Pentru o bătrâneţe care merită trăită

 

„Viaţa pare scurtă.” O replică banală, dar nu și în gura cuiva care își sărbătorește cea de-a 117-a aniversare și care a străbătut la pas poteci mai lungi sau mai scurte din trei secole diferite.

Misao Okawa s-a născut în 1898, iar în martie 2015, în preziua aniversării celor 117 ani, se declara fericită să fie în viaţă pentru mai bine de un secol, iar familia descria starea sa de sănătate ca fiind una remarcabilă.

 
Misao Okawa

Chiar și 100 de ani trec însă repede, dacă e să dăm credit afirmaţiilor centenarei. Mai ales când sunt vremuri tulburi politic și militar (războiul ruso-japonez, două războaie mondiale), dar și cu modificări dramatice în plan personal. Okawa se căsătorise cu 98 de ani în urmă și fusese văduvă aproape 8 decenii și jumătate.

O viaţă foarte plină și deosebit de lungă, deși Misaka Okawa n-ar fi știut să pună degetul pe motivul unei longevităţi cu adevărat impresionante. În cadrul evenimentului aniversar transmis de televiziunea japoneză, centenara mărturisea că este și ea uimită de faptul că a trăit atât de mult.

Întrebările despre izvorul longevităţii și sănătăţii de fier nu contenesc însă niciodată, așa că, în una dintre ocaziile în care a fost intervievată, femeia atribuia performanţa trupului său unui somn îndestulător și unei diete variate. Realitatea este că persoanele longevive au oferit, de-a lungul timpului, reţete diferite ale unei vieţi lungi și robuste.

Italianca Emma Morano, care a fost destul de aproape de vârsta uluitoare de 118 ani, considera că două ouă pe zi, consumate regulat încă din timpul Primului Război Mondial (fusese diagnosticată în tinereţe cu anemie), ar fi fost responsabilă pentru anii numeroși pe care i-a trăit.

Jessie Gallan a trăit 109 ani, cea mai mare parte a lor într-o stare foarte bună de sănătate, iar această realizare s-ar fi datorat consumului regulat de terci de ovăz (porridge) și exerciţiului fizic. Dar și faptului de a fi trăit singură, departe de căsnicie și problemele ei, după cum declara celebra scoţiancă.

Gertrude Weaver, care a decedat în vârstă de 116 de ani la Camden, Arkansas, era convinsă că bunătatea se află în spatele longevităţii sale. „Tratează oamenii așa cum ai dori să fii și tu tratat”, a fost sfatul pe care Weaver l-a oferit într-un interviu pentru revista Time, cu ocazia acordării titlului de „cea mai vârstnică femeie din lume”.

 
Gertrude Weaver

Nu toate reţetele de viaţă lungă pot fi testate, iar unele poate că ar avea alte efecte decât cele scontate (Agnes Fenton, care a atins vârsta de 110 ani, susţinea că se menţine bând trei beri pe zi, asezonate cu o doză de scotch).

Dacă la vârste tinere subiectul bătrâneţii nu ne preocupă câtuși de puţin, pe măsură ce alunecăm pe toboganul timpului, ideea unei vieţi lungi ne surâde mai mult (deși nu ne dorim neapărat centenarul), iar secretele unei bătrâneţi sănătoase, graţioase și independente devin noul Graal pe care sperăm să-l descoperim. Dincolo de elementele imprevizibile ale vieţii însă, o bătrâneţe care să aibă încă gust nu se poate construi în pripă, iar pregătirea pentru ea trece inevitabil printr-un stil sănătos de viaţă.

Spune-mi cum trăiești, ca să îţi spun ce bătrâneţe vei avea

Îmbătrânirea sănătoasă are secretele sale, pe care psihiatrul George Vaillant le dezvăluie în cartea sa Îmbătrânește frumos: indicatori surprinzători ai unei vieţi mai fericite (Aging Well: Surprising Guideposts to a Happier Life).

Coordonator (între anii 1972-2004) al celebrului studiu Grant, care a urmărit dezvoltarea umană pe parcursul a 75 de ani, Vaillant afirmă că există 7 indicatori legaţi de stilul de viaţă al unei persoane de 50 de ani care arată cum va fi starea de sănătate de la vârsta de 80 de ani (ca și probabilitatea de a atinge această vârstă).

