Piață pandemică (II): O dictatură covid-19 fără sfârșit

„Plandemia” pare să fi fost doar încălzirea: ni se pregătește o tiranie sanitară globală și perpetuă, care va afecta toate aspectele vieții oamenilor, animalelor și naturii.

O investigație realizată de Max Jones, de la Unlimited Hangout

Citiți prima parte a articolului

*

Măsurile politice centrale din Regulamentul Internațional de Sănătate (IHR) modificat și din tratatul propus acum de OMS la nivel global („WHO CA+”) vor crea o piață financiară permanentă centrată pe pregătirea din timp în caz de pandemie și răspunsul la pandemii. Ideologia centrală care alimentează ambele documente este agenda „One Health”.

Potrivit paginii web a OMS, abordarea „One Health” în prevenirea și combaterea pandemiilor propune „interconectarea între oameni, animale și mediu” cu scopul de a „răspunde întregului spectru de control al bolilor – de la prevenire la detectare, la pregătiri prealabile, răspuns și gestionarea crizei – și a contribui la securitatea globală de sănătate”.

Altfel spus, se cere supravegherea integrală a mediului uman-animal, atât înainte de pandemie, în scopul pregătirii și prevenirii, cât și în timpul pandemiei, în scopul combaterii.

ModelulOne Health necesită, de asemenea, ca element vital, interoperabilitatea și accesibilitatea datelor (obținute prin supraveghere) – sau, ca să cităm chiar OMS, „guvernare, comunicare, colaborare și coordonare comună și eficientă”.

Din perspectiva afacerilor, agenda One Health va crea o piață ciclică, construită pe două principii dominante. Supravegherea constantă a patogenilor cu „potențial pandemic” și cercetarea & dezvoltarea de contramăsuri medicale la acești patogeni.

Această cercetare & dezvoltare ajunge apoi pe piață prin implementarea unor politici de reglementare pentru dezvoltarea și distribuirea de produse medicale neaprobate, experimentale.

Recent-aprobatele modificări la IHR au cimentat deja aceste principii, transformându-le în drept internațional. La fel se intenționează și prin tratatul WHO CA+, a cărui redactare continuă.

I. Bio-supravegherea patogenilor cu potențial pandemic

Ambele convenții cer expres ca statele membre să fie obligate să construiască infrastructura necesară pentru a exercita bio-supravegherea întregii populații.

De exemplu, tratatul WHO CA+ cere statelor membre să „se oblige să promoveze abordarea One Health pentru prevenirea, pregătirea în caz de pandemie și combaterea pandemiilor în mod……. integrat, coordonat și prin colaborare între actorii și sectoarele relevante” și să întărească prevenirea pandemiilor prin „supravegherea prin colaborare” și „supravegherea și prevenirea bolilor vectoriale” – printre alte dispoziții similare.

Tot astfel, o nouă adăugire la Anexa 1 la IHR prevede ca statele să „dezvolte, întărească și mențină capacități esențiale pentru coordonare și suport la nivel local în vedere pregătirii din timp și combaterii riscurilor de sănătate publică……. inclusiv în legătură cu: supraveghere……. implementarea de măsuri de control……. și rezolvarea problemelor de proastă informare și dezinformare; logistică”.

S-ar spune că articolul ar reitera dispoziția deja inclusă în versiunea IHR din 2005, care spune că statele este necesar să „dezvolte, întărească și mențină……. capacitatea de a detecta, analiza, notifica și raporta evenimentele în concordanță cu aceste Regulamente” – numai că noul IHR leagă supravegherea de alte câteva „capacități esențiale”, printre care și „implementarea de măsuri de control” și „rezolvarea problemelor de dezinformare”.

Abordarea One Health: om, animal, mediu

Deși IHR, așa cum a fost aprobat, nu menționează expres supravegherea la interfața om-animal, OMS rămâne fidelă Inițiativei One Health. Ambele documente obligă statele să folosească instrumente de bio-supraveghere pentru monitorizarea patogenilor periculoși.

Ultimul proiect de tratat WHO CA+ face un pas mai departe pe acest front față de IHR, unul dintre scopurile sale fiind reafirmarea „importanței unei colaborări multisectoriale la nivel național, regional și internațional, pentru a asigura sănătatea umană, inclusiv prin abordarea One Health”.

