Penitenciarul din România cu sală de fitness şi teren de sport. «E ca o pensiune de 3 margarete»

Suprapopularea din penitenciare este unul dintre motivele pentru care CEDO a sancţionat statul român. Doar la Jilava, într-o cameră se înghesuie 14 oameni, fiecare având puţin peste un metru pătrat ca să trăiască. Şi totuşi, există şi o închisoare unde condiţiile sunt ca la pensiune.

Agenţia Mediafax a prezentat în ultimele luni, în cadrul campaniei #DIZGRAŢIAŢII, o radiografie a situaţiei din penitenciare. Problemele văzute de CEDO în rapoarte sunt şi mai grave la faţa locului.

Penitenciarul Ploieşti: cel mult 21 de oameni într-o cameră

În aceste condiţii, este imposibil ca spaţiul pe care fiecare deţinut trebuie să îl aibă, de patru metri pătraţi, să fie respectat.

„Cam distruge tot puşcăria… Da, reeducaţi suntem, ne învaţă, că avem şi psihologi şi sociologi şi asistenţi familiali, dar ne omoară când ajungem la instanţe. Comisia la penitenciar ne pune «liberi» şi când ajungi la instanţă se uită la tine, mai vede cicatrici, ba că eşti blond, ba că eşti brunet sau şaten şi îţi dă amânare trei luni, şase luni, 10 luni, mult… Amânările ne omoară, ne omoară psihic, te îmbolnăveşti!”, spune resemnat Jean Stanciu, condamnat la peste 5 ani de închisoare pentru furt, încarcerat la Penitenciarul Ploieşti.

Penitenciarul Jilava: 14 deţinuţi în cameră

Doar că, spre deosebire de închisoarea din Ploieşti, aici spaţiul este şi mai mic. Cei 14 oameni se înghesuie în 18 metri pătraţi. Şi tot acolo trebuie să şi mănânce, deoarece nu există o sală de mese. Deţinuţii spun că cel mai greu este pentru cei care dorm la ultimul nivel. Paturile de fier suprapuse, pe trei niveluri, nu au o scară pentru cel care trebuie să doarmă sus. Aşa că omul urcă cum poate, iar acolo are cel mult 60 de centimetri, deoarece spaţiul e mult redus de grinda de susţinere a tavanului.

„Din anul 2006, la Jilava a început un proces amplu de modernizare, însă modernizare făcută româneşte, fără a fi relocaţi deţinuţii, ca să se facă o reparaţie capitală a penitenciarului. S-a făcut o reparaţie capitală pe bucăţi, cu deţinuţii aici. Ce ne lipseşte? Banii! Banii ne lipsesc, banii pe investiţii. Deci nu banii pe alte articole. În plus, deţinuţii mănâncă acum în camere, pentru că a organiza sălile de mese înseamnă desfiinţarea unor spaţii de cazare. Sau să construim în exterior, nici asta nu ne-ar deranja, însă revenim la aceeaşi problemă – fondurile. Sunt multe de care am avea nevoie pentru a alinia un penitenciar la normele europene”, a declarat Cristian Micu, purtătorul de cuvânt al penitenciarului Jilava, într-un interviu publicat în luna februarie de Mediafax.

Gradul de ocupare la penitenciarul Jilava, conform normelor europene ce prevăd un spaţiu minim de patru metri pătraţi pentru fiecare deţinut, este de peste 190%.

Penitenciarul Târgşor – 14 deţinute într-o cameră

O problemă de supraaglomerare este şi la penitenciarul de femei de la Târgşor, din judeţul Prahova, unde s-au făcut multe renovări de-a lungul anilor, dar fiind singurul spaţiu de detenţie destinat exclusiv femeilor, gradul de ocupare este cu aproximativ 50% mai mare decât prevăd normele europene.

„În acest moment sunt 559 de femei în detenţie la penitenciarul Târgşor. Unitatea este structurată pe opt secţii de deţinere, practic acest penitenciar are în custodie deţinute femei din toată ţara, inclusiv din toate regimurile de executare – maximă siguranţă, închis, semi-deschis şi deschis. Dacă am aplica norma de patru metri pătraţi, raportat la spaţiile pe care le avem pentru cazarea acestora, am avea cel mult 420 de locuri”, a explica directorul adjunct al penitenciarului Târgşor, Mircea Decu, într-un interviu publicat de Mediafax.

