Povestioare divin inspirate despre înțelepciune, iertare și detașare

Înţeleptul zen

Un înţelept zen se plimba pe stradă, când un om a ieşit brusc dintr-un gang şi cei doi s-au izbit puternic unul de celălalt. Străinul şi-a ieşit din minţi de furie. Înţeleptul a făcut o mică plecăciune, a zâmbit amabil şi i-a spus:

„- Prietene, nu ştiu care dintre noi este răspunzător de această întâlnire bruscă. Nu am intenţia să-mi pierd timpul făcând investigaţii în această direcţie. Dacă a fost vina mea, îmi cer iertare. Dacă a fost vina ta, consideră-te iertat.”

După care a zâmbit din nou şi şi-a văzut de drum.

Disputa filozofică

„- Spune-mi un singur efect practic, concret, al spiritualităţii, i s-a adresat scepticul Ghidului spiritual, gata de o dispută filosofică.

„- Iată
unul, i-a răspuns Ghidul spiritual. Când cineva te insultă, îţi poţi ridica spiritul la o înălţime la care insulta nu mai poate ajunge.”

Aspirantul spiritual

Un aspirant a făcut o greşeală foarte mare şi toată lumea se aştepta ca Ghidul spiritual să îl pedepsească. Însă Ghidul spiritual s-a comportat ca şi cum nimic nu s-ar fi petrecut.

După o lună a venit un aspirant la el şi i-a zis foarte indignat: „Nu pot să cred că nu i-ai zis nimic când ai văzut că a greşit. Doar de asta ne-a dat Dumnezeu gură”.

Ghidul spiritual i-a răspuns: „Da, dar ne-a dat şi pleoape”.

Rabinul și călătorul

Într-o bună zi, un călător trecu pe la un rabin faimos. Fu uimit să vadă că rabinul nu avea altceva decât o odaie plină de cărţi. Avea drept mobilă doar o masă şi o laviţă.

„- Dar, învăţătorule, unde-ţi este mobila? întrebă călătorul nostru.
– Dar a ta unde este? întreba la rându-i rabinul.
– A mea? Păi, eu sunt doar în trecere pe aici, răspunse calatorul.
– Şi eu la fel, zise rabinul.”

Samuraiul

Lângă Tokio trăia un vestit războinic samurai, care a decis să-i îndrume pe cei tineri în budismul Zen. Se spune că în ciuda vârstei înaintate, el putea înfrânge orice adversar.

Într-o după-amiază, un luptător – cunoscut pentru lipsa lui de scrupule – a ajuns în localitatea unde trăia bătrânul samurai. Era cunoscut pentru tehnicile lui de a provoca la lupta, aştepta până când adversarul făcea prima mişcare şi apoi contraataca foarte repede.

Tânărul luptător nu pierduse încă nicio luptă. Auzind de reputaţia samuraiului, a decis să-l învingă pentru a-şi mări faima.

Toţi studenţii erau împotriva luptei, dar bătrânul samurai a acceptat provocarea. S-au adunat toţi în piaţa din centrul oraşului, iar tânărul a început să-l insulte pe samurai. A aruncat câteva pietre în direcţia lui, l-a scuipat în faţă, l-a insultat, i-a insultat până şi pe strămoşii săi.

Timp de câteva ore, a făcut totul pentru a-l provoca pe maestru, dar bătrânul rămânea impasibil. La sfârşitul după-amiezii, simţindu-se obosit şi umilit, războinicul a abandonat lupta şi a plecat.

Decepţionaţi de faptul că Ghidul spiritual primise atât de multe insulte şi provocări, studenţii l-au întrebat:
„- Cum ai putut răbda atât de multă umilinţă? De ce nu ţi-ai folosit spada, chiar dacă ştiai că ai fi pierdut, în loc să-ţi expui laşitatea în faţa tuturor?
– Dacă cineva vine la tine cu un dar şi tu nu îl primeşti, cui aparţine darul? întrebă samuraiul.
– Celui care ţi l-a oferit, replică unul dintre discipoli.
– La fel şi cu orice mânie, insultă sau invidie, spuse Ghidul spiritual. Când nu sunt acceptate, continuă să aparţină celui care le-a purtat.”

Articol preluat de pe site-ul Venus 

Citiţi şi:


Orice maestru a fost mai întâi discipol – relatări de Swami Atmananda

Idealul non-violenţei – AHIMSA

yogaesoteric
4 septembrie 2013