Pe ascuns, în SUA are loc cea mai mare tentativă de lovitură de stat din istorie

de Calistrat Atudorei

Datorită uriașei manipulări operată de mass-media și întreținută complice de politicieni vânduți Sistemului Globalist, cea mai mare parte a populației lumii nu este conștientă că în Statele Unite se urmărește acum îndepărtarea efectivă, cu orice preț, de la putere a lui Donald Trump. Presa corporatistă prezintă insidios lucrurile ca fiind deja împlinite, cu Joe Biden în calitate de nou „președinte ales”. În pofida dovezilor copleșitoare, prezentate public de echipa lui Donald Trump, ce arată că alegerile din 3 noiembrie au fost masiv fraudate, rețelele principale de informare ignoră aceste date sau, cel mult, le cataloghează batjocoritor ca fiind „exagerări” sau ridicole „teorii ale conspirației”.

Ar fi posibil așa ceva? Ar fi posibil ca mass-media și aproape toți politicienii relevanți de pe mapamond să se alieze între ei și să caute să inducă în eroare întreaga populație a globului cu privire la un eveniment atât de important?! Este vorba despre alegerile din Statele Unite, țara despre care auzim mereu că este cea mai puternică și mai democratică din lume!

Într-adevăr, pentru cei mai mulți dintre semenii noștri, care nu au timp să se informeze mai aprofundat și care sunt mulțumiți doar cu ceea ce li se explică zilnic la televizor de către „cei mai competenți analiști”, așa ceva pare cu totul imposibil. Ei bine, în realitate tocmai pentru că marea masă a oamenilor acceptă fără discernământ cam tot ceea ce se transmite prin mass-media, metoda de impunere a punctului de vedere „oficial” a funcționat aproape perfect până acum!

A funcționat, de exemplu, atunci când ni s-a spus că John F. Kennedy a fost împușcat de un psihopat solitar care a tras trei gloanțe în decurs de șase secunde din unghiuri total diferite. Sau când specialiștii Sistemului au susținut că singurele blocuri zgârie-nori, din toată istoria construcțiilor moderne, care au colapsat perfect uniform, cu viteza de cădere liberă, (aparent) în urma unor incendii, au fost cele trei care s-au prăbușit pe 11 septembrie 2001. Iar dacă despre primele două ni s-a spus că au fost lovite de avioane deturnate de „teroriști”, cine să mai țină cont că al treilea turn (WTC7) s-a prăbușit brusc fără nicio cauză plauzibilă? De asemenea, pentru cei mai mulți semeni ai noștri a ajuns să pară pertinentă repetarea obsesivă a știrilor care anunță că ne aflăm de un an de zile sub amenințarea unei teribile pandemii, în care cei afectați se vindecă în proporție de 99,9%, în timp ce majoritatea covârșitoare a „cazurilor” (considerate ca „îmbolnăviri”) sunt declarate doar în urma unui test lipsit de obiectivitate, pentru persoane care nu au practic niciun simptom…

Cei care cercetează însă mai atent faptele încep să înțeleagă că toate acestea sunt de fapt ample operațiuni psihologice de „spălare a creierelor”!

Alegerile prezidențiale desfășurate în Statele Unite în data de 3 noiembrie 2020 reprezintă, fără îndoială, cea mai mare fraudă electorală din istoria lumii! S-a furat în defavoarea lui Trump prin toate mijloacele posibile. De la înregistrarea a milioane de „voturi” ale unor persoane decedate, la aducerea cu camionul, cu duba sau cu geamantanul a sute de mii de buletine de vot înregistrate ca venite „prin poștă”, dar care nu au avut plic, ștampilă, semnătură. Cazurile de fraudă merg de la imposibilități matematice precum creșterea bruscă, în timpul nopții, a curbei votanților pentru Biden, la măsluirea mașinilor de vot (Dominion) sau la influențarea numărătorii voturilor cu servere din alte țări. Pentru toate acestea și pentru multe altele există dovezi de toate tipurile: filmări, declarații ale miilor de martori, analizele unor experți. Dar, ce să vezi?! Nicio singură Curte de Justiție din Statele Unite nu a acceptat să analizeze probele! Toate cazurile au fost respinse procedural, fără a se ajunge la judecata pe fond. Ne întrebăm din nou: cum este posibil așa ceva? Ar putea exista o alianță atât de monstruoasă între guvernanți, mass-media, politicieni și întregul sistem juridic american?