Potrivit proiectului, statele membre ar fi obligate să „promoveze abordarea One Health” pentru pregătirea în caz de pandemie și combaterea pandemiilor de o manieră „coerentă, integrată, coordonată și prin colaborare între organizațiile, sectoarele și actorii relevanți, luând în calcul circumstanțele naționale”.

Mai departe, statele va fi necesar să identifice – prin capacitățile de supraveghere, se presupune – „factorii care conduc la pandemii și apariția și reapariția bolilor la interfața om-animal-mediu înconjurător”.

Între timp, s-a aflat că partenerii privați (stakeholders) ai OMS au început să finanțeze inițiative în aceste scopuri cu ani înainte de pandemia de covid-19.

Acces nelimitat la datele de sănătate

Wellcome Trust, al cărei fost director, Jeremy Farrar, este acum Directorul OMS pentru Științe, și Gates Foundation au finanțat, în 2016, o AMR Industry Declaration, care includea „obligația asumată de industrie de a permite accesul la datele de supraveghere privind rezistența anti-microbiană”.

Ca parte din această obligație, companiile farmaceutice au fost de acord să „continue să împartă datele de supraveghere generate cu autoritățile de sănătate publică și cu profesioniștii în domeniul sănătății……. să informeze cu privire la utilizarea adecvată a antibioticelor și vaccinurilor și, în timp, să contribuie la creșterea capacităților globale de supraveghere”.

Cu privire la această inițiativă, Wellcome Trust declara:

„Este clar nevoie ca sectorul public și cel privat să dea acces reciproc la datele pe care le acumulează din studiile de supraveghere locale și globale privind antibioticele.” 

Într-un comunicat de presă din 2016, Wellcome Trust milita ca „datele de cercetare colectate în timpul……. urgențelor medicale publice să fie făcute disponibile cât de rapid și de transparent posibil”.

Tot astfel, în 2017, Bill Gates sublinia într-o declarație cât de importantă este împărțirea datelor rezultate din bio-supraveghere:

„Trebuie să ne asigurăm că fiecare țară efectuează o supraveghere de rutină pentru a aduna date și a verifica izbucnirea unor epidemii… trebuie să ne asigurăm că țările împart aceste informații în timp util și că există resurse de laborator adecvate pentru identificarea și monitorizarea patogenilor suspecți.”

Antecedente

Acest tip de bio-supraveghere nu este ceva nu greu de obținut tehnologic. Programul Protect al companiei Palantir și Department of Health and Human Services (HHS) a supravegheat uzinele de tratare a apei din SUA „pentru a prezice noi cazuri de covid-19 cu între 5 și 11 zile înainte de izbucnire” – asta ca parte dintr-un plan de colectare de date de masă în timpul pandemiei.

Programul a fost, de fapt, o reluare a programului de supraveghere de după 9/11, program desfășurat atunci de agenția de dezvoltare și cercetare a Pentagonului, DARPA, dar abandonat repede din rațiuni de protejare a vieții private.

În cadrul acestui program Protect, administrația Trump a forțat spitalele din SUA să treacă „toate datele privind cazurile covid-19 și informațiile privind pacienții în programul HHS Protect” – amenințând că spitalele care nu se conformau urmau să nu mai primească fonduri Medicare și Medicaid.

Compania Palantir, care a obținut toate datele privind covid de la HHS, a fost creată cu implicare semnificativă din partea CIA, pentru a obține informații predictive din supravegherea de masă a civililor pentru stoparea amenințărilor – amenințări de atacuri teroriste sau urgențe de sănătate publică – înainte ca acestea să aibă lor.

Prevenție sau…….?

Capacitatea de a prezice epidemiile prin bio-supraveghere este un element crucial pentru alimentarea fazei de cercetare și dezvoltare din cadrul etapei de pregătire în caz de pandemie și a combaterii pandemiilor – dar și o oportunitate majoră pentru dezvoltarea și administrarea de produse biotehnologice în afara sistemului uzual de reglementare.

De asemenea, ea permite dezvoltarea și distribuirea preventivă, ceea ce înseamnă că – dacă pică în mâinile cui nu este cazul – produsele pot fi dezvoltate super-rapid și forțate asupra publicului chiar dacă nu există nicio amenințare serioasă la adresa sănătății.

