Politica în vremea pandemiei. Ne „distanțăm” de Istorie?

„Dar dorul tot ne e’n Ardeal” (Traian Chelariu, leit-motiv din O, doina noastră așa începe…….)

Ultima măsură, restricție, obligativitate sau cum vreți a-i zice, comandată în 20 noiembrie 2021, discriminare aberantă în opinia mea, a fost: „Ziua Națională doar pentru vaccinați. Nu se admit teste.”

Am perceput totdeauna Ziua Națională ca pe o pâine caldă, rotundă, dodoloață ca România Mare. Dar ne mai doare harta României Mari? Aș vedea-o acum ca pe o roată a istoriei, învârtită nu în sens bun, ci invers, de o maladie distopică (gr. dys-rău; topic-loc).

Kelemen Hunor, într-un interviu, a scăpat porumbelul: dacă autonomia îi enervează pe români, atunci să-i spunem descentralizare. Eficientă mască pentru autonomie este descentralizarea asta, Generale Ciucă! Istoricul Dinu C. Giurescu a ripostat împotriva proiectului UDMR din 2010. Nici mie nu-mi place să fiu cetățean din regiunea N-E, ci din Moldova. Și mi se pare că separatismul este cel mai periculos virus pentru țară. Ne-o tot spune și Mihaela Aionesei, din așa-zisa „țară a secuilor”.

Câți nu s-au săturat de România și vor Transilvania lor! Mă întreb ce părere are ministrul Apărării în această problemă. Servim patria, cum strigă militarii la defilare și numai la defilare? Părerea primarului-interjecție (mulțumesc, Virgil Rațiu!) de la Cluj o cunosc. E aceeași cu a lui Kelemen Hunor.

Ministrul Sănătății, Cseke Atilla, care a închis (că a putut) 61 de spitale în altă guvernare, spune că descentralizarea sistemului sanitar ar fi benefică pentru sănătatea românilor. Mda. Românii sunt gata să-și procure haine ignifuge ca să intre la UPU, apoi la ATI. Sper că generalul Nicolae Ciucă să știe ce are de făcut, dacă a trecut cu ușurință peste lecția mareșalului Prezan și a intrat în politică. Constantin Prezan putea intra într-un partid, așa cum a intrat mareșalul Al. Averescu (nevoit de blestemata politică să pună tunurile pe țărani, la 1907), dar n-a făcut-o. Iorga scrie că Prezan „ieșise complet curat, numai cu moșioara sa din Roman (Schinetea), Vaslui, dintr-o situație în care atâția au făcut avere”. Nu i-a fost ușor între anii 1918-1920, când a comandat operațiile militare pentru apărarea Marii Uniri. Istoricii comuniști nu i-au iertat lovitura dată în 1919 bolșevismului. Pentru că a înlăturat guvernul Bela Kun Kohn, l-au scos din cărțile de istorie, dar demnul șef al Marelui Cartier General al Armatei s-a reîntors la locul său de drept. E statuie acum, lângă Ferdinand, pe bulevardul Copou din Iași. Trec mereu pe lângă el și-i vorbesc în șoaptă: Mareșale, mata n-ai fi acceptat „rotativa”.

„Politica nu-i pentru naivii care cred în patriotism. Patriotismul e chestie depășită”, aud din ce în ce mai des. Unde nu este? Și parafrazez titlul lui Roger Scruton, Vestul și Restul, ortografiind (R)estul. Noi, (R)estul, n-avem același statut cu Vestul. E necesar să ne „distanțăm” de Istoria noastră. Unirea a ajuns temă litigioasă. Și Unirea Mare, și Unirea Mică, mereu contestate de cei cocoțați pe umerii lui Marx, din tată-n fiu. Ca și cum n-ar fi fost destul că generația Marii Uniri a fost distrusă în temnițe (Gh. I. Brătianu la Sighet, Ion Mihalache la Râmnicu Sărat, Iuliu Maniu la Sighet, Sever Bocu la Sighet, Ion Flueraș la Gherla; Iuliu Hossu trecut prin pușcărie 20 de ani; Pantelimon Halippa trecut prin 11 lagăre sovietice și prin Aiud), am vrut să uităm de Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, pe care Ștefan Cicio Pop a numit-o „Meccă a românismului”.Câte ediții din Origines et formation de l’unité Roumaine (Originile și geneza unității românești – I.G. Brătianu) au apărut după ’89? E cumva lectură obligatorie în școli? Nici vorbă. Evident, supără credința lui Gheorghe I. Brătianu: „o enigmă și un miracol istoric: poporul român”, preluată de la Hasdeu: „miracolul essistenței naționalității române”.

