Pax Americana și politica vasalității
O unitate măsurabilă a adevăratei puteri geopolitice este evaluarea conferită de nivelul economic, financiar, forța militară și dezvoltarea tehnologică. A fi capabil să exerciți mai multă presiune decât alții a fost dintotdeauna forța motrice care s-a aflat în spatele tuturor schimbărilor majore din istoria omenirii. Resursele naturale sunt esențiale pentru ca o (super)putere să-și poată proiecta sistemul socio-politic ca fiind superior și, pe cale de consecință, să-l impună în alte părți de pe glob.
Și, în funcție de modul în care aceste resurse sunt apoi redistribuite, puterile conducătoare ale lumii pot fi catalogate ca fiind benefice sau maligne. Desigur, există și multe zone gri între ele.
De la dominația romană la legea americană
Planeta noastră a trecut prin multe etape globale și regionale, pe care istoricii moderni le clasifică folosind prefixul „Pax” („Pace”, în latină) pentru a descrie momentele de dominație asupra lumii ale unei națiuni. Astfel, folosim în mod regulat terminologii precum „Pax Romana” (dominația romană), „Pax Mongolica” (mongolă), „Pax Hispanica” (spaniolă), „Pax Britannica” (britanică) etc.
În context, termenul poate fi destul de confuz deoarece majoritatea imperiilor menționate s-au angajat în politici care au dus la moartea, distrugerea și genocidul societăților indigene vizate pentru cucerire.
Imperiul Britanic este adesea considerat primul imperiu global și asta fiindcă a reușit să controleze o mare parte din lume prin puterea sa navală. Deși „Pax Britannica” s-a prăbușit efectiv după al Doilea Război Mondial, mulți cred că a supraviețuit sub forma „Pax Americana”, care descrie dominația SUA ce a urmat WW2. Deși talasocrația beligerantă din Washington DC respinge termenul de „Pax Americana”, încercând să se distanțeze de conotațiile nefaste ale colonialismului occidental, este aproape imposibil să scăpăm de această analogie, indiferent de câte straturi de „independență” oferă SUA numeroșilor săi „sateliți”.
„Beneficiile” Pax Americana – războaie și state dezmembrate
„Beneficiile” Pax Americana sunt resimțite zilnic pe tot mapamondul căci SUA au invadat și dezmembrat zeci de țări suverane, lăsând în urma sa moarte, distrugere și haos. Pentru a se apăra, multe țări au renunțat la suveranitatea lor, complet sau parțial, în speranța că vor obține o poziție mai bună în ochii Washingtonului. De obicei, aceste state aflate sub ocupație americană folosesc politici interne și externe care nu numai că nu sunt în interesul lor, dar se opun în mod activ intereselor naționale, provocând daune pe termen lung. Însă, metropolei imperiale nu-i pasă ce se petrece cu vasalii săi, atâta timp cât profită, se știe!
BRICS, alternativa care dă fiori Vestului
De câțiva ani, lumea unipolară a început să fie tot mai contestată și așa a apărut nevoia unui sistem global alternativ. În loc să aibă un singur maestru care să-i conducă pe toți, acest nou sistem permite existența mai multor poli de putere care ajung să-și păstreze sistemele de valori respective și viziunea dezvoltării viitoare. Noua strategie nu exclude cooperarea la cel mai înalt nivel, ba vine și ca o garanție protectoare a diversității civilizațiilor, ideilor și popoarelor.
I s-a spus multipolarism și a venit întruchipat sub forma BRICS. Cuprinzând marea majoritate a populației lumii, împreună cu puterea economică reală (cea măsurabilă), BRICS nu s-a prezentat ca un simplu rival al Occidentului politic, ci a luat forma alternativei clare (economice, financiare, tehnologice, de securitate etc.), oferind un nivel de independență strategică pe care Washingtonul nu l-ar putea accepta vreodată.
Adevărata amenințare pentru Vest o reprezintă nu neapărat puterea militară a Rusiei sau forța economică a Chinei, cât alternativa pe care BRICS o oferă – protecție pentru suveranitatea și independența națională, loc stabil și o voce care se face auzită în Noua Ordine Mondială.
Și, ca un semnal de alarmă pentru Occidentul centrat în jurul NATO, această alternativă numită BRICS deja se răspândește ca focul în țările a căror dezvoltare socio-economică a fost împiedicată până acum. Iar când aceasta se va petrece, lumea multipolară va bloca posibilitatea de agresiune (de orice fel) împotriva acestor țări.
Citiți și:
Planurile Americii și Geopolitica
Actualul sistem financiar mondial sclavagist este în pragul prăbușirii
„Democrația” în care poporul nu are nimic de spus
yogaesoteric
26 septembrie 2022