Numai posibilitatea existenței unei amenințări ar putea să declanșeze același stil de răspuns pe care l-am văzut și în timpul covid-19 – sau, mai rău, asta ar putea constitui un stimul pentru eliberarea în mediu a exact acelor patogeni pe care îi au ca țintă medicamentele/vaccinurile „preventive”.

II. Cercetare și dezvoltare

Deși recent adoptatele modificări la IHR nu obligă statele să colaboreze la „cooperarea pentru cercetare și dezvoltare și la schimbul de informații și tehnologii”, versiuni anterioare ale documentului prevedeau acest aspect, iar directorul general al OMS este acum obligat „să susțină statele membre, la cererea acestora……. să promoveze cercetarea și dezvoltarea și să întărească producția locală de produse de sănătate de calitate, sigure și eficiente, și să faciliteze alte măsuri relevante pentru implementarea integrală a acestor dispoziții” (sublinierea adăugată).

În cel mai recent proiect al tratatului WHO CA+, statele sunt obligate să „coopereze la construirea, întărirea și susținerea de capacități și instituții pentru cercetare și dezvoltare diverse geografic……. bazate pe o agendă comună” și să „promoveze colaborări în cercetare și accesul la cercetare prin abordări transparente, pentru împărtășirea rapidă a informațiilor și rezultatelor, mai ales în timpul pandemiilor”.

Asta ar extinde programul OMS în parteneriat cu CEPI din 2014 – Research and Development Blueprint for Emerging Pathogens (R&D Blueprint), care își propune să „reducă perioada dintre declararea unei pandemii și momentul la care teste, vaccinuri și medicamente eficiente devin disponibile”.

Cu toate astea, Blueprint face aceasta nu doar prin cercetare și dezvoltare ca mijloc de a răspunde unei pandemii, ci și ca metodă de prevenție a pandemiilor, conducând muncă de cercetare și dezvoltare cu privire la boli „care au probabilitatea de a cauza epidemii în viitor”.

R&D Blueprint este, astfel, o prelungire a măsurilor de bio-supraveghere impuse de OMS, pentru că va comanda cercetarea și dezvoltarea de produse medicale pentru patogeni detectați printr-o supraveghere de tip One Health.

Încurajarea cercetărilor tip gain of function (câștig de funcție)

Acest tip de cercetare și dezvoltare preventivă este ceea ce a determinat experții în materie de WHO CA+ și IHR să ridice îngrijorări serioase privind potențialul acestora de a încuraja cercetările gain of function (GoF).

Câtă vreme cercetările GoF sunt considerate cu dublă utilitate, în sensul că pot fi folosite atât pentru prevenirea unor pandemii, cât și ca arme biologice ofensive, este posibil ca cercetarea și dezvoltarea pretins defensive și pașnice promovate de OMS să poată fi utilizate și pentru dezvoltarea de arme biologice.

Este limpede că OMS este conștientă de acest risc. Într-un document OMS privind siguranța BioHub, de exemplu, se recomandă ca laboratoarele afiliate la programul OMS de schimb de date privind agenții patogeni să dezvolte planuri de biosecuritate care să includă „măsurile de implementat pentru prevenirea furturilor, deturnării datelor și eliberării intenționate de agenți biologici periculoși”.

Ultima versiune a WHO CA+ prevede, de asemenea, că statele membre sunt obligate „să prevină expunerea accidentală ori deturnarea sau eliberarea inadvertentă de agenți patogeni”.

Că scurgerile de acest tip sunt intenționate sau nu, originea extrem de probabilă a covid-19 într-un laborator este o probă grăitoare a capacității unui astfel de patogen de a cauza tulburări majore la nivel global.

Asta ridică întrebarea dacă cercetarea și dezvoltarea în domeniul agenților patogeni periculoși chiar sunt efectuate cu scopul „pregătirii în caz de pandemie”, având în vedere că aceste activități, conduse cu caracter „preventiv”, ar juca un rol crucial în punerea pe piață a medicamentelor pandemice produse de Big Pharma.