Pe 28 noiembrie [2021 – n.n.], ziua revenirii Bucovinei la Patria Mamă după 144 de ani de suferință (la 1774, Bucovina a fost smulsă Moldovei), nu s-a dat semn. Nimeni n-a pomenit de Divizia a 8-a a generalului Iacob Zadic, care a intrat în Cernăuți la 11 nov., pentru a pune capăt terorismului ucrainean. A urmat Declarația de Unire (15/28 noiembrie 1918): s-a întors acasă scaunul domnesc de la Suceava și oasele celor care au apărat de cotropire Bucovina. Numai că, în 2 iunie 1997, s-a semnat (la Neptun) tratatul România-Ucraina, ratificat în 14 iulie. S-a cedat pământ pe timp de pace, sub președintele Emil Constantinescu, geolog de felul lui. Și tot cel poreclit „prăpădul Emil” a decis înstrăinarea pământului.

Un analist politic (TRU) a ținut să susțină că România a primit de la puterile europene teritorii nemeritate: la 1859, 1878, 1918-19. Nemeritată a fost trimiterea sa în Parlamentul UE. Și nu ne mai învățăm odată pe cine e bine să votăm, alegând mereu răul cel mai mic și prost. Să fie îndemnul „Deșteaptă-te, române!” un mod de a-i ura românului un necontenit somn ușor? Somnul ușor al memoriei?

În prag de Unire Mică, Ion Andreiță a făcut, în Medalii însângerate II, un scurt istoric al primei statui a lui Cuza, din Putna Vrancei. Pe tăbliță este scris: „Primul Domn al românilor, părintele poporului. Semnează: Țărănimea din județul Putna – recunoștință”. Povestașul nu uită să spună că Ion Roată a fost trimis de acolo deputat în Divanul ad-hoc; la fel, Mihail Kogălniceanu.

În 5 februarie 1859, Cuza, mergând de la Iași la București, poposise cinci zile la Mărășești. Localnicii nu l-au uitat. Treizeci de cetățeni, în frunte cu primarul Vasile Niță, și-au propus să-i ridice statuie (primă). Sculptorul din Berlin, Boermal, a renunțat la comandă. Presiuni dinspre Palat? Statuia deranja Casa Regală? O notă trimisă la Mărășești vorbea de „pericol pentru dinastie și pentru liniștea țării”. Totuși, statuia a fost dezvelită la 29 septembrie 1908. A sculptat-o Th. Vidali din Ploiești. Prea prudentă, Doamna Elena Cuza n-a venit la inaugurare. N-au venit autoritățile centrale și județene. Unitățile militare din Focșani, Tecuci, Bacău au refuzat să dea onorul. N-a venit nici fanfara militară. S-a găsit, însă, la stația CFR Mărășești, un Regiment de Cavalerie al cărui comandant a dispus „încadrarea la marea sărbătoare”. Domnul Cuza îi pusese pe umăr tresa de sublocotenent.

Spuneam că roata Istoriei se mai întoarce? Să vedem ce face „rotativa” zilelor noastre. Iohannis a dispărut, cu Cîțu după el, de la Ședința solemnă a Parlamentului, în onoarea Zilei Naționale a României. Arhitectul discordiei, al dezbinării nu se dezminte. L-o fi citit pe Sun Tzu, Arta Războiului? Sau, poate, s-o fi dus la Muzeul Țăranului Român, unde e omagiat Samuel Von Brukenthal, că-n altă parte nu aveau unde să-l omagieze. Mă lipsesc de discursul său pentru „coperare”, după trei luni de criză politică, nimica toată pentru președintele as în arta amânării. Poate mai mult, sunt convinsă. A urmat marea dezbinare între vaccinați și nevaccinați, la întâi decembrie. Făcând un exercițiu de imaginație: dacă ar fi suspendat cumva președintele, i-ar lua locul omul doi în stat, Flo- o- rin Cîțu, ca președinte interimar al României. Și ce discurs ar ține micuțul Cîțu!

