Pentru implementarea lumii fără cash, în urma pandemiilor se va sista libertatea de producţie. Iată schema

 

Un mare experiment se derulează în prezent în piaţa europeană de produse farmaceutice.

În februarie 2018, la nivel european, s-a decis ca în decurs de un an să se implementeze un sistem de control al autenticităţii produselor Farma. Acesta presupune că producătorii vor încărca cu identificatori, pe un server european, toată producţia ce urmează să fie vândută, şi de aici va fi urmărită până la consumul final la nivel de pastilă. Ideea generală este ca loturile producătorului, în funcţie de ţara în care este livrat medicamentul, să fie transferate pe servere naţionale. De aici, prin lanţul de distribuţie, ele să fie urmărite până la nivelul vânzătorului final – adică în farmacie.

Când se produce vânzarea, identificatorul unic pentru acel produs este deserializat, adică raportat ca vândut şi marcat ca atare întâi în serverul naţional şi apoi în baza de date europeană. Tot acest sistem, chipurile, generează o securitate a consumului, cum ar veni o garanţie că acel produs nu este falsificat.

În realitate, sistemul este foarte greoi şi cu certitudine nu poate fi implementat din cauza restricţiilor de fluxuri logistice sau a capacităţii IT dezvoltate până la nivel de 2019. Pentru cei care vor să verifice, iată câteva exemple:
– farmaciile spitalelor nu au capacitate IT de deserializare;
– retururile de la spitale sunt operate de distribuitori independenţi care nu pot gestiona tot fluxul sau baza de date completă (un transportator, care intermediază mişcările între locaţii cu sutele de paleţi pe lună, nu va reuşi niciodată să identifice toate seriile de pe fiecare cutiuţă, ele fiind necesar să fie scanate individual, bucată cu bucată. Asta se adaugă la legea deja existentă că nu poţi desface ambalajele originale ale produselor, deci se bat cap în cap);
– actualmente nu există etichete de palet colective, care prin scanare să îţi genereze un inventar pe palet al tuturor cutiuţelor cu seriile aferente.

Şi atunci de ce s-a pornit un proiect atât de absurd? Se pare că în acest moment piaţa de Farma este un test pilot pentru ce urmează să se implementeze în foarte scurt timp (3-4 ani) şi la produsele de larg consum. Piaţa Farma, fiind extrem de reglementată şi restrictivă în condiţii, cu nişte operatori bine definiţi, autorizaţi şi para-autorizați, generează condiţiile ideale de test.

Fiind relativ puţini (în România sunt vreo 300 de spitale şi 2.000 de farmacii) şi operând pe o piaţă cu foarte multe resurse financiare, toţi se vor conforma şi vor optimiza acest proces de urmărire a produsului. Nimeni nu va cârâi în front şi nimănui nu i se va părea suspectă toată această implementare. Testul live este foarte important pentru că va valida operaţional fluxurile de marfă şi va expune toate excepţiile care e nevoie să fie remediate. Ca idee, banii cash nu puteau să dispară până nu se rezolvă problema retururilor de marfă din supermarket. De ceva vreme problema este rezolvată: foloseşti un card cu wireless, acesta putând fi încărcat imediat, de la magazin, cu suma corespunzătoare tastată pe POS.

În viitor, în supermarketuri şi chiar în pieţe tradiţionale nu vei mai putea cumpăra sau vinde nimic fără aceste „serializări” care îţi vor garanta autenticitatea. „Turma de oi” va fi aburită că totul se va face pentru a proteja consumatorul de produse contrafăcute, expirate, care nu au certificări de igienă, control al temperaturii în lanţul de distribuţie şi te-miri-ce altceva.

Singurul impas ar fi volumul imens de muncă pentru a colecta şi transfera aceste date, practic scanuri individuale pe fiecare produs. Ei, aici este posibil că va fi următoare revoluţie – etichetele RFID se vor ieftini drastic şi impactul etichetării radio asupra preţului final al produsului va fi infim. Astfel, un palet plin de produse cu antene va fi scanat instant la trecerea printr-un „tunel” de citire. Totul se va face automat şi controlul va fi total.

Aceasta este ultima parte din mecanismul lumii fără cash – serializarea producţiei şi controlul produselor în lanţul de distribuţie. Lumea fără cash nu ar avea nicio noimă dacă vor fi în continuare producători liberi, fie că sunt industriali fie că sunt agro-zootehnici. Şi atunci, în urma epidemiilor globale, a diverselor focare de infecţii şi ce-or mai născoci sataniştii, se va sista libertatea de producţie. Sub semnul controlului sanitar veterinar sau a parametrizării de producţie toţi vor fi obligați să adere la acest sistem de regiment militar. Nimeni nu va putea produce, sub aspectul siguranţei în utilizare, şi lațul va fi strâns şi înnodat. Ce se face acum sub forma certificărilor de calitate ISO va fi invaziv şi obligatoriu pentru a accesa piaţa de desfacere.

Dictatura sub umbrela ecologistă (ca lemnul să fie legal tăiat, ca materiile prime să nu fie cu risc pentru consumator, ca reciclarea să fie prevăzută în linia de producţie etc.) va face gloata să fie mulţumită că e în siguranţă şi totul va fi acceptat cu zâmbetul pe buze.

Noapte bună, Lume Liberă!

Citiți și:

Desfiinţarea banilor cash dorită de liderii capitalişti în lupta lor pentru control şi crearea pârghiilor de îmbogăţire a unui grup

Ce «filozofie» economică se află în spatele războiului împotriva banilor cash? 
Internetul lucrurilor, sfârșitul libertății omului

 

yogaesoteric
22 aprilie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More