Noi contracte pentru aceiași vechi prieteni

Mai departe, având în vedere că fondatorul CEPI și fost director al Wellcome Trust, Jeremy Farrar, este acum Director pentru Științe la OMS, și rolul principal jucat de CEPI la finanțarea activităților de cercetare și dezvoltare a vaccinurilor împotriva covid-19, precum și rolul pe care aceasta continuă să îl joace în finanțarea vaccinurilor pentru corona-virușii viitori și împotriva aparent așteptatei noi „Boli X” (plus modelul lor unic de finanțare, care adună bani de la mai mulți „investitori”, printre care Gates Foundation, Wellcome Trust și Banca Mondială) este foarte probabil ca cercetarea și dezvoltarea acestor viitori agenți patogeni cu potențial pandemic să se desfășoare chiar de către CEPI și alți parteneri publici-privați ai OMS, ceea ce rezultă în conflicte de interes.

De asemenea, Wellcome Trust și Gates Foundation au furnizat fonduri semnificative pentru înființarea CEPI, care s-a lansat în 2017 cu scopul de a „scurta timpul necesar pentru dezvoltarea de noi vaccinuri pentru a proteja împotriva virușilor care apar brusc ca pericole pentru sănătatea publică…….”.

Elementul cheie în scurtarea acestei perioade este, desigur, scurtarea sau eliminarea procesului de autorizare, care să permită dezvoltarea și distribuirea rapidă de produse medicale neaprobate – altă componentă vitală a noului IHR și a tratatului în facere WHO CA+.

III. Procesul de reglementare

Noul IHR oferă suficiente oportunități de reglementare pentru ca produse medicale neaprobate să ajungă pe piață în caz de pandemie – un deus ex machina perfect pentru produsele biotehnologice riscante care compun noile achiziții făcute de Big Pharma.

Potrivit acestei noi convenții internaționale, Directorul General al OMS este obligat, la cererea statelor membre, să pună la dispoziție documente „referitoare la un anumit produs de sănătate relevant”, care vor fi puse la dispoziția „OMS de producător……. cu scopul de a facilita evaluarea potrivit reglementării și autorizarea de către statul membru” (sublinierea adăugată).

Deși implicațiile exacte ale acestei dispoziții nu sunt clare, profesoara de drept internațional Amrei Muller, co-fondatoare a Global Health Responsibility Agency și expert pe tema WHO CA+ și IHR a declarat pentru Unlimited Hangout că suspectează că această „dispoziție tinde, din nou, să grăbească autorizarea de urgență la nivel intern [național] pe parcursul unei pandemii a acelor produse recomandate de OMS ca produse de sănătate relevante, care sunt încă sub cercetare”, subliniind că OMS nu precizează dacă aceste „produse de sănătate relevante” este necesar sau nu să fie complet licențiate.

În același mod, directorul general al OMS este acum obligat să „susțină statele membre, la cerere, în augmentarea și diversificarea geografică a producției de produse de sănătate relevante…….”.

Documentele nu interzic OMS să influențeze legile interne ale vreunui stat membru pentru a „augmenta” producția de astfel de „produse relevante”.

Reglementările naționale dictate de OMS

Tratatul WHO CA+ caută să influențeze și mai dihai reglementările naționale în aceste scopuri. Tratatul prevede ca țările să „ia măsuri pentru a se asigura că dețin cadrele legale, administrative și financiare necesare pentru a susține autorizarea de urgență pentru produsele de sănătate relevante pentru o pandemie, de o manieră eficientă și promptă în timpul pandemiei” (subliniere adăugată) – inclusiv prin „asistență tehnică și cooperare cu OMS” – o încercare de a obliga statele membre să implementeze politici de autorizare rapidă la nivel național pentru a pune repede în operă agenda partenerilor privați și publici ai OMS.

Aceste dispoziții extind la boli altele decât covid-19 scopurile programului de parteneriat public-privat al OMS Access to Covid-19 Tools (ACT) Accelerator, de a „accelera dezvoltarea, producția și accesul echitabil la teste covid-19, tratamente și vaccinuri”.

Programul Act Accelerator, la care COVAX este parte, a funcționat ca un parteneriat care includea OMS, Gates Foundation, Gavi, Wellcome Trust și Banca Mondială – toate finanțatori importanți ai OMS și parteneri ai Gates Foundation (inclusiv Banca Mondială și Wellcome Trust).

De notat că Banca Mondială și Gates Foundation au înființat, în 2017, World Organization for Animal Health, un program pentru dezvoltarea de „bănci de vaccinuri” care caută să „înlesnească punerea la dispoziție de stocuri de urgență de vaccinuri……. pentru vaccinarea populațiilor animale țintă, expuse la risc”.