Cel mai important factor predictiv al îmbătrânirii sănătoase este reprezentat de absenţa fumatului. Astfel, șansa unui deces prematur crește de 10 ori în rândul fumătorilor „grei” (mai mult de un pachet de ţigări pe zi, timp de 30 de ani).
Absenţa abuzului de alcool a reprezentat un predictor foarte bun al sănătăţii fizice și psihosociale, studiul Grant evidenţiind faptul că acest abuz este mai degrabă cauza decât efectul stresului, depresiei și mobilităţii sociale descendente.

Greutatea adecvată, căsătoria stabilă și exerciţiul fizic regulat reprezintă alte chei spre o îmbătrânire sănătoasă. Obezitatea, aidoma fumatului, afectează nefast sănătatea, pe când relaţiile stabile și mișcarea consolidează sănătatea fizică, dar și pe cea psihosocială.

Adaptabilitatea sau maniera de a trata cu maturitate urcușurile și coborâșurile vieţii nu influenţează măsurabil sănătatea fizică obiectivă a subiecţilor, dar reprezintă un bun predictor al stării de fericire înregistrate la vârsta bătrâneţii.

În final, nivelul de educaţie s-a dovedit a fi corelat cu starea de sănătate la vârste octogenare, dar nu datorită IQ-ului sau a venitului asociat, ci datorită stilului mai sănătos de viaţă ales de persoanele care beneficiau de o educaţie mai bună.

Acești 7 factori permit anticiparea modului în care se va derula bătrâneţea cu 30 de ani mai târziu, susţine Vaillant, subliniind că studiul arată că o stare bună de sănătate, dar și un tonus psihic foarte bun la vârsta de 80 de ani reclamă prezenţa la 50 de ani a cel puţin 5 sau 6 dintre acești factori de protecţie. Persoanele care bifau mai puţin de 4 indicatori aveau de 3 ori mai multe riscuri de a nu se mai afla nici măcar în viaţă 3 decenii mai târziu.

Totuși, lista factorilor care ne protejează de vicisitudinile unei bătrâneţi anevoioase nu se încheie aici. Deși dificultăţile vieţii și ale vârstei ne pot determina să ne întoarcem spre noi mai degrabă decât spre alţii, e bine să știm că relaţiile satisfăcătoare pot prezice cu acurateţe o bătrâneţe care merită trăită.

Efectul protector al relaţiilor armonioase

Relaţiile reprezintă nici mai mult, nici mai puţin decât coloana vertebrală a bunăstării noastre, susţine Chris Sherwood, directorul executiv al organizaţiei caritabile Relate.

Mai ales a bunăstării de la vremea senectuții, punctează profesorul Robert Waldinger, care subliniază că a investi în relaţii înseamnă să investești în cea mai bună versiune viitoare a ta.

Relaţiile armonioase s-au dovedit predictori mai buni ai unei vieţi fericite și lungi decât faima, statutul financiar sau genetica, a afirmat Waldinger, care coordonează studiul Grant începând cu anul 2004. Persoanele care se bucurau de relaţiile construite în familie sau în comunitate atunci când aveau 50 de ani se bucurau de o sănătate foarte bună la 80 de ani, a constatat studiul.

„Relaţiile bune nu protejează doar trupul nostru; ele ne protejează creierul”, spune Waldinger, subliniind adevărul simplu la care au ajuns cercetătorii după 75 de ani de studiu: „Relaţiile bune ne menţin mai fericiţi și mai sănătoși.”

Relaţiile conflictuale dăunează sănătăţii, însă pentru un efect de protecţie, nu e nevoie de o relaţie perfectă, în care totul merge cu precizia unui mecanism bine uns, susţine profesorul: în ciuda divergenţelor care apar, partenerii care știu că se pot baza unul pe celălalt își păstrează memoria în stare bună mai mult timp, iar în cuplurile fericite starea psihică rămâne bună chiar în zilele marcate de dureri fizice.

O bătrâneţe bună se construiește din cărămizile unor relaţii bune, conchide Waldinger, amintind cuvintele lui Mark Twain despre scurtimea vieţii: „Nu e timp – atât de scurtă e viaţa – pentru ciorovăieli, scuze, ranchiune, reproșuri. E timp doar pentru iubire, și nici pentru ea nu e decât o clipă, ca să spun așa.”

Și tocmai din cauza scurtimii vieţii, dar și a declinului ei progresiv, discuţia despre cum ne dorim și ne pregătim bătrâneţea nu poate ocoli nici subiectul pierderilor inevitabile înregistrate în ultima etapă a vieţii.

