Penibil! Inteligența artificială acuzată de antisemitism: Propagă informații false despre holocaust

Inteligenţa Artificială favorizează propagarea de informaţii false despre holocaust şi alimentează antisemitismul (raport UNESCO)

Dacă permitem acestor fapte teribile ale Holocaustului să fie edulcorate, deformate sau falsificate printr-o utilizare iresponsabilă a IA, riscăm o propagare fulgerătoare a antisemitismului şi diminuarea înţelegerii noastre asupra cauzelor şi consecinţelor acestor atrocităţi”, a declarat directoarea generală a UNESCO, Audrey Azoulay, într-un comunicat, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Agenţia ONU a dezvăluit acest raport în parteneriat cu Congresul evreiesc mondial, cu ocazia Zilei internaţionale pentru combaterea discursului instigator la ură. Modelele de IA generativă, precum ChatGPT, care generează text, fotografii, sunete şi video, plecând de la cereri în limba curentă, pot inventa evenimente din al Doilea Război Mondial care nu au avut loc niciodată, denunţă UNESCO.

IA favorizează astfel gândirea conspiraţionistă, potrivit lui Karel Fracapane, specialist în educaţie asupra Holocaustului în cadrul UNESCO. „Acesta este un bun exemplu al modului în care IA, atunci când se aplică unor subiecte extrem de dificile şi controversate, poate duce la o puternică eroziune a culturii democratice”, a explicat el pentru AFP.

Companiile din domeniul înaltelor tehnologii este necesar să dea dovadă de „mai multă rigoare, transparenţă şi responsabilitate”, a adăugat el. „Ceea ce figurează în acest raport are legătură cu ceea ce se petrece în societate. Iar aceasta are consecinţe politice foarte reale”, a atenţionat Karel Fracapane, cu referire la ascensiunea extremei drepte în Europa.

UNESCO, ce notează şi că IA permite de asemenea crearea de instrumente educative mai interactive pentru tineri, îndeamnă companiile din domeniu să pună în aplicare recomandări etice pentru inteligenţa artificială.

Citiți și:
AI s-a „șmecherit”: Ne spune ceea ce vrem să auzim. O nouă cercetare demonstrează că inteligența artificială nu este imparțială
Utilizatorii de Facebook spun „Amin” unor imagini bizare cu Iisus, generate de inteligența artificială

 

yogaesoteric
28 iunie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More