Petre Țuțea: Rostul nostru – Vom îndura toate mizeriile și ne vom bate în toate luptele, dar nu vom ceda

Istoria statului român modern este istoria vrajbei dintre ursitoarele lui: banul occidental și naționalismul român.

Banul occidental și-a descoperit aici la gurile Dunării interese mari și precise:

– interese politice: să împiedece înaintarea Rusiei către Constantinopole;

– interese comerciale: să cumpere produse agrare ieftine și să vândă produse industriale scumpe, câștigând de la particulari numai diferența de preț, iar de la stat (furnituri) ceva în plus;

– interese economice: să exploateze direct – prin personal superior străin și slugi indigene – imensele bogății ale solului și subsolului acestei țări;

– interese financiare: să încaseze dobânzile pipărate cuvenite împrumuturilor făcute atât statului român cât și economiei românești private, care aveau nevoie de un prim ajutor ca s-o ia din loc (instalări, inventar, aparat) – odată pentru România Mică, altădată pentru România Mare – cât și de-o serie de ajutoare impuse de evenimente grave pentru destinul țării, războiul din 1877 (Independența), compania din 1913 (o demonstrație de forță necesară), războiul din 1916 (Întregirea).

Naționaliștii români din secolul 19 nu sunt altceva decât prima tentativă a poporului român maturizat de a ieși în lumina istoriei. În ei vorbea și lucra energia și tenacitatea unui neam al căruia act de naștere e columna lui Traian, despre a căruia copilărie prodigioasă – o mie de ani – nu știm nimic și a cărui vajnică adolescență ne-o povestesc cronicarii.

Utilizând cu măiestrie interesele banului occidental în părțile noastre, dar mai cu seamă asigurându-i câștiguri coloniale și safisfăcându-i dorințe privind însăși forma de stat, regimul politic și acordarea calității de Român – aspecte inacceptabile pentru un stat cu adevărat suveran – și chemând în fruntea țării o dinastie în stare să ne reprezinte prin strălucitele ei legături în diplomația europeană (noi fiind la vremea aceea prea neam prost ca să ne reprezentăm singuri) și să ne organizeze în interior datorită incomparabilei pregătiri dobândită în sânul unei familii regale specializată în construcții și diriguiri statale, naționaliștii români din secolul 19 au întemeiat și au pus pe drum statul român actual, care e în zilele noastre obiectul de aprigă dispută al ursitoarelor lui: al cui e?

Un tânăr inginer român șomează în cafeneaua târgului natal cu diploma de la Charlottenburg în buzunar, întâlnește un ovreiu, fost coleg de liceu, tot inginer, dar nu șomer, căruia îi povestește din vorbă în vorbă durerea lui, ca să audă imediat exclamațiile ovreiului scandalizat de atâta lipsă de informație asupra bursei internaționale a muncii: „De ce nu te duci, dragă, în Palestina? Acolo e de munca acum!”.

Un căpitan de artilerie cumpără niște nutreț pentru cai și îl încarcă pe jurgoane. Rămânându-i un rest – cam o căruță țărănească – vrea să angajeze un sătean, să i-l ducă: „Nu merg, Domnule Căpitan, zău, nu merg, că……. mi-am făcut suma.

Într-un stat care politicește e vasal și-și varsă sângele la comanda altora, care etnic e o cloacă internațională și economicește o colonie, care își trimite – prin decalaj, concesii, dobânzi – peste granițe prinosul brazdei și prisosul muncii, ar fi o nebunie să muncești mai mult decât strictul necesar.

Statul român actual nu apără bogățiile țării și nu garantează munca națiunii. Nu, pentru că nu e statul național al Românilor, ci statul sucursală la gurile Dunării al burgheziei apusene.

Creat cu ajutorul ei, pentru interesul ei, sub sugestiile ei imperative și după modelul furnizat de ea, statul acesta nu ne apără pe noi de străini, ci pe străini de noi: siguranța transporturilor, creditelor, plasamentelor, funcționarilor lor. Ca-n colonii. De aceia nu e tragere de inimă în țara românească. De ce să ari, să gândești, să alergi – în plus? Pentru cine? Pentru ce? Lumina va fi tot opaiț, drumul tot cărare, casa tot bordeiu.

Pentru că cu banii câștigați la noi, finanța internațională clădește oile la Amsterdam sau Stockholm, iar noi rămânem tot cum am fost, săraci și ursuzi, narcotizându-ne amarul unei vieți naționale intrate în fundac cu doine melancolice și chiolhanuri abrutizante. Aici e sursa adevărată a indolenței românești: în exploatare. Să nu ne înșele palatele bucureștene: sunt contuarele străinilor.

Să nu ne înșele vilele din noile cartiere ale capitalei: sunt ale vechililor.

Să nu ne înșele o rețea telefonică, o linie ferată, o șosea nouă: nu le fac pentru noi și unde ne este necesar nouă, ci pentru ei și unde le este necesar lor.

Să nu ne înșele forfota comercială, economică, financiară, politică: nu noi ne sbatem, ei – ca să ne sugă mai bine.

Națiunea română stă deoparte: deoparte de viața economică, în care nu poate decât să fie spoliată, deoparte de statul liberalo-democrat, care înlesnește spolierea. Națiunea e în rezistență pasivă.

De aceea se vorbește în România numai cu jumătate de gură și nicio treabă nu e întreagă. De aceea țara asta mare și bogată face impresia unei case de vădană: nici pustie și nici vie. De aceea suntem țara lui «a-da, bine-bine, lasă-lasă».

Una dintre ursitoare – naționalismul român – a fost înșelată: în loc de sfat propriu s-a trezit cu tejghea străină.

Acest contuar al burgheziei apusene și-al vechililor ei este necesar să fie dărâmat fără zăbavă și în locul pe care l-a uzurpat cu silnicie și minciună este necesar să se înalțe adevăratul stat al Românilor, un stat național în care să se poată munci cu dragoste și elan, un stat al Românilor în România Mare.

Știm că munca aceasta nu va fi ușoară și nici lipsită de primejdii. Pentru că unii dintre români au intrat slugi la tejgheaua străinilor.

Acești nemernici paznici politici ai contuarului este necesar să fie demascați și națiunea deslănțuită.

Aceasta e dubla datorie a acestui manifest al revoluției naționale.

Știm că ne așteaptă o existență precară și poate pe mulți dintre noi o moarte violentă. Știm că intrăm în toiul unei lupte, care va scutura țara ca o vijelie, dar pentru cei care au un crez nu există nici târguială, nici rezervă. Vom îndura toate mizeriile și ne vom bate în toate luptele, dar nu vom ceda.

Autor: Petre Țuțea, Rostul nostru (1935)

Citiţi şi:
Petre Țuțea: «Să te autoumilești zilnic, pentru ca în acest gol lăsat în tine să poată intra Dumnezeu»
Petre Țuțea – Hrisostomul filosofiei creștin-ortodoxe (I)

 

yogaesoteric
9 decembrie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More