Prăbuşirea unui mit: presa liberă

 
de Anca Munteanu

„În tren, controlorul de bilete întreabă un călător:
-      Domnule aveţi bilet?
-      Nu prea…”

 
Am citit prin cărţi şi prin cursuri la facultate despre presa liberă. Prieteni de-ai mei îmi povesteau cum la revoluţie au ieşit în stradă printre gloanţe pentru că visau la o presă liberă. Oameni de caracter, care m-au învăţat ce este aceea o ştire de presă, credeau într-o presă liberă. Şi eu credeam, credeam cu înverşunare. Parcă mă aud în urmă cu câţiva ani cum aproape strigam spunând „dom’le da’ nu poţi generaliza”. Ziceam atunci că da, e drept că sunt multe publicaţii „de doi lei” care practică şantajul de presă sau altele care sunt aservite unui partid politic sau unei forţe economice (de obicei strâns legate între ele), dar nu sunt toate aşa. Am primit multe răspunsuri tăcute, priviri pe sub tocul ochelarilor şi zâmbete uşor schiţate în colţul gurii.
 
Să fii ziarist e o meserie frumoasă, care te face să trăieşti intens şi cu pasiune, departe de rutina unui servici banal. Cred asta în continuare şi iubesc munca de jurnalist. Dar pot să vă mărturisesc acum, după ani în care am avut acces la multe informaţii, că presa e departe de a fi liberă. Presa liberă e un mit şi există doar în cărţi sau în discursuri.
 

Ce interese serveşte presa?

 
Un ziar nu trăieşte din vânzarea numerelor tipărite, care costă cât? Câţiva lei… Adevărata viaţă a ziarelor vine din vânzarea spaţiului publicitar, al cărui preţ, pe centimetru pătrat se ridică la ordinul sutelor, chiar miilor de euro. Şi atunci spuneţi-mi dumneavoastră, credeţi că un ziar care există pentru că firma x şi y îşi face reclamă în paginile sale va mai scrie despre faptul că patronul firmei x a cumpărat un teren central la nici jumătate din valoarea sa reală, fără licitaţie? Sau că şeful Comisiei de urbanism din Primărie este socrul patronului firmei y care tocmai a obţinut o autorizaţie de construcţie a unui zgârie nori în centrul istoric al capitalei?
 
Dincolo de aceste aspecte prezentate simplist, cum puteţi să vă explicaţi faptul că, dacă veţi deschide orice ziar, sigur veţi găsi o fotografie-semnal a vreunui om politic francmason? Poate vă veţi ridica acum puţin indignat şi veţi spune: „Ei, na ce să zic! Rolul presei este de a informa. Cred că ai citit prea multe romane despre teoria conspiraţiei!”. Nu m-aş mira, pentru că aceeaşi reacţie am avut-o şi eu iniţial. Fiind o persoană de bună credinţă, mi-a fost greu să cred că presa nu s-a născut dintr-o dorinţă de a oferi accesul la informaţie publicului larg, ci dintr-o dorinţă de a controla publicul larg. Şi să ştiţi, cei care folosesc presa pentru a gândi în locul dumneavoastră se bazează tocmai pe acest argument al unei teorii „greu de crezut”.
 

Presa – sluga francmasoneriei

 
În ceea ce priveşte controlul presei, mai presus de interesele politico-economice se află interesele sectei malefice planetare a francmasoneriei. Politica şi economia se subordonează la rândul lor intereselor francmasoneriei, dar este mai simplu să vedem atunci când primează un interes economic, pentru că este mai puţin subtil. Adevărata faţă a francmasoneriei este cunoscută de puţini, din cauza faptului că masoneria foloseşte simboluri, informaţii ezoterice, secrete, jurăminte.
 
Exemplu de mesaje ascunse sunt chiar fotografiile-semnal din presă. Deşi ziarele sunt citite de mii, sute de mii de cititori, câţi dintre aceştia pot dezlega mesajul transmis printr-o fotografie?
 
