Planul Bruxelles-ului de cucerire a Balcanilor, post Brexit, inflamează Turcia. UE vrea să-și adauge o nouă bucată din harta Europei

În timp ce UE continuă negocierile tot mai sinuoase pentru a defini termenii Brexit-ului și a divorța, pentru prima dată, amiabil, un stat membru, la Bruxelles se pune la cale cel mai ambițios plan de extindere a blocului comunitar de după 2004, când toate țările din Europa de Est au fost cuprinse în valul de extindere a Uniunii Europene.

Comisia Europeană a dezvăluit în luna februarie strategia care ar trebui să permită celor șase țări din Balcanii de Vest (Bosnia-Herțegovina, Muntenegru, Serbia, Kosovo, Albania și Macedonia) să intre în Uniunea Europeană până în 2025. Documentul prezentat de Comisie vizează conturarea unei strategii și modul de abordare a celor șase state membre aspirante la organismul supranațional. De asemenea, planul Bruxelles-ului încearcă să resusciteze politica comunității în regiune și să „închidă cercul” integrării europene prin anexarea unei noi „bucăți” din harta UE.

Alarmată de reaprinderea tensiunilor etnice în Macedonia și în Kosovo, de influența destabilizatoare a Rusiei, a Turciei și chiar a Chinei în regiune, Comisia Europeană readuce pe tapet – în condițiile actuale – chestiunea aderării țărilor din zona Balcanilor de Vest la UE.

Extinderea spre Balcani ar urma să ridice la 33 numărul de state membre UE, însă nu au fost stabilite termene precise pentru statele curtate. De fapt, până acum numai Serbia și Muntenegru au început discuții oficiale pentru aderarea la UE și se pare că ar putea reuși să atingă acest obiectiv până în 2025, chiar dacă lista problemelor care trebuie rezolvate și a condițiilor pe care trebuie să le îndeplinească este încă foarte lungă.

Pentru celelalte patru state balcanice, situația este mult mai complexă. Și multe opinii contra. În cazul Macedoniei, aceasta trebuie să rezolve disputa cu privire la numele ei cu Grecia. Disputa dintre cele două țări a început după ce mica țară din Balcani, care a făcut parte din Iugoslavia, și-a câștigat independența în 1991 și a vrut să se numească Macedonia. Grecia s-a opus folosirii numelui, argumentând că ar putea implica revendicări teritoriale asupra regiunii din nordul Greciei cu același nume, ceea ce Macedonia neagă.

Grecii susțin că vecinii lor sunt slavi, fără legătură lingvistică sau culturală cu regiunea greacă din Macedonia, care a fost casa lui Alexandru cel Mare și prin urmare nu au dreptul să emită pretenții la acest nume. Dar macedonenii susțin că trăiesc pe teritoriul vechiului regat al Macedoniei și că au legături culturale cu acesta. Din cauza obiecțiilor Greciei, Macedonia a aderat la ONU în 1993 ca Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei sau FYROM.

Probleme la fel de mari are și fosta provincie sârbă Kosovo, care și-a declarat unilateral independența în 2008. Dar care nu este recunoscută ca stat de cinci țări membre UE (Cipru, Grecia, România, Slovacia, Spania), precum și de țările vecine Serbia și Bosnia-Herțegovina. Greu de imaginat pentru unii rămâne și posibilitatea intrării în blocul comunitar a Albaniei și Bosniei-Herțegovina, care astfel ar fi primele state UE cu populație majoritar musulmană, controversele pe această temă apărând încă din momentul în care Turcia a început negocierile de aderare.

În plus, greu de crezut și de realizat ca țările balcanice să îndeplinească toți parametrii politici și economici solicitați de Bruxelles în doar 7 ani. Comisia a precizat că sprijinul care va fi acordat noilor potențiali membri va avea ca scop promovarea transformării lor în materie de consolidare a statului de drept, a angajamentului privind securitatea și imigrația, a dezvoltării socio-economice și a stingerii tuturor conflictelor cu vecinii.

Dacă această extindere va avea loc, o altă problemă spinoasă care va apărea va fi extinderea bugetului comunitar. În următorul buget din 2020, statele bogate ale Uniunii vor trebui să acopere decalajul lăsat de Regatul Unit, iar statele din Est care beneficiază de ajutorul UE vor primi mai puțin. Asta va duce, desigur, la o anumită neîncredere din partea statelor est-europene față de noii intrați, mult mai săraci, care vor intra în concurență directă cu ele.

Între timp, intențiile Bruxelles-ului inflamează Ankara. Ministrul turc pentru afaceri europene, Omer Celik, a avertizat că țara sa va respinge orice ofertă de parteneriat cu Uniunea Europeană care nu presupune calitatea de membru deplin. Ankara acuză UE că nu manifestă aceeași solidaritate cu Turcia în lupta împotriva organizațiilor teroriste FETO și PKK, așa cum se petrece în cazul Stat Islamic și că nu a acordat fondurile promise pentru refugiații sirieni din Turcia.

Turcia a început negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană în 2005, doar unul dintre cele 16 capitole de discuții fiind încheiate. În urmă cu doi ani, Blocul comunitar a promis să grăbească negocierile dacă Ankara va contribui la gestionarea fluxului de imigranți, însă măsurile luate de către președintele Recep Tayyip Erdogan după tentativa de lovitură de stat din 2016 au atras criticile cancelariilor occidentale.

Citiți și:

Spre oficializarea colonialismului eurocrat. Europa cu două viteze sau stratificarea între ţările nucleu şi ţările periferice

Europa de Est în epoca post-modernă. Implicaţii geopolitice
 

yogaesoteric
7 iunie 2018