În ce-l privește pe Iohannis și hybrisul său care dă pe dinafară, l-aș lăsa singur sub Arcul de Triumf ca să spună nu numai „guvernul meu”, ci și „Romănia mea” (cu â inpronunțabil).

Să recapitulăm datele anului astral, că-s uitate: 23 martie – Chișinău, 28 noiembrie – Cernăuți, 1 decembrie 1918 – Alba Iulia. În anul Centenarului, Unirea era batjocorită de un actor din Las Fierbinți, glumărind: nu Centenar, Celentan. Și-mi aduc aminte de un ministru al Învățământului, „mittel european”, care se lăuda cu isprava juneții sale, când urina pe hartă. Năbădăiosul catalan Carles Puigdemont e nimica toată față cu un teleast transilvan, care pledează răzbit pentru soluția federalizării.

Am văzut cu ochii mei, la Satu Mare, statuia lui Vasile Lucaciu mânjită cu inscripții defăimătoare. Am pus o floare la picioarele unionistului, pe soclul lui Cornel Medrea. Oare generalul Nicolae Ciucă îl va asculta pe generalul Radu Theodoru, care dă mereu răspunsuri documentate provocărilor antiromânești?

Ar mai fi de subliniat faptul că, mai întâi, România a fost unită din punct de vedere cultural prin cei 14 membri fondatori din provincii: trei din Transilvania (George Barițiu, Timotei Cipariu, Gavril Munteanu), doi din Banat, doi din Maramureș, doi din Bucovina, trei din Basarabia, doi din Valahia sud-dunăreană, asta la 1866; apoi, în 1867, s-au alăturat reprezentanții Moldovei unite la 1859 (Alecsandri, Negruzzi, V.A. Urechia, Nicolae Ionescu) și ai Țării Românești (Ion Heliade Rădulescu, August Treboniu Laurian, C.A. Rosetti, Ion C. Massim, Titu Maiorescu). Din acest motiv, mă strânge-n spate spusa unui prieten din București: că locuiește pe strada N. Iorga (istoric). Cum? Au nevoie trecătorii de precizarea istoric, privindu-l pe Iorga? Ce-i drept, în 2017, Academia română, prin 72 de semnatari, s-a opus rescrierii mistificatoare a istoriei, având ca țintă destrămarea unității naționale. Dar numai 72 de semnatari?

Pe crucea preotului cărturar Ioan Lupaș, din cimitirul mănăstirii Cernica, este scris: „Istoria ne învață să cunoaștem trecutul, să înțelegem prezentul și să credem în viitorul României.”A petrecut șapte ani în zeghe. N-a fost destulă închisoarea maghiară. A fost exclus din Academie în 1948, a rămas fără pensie în ’50 și întemnițat la 70 de ani, adus de la Sibiu la Jilava cu duba și sac pe cap. Judecat abia în ’54, a făcut pușcărie la Sighet în celulă cu Ion Nistor. În guvernarea Goga (’37-’38), a fost ministrul Cultelor și Artelor.̓

Zilnic, preotul Ioan Lupaș a ținut o slujbă concisă (utrenie), până la 87 de ani, când a murit. Ruga lui ar fi bine să fie rostită de toți, împreună:

„Varsă rana milei, Stăpâne ceresc / Scapă de primejdii neamul românesc.”

Autor: Magda Ursache

Citiți și:
Aproape toți cei care au votat Unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918, au fost apoi vânați de bolșevici și au sfârșit în lagărele sovietice
În cazul unui risc militar iminent, Chișinăul va face unirea cu România

yogaesoteric
12 octombrie 2024