Şi spuneţi dumneavoastră, după ce am văzut cum presa devine un instrument în mâna unei secte malefice, cum aş mai putea vorbi despre presă liberă? Poate aş putea să mai zic presă de calitate sau presă fără calitate. Aş putea să fac un clasament al ziarelor în funcţie de tiraj, de vânzări, dar nu de independenţă. Nu aş mai putea însă să zic „un ziar e mai liber decât altul”. Poate doar că o publicaţie e mai mai puţin vizibil subordonată unor interese. Nu vreau defel să bag toate ziarele în aceeaşi oală. Sunt ziare şi ziare, unele de foarte bună calitate, altele care lasă mult de dorit. Dar ce folos dacă toate servesc, mai mult sau mai puţin vizibil, aceloraşi scopuri?
 

„Ce au mă cu oamenii ăştia?”

 
Am să vă vorbesc şi pe un caz concret: scandalul MISA. Astăzi sunt cursantă a şcolii de yoga MISA, dar în 2004, pe vremea când MISA era pe prima pagină a tuturor jurnalelor, nu aveam nimic, nici în clin, nici în mânecă, cu MISA. Eram reporter la un ziar bine vândut şi îmi aduc aminte şi astăzi cum de 1 aprilie 2004 cineva a ieşit strigând dintr-un birou „Deschideţi la ştiri pe Pro!”. Am abandonat cu toţii tastaturile calculatoarelor şi ne-am adunat în faţa televizorului. Se transmitea în direct de la IML, unde era un protest spontan al yoghinilor MISA, din cauză că o minoră de 17 ani jumătate, obligată de procurori să mărturisească că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu Gregorian Bivolaru, a fost luată pe sus de procurori şi dusă cu forţa la un examen medico-legal pentru a se vedea dacă mai este virgină. Numai penibilul situaţiei ne-a facut pe toţi să râdem. Colegii mei glumeau vorbind de anii grei de puşcărie ce ar trebui să-i facă pentru câte minore au cunoscut şi ne ziceau nouă fetelor că ar trebui să umblăm cu voal, că se pare că suntem într-o ţară arabă. Apoi, am văzut, în direct, cum câteva sute de oameni care aveau mâinile ridicate şi scandau „Fără violenţă!” şi „Respectaţi legea!” încasau bătaie nu glumă de la mascaţi, care loveau fără milă. Colegii mei se întrebau „Ce au mă cu oamenii ăştia?”. Nu doar noi am văzut asta, ci o ţară întreagă. Cu toate acestea, pe prima pagină a ziarelor de a doua zi se vorbea despre violenţa yoghinilor. Care violenţă dom’le m-am întrebat eu atunci, că yoghinii erau cu mâinile ridicate şi cei care împărţeau picioare erau doar mascaţii.
 

„De ce atâta înverşunare împotriva MISA?”

Nici prin cap nu mi-a trecut atunci că eu voi ajunge să fac yoga la MISA. Dar ştiu că peste puţin timp şi ziarul la care lucram a realizat o anchetă de mari proporţii despre MISA. S-a lucrat mult la acel material şi îmi amintesc cum, într-o zi, am intrat, din curiozitate, în folderul de poze al articolului despre MISA. Erau multe poze de la procurori, confiscate la percheziţiile din 18 martie 2004 (acum ştiu că legea le interzice procurorilor să dea presei probe, dar se parte că legea nu e lege când e vorba de MISA). Ce m-a surprins atunci era că în mai toate pozele în care apărea Gregorian Bivolaru înconjurat de oameni, era foarte multă fericire. Oamenii zâmbeau, râdeau, erau fericiţi. Era o anumită strălucire care iradia din acele imagini.
 
Acestea mi le amintesc de pe vremea când încă nu eram cursantă MISA. În anul următor însă am început cursul de yoga şi mare mi-a fost surpriza să descopăr un alt mod de a trăi. Atât de departe de tot ceea ce au scris ziarele… Aşa am început să îmi pun întrebări. De ce atâta înverşunare în a convinge cititorii că MISA nu e bună?
 