Vremea neputinţei – acasă, mai degrabă decât printre străini

Opţiunea rămânerii în propria casă chiar și atunci când mobilitatea și starea generală de sănătate devin problematice se poate dovedi benefică atât pentru vârstnici, cât și pentru copiii lor, susţine Lynda Shrager, terapeut ocupaţional de 37 de ani, care a lucrat cu vârstnicii îngrijiţi la domiciliu timp de peste un deceniu.

„Este mai ieftin să rămâi în casa ta, chiar dacă e necesar să faci niște ajustări și să ai un ajutor câteva zile pe săptămână”, spune terapeutul, care a scris chiar și o carte despre modul în care pot fi adaptate locuinţele persoanelor în vârstă la nevoile lor specifice. Pentru a preveni o criză (precum cea a unei fracturi imobilizante), Shrager le recomandă copiilor să petreacă timp cu părinţii lor și să observe modificările care le-ar face viaţa mai sigură și mai ușoară și care le permit să-și petreacă ultimii ani într-un mediu care le este familiar.

Nimeni nu visează să își petreacă ultimele zile din viaţă într-un spital sau într-o instituţie de îngrijire, chiar dacă e evident că, uneori, este inevitabil din cauza siguranţei de care au nevoie vârstnicii sau a tratamentului necesar în formele grave sau dureroase ale bolii. Iar studii precum unul realizat de cercetători de la Universitatea Cambridge demonstrează și ele că persoanele de peste 79 de ani care își petrec ultimele zile acasă la ele își încheie viaţa într-o manieră mai „confortabilă” faţă de situaţia în care decesul survine în spital. Studiul a arătat că, deși doar unul din zece vârstnici moare fără a trece prin suferinţă fizică în ultima etapă a vieţii, dorinţa bătrânilor este de a-și petrece ultimele clipe printre cei dragi, iar șansele de a muri confortabil (potrivit declaraţiilor rudelor apropiate) sunt mult mai mari decât dacă sunt internaţi în spital. Cu toate acestea, doar 11% dintre persoanele vârstnice din cadrul studiului și-au petrecut ultimele zile acasă.

Privilegiul de a îngriji vârstnicii din familie

A avea grijă de oamenii dragi care ajung la vârste înaintate reprezintă o provocare, dar și o binecuvântare, în egală măsură, scrie Sarita Gupta într-un articol publicat în Forbes. Amintind de statisticile care spun că peste 10.000 de americani împlinesc în fiecare zi 65 de ani și de studiile care arată că 90% dintre ei ar dori să fie îngrijiţi acasă, de persoane apropiate, Gupta crede că ar fi bine să privim ca un cadou faptul că avem ocazia de a petrece mai mult timp decât în trecut cu persoanele în vârstă din familiile noastre.

Subliniind nevoia de a regândi și de a reafirma valoarea îngrijirii persoanelor dragi, jurnalista citează cuvintele fostei prime doamne a Americii, Rosalynn Carter: „Există doar patru tipuri de oameni în această lume: cei care au fost îngrijitori, cei care sunt îngrijitori, cei care vor fi îngrijitori și cei care vor avea nevoie de îngrijitori”.

Vot pentru cantitate sau pentru calitate?

Într-un articol scris în 2014, oncologul Ezekiel Emanuel susţine că nu-și dorește să trăiască mai mult de 75 de ani și că, în orice caz, ar fi mai bine pentru toată lumea ca viaţa să se oprească la această graniţă a timpului.
O afirmaţie îndrăzneaţă, care nu este digerată nici de familie, nici de criticii medicului, dar pe care acesta și-o susţine, deși nu ia în calcul sinuciderea sau eutanasia și este conștient că, odată ce s-ar apropia de vârsta de 75 de ani, ar putea fi tentat să deplaseze limita ceva mai departe.
Ceea ce are însă în vedere este tipul și intensitatea asistenţei medicale pe care intenţionează să o aprobe în cel de-al 7-lea deceniu de viaţă, ocolind acel tipar cultural pe care-l numește „nemurirea americanului” – obsesia de a prelungi viaţa cu orice preţ, chiar în detrimentul calităţii ei.

 
Ezekiel Emanuel

La 75 de ani, ar fi nevoie de un motiv foarte bun pentru a accepta un anumit test sau tratament medical, iar faptul că astfel viaţa poate fi prelungită nu se încadrează în registrul motivelor solide, spune Emanuel, subliniind că va accepta tratamentele paliative, dar nu orice tratament curativ.

Oricât de stranie le-ar părea celor care militează pentru o viaţă cât mai lungă, opinia medicului nu este una singulară. Americanii primesc foarte multă îngrijire în ultima parte a vieţii, iar parte din această îngrijire nu doar că îmbracă forme agresive, dar nu reușește să amelioreze calitatea vieţii, iar uneori nici lungimea ei, afirmă Dhruv Khullar, medic rezident la Spitalul General Massachusetts.

