Planul merge înainte: Banca Mondială și G20 înființează un fond de 1 miliard de dolari pentru pașapoartele globale de vaccinare în timp ce OMS reia eforturile pentru adoptarea tratatului global privind pandemiile
În timp ce Organizația Mondială a Sănătății reia planurile privind adoptarea unui tratat internațional nou sau actualizat de pregătire pentru pandemii, Banca Mondială și alte organizații promovează introducerea unui nou regim de pașapoarte de vaccinare.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) reia planurile privind adoptarea unui tratat internațional nou sau actualizat de pregătire pentru pandemii, în ciuda faptului că s-a confruntat cu piedici la începutul acestei veri, după ce zeci de țări, în principal din afara lumii occidentale, s-au opus planului, scrie childrenshealthdefense.org.
Pe 21 iulie, majoritatea statelor membre ale OMS, în timpul unei reuniuni a Organismului de negocieri interguvernamentale (INB) al OMS, au convenit implementarea unui instrument pandemic constrângător din punct de vedere juridic care va conține „elemente atât obligatorii din punct de vedere juridic, cât și opționale”.
STAT News a descris acordul, care va crea un nou cadru global pentru răspunsul la pandemii, drept „cel mai transformator apel la acțiune în domeniul sănătății globale de când [OMS] a fost înființată, în 1948, ca prima agenție specializată a Națiunilor Unite”.
În același timp, Forumul Economic Mondial, Uniunea Africană și Banca Mondială – care au creat un fond de 1 miliard de dolari pentru „supravegherea bolilor” și „sprijin împotriva pandemiilor actuale și viitoare” – își dezvoltă propriile mecanisme de răspuns la pandemii, inclusiv programe transnaționale de introducere a pașapoartelor pentru vaccinare.
„Tratatul pandemic” al OMS
Discuțiile din prezent pentru adoptarea unui „tratat pandemic” nou sau revizuit au la bază cadrul internațional existent pentru răspunsul global la pandemii, Regulamentul OMS privind sănătatea în plan internațional (IHR/ RSI), considerat un instrument obligatoriu al dreptului internațional.
La 1 decembrie 2021, ca răspuns la apelurile din partea a diferite guverne pentru adoptarea unei „strategii globale consolidate împotriva pandemiei” și evidențiind urgența cu care acționează aceste entități, OMS a lansat oficial procesul de întocmire a unui nou tratat sau de modificare a RSI, în timpul unei Sesiuni speciale – doar a doua din istoria organizației.
În timpul întrunirii, care a avut loc în perioada 10-11 mai, cele 194 de țări membre ale OMS au convenit în unanimitate lansarea procesului, care anterior fusese discutat doar informal.
Țările membre au convenit să:
„Demareze un proces global constând în elaborarea și negocierea unei convenții, unui acord sau unui alt instrument internațional conform Constituției Organizației Mondiale a Sănătății, pentru a consolida măsurile de prevenire, pregătire și răspuns la pandemii.”
RSI, un instrument relativ recent, a fost adoptat pentru prima dată în 2005, ca urmare a răspândirii SARS-CoV-1.
Cadrul legal al RSI constituie unul dintre cele două tratate obligatorii pe care OMS le-a încheiat de la începuturi, celălalt fiind Convenția-cadru pentru controlul tutunului.
Cadrul RSI permite deja directorului general al OMS să declare situație de urgență sanitară publică în orice țară fără acordul guvernului țării respective, deși cadrul cere celor două părți să urmărească mai întâi să ajungă la un acord.
Propunerile pentru un tratat pandemic nou sau revizuit, prezentate în cadrul Sesiunii ministeriale speciale a OMS din mai, ar întări „oarecum” competențele OMS legate de pandemii, ducând inclusiv la înființarea unui „Comitet de conformare” care să emită recomandări pentru state.
Cu toate acestea, potrivit Daily Sceptic, deși RSI este deja constrângător din punct de vedere juridic, modificările propuse în mai nu ar consolida obligațiile sau cerințele legale existente:
„Reglementările existente din tratate, precum toate (sau majoritatea) [normelor juridice din] dreptul internațional, nu obligă realmente statele să se consulte cu OMS și să asculte de aceasta, nici nu menționează sancțiuni pentru nerespectare; aproape toate sunt recomandări. Amendamentele propuse nu modifică această situație. Ele nu permit OMS să impună unilateral măsuri constrângătoare din punct de vedere juridic asupra sau în interiorul țărilor.”
Daily Skeptic a notat că unul dintre riscurile care decurg din negocierile pentru un tratat nou sau actualizat este posibila adoptare a „noii dogme pe care se va baza impunerea de lockdown-uri în viitoarele pandemii”, [dogmă] care ar „înlocui recomandările solide, întemeiate științific, pre-covid” care erau în vigoare anterior.
Potrivit dr. Joseph Mercola, un astfel de tratat ar acorda OMS „puteri absolute asupra biosecurității globale, precum puterea de a implementa identități digitale / pașapoarte de vaccinare, de a introduce vaccinări obligatorii, restricții de călătorie, îngrijiri medicale standardizate și multe altele”.
Mercola a pus sub semnul întrebării „abordarea de tip nediferențiat [standardizată, «aceeași măsură aplicată tuturor»] în răspunsul la pandemii”, subliniind că „amenințările aduse de pandemie nu sunt identice în toate zonele lumii”. În opinia sa, „OMS nu este calificată să ia decizii care să se aplice la nivel global în domeniul sănătății”.
Îngrijorări similare au creat opoziție față de propunerile prezentate în cadrul Sesiunii ministeriale speciale, unde un număr de țări, în mare parte non-occidentale, inclusiv China, India, Rusia și 47 de țări africane, au împiedicat adoptarea unui acord.
