Polonia a învins Comisia Europeană în cazul unei legi privind impozitarea supermarketurilor străine
Actul normativ urmărește limitarea extinderii marilor magazine în dauna celor autohtone
Polonia a câștigat dreptul de a aplica o lege prin care supermarketurile străine din această țară vor fi impozitate, după ce Curtea de Justiției a Uniunii Europene (CJUE) a respins apelul Comisiei Europene pe această temă.
Legislația privind impozitul pe vânzările cu amănuntul a fost adoptată de Parlamentul polonez în vara anului 2016 și urma să fie introdusă la data de 1 septembrie în același an, dar din cauza contestațiilor din partea companiilor de supermarketuri din Polonia a fost blocată de Comisia Europeană, precizează sursa citată. Comisia a susținut că taxa constituie ajutor de stat și a încălcat legislația UE și a formulat un recurs la CJUE. În mai 2019, CJUE a respins cererea Comisiei Europene și, de curând, a confirmat această hotărâre.
Procedurile legale în ambele instanțe ale CJUE au durat peste patru ani și decizia este considerată un succes pentru guvernul polonez.
Legea adoptată de Polonia se aplică comercianților cu amănuntul care raportează un venit lunar de peste 3,7 milioane de euro. Impozitul are două valori: una mai redusă, 0,8%, pentru firmele care au venituri între 3,7 și 37 de milioane de euro, iar o valoare mai mare va fi aplicată societăților care depășesc 37 de milioane de euro pe lună, scrie Rmx News.
Mai mult, pe lângă aducerea de noi venituri fiscale la bugetul de stat, legea are menirea să egalizeze oportunitățile dintre lanțurile masive de supermarketuri și companiile comerciale mai mici. De asemenea, este menită să sprijine producătorii polonezi de alimente care își vând produsele în principal în magazinele locale deținute de companii mici și mijlocii.
În 2008, micile magazine aduceau 51% din vânzările totale ale magazinelor din Polonia. În 2019, valoarea scăzuse la doar 30% din vânzări și procentul este în scădere.
Legea a adus deja la bugetul de stat 325 de milioane de euro și experții cred că venitul pe acest an va fi și mai mare.
Citiți și:
România are potenţial să hrănească 80 de milioane de oameni! Cine are «grijă» să nu producem nici măcar pentru noi?
Românii s-ar putea hrăni bio, dar consumă gunoaiele colorate ale Occidentului
yogaesoteric
9 decembrie 2021