Mărturii relevante despre Guvernul insidios satanic ce acţionează din Umbră

Pentru cei cărora le vine greu să accepte existența unei astfel de suprastructuri infracționale care a acaparat nu doar Statele Unite, ci întreaga lume, merită să ne amintim ce a afirmat cu puțin timp înainte de a fi asasinat tocmai președintele american despre care aminteam mai sus, John Fitzgerald Kennedy:
„Ne opunem în întreaga lume unei conspirații monolitice și nemiloase care se bazează în primul rând pe mijloace ascunse pentru extinderea sferei sale de influență. (…) Este un sistem care a consacrat resurse umane și materiale imense în construirea unei mașinării bine închegate, extrem de eficiente, care combină operațiuni militare, diplomatice, de informații, economice, științifice și politice.” [1]

Înaintea sa, un alt președinte american, Dwight Eisenhower, avertiza în anul 1961 că SUA este amenințată să intre sub dominația unei uriașe organizații din umbră, ce are potențialul de a deveni dezastruoasă:
„Este necesar să ne protejăm împotriva obținerii unei influențe nejustificate, fie că este căutată sau nu, din partea Complexului Militar Industrial. Potențialul creșterii dezastruoase a puterii necorespunzătoare există și va persista. Nu trebuie să lăsăm niciodată ponderea acestei combinații să pună în pericol libertățile sau procesele noastre democratice!” [2]

Astfel de recunoașteri publice merg și mai adânc în istoria Statelor Unite. În anul 1912, președintele american de atunci, Theodore Roosevelt, afirma fără echivoc că:
„În spatele guvernului aparent este întronat un guvern invizibil, care nu are nicio loialitate față de popor și care nu își asumă nicio responsabilitate față de acesta.” [3]

Dacă astfel de semnale de alarmă au fost trase de mai mulți președinți americani în ultima sută de ani, să credem oare că toți aceștia habar nu aveau ce spun și doar își imaginau fantasmagorice teorii ale conspirației? Bineînțeles că mass-media, dacă ar aborda acest subiect, exact așa ne-ar explica toate acestea. Absolut orice contrazice narațiunea oficială este catalogat ca „teorie a conspirației” și supus oprobriului public. Iar argumentul principal al poziției „oficiale” este că ar fi cu totul neverosimil să existe o „conspirație” atât de vastă și ramificată. Iată că totuși mai mulți președinți americani au spus încă demult că acest Guvern din Umbră chiar există! Mai mult, din ceea ce constatăm, a devenit practic evident pentru orice om lucid că acesta nu doar că există, dar a devenit tot mai puternic, mai agresiv și mai determinat să obțină controlul total la nivel mondial.

Credeți că atunci când Donald Trump s-a hotărât să candideze pentru președinție nu știa cu cine va avea de-a face? Dimpotrivă, exact acesta a fost motivul principal pentru care a intrat în politică! Încă din prima sa campanie electorală, din 2016, el a declarat că cea mai mare plagă a Americii este tocmai acest „Deep State” (în traducere aproximativă: statul adânc / ascuns / tenebros), despre care spunea că pune în grav pericol nu doar Statele Unite, ci lumea întreagă. El descria atunci această administrație paralelă și ascunsă, „Stabilimentul”, ca fiind „o structură globală de putere”, ce are „interese speciale la nivel mondial”. O entitate de care „suntem controlați”, care este finanțată de „corporațiile financiare și mediatice” și care „fraudează sistemul”. [4]

El și-a asumat ca obiectiv fundamental să „sece mlaștina”, adică să epureze America de aceste structuri paralele, oculte, extrem de nocive.