Penitenciarul Găeşti – patru deţinuţi în cameră, grădini şi teren de fotbal

Notă discordantă face penitenciarul Găeşti, din judeţul Dâmboviţa. Două dintre cele trei spaţii de detenţie au fost complet renovate, aproape în toate cazurile se respectă spaţiul ce trebuie alocat fiecărui deţinut, au fost amenajate o sală de mese, o sală de sport de mari dimensiuni, un teren de sport cu pistă de alergare şi trei parcuri unde deţinuţii se pot plimba în timpul zilei.

„Într-adevăr, ai sentimentul ăla de libertate doar pentru simplul fapt că ai parcul ăsta aici, care e o gură de oxigen, verdeaţa asta din jur… Să vii din betoane, să vin într-un loc ca ăsta e oarecum o schimbare. Nu e chestia de personal, e chestia de mentalitate. Puşcăria, ca să vorbim mai pe româneşte, e făcută de oameni pentru oameni. Totuşi, înclin să cred că şi responsabilii acestor locuri, deci conducerea, sunt şi ei tot oameni. Au şi ei sentimente pro şi contra. Fiecare om greşeşte, fiecare om are şi parte bună şi parte rea şi consider că ar trebui să se străduiască mai mult să înțeleagă pe fiecare om în parte, cu toate că e greu”, povesteşte Daniel Ban, unul dintre deţinuţii Penitenciarului Găeşti.

Bărbatul, care în vară împlineşte 50 de ani, stă de 12 ani în închisoare, după ce în 2005 a omorât în bătaie un om, iar judecătorii l-au condamnat la 15 ani de închisoare. A trecut prin toate regimurile de detenţie – maximă-siguranţă, închis, semi-deschis şi deschis. Acest regim de detenţie, deschis, îi permite să meargă la muncă dimineaţa şi să se întoarcă seara, fără a fi însoţit de un gardian, se poate plimba prin parcul secţiei de detenţie, poate chiar să urmeze cursuri de specializare în afara închisorii.

„Am făcut tot ce a fost posibil, din punctul meu de vedere, să ajung la finalul pedepsei, deci curat din punct de vedere al comportamentului, cursuri socio-educative, moral-religioase, sportive, consilieri psihologice, participări la diferite programe în afara programului referitor la combaterea infracţionalităţii, în şcoli, în licee. În momentul când acel om care a ieşit afară e consiliat, e întrebat, e cât de cât băgat în seamă referitor la situaţia lui existenţială, în momentul acela omului ăluia îi pasă de soarta lui şi de soarta celor din jur. În momentul în care nu e băgat în seamă şi e marginalizat, e constrâns să facă lucrurile care le-a făcut până atunci, în momentul ăla pierde busola şi ajunge înapoi”, mai povesteşte bărbatul.

De condiţiile de detenţie de la Găeşti a fost uimit şi Stive Gabriel Bulugea, un afacerist din Constanţa, condamnat la patru ani de închisoare pentru o evaziune fiscală de peste opt milioane de lei. Fiindcă nu se afla în ţară când instanţa a decis condamnarea sa, bărbatul a fost arestat şi încarcerat în Germania.

„Vă spun sincer, unde am fost în puşcăria aia din Germania era mult mai rău decât în puşcărie în România. În Bochum este o puşcărie foarte, foarte, foarte veche. Baia era comună, de două ori pe săptămână, coborai undeva la beci. Era apă, era curăţenie, nu pot să spun că nu era. WC-ul fusese, de fapt, în cameră, dar din cauza Uniunii Europene fusese închis cu termopan şi avea o ventilaţie care amesteca aerul, cum ar veni, înăuntru. Aici, cum e baia, multă lume poate nu are acasă. Sincer! Vreţi să vă spun cum vorbesc deţinuţii? Trei margarete, motel! Deci, aici este foarte bine”, descrie fostul om de afaceri condiţiile de detenţie de la penitenciarul Găeşti.

