Pisica Chinei și șoriceii albaștri ai UE

„Nu contează ce culoare are pisica, important e să prindă șoareci.” Citatul, atribuit fostului lider chinez Den Xiaoping, a reprezentat, dincolo de pragmatismul economic și eficacitatea cu care China vroia să iasă din „secolul umilinței”, poate cea mai mare și mai perversă capcană pentru un Occident încremenit în formula 100% profit.

Folosită pentru a justifica reformele drastice și pragmatice din China după catastrofa „revoluției culturale” a lui Mao, privilegiind „acțiunile concrete”, „pisica” a reușit să prindă cei mai grași și bogați șobolani cu joben, ulterior cu conturi în insulele paradisului, unde se externalizează profitul.

Deng Xiaoping, ultimul reprezentant al dinastiei comuniste chineze, a rămas, în ciuda staturii pipernicite, artizanul modernizării Chinei.

De o abilitate politică demnă de cele mai versatile creaturi ale comunismului, demis de două ori de Mao, căruia îi purta totuși, se spune, o admirație sinceră, Deng a reușit întotdeauna să revină în prim-planul scenei politice.

În 1993, deși renunțase la funcții oficiale, în Constituție s-a înscris teoria sa privind „economia de piață socialistă”, care a șters ultimele vestigii ale maoismului și a condus la „miracolul” economic chinez. Niciun miracol, miracol a fost munca istovitoare și conștiincioasă a chinezilor, în rest un uriaș magnet pentru lăcomia occidentală.

Invitația lui Deng pentru pisica ideală și corectă economic a fost văzută de corporațiile occidentale ca un El Dorado: aici e de noi! Acolo a și fost de ei, ani de zile au luat mărfuri finite la prețuri de producție de nimic, cu profituri faraonice. Ce nu s-a văzut dincolo de orbirea profitului, s-a văzut prin ochii oblici și ironici ai chinezilor.

Pentru China, la o experiență de mii de ani de civilizație și răbdare cu dușmanii, urmărind interese, niște decenii sunt un fleac, deși era de așteptat ca după orbirea cu „aliatul” URSS, Occidentul să fi fost mai prudent. Nu a fost să fie, același salt de la trapez către irezistibilul profit a fost făcut, abandonând producătorii autohtoni drept plasă de siguranță.

Iute, istoric vorbind, Europa s-a trezit că nu mai are de-a face cu o plantație, cu un executant, ci cu un competitor feroce, pe mâna ei chiar, culmea ironiei pentru niște capete care vedeau profit și când procreau.

În timp ce Donald Trump afirmă acum că se luptă vârtos cu China, gigantul asiatic a fost, la finele lui 2025, cel mai mare exportator global. Curat război!

Iarăși, în timp ce UE nu mai știe în ce poziție să stea față de Beijing, chinezilor le-a ieșit aproape tot: strategii câștigătoare (a se vedea sectorul crucial al mașinilor electrice, dorite și impuse de UE, ale chinezilor performante și accesibile, culmea ironiei), strategii adaptabile (exporturi accelerate și stimulente pentru schimburi de vehicule), o abordare pe mai multe planuri tehnologice. China adoptă tot ceea ce funcționează, inclusiv motoarele hibrid (doar UE le-a vrut, nu?) și motoarele termice (susținând în același timp masiv vehiculele electrice), plus o dominație locală, în detrimentul produselor din Occident.

Pragmatismul chinez s-a tradus printr-o dorință de a dobândi expertiză tehnologică (cu orice preț, suspect acuză unii, cam târziu), de a coopera cu întreprinderi străine și de a maximiza exporturile, chiar și în cazul unor tensiuni comerciale cu UE, din care pare să iasă mereu câștigătoare, fără bâlbâielile de la Bruxelles.

La început de 2026, Europa se află cu spatele la zid în fața Chinei, fiind nevoită să-și consolideze autonomia strategică și puterea industrială pentru a face față ascensiunii Beijingului, asigurându-și în același timp aprovizionarea.

„Contextul actual necesită o reacție europeană unitară și fermă pentru a reechilibra relațiile comerciale intense”, se spune la Bruxelles.

Dar contextul actual este rezultatul acelorași ani de orbire. China nu mai este un executant, ci, cum spuneam, un competitor pentru foștii comanditari, un concurent direct și major, cu un PIB comparabil cu cel al UE, vechiul continent fiind constrâns să-și consolideze baza industrială pentru a-și menține competitivitatea. Dar care bază industrială, când totul este arvunit?

Și care bază în general, câtă vreme există ceartă ca la ușa cortului (pe vremuri europenii aveau palate, asiaticii aveau corturi) între interesele comerciale și securitate? Când persistă coterii de grupare mafiotă în adoptarea unei politici de apărare credibilă. În timp ce unele state membre preferă comerțul în detrimentul unei poziții mai ferme.

De peste ocean, altă presiune: doctrina americană îndeamnă UE să își asume responsabilitatea pentru propria apărare și să limiteze dependența față de China, în special în ceea ce privește tehnologia și resursele strategice. Sigur, spun cei 27 din turnul Babel: o să vedem.

Apar noi rezultate după „sminteala verde” a CE

Dominație electrică: Vehiculele electrice chinezești au atins o cotă de piață record de 12,8% pe vechiul continent la începutul anului 2026.

Preț și siguranță: firma MG (odinioară britanică, o legendă, acum chineză) vinde modelul MG4, de exemplu, cu prețuri începând de la 22.990 euro, cu mult înaintea concurenței europene. În același timp, aceste mașini au obținut rezultate excelente la testele de siguranță Euro NCAP.

Strategia de relocalizare: Pentru a evita taxele, producătorii chinezi (cum ar fi BYD în Ungaria) instalează unități de producție în Europa.

Deficit comercial: Pentru prima dată în 2025, UE a importat mai multe mașini din China decât a exportat, înregistrând un deficit istoric, potrivit Les Echos.

Baterii: Europa are un decalaj de aproape 20 de ani față de jucători chinezi precum CATL și BYD, în special în ceea ce privește viitoarele baterii „complet solide”.

Mai mult: În 2025, mărcile chineze au zguduit industria auto europeană, ajungând să reprezinte aproape una din zece mașini noi. În spatele acestui salt istoric se ascund mize legate de locuri de muncă, prețuri și suveranitate industrială.

Citiți și:
Tariful carbonului: Bruxelles se împușcă singură în picior în conflictul comercial cu China
Iluzia economiei Occidentului în fața Chinei. Europa a pierdut șinele, nu numai trenul

 

yogaesoteric
15 februarie 2026