Campaniile de presă împotriva MISA

 
Au trecut câţiva ani de atunci. Culmea campaniilor de presă împotriva şcolii de yoga MISA a apus de mult. Mai sunt câteva ecouri, din loc în loc. Şi convingerea tot mai profundă, după apariţia fiecărui articol calomniator, că nu există presă liberă şi independentă. Şi din ce în ce mai mult diferenţa dintre ziarele de calitate şi cele „ieftine” se estompează şi ea. Păi, credeţi că acum trei ani aş fi putut face vreo comparaţie între Adevărul, ziarul pe care l-au citit ai mei toată copilăria (am crescut cu motto-ul acestui ziar – „Nimeni nu este mai presus de lege”) şi fiţuica de Constanţa, Replica, un ziar de apartament de care n-au auzit nici 5% dintre români? Vă spun eu, NU, nu aş fi comparat niciodată aceste două ziare. Azi însă o pot face. De ce? Pentru că regăsesc acelaşi tip de articole despre şcoala de yoga MISA în amândouă ziarele. În Adevărul în mai – iunie 2006 a fost publicată o serie de patru articole, unul mai calomnios ca altul. În Replica de Constanţa au fost publicate în ianuarie 2007 trei articole mincinoase. Aceste articole au atât de multe în comun, încât parcă au fost scrise de acelaşi autor. Nici Adevărul, nici Replica, nu au respecat deontologia profesiei de jurnalist. MISA nu şi-a putut prezenta punctul de vedere. Prezumţia de nevinovăţie a fost încălcată. Se instigă la ură şi violenţă împotriva cursanţilor MISA prin folosirea unor apelative jignitoare şi vulgare. Minciuna este trecută la rang de adevăr şi băgată pe gât cititorilor cărora nu li se acordă un minim respect.
 

Dezvăluirile despre francmasonerie plătite scump

 
Din tot ce am auzit despre MISA de-a lungul anilor, nimic nu a fost dovedit. Trafic de droguri, trafic de arme, reţele de prostituţie, trafic de persoane – acuzaţii care azi le par hilare chiar celor care le trâmbiţau cu patos la jurnale. Mulţi ziarişti recunosc acum că de fapt pe vremea aceea era o adevărată nebunie, nu mai aveai timp să gândeşti. Procurorii veneau şi le dădeau o mulţime de informaţii despre MISA, poze, jurnale, mărturii ale unor „victime”, declaraţii oficiale, cifre, drame. Nu mai era timp de verificarea informaţiei, mai ales că dacă se întârzia cu difuzarea ştirilor „fierbinţi”, era riscul ca postul sau ziarul concurent să dea întâi informaţiile, ceea ce e inadmisibil în această lume unde concurenţa este lege.
 
De fapt, nici nu îi condamn prea tare pe ziarişti. Nici pe procurori. Este un banc: „Ioane, văd că te simţi mai bine săptămâna asta, cum ai făcut? Ei, păi am fost la doctor, m-a consultat, l-am plătit, că deh! tre’ să trăiască şi el. Doctorul mi-a scris o reţetă, am fost la farmacie, am cumpărat medicamentele, că deh! tre să trăiască şi farmacistul şi apoi le-am aruncat că deh! tre’ să trăiesc şi eu!”. Şi ziariştii, şi procurorii sunt simpli pioni în această poveste.
 
Iar răspunsul la întrebarea pe care mi-am pus-o întâi cu ani în urmă „De ce atâta înverşunare împotriva MISA?” mi-e clar acum. Pentru că odată ce alegi yoga, renunţi la drogurile lumii moderne – cafea, tutun, alcool. Pentru că dintr-o dată cariera şi banii nu mai sunt scopurile supreme în viaţă. Pentru că înveţi să fii sănătos, să trăieşti sănătos şi nu mai eşti dependent de medicamente, vaccinuri, calmante. Pentru că odată cu practica yoga înveţi să gândeşti, nu te mai gândesc alţii. 
 
 

Citiţi şi:

SPECIAL: învăţaţi să descifraţi semnalele şi ordinele masonice secrete transmise prin presă

Trucaje grosolane şi ştiri regizate în reportajele marilor agenţii de presă

Francmasoneria foloseşte cunoştinţe esoterice în scopuri malefice – Ultima campanie de presă declanşată de Adevărul la comandă masonică se află sub influenţa lui Marte

yogaesoteric
7 februarie 2007