Paul Dragoș Aligică: „Cum e posibil ca în acești oameni să coexiste toate astea?!”

Unul dintre cele mai ciudate și greu de înțeles fenomene este dat, în acest moment, de curentul sau de pătura intelectuală care anunță, predică, promovează, aplaudă și militează în favoarea demantelării și dispariției culturii române, identității românești și a statului național român.

Problema aici NU este de a lua o poziție în favoarea sau împotriva disoluției statului național, a identităților și culturilor naționale sau a apariției unor societăți globale, trans- și supranaționale. Nu ASTA este chestiunea în discuție.

În discuție este situația paradoxală sau chiar bizară dacă ne uităm la cine sunt acești oameni. Adică psiho-sociologia fenomenului.

Spre surprinderea mea, am constatat că cei mai vehemenți și entuziaști promotori ai curentelor culturale și intelectuale ce implică irelevanța și dispariția românismului sunt oameni care toată viața au trăit din comerțul intelectual, din tranzacția și micul sau marele trafic de frontieră între lumea occidentală și lumea culturii, limbii, istoriei și societății românești.

Practic, acești oameni există intelectual vorbind (și chiar mai prozaic, profesional și socialmente vorbind) pentru că există ceva numit „lumea românească” – societatea românească, cultura românească, limba română – care este un debușeu pentru produsele lor și baza existenței lor sociale.

Iată câteva exemple:

(a) Principalul merit al unora, în contextul culturii și vieții intelectuale românești, nu este nici pe departe comentariatul public sau lucrările „originale” (care oricum și acestea sunt trafic de mâna a treia cu idei din Occident către vorbitorii de română), ci faptul că au produs și produc traduceri din limbi străine, vii sau din limbile clasice, moarte, în limba română.

Întrebarea naturală pe care ți-o pui este: la ce Dumnezeu continuă să traducă în limba română în momentul în care ei militează, se bucură și anunță dispariția acestei limbi și culturi în viitorul nu foarte îndepărtat?! Bizareria, contradicția între practica de zi cu zi, competențele, identitatea, statusul social al persoanei și ideile pe care le vehiculează și promovează este bulversantă.

(b) În mod similar, sunt toți cei care produc cunoaștere, cultură, artă, idei în limba română și pentru limba română, în cultura română și pentru cultura română. Este uluitor să constați că o bună parte a acestora se numără între cei mai zeloși susținători ai doctrinelor, ideilor și valorilor sau mișcărilor politice care le subminează pur și simplu rațiunea de a exista și sensul contribuției sau operelor lor pentru posteritate.

(c) La fel sunt și cei care, în Occident sau în alte părți ale lumii, și-au făcut o carieră, un nume folosind istoria și cultura României ca vehicul – uneori parazitându-le pur și simplu tragismul și tensiunile în cheie propagandistă. Din nou, chiar dacă ei scriu în limbi străine, care e probabilitatea ca întreaga lor contribuție la culturile respective sau la cultura cosmopolitană universală să fie de vreun interes pentru viitoarele generații, pentru care România sau românii vor fi echivalenți cu a spune……. „mă refer la X”…….

Și aici ca „X” alegeți dumneavoastră orice nume de popor sau cultură veche, dispărută în cursul istoriei și care nu mai are relevanță prin moștenitorii ei, prin tradiția ei sau prin legitimitățile conferite pentru zilele curente. De ce? Pentru simplul fapt că nu mai există.

Așadar, asistăm la un spectacol de o ciudățenie greu de închipuit.

Care totuși să fie explicația pentru care oameni care pretind că sunt inteligenți peste medie, că au o înțelegere atât de sofisticată și avansată asupra lumii, o înțelegere pe care vor să o transmită maselor care nu au acces la ea, se dovedesc, la o privire mai atentă, incapabili să înțeleagă poziția bizară și – aș spune chiar – ridicolă în care se pun.

Am înțeles, până la un punct, că este amuzant să anunți poporul român, societatea română, cultura română că sunt „vax albina” pe marea scenă a istoriei. Că urmează să se topească în neant. Ești cool. Ești deasupra gloatei.

Dar, după ce ai executat acest act istoric de masochism sau sado-masochism intelectual, să te întorci liniștit și să continui traducerea operelor marilor gânditori în limba română – o limbă, în teoria ta, viitor moartă; să continui să contribui la zestrea culturală românească – o cultură, în teoria ta, pe cale de dispariție; să continui să-ți închipui că vei avea o posteritate intelectuală la nivel global sau cosmopolitan, în momentul în care opera ta nu este decât o serie de glose și interpretări pe marginea istoriei și culturii unui popor a cărui realitate și istorie se va estompa până la nota de subsol într-o enciclopedie a viitorului – depășește imaginația.

Cum e posibil ca în acești oameni să coexiste toate astea?!

Mă întorc, ca întotdeauna în astfel de situații, către lucrări clasice privind disonanța cognitivă, patologiile gândirii și patologiile unor identități confuze, cu totul depășite de circumstanțele realității, și care încearcă să-și găsească relevanța, după ce au pierdut controlul atât asupra percepțiilor realităților înconjurătoare, cât și asupra aparatului judecății critice și realiste.

Autor: Paul Dragoș Aligică

Citiți și:
Sfinții închisorilor și războiul cultural împotriva națiunii române
Contracultura – analfabetismul funcțional al noilor elite

yogaesoteric
29 noiembrie 2024