Vaccinuri ieftine pentru țări sărace – la schimb cu cerere mare și constantă

În 2018, un document al Băncii Mondiale, la a cărui elaborare a contribuit și Gates Foundation, descrie un „Fond de Urgență Pandemic”, care include și un „trust fund CEPI” – în care Banca Mondială a finanțat CEPI pentru a dezvolta vaccinuri pentru a „accelera dezvoltarea de vaccinuri împotriva agenților patogeni cu potențial pandemic…….”

Parte din această „accelerare” a presupus „îmbunătățirea capacității de reglementare în țările cu venituri joase și pregătirea țărilor și a regiunilor pentru organizarea de teste clinice” pentru a se asigura că aceste țări cu venituri reduse vor avea „acces rapid și eficient la vaccinuri care salvează vieți” (sublinieri adăugate).

Actul de „îmbunătățire a capacității de reglementare” se referă, cel mai probabil, la alterarea legilor din țările care nu au programe de eliminare a condițiilor de autorizare în caz de urgență, cum are SUA, de pildă, autorizarea de urgență sau Investigational New Drugs Application, care permite companiilor producătoare să ceară FDA să autorizeze administrarea unui produs biotehnologic la om chiar dacă nu este aprobat.

Metode inovatoare de a accelera producția

Cu toate astea, finanțatorii OMS caută metode noi și „inovative” de a forța o accelerare a dezvoltării de medicamente.

Pe vremea când era încă director al Wellcome Trust, Jeremy Farrar a lansat o inițiativă, condusă de doi foști directori la DARPA, inițiativă numită Wellcome Leap – de facto, un fel de DARPA globală – care își propune să utilizeze organe umane create sintetic pentru testarea efectelor diferitelor produse farmaceutice.

Dacă se dovedește de succes, această metodă de testare ar putea înlocui testele animale – sau poate chiar pe cele pe subiecți umani – folosind „organe recoltate sau editate genetic”, ceea ce reduce și mai mult timpul până la punerea unui medicament pe piață.

Se pare că până și Comitetul de analiză al OMS împuternicit cu analiza modificărilor e de părere că ambițiile OMS merg prea departe și depășesc puterile organizației.

Acest comitet a remarcat că „ar putea fi nerecomandabil din perspectivă juridică să se ceară OMS să dezvolte astfel de îndrumare de reglementare [naționale, pentru statele membre]”.

Evident, aceste recomandări nu au împiedicat OMS să implementeze oportunități de slăbire a cadrului de reglementare din statele membre la IHR și prin WHO CA+.

Procesul EUL al OMS pentru vaccinul anti-covid-19, care a cauzat efecte adverse severe, a demonstrat consecințele accelerării introducerii de medicamente pe piață sub pretextul unei urgențe. Pe de altă parte, a demonstrat și că introducerea unei opțiuni de reglementare pentru medicamente biologice neaprobate care permite producătorilor să sară peste etapele normale de producție și testare este extrem de profitabilă. În mijlocul haosului și panicii, standardele celor mai mulți oameni au fost date la o parte în numele siguranței – fenomen demonstrat poate cel mai bine de impunerea obligației de vaccinare.

IV. Impunerea obligației de consum de produse medicale neaprobate

În luna iulie 2023, OMS a adoptat sistemul de pașaport digital covid-19 din UE pentru „a stabili un sistem global care va proteja cetățenii din întreaga lume de amenințări curente la adresa sănătății, inclusiv pandemii”.

Deși cunoscut ca „permis de imunitate”, pașaportul digital de vaccinare anti-covid al UE dicta capacitatea unei persoane de a călători pornind de la trei criterii: istoricul de vaccinare, un test cu rezultat negativ și istoria infectărilor anterioare.

Deși aceste pașapoarte nu erau obligatorii, ele conțineau „un cod QR semnat digital care va fi scanat la intrarea în țară”.

Înainte ca OMS să adopte acest sistem, el era folosit, între iulie 2021 și iunie 2023, de 51 de țări, pentru a dicta cine putea și cine nu putea să treacă frontiera – influențând, se presupune, multe persoane să se vaccineze.

Deși pașaportul de vaccinare nu funcționează ca o obligație legală pentru fiecare cetățean de pe pământ să facă un vaccin, el impune anumite condiții – care oferă iluzia opțiunii, dar, de fapt, restricționează libertățile civile ale celor care nu se supun.

