Pentru nişte ani mai buni: Thomas Sowell, în apărarea libertății (și) gândirii

 

Printre gânditorii contemporani ale căror opere sunt de mare ajutor pentru a câștiga ceva înțelepciune și multă claritate cu privire la oameni și realitate, unul dintre cei mai importanţi rămâne Thomas Sowell.
De la comentariul politico-social destinat publicului larg până la eseurile de nivel academic, Sowell a avut întotdeauna darul – pe care numai oamenii erudiți, extrem de inteligenți și onești intelectual îl au – de a observa și sumariza limpede și irefutabil adevăruri complicate.

La finalul anului 2016, la 86 de ani, domnul Sowell (minte strălucită, economist, gânditor politic, profesor la Stanford, senior fellow Hoover Institute, veteran al războiului din Vietnam în trupele de elită – Marine corp, printre altele) și-a anunțat binemeritata retragere din publicistică. Townhall,Creators, National Review şamd, unde îi puteam citi regulat editorialele, i-au onorat retragerea publicând, printre altele, câteva dintre celebrele lui ziceri (deseori adunate chiar de autor sub titlul Random thoughts). Vă oferim în continuare câteva care sperăm să vă ajute să gândiți serios și mai util pe viitor:

1. „You cannot create instant democracy like you are making instant coffee. There are prerequisites for a free society, and the foundations of democracy cannot be built on chaotic conditions with widespread uncertainty and fear.” (A bitter after-taste, iunie 2014, după retragerea SUA din Irak, Creators)
„Nu poți crea democrație instant așa cum faci cafea instant. Sunt necesare unele condiții prealabile pentru o societate liberă, iar fundamentele democrației nu pot fi edificate pe condiții haotice dublate de incertitudine și teamă.”

2. „Some have said that we are living in a post-industrial era, while others have said that we are living in a post-racial era. But growing evidence suggests that we are living in a post-thinking era. […] In an age when scientists are creating artificial intelligence, too many of our educational institutions seem to be creating artificial stupidity.” (Is thinkig obsolete? August 2014, Realclear Politics)
„Unii spun că trăim într-o eră postindustrială, în timp ce alții spun că trăim într-o eră postrasială. Însă dovezi din ce în ce mai numeroase sugerează că trăim într-o eră postgândire. […] Într-o epocă în care oamenii de ştiinţa crează inteligenţă artificială, prea multe instituţii de învăţământ par să creeze prostie artificială.”


3. „If you have always belived that everyone should play by the same rules and be judged by the same standards, that would have gotten you labeled a radical 60 years ago, a liberal 30 years ago and a racist today.” (12 fantastic Thomas Sowell quotes in honor of his retirement, 27 decembrie 2016, Townhall)
„Dacă întotdeauna ai crezut că toată lumea ar trebui să urmeze aceleași reguli și să fie judecat după aceleași standarde, atunci ai fi fost etichetat drept radical acum 60 de ani, liberal acum 30 de ani, și rasist astăzi.”

4. „Socialism in general has a record of failure so blatant that only an intellectual could ignore or evade it.” (ibidem)
„Socialismul are, în general, un dosar istoric atât de flagrant al eșecurilor încât numai un intelectual îl poate ignora sau evita.”

5. „The most basic question is not what is best, but who shall decide what is best.” (ibidem)
„Întrebarea cea mai elementară nu este care e cel mai bun lucru, ci cine decide care este cel mai bun lucru.”

6. „What ‘multiculturalism’ boils down to is that you can praise any culture in the world except Western culture – and you cannot blame any culture in the world except Western culture.” (ibidem)
„Multiculturalismul se reduce la faptul că poți elogia orice cultură din lume mai puțin cultura occidentală – și nu poți blama nicio cultură din lume cu excepția celei occidentale.”

7. „In liberal logic, if life is unfair then the answer is to turn more tax money over to politicians, to spend in ways that will increase their chances of getting reelected.” (ibidem)
„În logica de stânga [«liberală» în SUA], dacă viața e nedreaptă atunci răspunsul este să pui la dispoziția politicienilor mai mulți bani din taxe pentru ca ei să-i cheltuie în moduri care le vor spori șansele de a fi realeși.”

8. „People who have time on their hands will inevitably waste the time of people who have work to do.” (ibidem)
„Oamenii cu prea mult timp liber la dispoziție vor irosi în mod inevitabil timpul celor care au o treabă de făcut.”


9. „Politics has turned the lofty ideal of equality into the ugly reality of resentments of other people’s achievements – and a feeling that the world owes you something, while you owe nobody anything, not even common decency.” (Random thoughts, noiembrie 2016)
„Politica a transformat nobilul ideal al egalității în urâta realitate a resentimentelor față de realizările altor oameni – și în sentimentul că lumea îți datorează ceva, în timp ce tu nu datorezi nimănui nimic, nici măcar minima decență.”

10. „Each new generation born is in effect an invasion of civilization by little barbarians, who must be civilized before it is too late.” (Townhall, aprilie 2012)
„Fiecare generație nou născută este, în fapt, o invazie a civilizației de către mici barbari, care trebuie civilizați înainte de a fi prea târziu.”

11. „The problem isn’t that Johnny can’t read. The problem isn’t even that Johnny can’t think. The problem is that Johnny doesn’t know what thingking is; he confuses it with feeling.” (ibidem)
„Problema nu este că Johnny nu poate citi. Problema nu este nici măcar că Johnny nu poate gândi. Problema este că Johnny nu știe ce este gândirea; el o confundă cu sentimentele.”

12. Și mai obișnuia să spună domnul Sowell: “Intellect is not wisdom”. Și avea dreptate: intelectul nu înseamnă înțelepciune, afară de cazul în care este dublat de bun-simț și înzestrat cu inteligență ascuțită, permanent antrenată și judicios utilizată în slujba Adevărului, Bunăstării și Libertății oamenilor – acest lucru de care atâția par că se tem în zilele noastre.


Citiţi şi:

Noam Chomsky: 10 strategii de manipulare a populației aplicate zi de zi de «elite»

Originile neomarxiste ale limbajului «corect politic»

 

yogaesoteric
21 martie 2017

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More