Ar fi însă naiv să credem că Donald Trump se luptă de unul singur cu acest Sistem colosal și monstruos, care nu se dă înapoi de la nicio crimă pentru a-și atinge obiectivele din agenda mondială. Întrucât media corporatistă, deținută de globaliști, a căutat constant să îl discrediteze și să îl umilească în fața publicului, mulți au fost manipulați să creadă că Donald Trump nu ar fi decât un măscărici, care ar fi ajuns președinte dintr-o regretabilă eroare, atribuită fie electoratului care ar fi fost înșelat, fie „intervenției Rusiei în alegeri”. Întregul prim mandat al lui Trump a fost bruiat de această acuzație repetată până la saturație, că Trump ar fi colaborat cu Rusia, că ar fi agentul secret al lui Putin. Chiar și după ce o anchetă federală a dovedit, după trei ani de investigații, că nu există niciun fundament pentru a mai afirma că Trump ar fi fost favorizat la alegerile din 2016 de Rusia, acuzațiile nu au încetat. Aceasta demonstrează că respectiva acuzație de „colaborare secretă” cu Federația Rusă nu a fost și nu este decât un pretext cu totul fals de compromitere furibundă și sistematică a imaginii lui Trump.

Să remarcăm că Sistemul a fost deosebit de deranjat de Donald Trump încă de la început, imediat după ce acesta a furnizat surpriza de a câștiga în fața lui Hillary Clinton. De la primele sale zile de mandat, Trump a fost atacat fără întrerupere de mass-media și agențiile administrative și, cu siguranță, Guvernul din Umbră și-a făcut toate calculele pentru ca „eroarea” din 2016 să nu se mai repete în 2020.

Cine este cu adevărat Donald Trump

Pentru a avea o perspectivă mai obiectivă asupra potențialului și susținerii pe care le are în realitate Donald Trump, este util să știm că, în conformitate cu mai multe informații convergente, el a fost solicitat să candideze la președinție de către un grup de generali patrioți ai armatei americane. Iată în acest sens ce a relatat în aprilie 2018, într-o conferință cu public restrâns, scriitorul și analistul politic dr. Jerome Corsi:

„Acum trei ani (deci în 2015, n.n.) un grup de generali a venit la mine și mi-au explicat că fuseseră pe punctul de a efectua o lovitură de stat prin care să îl îndepărteze pe Barack Obama din funcție (de președinte SUA). Prin forță militară. După câteva săptămâni am fost din nou contactat de ei și mi-au spus că s-au răzgândit. Știți de ce s-au răzgândit? Pentru că au vorbit cu Donald Trump! Și Trump a fost de acord să candideze. Au făcut o înțelegere că dacă va candida, ei își vor amâna lovitura de stat legitimă menită să îi îndepărteze pe trădători din guvern. Și acel pact dintre Donald Trump și militari a fost ținut. Q-Anon este un serviciu militar de intelligence (de informații). Dacă te uiți la adâncimea acestei corupții din guvern, constați că este omniprezentă, încă din perioada lui George W. Bush. Și vreau să vă prezic că atunci când i se va încheia mandatul, Donald Trump va invoca tribunalele militare! Hillary Clinton și Barack Obama vor fi acuzați de trădare. În concluzie – aceeași ca în cartea pe care tocmai am scris-o, Killing the Deep State – se va termina. Până la urmă Donald Trump va învinge! Și, să nu uitați asta niciodată, că de fapt Dumnezeu va învinge!” [5]

Se vorbește, de asemenea, despre o Alianță care îl sprijină pe Trump, care cuprinde forțe redutabile despre care deocamdată, din motive operative, nu este cazul să speculăm sau să dăm mai multe detalii. Să avem în vedere cel puțin faptul că întregul său prim mandat a fost însoțit de mesajele criptice, dar extrem de complexe și pertinente, ale așa-zisului personaj „Q”, care așa cum am văzut mai sus, este de fapt un serviciu de intelligence. Este destul de evident că Alianța din spatele lui Trump are și mijloacele necesare de a contracara Deep State-ul, altfel nici nu ar fi avut sens să înceapă această luptă. Însă nu este deocamdată momentul ca aceste forțe să își anunțe mai mult prezența și modalitățile de acțiune. Este necesar să fie spus și că puterea pe care o are Guvernul din Umbră este mult mai mare decât cei mai mulți oameni își pot imagina. Ea cuprinde resurse materiale și sociale colosale de toate tipurile, accesul la tehnologii extrem de avansate, utilizarea unor cercetări științifice desfășurate în secret, cu rezultate formidabile.