De exemplu, multe țări, cum ar fi Austria, au implementat tactica obligației „de catifea”, printre care aceea că persoanele nevaccinate nu aveau voie să mănânce la restaurant, să consume în cafenele sau să meargă la coafor.

Tactici similare s-au folosit și în SUA, lăsând, practic, la latitudinea sectorului privat și a unor autorități guvernamentale impunerea vaccinării, ceea ce a făcut ca mii de americani să-și piardă locul de muncă pentru că au refuzat să se vaccineze (vezi și aici).

Și administrația Biden a făcut vaccinarea obligatorie pentru personalul din spitalele Medicare și Medicaid, amenințând cu retragerea fondurilor federale, ceea ce a dus la concedierea sau suspendarea din funcție a cel puțin sute de lucrători în domeniu.

Solicitarea de a prezenta proba vaccinării pentru a exercita drepturi altminteri standard – ca acela de a avea o slujbă, de a mânca la restaurant sau de a călători – forțează oameni care, în alte condiții, nu ar accepta medicamentul, să o facă și îi pedepsește pe ce care își exercită liberul arbitru.

Așa cum spunea dr. Fauci într-un interviu, „s-a dovedit că, dacă le îngreuiezi oamenilor viața, lasă deoparte toate prostiile ideologice și fac vaccinul”.

Restricții noi, mai severe

Coerciția permisă prin impunerea vaccinării pentru călătorii apare, de fapt, încă din versiunea IHR din 2005, care permitea statelor membre să solicite „proba vaccinării și altor măsuri profilactice” pentru a intra într-o țară „atunci când este necesar pentru a se determina dacă există un risc de sănătate publică; ori ca o condiție pentru a intra în țară impusă celor care intenționează să obțină rezidența, temporar sau definitiv” sau pentru a „obține același nivel, ori un nivel superior de protecție de sănătate decât cel recomandat de OMS”, permițând, în esență, statelor membre să facă orice în numele reducerii riscului de împrăștiere a unei boli.

Noul IHR extinde aceste prevederi, articulând detaliile unei tehnologii care va fi, se presupune, utilizată pentru verificarea istoricului medical al persoanelor în timpul unei pandemii. În mod specific, se prevede că „documentele de sănătate” pot fi emise „în format digital sau non-digital, cu respectarea obligațiilor asumate de satele membre” (subliniere adăugată). IHR mai prevede acum și că OMS are obligația de a „dezvolta și aduce la zi [dimpreună cu statele membre]……. îndrumarul tehnic, inclusiv specificațiile sau standardele privind emiterea și certificarea autenticității documentelor de sănătate, atât în formă digitală, cât și non-digitală”.

Se poate presupune că Directorul pentru Științe al OMS, Jeremy Farrar, va avea o influență majoră la elaborarea acestor „standarde” pentru pașaportul de vaccinare. În plus, compania lui, CEPI, este una dintre companiile centrale în efortul de cercetare și dezvoltare a tehnologiilor de vaccinare pentru noua „Boală X”, sporind probabilitatea ca partenerii privați ai OMS (stakeholders) să influențeze procesul decizional pe acest subiect.

Rețeaua globală de control

Rețeaua globală de certificare digitală a sănătății a OMS (Global Digital Health Certification Network – GDHCN), care se dezvoltă în acest moment, oferă un bun indiciu despre cum vor funcționa aceste verificări de sănătate.

GDHCN extinde „rețelele regionale” folosite de UE pentru Certificatul de vaccinare anti-covid-19 – o extindere, se presupune, la scară globală.

GDHCN tinde la digitalizarea certificatelor de vaccinare „între granițe și la trecerea granițelor” și funcționează ca un centru de informație digitală pentru stocarea datelor relevante din istoria medicală a cetățenilor care călătoresc.

Altfel spus, va urmări „certificatele de sănătate semnate digital (e.g., cărți de imunizare, istoric medical)” sau ce anume medicamente/vaccinuri dezvoltate de Big Pharma au consumat cetățenii lumii pentru ca statele membre să limiteze drepturilor și libertăților călătorilor pornind de la aceste date.

OMS se mândrește pe pagina sa web că sistemul este „interoperabil” – adică are capacitatea de a conlucra cu alte „rețele regionale existente” care s-au înființat deja pentru verificarea certificatelor de sănătate. Această inter-operabilitate, care este, poate, cel mai importanta atribut al GDHCN, este o componentă necesară a abordării One Health cu privire la pregătirea în caz de pandemie.

