Polițiști roboți vor patrula pe străzile din Dubai de anul viitor
Polițiști roboții vor patrula de anul viitor pe străzile din Dubai, alături de colegii lor umani. Deși ar putea părea science-fiction, un prim astfel de robot conceput de către IBM Watson şi Google a fost deja prezentat publicului în cadrul expoziției de Tehnologie și Informații desfășurată în Dubai. Roboții vor fi folosiți pentru raportarea criminalității, scanarea fețelor oamenilor întâlniți în trafic de la 10-20 de metri distanță, precum și pentru plata de amenzi, având un Pos electronic.
„Roboții vor fi utilizați pentru observarea zonelor turistice pentru început, în special cele din apropierea Burj Khalifa și GPR, urmând ca până în 2020 să putem acoperi o zonă mult mai vastă din Dubai. Roboții vor interacționa direct cu turiștii. Ei vor fi dotați cu un ecran interactiv și microfon conectat la centrele de poliție din Dubai. Oamenii vor fi în măsură să pună întrebări și să facă reclamații”, a declarat Adnan Ali, şeful departamentului de inovaţie tehnică din cadrul Poliţiei Dubai, citat de RT.com.
Dubaiul este cel mai mare oraș din Emiratele Arabe Unite. Acesta, alături de Abu Dhabi, este singurul emirat care are putere de veto asupra chestiunilor critice de importanță națională în legislativul țării. Orașul Dubai este situat pe coasta de nord a emiratului și are o populație de 2,5 milioane de locuitori. Forțele de poliție din Dubai au luat ființă în 1956, în localitatea Naif.
Citiți și:
Inteligenţa artificială este pe cale să declanşeze schimbări în rău ce sunt dramatice. Avertismentul experţilor
Corporaţii şi instituţii guvernamentale strâng milioane de amprente vocale
yogaesoteric
21 noiembrie 2016
Also available in: Français