„Pe măsură ce tehnologia medicală progresează, vom putea să facem tot mai mult – dar nu este întotdeauna clar dacă e și necesar să facem mai mult”, punctează Khullar, argumentând că anumite tratamente care prelungesc viaţa provoacă pierderi și suferinţe care pun la îndoială oportunitatea lor.

În medie, pacienţii ajung în cabinetul medicului de 29 de ori în ultimele 6 luni de viaţă. În ultima lună de viaţă o treime din pacienţii Medicare sunt internaţi la terapie intensivă. O cincime suferă o intervenţie chirurgicală, deși mai mult de trei sferturi dintre pacienţi spun că nu și-ar dori să fie spitalizaţi în ultimele zile de viaţă.

Accesul la îngrijiri paliative oferă o mai bună calitate a vieţii, atunci când nu reușește să o prelungească, iar discuţiile sincere în familie cu privire la dorinţele pacienţilor sunt un bun predictor al scăderii numărului de traume emoţionale în rândul rudelor apropiate, conchide Khullar. O serie de tratamente curative pot fi necesare (sau recomandate de medic pentru că fac parte din procedurile de îngrijire), dar e necesar ca vârstnicul să decidă în cunoștinţă de cauză dacă remediile propuse sunt compatibile cu modul în care dorește să-și trăiască ce i-a mai rămas din viaţă.

Remediu pentru teama de bătrâneţe

E ușor să îţi faci griji pentru partea de final a vieţii, cu ochii pe o listă aproape inevitabilă de pierderi cu care bătrâneţea vine la pachet.
Firește, vremea bătrâneţii poate aduce satisfacţii și răsfăţuri abia imaginate în perioada activă a vieţii (timp pentru nepoţi, imersiune în pasiuni neglijate de-a lungul anilor). Totuși, gustul acestora se amestecă inconfundabil cu cel al declinului, al limitărilor și îngustării unui drum ce părea nesfârșit, privit de la celălalt capăt al vieţii.

Pierderea se poate converti însă în câștig abia atunci când atenţia este comutată în plan religios, susţine profesorul de filosofie Sorin Lavric, pentru că, fără „o boltă transcendentă” la care să te raportezi, „a te agăţa de viaţă după 60 de ani e o necuviinţă”.

Modul în care îmbătrânești depinde de spiritul în care aștepţi acest proces implacabil, plusează publicista Marina Dumitrescu: „Atunci când [omul] nu crede mai mult decât ce vede, limanul rămâne aici, în 3 D: în propriul trup, în propria creaţie, în propriul renume, în propriile standarde.” O ipostază narcisistă care face greu de îndurat trecerea necruţătoare a anilor, în care oglinda se preschimbă din prieten în vajnic dușman. Iar dacă „Narcis senex e de neconceput”, a patra dimensiune poate fi accesată în această etapă: înţelegerea faptului că nu anii calendaristici ne definesc viaţa, ci clipele, care se înnoiesc și ne înnoiesc câtă vreme ne lăsăm modelaţi și „dezvăţaţi de noi înșine”, de modul autosuficient de a (ne) privi viaţa.

Alunecarea pe meandrele bătrâneţii nu este un proces ușor de parcurs nici de creștini într-o cultură terifiată de decrepitudinea fizică, scrie un autor creștin. Viaţa rămâne însă un dar chiar și în anotimpul ridurilor și al părului alb, iar dacă tindem să investim tinereţea cu cea mai mare valoare, realitatea este că Dumnezeu ne preţuiește în fiecare a zi a vieţii și are daruri pentru fiecare etapă a existenţei noastre. Cel mai mare dar dintre ele rămâne promisiunea Celui Îmbătrânit de zile: „Până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini. V-am purtat şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijin şi să vă mântuiesc” (Isaia, 46:4).

O promisiune mai trainică decât zbaterile noastre de a opri minutarul în cadranul tinereţii, dar care garantează că bătrâneţea nu e un blestem pe care ne trudim să-l amânăm, ci un drum cu destinaţie sigură în compania Singurului capabil să ne redea tinereţea fără de bătrâneţe și viaţa fără de moarte.

Citiți și:

Longevitatea ființei umane (I)

Din tainele înţelepciunii hermetice aşa cum au fost ele revelate în Tăbliţele de smarald ale lui Hermes Trismegistos (III)

 

yogaesotric
16 iunie 2020