Această trăsătură face posibil scopul tratatului WHO CA+: „colaborarea multisectorială la nivel național, regional și internațional pentru asigurarea sănătății umane…….” , precum și impunerea unei obligații asupra statelor de a „dezvolta, întări și implementa……. măsuri de prevenire pandemică multisectoriale comprehensive la nivel național” prin „supraveghere în colaborare [cu alte entități]” (sublinieri adăugate), prin furnizarea unei infrastructuri digitale pentru comunicarea de date în masă. Cu acest nivel de colaborare, guvernele pot avea acces la datele de sănătate ale cetățenilor cu o simplă apăsare de buton și, se presupune, le pot și comunica diverselor entități private.

Deși interoperabilitatea este adesea vândută ca o metodă de a „descentraliza” sistemul de supraveghere și identificare global prin acordarea de diferite misiuni diferitelor entități, ea permite și centralizarea datelor de la guverne și de la vânzători, făcându-le accesibile într-o bază de date globală.

Altfel spus, interoperabilitatea permite de facto centralizarea, în ciuda multor vânzători separați, oferind doar iluzia descentralizării.

Certificatul de vaccinare și identitatea digitală

Convenabil, GDHCN se dezvoltă în același timp în care ONU caută să impună identificarea digitală ca „drept al omului”, ori, mai degrabă, ca o condiție pentru a avea acces la drepturile omului, pentru toți cetățenii de pe pământ, până în anul 2030 – așa cum s-a stabilit în Obiectivul de Dezvoltare Sustenabilă (SDG) 16.9.

Acest scop al ONU de a impune identitatea digitală se realizează prin parteneriate global public-private, mai ales ID 2020 Alliance (care acum face parte din Digital Impact Alliance).

În Manifestul său, ID 2020 Alliance afirmă că „Oamenii au nevoie de un mod de încredere, verificabil, de a dovedi cine sunt, atât în lumea fizică, cât și online”. Unul dintre modurile prin care încearcă să realizeze aceasta este „oferind o rută către interoperabilitatea tehnică”.

Foarte interesant, și această „alianță” este susținută de Gavi, adică de Bill Gates – ceea ce ridică întrebarea cât din identificarea digitală și, deci, din pașapoartele digitale, are de-a face cu promovarea unei „piețe sănătoase” pentru vaccinuri. ID 20202 Alliance mai este susținută, printre alții, și de Microsoft și Rockefeller Foundation, alt finanțator de marcă al OMS.

Sisteme de verificare de o asemenea amploare vor plasa drepturile cetățenilor de a întreprinde activități de bază – de exemplu, a călători, a mânca într-un restaurant sau a avea un loc de muncă – în mâinile guvernelor și potențialilor angajatori.

Drepturile civililor vor fi condiționate, dictate de datele stocate într-o bază de date enormă care este globală și care va fi centralizată. Nu doar guvernele vor avea acces la datele de sănătate ale cetățenilor lor ci, în acest sistem, o întreagă birocrație globală.

Lăcomia corporațiilor: adevărata pandemie

Valul de expirare a exclusivității patentelor cu care se confruntă Big Pharma este unul major, iar barierele de siguranță care împiedicau, cândva, companiile să cadă de prea sus s-au împuținat ca urmare a lăcomiei cu care giganții corporatiști și-au înghițit concurența și a consolidării industriei farmaceutice de-a lungul decadelor.

Cu doar câteva companii de medicamente tradiționale rămase de achiziționat, alunecarea spre medicamente biologice/biotehnologice – un tip „imprevizibil” de tehnologie medicală, care își ia ca țintă anumite părți din anatomia umană – a început.

Imposibilitatea aparentă de a copia aceste medicamente, faptul că dezvoltarea lor este costisitoare, iar versiunile „biosimilare” sunt greu de pus pe piață au convins companiile de medicamente că sectorul biotehnologic le poate proteja de efectele expirării patentelor.

Pericolele care înconjoară aceste medicamente, însă, creează probleme pe care medicamentele obișnuite nu le întâmpină, în mod obișnuit, pentru a fi puse pe piață și a câștiga încrederea consumatorilor.