Se va diminua opoziția?
Deși nu s-a ajuns la un acord final la reuniunea din mai, s-a stabilit un consens privind organizarea unei noi Sesiuni ministeriale speciale a OMS la sfârșitul acestui an, probabil după Adunarea Mondială în domeniul Sănătății a OMS, programată pentru perioada 29 noiembrie – 1 decembrie, a relatat Reuters.
Mxolisi Nkosi, ambasadorul Africii de Sud la ONU, a declarat, în cadrul Adunării ministeriale anuale a OMS, că noua sesiune specială va „lua în considerare beneficiile unei astfel de convenții, acord sau alt instrument internațional”.
Nkosi a adăugat:
„Probabil cea mai importantă lecție pe care am învățat-o [în urma pandemiei] de covid-19 este necesitatea unei apărări colective mai puternice și mai agile împotriva amenințărilor la adresa sănătății, precum și a construirii rezistenței pentru a răspunde viitoarelor potențiale pandemii. Un nou tratat de pandemie este esențial în acest sens.”
La acea vreme, ambasadorul Regatului Unit la ONU, Simon Manley, referindu-se la lipsa unui acord imediat și la consensul privind organizarea unei noi întruniri, a scris pe Twitter că „negocierile pot lua timp, dar acesta este un pas istoric către securitatea globală în domeniul sănătății.”
De asemenea, INB (Organismul de negocieri interguvernamentale), la reuniunea desfășurată la Geneva în perioada 18-21 iulie, a fost de acord cu această opinie, ajungând la un consens prin care s-a stabilit că membrii săi vor lucra la finalizarea, până în mai 2024, a unui nou acord internațional constrângător din punct de vedere juridic privind răspunsul la pandemii.
Ca parte a acestui proces, INB se va reuni din nou în decembrie și va prezenta un raport de progres în fața celei de-a 76-a Adunări Mondiale în domeniul Sănătății a OMS în 2023.
Potrivit OMS, „Orice nou acord, atunci când este convenit de statele membre, este elaborat și negociat de guverne, [care] vor lua orice măsură în conformitate cu suveranitatea lor”. OMS mai susține că „guvernele vor decide acțiunile în temeiul acordului, luând în considerare propriile legi și reglementări naționale”.
Administrația Biden și-a exprimat sprijinul puternic pentru un tratat pandemic nou sau actualizat, SUA conducând negocierile anterioare în această problemă, împreună cu Comisia Europeană, prin intermediul președintelui acesteia Ursula von der Leyen, care, după cum a relatat anterior The Defender, este, de asemenea, o susținătoare ferventă a pașapoartelor de vaccinare și a vaccinării obligatorii împotriva covid-19.
O analiză a Alianței Internaționale pentru Sănătatea Naturală sugerează că orice acord final poate să consolideze RSI existent sau să cuprindă un amendament la Constituția OMS – sau ambele variante.
La doar două zile după acordul INB din 21 iulie, Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, a postat pe Twitter:
„Sunt încântat că, pe lângă procesul de negociere privind un nou acord [internațional] pentru pregătirea și răspunsul la pandemii, statele membre ale OMS iau în considerare și amendamente specifice [la IHR], inclusiv modalități pentru îmbunătățirea procesului de declarare a unei [urgențe de sănătate publică de interes internațional sau PHEIC].”
În aceeași postare pe Twitter, Tedros a declarat focarele de variola maimuțelor ca fiind „o urgență de sănătate publică de interes internațional”, „care îi vizează pe bărbați care fac sex cu alți bărbați, în special pe cei cu mai mulți parteneri sexuali”.
În special, directorul general al OMS a invalidat un grup de experți ale căror opinii erau împărțite cu privire la declararea focarelor drept o urgență globală de sănătate publică.
Odată cu declararea acestei urgențe, trei „urgențe în legătură cu sănătatea globală” sunt acum în vigoare, așa cum a stabilit OMS: covid-19, variola maimuței și poliomielita.
Pe 8 iulie, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), formată din mai multe state industrializate ale lumii, a anunțat că va promova unificarea diferitelor sisteme de pașapoarte pentru vaccinuri utilizate în prezent în întreaga lume.
Treizeci și șase de țări și organizații internaționale au participat la o reuniune în luna iulie cu scopul de a „crea un cadru multilateral pentru stabilirea unui regim global de pașaport pentru vaccinuri”, potrivit lui Nick Corbishley de la Naked Capitalism.
La sfârșitul lunii iunie, Banca Mondială a anunțat crearea unui fond care va „finanța investițiile în consolidarea luptei împotriva pandemiilor” și „va sprijini prevenirea, pregătirea și răspunsul … cu accent pe țările cu venituri mici și medii”.
Fondul a fost dezvoltat sub conducerea SUA, a Italiei și a actualului președinte al G20, statul Indonezia, „cu un sprijin larg din partea G20”, și va fi activ în cursul acestui an.
Acesta va oferi o finanțare de peste 1 miliard de dolari pentru domenii precum „supravegherea bolilor” și „sprijin împotriva pandemiilor actuale, precum și a celor viitoare”.
Citiți și:
Monseniorul Viganò: Dictatura Sanitară a OMS face parte din „lovitura de stat globală” a Marii Resetări
OMS lucrează în liniște pentru a instaura o dictatură tehno-sanitară: un proiect de tratat internațional pregătește plasarea OMS deasupra statelor
Bine ați venit în „Dystopia”! – Supravegherea prin certificate de vaccinare, ID-uri digitale și date biometrice a devenit realitate
yogaesoteric
28 septembrie 2022