Dificultățile majore din primul mandat

Pare greu de înțeles la prima vedere, dar deși a fost timp de patru ani la președinția Statelor Unite, Donald Trump s-a aflat în toată această perioadă într-un fel de luptă inegală cu puterea administrației subterane, care la început deținea toate pârghiile și care doar gradat putea fi deposedată de acestea. El a fost pe deplin conștient că demersurile sale de a „seca mlaștina” este necesar să fie desfășurate cu foarte mare prudență deoarece sub pretextul „corectitudinii politice” – legate de minorități sociale, așa-zisa „pandemie”, probleme climatice, relații externe (și multe altele) – Deep State urmărea suspendarea sa la cea mai mică ocazie. Să ne amintim doar de tentativa de suspendare (impeachement) de la sfârșitul lui 2018, declanșată după ce Trump i-a sugerat președintelui Ucrainei să investigheze cazul lui Hunter Biden, fiul lui Joe Biden. Întregul Establishment a explodat de furie pentru „ingerința” lui Trump în „treburile interne ale Ucrainei”, fără a se lua în considerare afacerile necurate ale lui Hunter din Ucraina sau faptul că la ordinul lui papa Joe a fost suspendat din funcție procurorul general al Ucrainei, care avea de gând să îl ancheteze pe Hunter Biden. Nimic din toate acestea nu a contat pentru presă sau pentru FBI, CIA sau DoJ (Departamentul de Justiție). Suspendarea lui Trump a fost foarte serios pusă în discuție în Congres și, chiar dacă acuzațiile aduse nu aveau nicio consistență, scandalul a răsunat pe tot globul pentru a-l umili cât mai tare pe Trump.

Un alt motiv pentru care Trump a fost hărțuit de Establishment și de presa aservită a fost poziția sa față de „pandemie”. În mod oficial a fost nevoit să susțină versiunea „corectă politic” legată de pericolul pandemiei, necesitatea vaccinării și utilitatea purtării măștii. Cu toate acestea, Trump a punctat de mai multe ori într-un mod discret (dar elocvent pentru cei atenți) că pandemia „a fost indusă artificial”, că „este o înscenare (hoax)” și i-a îndemnat adeseori pe cei din anturajul său, inclusiv pe reporteri, să nu mai poarte masca. A mai spus că vaccinurile pot fi foarte periculoase și a atenționat de mai multe ori că vaccinarea copiilor a crescut enorm rata de autism. A mai explicat în mod repetat că asimilarea „cazurilor” cu „îmbolnăvirile” este o manipulare și că Fake-News media exagerează foarte mult cu datele statistice.

Mulți sunt complet derutați să vadă că în ultima perioadă Trump a afirmat că încurajează vaccinarea și chiar a spus că va mobiliza armata pentru a sprijini această acțiune. Ar fi mult mai plauzibil să înțelegem că armata este de partea sa și are mai degrabă rolul de a ține situația sub control. În acest moment Trump încă nu se poate opune pe față retoricii globaliste a vaccinării și atunci este necesar să creeze aparența că este de acord. Altfel nu putem explica ambivalența poziției sale în care pare că se contrazice singur. Bineînțeles, media mincinoasă exact asta a și spus, lipindu-i eticheta de „clovn”. Cei superficiali au înghițit pastila amuzați, dar realitatea este mai complexă de atât. De altfel, dacă Trump ar fi fost doar un banal clovn, s-ar mai fi deranjat Sistemul să îl elimine cu atâta înverșunare? Nicidecum, nu ar mai fi fost necesar, pentru că ar fi fost un adversar mult prea slab. Dimpotrivă, la ce resurse de contracarare vedem că angrenează Sistemul, este clar că pentru Deep State activitatea lui Trump (și a Alianței din spatele său) reprezintă un pericol de moarte! Este mult mai logic să deducem că, revenind la cazul „pandemiei”, dacă Trump ar fi ținut în mod inflexibil linia anti-vaccinării, adversarii săi l-ar fi acuzat imediat că sabotează măsurile „specialiștilor” și că gestionează dezastruos măsurile profilactice (acuzație care i-a fost oricum adusă).