Acesta se află încarcerat la secţia 1 a penitenciarului Găeşti, unde camerele de detenţie au câte patru paturi de lemn, suprapuse două câte două, baie proprie cu două chiuvete, o cabină de duş şi un vas de toaletă, un dulap de mari dimensiuni, unde deţinuţii îşi pot ţine hainele, o masă, un frigider, un televizor, iar uşa celulei, spre deosebire de ceea ce te aştepţi să găseşti într-un penitenciar, este de lemn.

Deţinuţii îşi pot decora cum vor camerele, cu condiţia să nu strice zidăria sau mobilierul, astfel încât pe pereţi sunt lipite postere, fotografii cu familia, sau desene ale copiilor care să le amintească în fiecare zi de lumea liberă.

„Dacă peste tot ar fi condiţiile care sunt în acest penitenciar, nu cred că ar avea cine să se plângă. Mulţi vin aici fiindcă pot să trăiască mai bine ca acasă. Mă duc să dau masa la etajul 2 şi mă ceartă deţinuţii dacă n-am salată. Pe cuvânt de onoare, mă ceartă dacă n-am salată într-o zi, aţi înţeles? Niciodată nu mi-a venit să cred că un deţinut o să mă întrebe vreodată dacă are salată la masă. Mie nu îmi vine să cred când văd salată, crenvurşti, chiar brânză topită. Când văd, eu zic «mamă, câtă mâncare e aici să dau la un deţinut!». Brânză topită, ou, crenvurşti…”, mai spune fostul om de afaceri, care mai are câteva luni şi va putea cere eliberarea condiţionată.

În secţia doi a penitenciarului Găeşti, la parter, a fost amenajată o sală de mese de mari dimensiuni. Deţinuţii au de ales între mâncarea oferită de penitenciar sau produsele pe care au dreptul să le aducă din afara închisorii. Lângă sala de mese e o altă celulă, de mari dimensiuni, unde sunt montate 10 paturi metalice, proaspăt vopsite, suprapuse două câte două. Pereţii albi ai camerei sunt împodobiţi cu decoraţiuni de Crăciun, de neon sunt legate câteva conuri de brad, iar intrarea în vestiarul unde cei încarceraţi în acea cameră îşi ţin hainele este acoperită cu un cearceaf colorat, tăiat în jumătate şi transformat în perdea.

Pe masa din mijlocul camerei, un joc de remi neterminat îşi aşteaptă jucătorii să se întoarcă de la masă, de la muncă, sau de la ora de sport. În fiecare zi, persoanele aflate în detenţie la penitenciarul Găeşti au acces, timp de două ore, la terenul şi la sala de sport a penitenciarului. Pe teren pot juca fotbal, baschet, tenis de picior, volei sau handbal. În sala de sport au fost montate mese de ping-pong, o zonă de mini-fotbal, şi o zonă de fitness, unde deţinuţii au haltere, gantere, sac de box, aparate de tracţiune, bicicletă pentru antrenamente cardio şi stepper.

Penitenciarul Găeşti a investit şi în infrastructura tehnică şi a achiziţionat un sistem modern de video conferinţă, cu ajutorul căruia deţinuţii ar putea fi audiaţi de instanţele de judecată fără a mai fi necesar transportul acestora la Tribunal, Judecătorie sau Curte de apel. Sistemul este funcţional, dar nu poate fi utilizat deocamdată fiindcă nu toate instanţele şi-au instalat această tehnologie. Astfel, este utilizat pentru a recompensa un deţinut care a avut un comportament bun, permiţând acestuia să discute cu familia sau prietenii prin video-telefon. Investiţia a fost de aproximativ 60.000 de lei.

Este însă unul dintre puţinele exemple pozitive şi asta pentru că în continuare România este sancţionată pentru supraaglomerarea din închisori şi lipsa condiţiilor. Ultima închisoare a fost construită în anul 1994, la Giurgiu, şi nu a fost finalizată nici până astăzi. În rest, toate celelalte proiecte de construcţie sau de parteneriat public-privat pentru înfiinţarea de centre de detenţie nu au avut vreun succes. În momentul de faţă, în România, gradul de ocupare în închisori este de 145%.

Citiți și:

Domnilor guvernanţi, moartea nu poate fi încarcerată!

Scrisoarea lăsată de Dan Adamescu: «În penitenciar am ajuns în iad. Nu înţeleg de ce medicii m-au ignorat»

 

yogaesoteric
7 aprilie 2017