(fragment educativ)
La modul normal, fiecare dintre noi este responsabil pentru viaţa pe care a primit-o ca dar de la Dumnezeu prin părinţi, fiecare dintre noi este recunoscător întregului arbore genealogic din care provine.
Am subliniat aspectul normal. Dar astăzi, mai avem oare răgazul să medităm atent la ceea ce este normal şi să sesizăm limita de unde începe anormalul?
Prin natura preocupărilor, am întocmit chestionare şi am aplicat teste referitoare la punctul de sprijin al oamenilor. Fiecare se raportează la ceva, se sprijină pe cineva iar dacă e să luăm alfabetul doar de la A la B, reperul îl reprezintă persoanele cu care ne-am trezit în viaţă, ca la rândul nostru să ne punem întrebarea cât de responsabili suntem noi, sau ar trebui să fim, faţă de urmaşii noştri.
În prezent, în goana vizibilă după latura materială a vieţii, întâlnim o sumedenie de puncte de vedere, unele prezentate şi sub formă de workshop interactiv pe diferite teme, care la o analiză profundă şi sinceră, nici cei care le prezintă – fie ei ca formatori, nu prea cred în totalitate în cele expuse. Aceasta este viaţa pe orizontală. Desigur, atunci când se ajunge la înţelegerea aspectului vertical al vieţii intervine schimbarea, dorinţa noastră de ascensiune. Avem nevoie cu toţii de un element de transcendenţă, pentru că Dumnezeu a creat lumea, iar Creaţia are nevoie de Creator.
Post-modernitatea refuză ideea corectă de valoare iar „omul nou“ este perceput aproape ca un om fără memorie, chiar dacă Dumnezeu s-a arătat Creaţiei Sale, revelaţia culminând cu întruparea lui Iisus Hristos. Fără îndoială, oamenii grăbiţi de astăzi „înţeleg“ tot în grabă Planul Divin, ei nu percep de ce avem nevoie de Iisus Hristos – care să ne fie punctul de sprijin, reperul. Fericitul Augustin nu întâmplător afirma: „Pentru cel care crede, am o mie de argumente. Pentru cel care nu crede, n-am niciunul.“
Alfabetul, numai de la A la B despre care aminteam, poate fi comparat şi cu mediul în care ne-am născut şi am trăit fiecare sau, altfel spus, cu peştii dintr-un acvariu, aceştia mulţumindu-se cu spaţiul lor din interiorul sticlei, nefiind interesaţi de ceea ce este dincolo… Sunt destule persoane printre noi cu personalitate alterată datorită mediului din care provin, datorită educaţiei incorecte – totul având ca numitor comun răutatea, frustrarea, invidia, lăcomia – adică involuţia.
Majoritatea tinerilor de astăzi este grăbită, se simte obosită şi nu mai are disponibilitatea de a comunica nici măcar cu cei apropiaţi. Cei mai mulţi dintre aceştia nu mai trec prin filtrul minţii lor cele auzite sau cele vizionate. Laicizarea nefirească de astăzi duce la bulversarea unor repere foarte importante. Spre exemplu, oamenii de ştiinţă divinizează experimentul, Dumnezeu fiind înlocuit cu altceva, cu substituţii mărunte, jalnice, fiind vorba de idolatriicontemporane. Majoritatea dintre noi se lasă anesteziată de emisiunile zgomotoase de la televizor sau de fel de fel de informaţii luate „de-a gata“ de pe internet…
Mass media ne ajută, dar este de dorit să fie de calitate.
Indiferentismul de astăzi duce la necunoaşterea de sine, viaţa virtuală fiind confundată cu viaţa reală. Unii se sperie de viaţa reală, nu-i pot face faţă,preferând refugiul, spre exemplu, pe internet. Potenţele lor de conştientizare aproape că lipsesc, găsind vinovaţi numai pe cei din jur. Prin urmare, un om fără o bună şi corectă educaţie la timpul potrivit şi fără potenţe de conştientizare ajunge să fie şi în bătaia vânturilor ideologice, în condiţiile în care unii chiar urmăresc să ne transforme într-o masă de manevră.
În contextul libertăţii adesea greşit înţeleasă, se poate ajunge la libertinaj, la diferite teorii, unele venind din zări îndepărtate care se intersectează în spaţiul nostru românesc. Desigur, nimic nu e rău din ce-i bun şi frumos… numai că discernământul rămâne marea problemă, iar alţi semeni de-ai noştri fac bani pe seama naivităţii acelor persoane care s-au plimbat la vremea lor prin şcoală – pe diferitele ei trepte, aceştia din urmă nebucurându-se de o bază puternică cu referire la educaţie şi la cunoaştere.
Pe bună dreptate scrie un recunoscut om de cultură: „Suntem nişte pitici cocoţaţi pe umerii uriaşilor“. Gândul mă duce la nerecunoştinţa multora care au ajuns în viaţă ceea ce sunt, fiind vorba de fapt de „piticii“ care se dau mari, uitând că sunt „cocoţaţi“ pe umerii înaintaşilor, adică a bunicilor, a străbunilor, a dascălilor etc. – aceştia fiind adevăraţi uriaşi care, prin smerenie şi fără duplicitate, ştiau bine cum să se raporteze la MARELE URIAŞ, adică la Dumnezeu.
„Piticii“ de astăzi se raportează şi ei la ceva, doar la Dumnezeul din ei – şi de aici fel de fel de concluzii în funcţie de imaginaţie. Orgoliul şi, mai grav, trufia unor semeni de-ai noştri îi fac intransigenţi în convingerile lor, neavând puterea să înţeleagă faptul că fiecare dintre noi avem în fiinţa noastră o SCÂNTEIE DIVINĂ care, în funcţie de mai multe elemente, poate străluci, ne poate călăuzi spre treptele înălţării noastre spirituale sau, dimpotrivă, poate rămâne ascunsă, acoperită, distrusă de propria ignoranţă şi neputinţă, de lipsa de înţelegere a valorilor adevărate prin promovarea şi acceptarea nonvalorilor. Trist dar adevărat…
Că Dumnezeu este acelaşi pentru toţi şi diferit pentru fiecare se poate observa clipă de clipă: unii sunt crispaţi, prea sobri, aleargă dintr-o parte în alta… iar alţii sunt în pace cu ei dar şi cu cei din jur, aceştia bucurându-se de un zâmbet de copil, de o floare, de o carte bună etc. Bucurie este, spre exemplu, să audiezi un copil de şase ani care interpretează la pian un fragment din Oda bucuriei de L.van Beethoven.
„Bucuraţi-vă!“
Prin urmare, să ne bucurăm cu toţii de viaţă, inclusiv „piticii cocoţaţi pe umerii uriaşilor“, fiind însă mai întâi necesare o reală conştientizare şi apoi o mai mare dorinţă de transformare lăuntrică…
Articol preluat din revista Lohanul.
Citiţi şi:
Bucuria de a trăi Adevărul
Şapte lecţii pe care le putem învăţa de la copii
yogaesoteric
4 august 2015