Cu ajutorul OMS, care a adoptat deja IHR modificat și continuă să lucreze la tratatul WHO CA+, aceste politici creează tot mai limpede o cale pentru aceste medicamente biotehnologice, indiferent dacă sunt ele aprobate prin metodele clasice sau nu.

Modelul One Health de pregătire în caz de pandemie creează o întreagă piață pandemică dedicată producerii de medicamente experimentale, create pe baza bio-supravegherii constante a întregii populații și a cercetării și dezvoltării de agenți patogeni cu potențial pandemic.

Anterior, companii tehnologice ca Palantir au efectuat acest tip de bio-supraveghere, în timp ce Google sau Oracle au participat în aparatul mai larg de supraveghere. Cercetarea și dezvoltarea de agenți patogeni periculoși a fost condusă de ONG-uri finanțate de Gates, precum CEPI – care a contribuit la imens de profitabilele vaccinuri covid-19.

Atât WHO CA+, cât și IHR au normalizat și extins ceea ce a făcut deja „noua normalitate” un standard în timpul pandemiei de covid 19; în mod specific: campanii de bio-supraveghere în masă pentru a prezice și pregăti reacția în caz de izbucnire a unei pandemii; reducerea/eliminarea condițiilor de autorizare și distribuirea în masă pentru medicamente experimentale, spunând populației că acestea sunt „sigure și eficiente”; impunerea de condiții la exercitarea drepturilor și libertăților în funcție de statutul de vaccinare.

Legiferarea dreptului statelor membre de a cere verificare digitală și informații privind istoricul de sănătate în timpul pandemiei, precum și presiunea de a permite accesul la masa de date prin interoperabilitate permite țărilor, de facto, să ia orice măsură pentru a „încetini răspândirea” unui virus, indiferent cât de flagrante ar fi încălcările la adresa drepturilor omului.

Implementarea GDHCN ar face autonomia trupească a persoanei dependentă de disponibilitatea acesteia de a-și sacrifica dreptul de a călători, iar, dacă tehnologia este folosită și pe plan național, poate se vor elimina și alte drepturi.

OMS susține că scopul său este de a „promova sănătatea, a menține siguranța în lume și a-i sluji pe cei vulnerabili” – dar poate ea să facă asta atunci când implementează legi internaționale care servesc evident interesele giganților corporatiști și diminuează drepturile și libertățile publicului larg?

Corupția financiară care infectează această organizație a transformat-o în subiect de influență pentru partenerii ei privați, care creează politici ca să îmbogățească Big Pharma.

Pe măsură ce granița dintre așa-zisele sector privat și sector public se șterge, lăcomia care mână Big Pharma a atins dimensiuni complet iraționale.

Piața pandemică de biotehnologie care urmează, noul centru al sistemului de „sănătate publică”, funcționează pe bază de frică (întrupată de un sistem de bio-supraveghere global care, zice-se, ar fi pus în operă ca să prevină multele pandemii care vin peste noi) și manipulare (diseminată prin obligații de vaccinare și prin controlul informației).

Ironia face că acest sistem, care ni se prezintă ca o formă de prevenție a pandemiilor, are capacitatea de a încuraja cercetarea gain of function și facilitează utilizarea dezastrelor naturale, ca arme, în scopuri militare.

Se pare că, pentru a obține succesul în ceea ce devine piața pandemică biotech, viteza e mai importantă decât rigoarea, iar autoritatea e mai importantă decât libertatea.

Ironic, Big Pharma a atins acest punct, la un pas de deces, ca urmare a propriei ei dorințe neostoite de bogăție și de expansiune și a insistenței ei că produsele medicale este necesar să genereze profituri, nu sănătate.

Această concepție a adus lumea în punctul în care se găsește ea azi, la confruntarea finală dintre corporații – care au capturat toate „instituțiile de sănătate” la nivel global – și adevăr.

Iar adevărul este cel mai puternic tratament pentru această pandemie corporatistă. 

Citiți și:
Medici pentru Consimțământ Informat ‒ Interviu cu dr. Meryl Nass (SUA): „Tratatul pandemic al OMS nu este ce se pretinde că este”
OMS nu a acționat în interesul populațiilor
Înștiințare către OMS privind motivele pentru care este pasibilă de a fi trasă la răspundere și de sancțiuni penale ‒ Faptele ilegale și criminale ale OMS din pandemie și consecințele lor catastrofale

 

yogaesoteric
13 septembrie 2024