Dar poate că cel mai semnificativ în primul mandat al lui Donald Trump este că, spre deosebire de președinții dinaintea sa, mai ales față de cei de după 1989, el nu a mai angrenat Statele Unite în absolut niciun război! Dimpotrivă, a cerut sistematic Congresului ca militarii dispuși în bazele din afara țării să se întoarcă acasă. Din nou, Stabilimentul a reacționat cu o nervoasă opoziție și mai mulți generali (subordonați Deep State-lui) au refuzat să execute ordinul, sub protecția Congresului. Să ne mai gândim că în timpul mandatelor sale, Barack Obama a bombardat fără milă mai multe state ale lumii, în special pe cele din Orientul Mijlociu. Și cu toate acestea a primit Premiul Nobel pentru Pace! Nu este un paradox? De ce nu a deranjat și revoltat asta pe nimeni din Stabilimentul american? Să reflectăm și la faptul că Joe Biden a declarat nu de mult că unul dintre primele fapte pe care le-ar face odată ajuns președinte, ar fi să reînceapă atacarea Siriei pentru a aduce acolo „democrația”. Este ușor de observat că exponenții Guvernului din Umbră instalați la Casa Albă promovează cu obstinație linia expansiunii puterii globaliste, sub pretextul asumării de către SUA a rolului Jandarmului Mondial, care aduce peste tot „libertatea” și „democrația”. Donald Trump, în schimb, încurajează patriotismul și naționalismul și o spune pe față.

Suntem la un moment de răscruce

Ceea ce este esențial de înțeles este că ne aflăm la un moment de răscruce: dacă Deep Satanic State ar reuși să îl îndepărteze de la putere pe Donald Trump, ceea ce ar urma apoi în mod galopant, pentru întreaga umanitate, ar fi o Dictatură la scară planetară. Sau, așa cum le place globaliștilor să o denumească, o „Nouă Ordine Mondială”, denumire coafată mai de curând prin aceea de „Marea Resetare”. Dacă Donald Trump și forțele care îl sprijină vor învinge, atunci Răul va fi demascat în America și în toate țările unde și-a întins tentaculele caracatița globalistă și vom avea posibilitatea de a trăi mult mai liberi. Ce alegem între aceste două alternative? Chiar dacă Donald Trump ar mai avea doar o singură șansă dintr-un milion, el tot ar fi necesar să fie susținut, cel puțin moral, pentru curajul și hotărârea cu care a ales să înfrunte Deep State-ul! 

Așa cum am analizat într-un articol anterior, în pofida dez-informării operate de mass-media, Donald Trump are foarte mari șanse de a rămâne președintele Statelor Unite. Calendarul evenimentelor se derulează având ca repere principale (cel puțin cu referire la cele stabilite oficial) datele de 6 ianuarie 2021 (numărarea voturilor electorilor) și 20 ianuarie 2021 (inaugurarea viitorului președinte). Constatăm însă că foarte mulți dintre cei care l-au susținut până acum pe Trump au ajuns să își piardă răbdarea și speranța. Pentru că aparent el nu ar mai avea nicio eficiență în lupta cu Sistemul Globalist.

