucrătoare.(2) Prin excepție de la alin. (1), se admite depășirea acestui plafon numai cu sumele aferente plății salariilor și a altor drepturi de personal, precum și a altor operațiuni cu persoane fizice, pentru o perioadă de 3 zile lucrătoare de la data prevăzută pentru plata acestora”.

Acest articol pare inspirat din legea comunistă a pașapoartelor, în care orice cetățean bine verificat și aprobat în prealabil de Securitate, era necesar ca la revenirea în țară să depună documentul de călătorie la Departamentul Securității Statului, în termen de 48 de ore. În același capitol și secțiune, la articolul 10, găsiți și referirea la limitarea operațiunilor de încasări și plăți cash, operațiuni care, începând din 1 ianuarie 2025, se vor reduce la jumătate, adică la 2.500 de lei.

La toate acestea, se mai adaugă legislațiile europene privind certificatul digital de „liberă circulație”; legislația privind sacrificarea animalelor din gospodării și interzicerea comercializării cărnii; legislația privind producția și consumul de energie (din ce vom avea voie să producem energie, impunerea desființării centralelor pe gaz sau pe lemne, inclusiv sobe), fără să fie finanțate adecvat alternativele; sistemele de monitorizare și identificare (prin camerele de supraveghere); sistemul de centralizare a informațiilor medicale ale fiecărui cetățean, inclusiv copii; sistemul de centralizare a tuturor informațiilor despre fiecare dintre noi; legile privind cenzurarea și intimidarea presei; legile privind educația și pregătirea generațiilor viitoare în spiritul obedient al oii supuse, dar și prin cultivarea cultului decadenței și al morții, prin acceptarea omului, a propriei sale extincții, ca îndeplinire finală a planului. Apoi bomboana de pe tort, cununa răului: AI-ul, care învață secretele noastre, accesările, căutările, comportamentele, postările și întreaga noastră activitate cel puțin informatică, atât online, cât și offline.

Păstorul este dezbrăcat astfel de sine, fiind împins tot mai mult spre statutul de oaie. Un simplu animal de dus la abator. Un statut al aflării neantului veșnic. Al morții și finalității. Al lipsirii de perspectiva mântuirii sufletului.

Nu demult, această luptă a mai cunoscut un vârf seismic prin „malaxorul comunist”, cum îl numea Alexandr Soljenițîn. Păstorul fiind tratat ca oaie, și atunci ca și acum. Dar timpul a trecut, iar dinții malaxorului aceluia s-au tot tocit. E drept, după mulți ani. După multe jertfe, lupte, suplicii, rugăciuni tot mai ardente la Dumnezeu, prin sudoare, sânge și lacrimi.

Hristos nu ne-a lăsat! Marele Arhipăstor ne-a scos din gura celui lacom, nu doar o dată. Așa o va face și de această dată, negreșit. Căci spune El: „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că închideți împărăția cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intrați, și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați” (Matei 23:13). Cât despre Meletos, finalul i-a fost identic: la rându-i condamnat la moarte. Iar acoliții: Lycon și Anytos amarnic exilați. Legea nu ocolește în final pe nimeni!

Autor: Ciprian Cruceanu

Citiți și:
Până la limita timpului fiecăruia
Așa se termină globalizarea?

yogaesoteric
9 decembrie 2023