În momentul de față este foarte greu de înțeles chiar și pentru cei mai fideli susținători ai lui Trump de ce – dacă are dovezile clare că alegerile au fost fraudate – nu își folosește din plin toate prerogativele pentru a face mai repede dreptate, în ultimă instanță prin declararea Legii Marțiale. Răspunsul constă în tacticile strategice. Războiul civil care ar urma și haosul social sunt exact ceea ce își dorește Guvernul din Umbră pentru a își acoperi toate crimele și a-l acuza pe Trump că astfel recurge doar la un abuz de putere. De asemenea, cu cât au fost mai mult parcurse procedurile legale, cu atât mai mulți agenți ai Deep State au fost expuși public (prinși în flagrant) în acțiunile lor criminale. Dincolo de frauda gigantică din alegeri, registrul crimelor lor este cu totul abominabil, incluzând trafic de copii, vaste rețele de pedofilie, asasinate politice, uriașe fraude financiar-bancare, răpirea insidioasă a drepturilor și libertăților populației și, mai presus de toate, trădarea interesului național. Dar toate acestea ar fi destul de greu de dovedit și ar necesita foarte mult timp pe calea juridică obișnuită. Această perioadă de deconspirare prin precipitarea ilegalităților a fost, într-un fel, cea mai ingenioasă capcană pe baza cărora slugile Deep Satanic State vor putea fi extrași de peste tot. Toți cei care au fraudat – guvernatori, politicieni, judecători, companii de socializare, mass-media etc, toți aceștia vor fi vizați de o pedeapsă extrem de dură, încadrată la categoria cea mai de temut, „Înaltă Trădare”. Să avem în vedere că ceea ce urmărește Alianța care îl sprijină pe Trump nu este (doar) un al doilea mandat în care Trump să fie nevoit (din nou) să se prefacă a respecta o serie de reguli și norme aberante, care de fapt jalonează în mod insidios drumul spre Dictatura Noii Ordini Mondiale. Adevăratul țel este destructurarea rapidă şi totală a Sistemului Globalist și deschiderea unor perspective sociale, economice, tehnologice și științifice extraordinare, care deja sunt pregătite și operaționale, dar la care până acum marea masă a populației nu a avut acces.

Dincolo de a specula când, cum și dacă suntem de acord cu modul de acțiune al lui Trump și al alianței care îl sprijină, ceea ce putem face fiecare dintre noi este să înțelegem că dacă Trump nu va câștiga, va urma apoi o perioadă extrem de întunecată nefastă pentru noi toți. Aici nu este vorba doar despre situația Statelor Unite, căci având în vedere că acolo este sediul principal al Ocultei Globale, este totodată vorba și despre ceea ce se va desfășura ulterior la nivel mondial. Mai mult decât a fi și a rămâne niște simpli spectatori inerți, ar fi util să înțelegem de asemenea că puterea gândurilor benefice și intențiilor noastre creatoare este o forță obiectivă imensă, care poate în mod real să îi sprijine pe cei care sunt angrenați în această imensă și nebănuită confruntare directă. Se poate spune că puterea colectivă a gândurilor binefăcătoare, și mai ales a rugăciunii sincere ce este adresată către Dumnezeu, reprezintă mijlocul principal prin care putem înclina balanța în această încercare-bătălie de o imensă importanță. Pentru că de fapt acesta este totodată un test al întregii umanități, desfășurat în mod fundamental și în sferă spirituală. Este o bătălie între Lumina cea Dumnezeiască și Întunericul cel diavolesc ce există în fiecare dintre noi. Mass-media aservită total Sistemului caută în mod sistematic să ne descurajeze, să ne suprime orice speranță, tocmai pentru că ocultiștii globaliști cunosc foarte exact care este imensul potențial al intențiilor și aspirațiilor benefice colective. Tocmai de aceea merită, este chiar acum momentul, să ne mobilizăm cât mai mulți și să participăm la această bătălie spirituală și să ne rugăm ca Binele și Adevărul să învingă.

Referințe:

1. John F. Kennedy, Discurs în fața Asociației editorilor de ziare americane, 27 aprilie 1961;  
2. Dwight D. Eisenhower, Military-Industrial Complex Speech, 17 ianuarie 1961, Yale Law School;  
3. Theodore Roosevelt, Progressive covenant with the people, Recorded Aug. 1912, Published in New York by Thomas A. Edison, 1912;  
4. #TrumpTheEstablishment, Donald Trump vs The Establishment, 21 octombrie 2016;  
5. Who really is Donald Trump, youtube. 

Citiţi şi:

Discursul lui Donald Trump din 2 decembrie. ‘Probabil, acesta va fi cel mai important discurs pe care l-am ținut vreodată’

Adevăratul Donald Trump 

yogaesoteric

26 decembrie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More