Pregătiți-vă pentru extraordinara întâlnire

 
de Alexandra David

 

Există extratereştri? O întrebare desuetă, la fel ca aceea despre existenţa lui Dumnezeu. Poţi să o adresezi tatălui tău dacă ai cinci ani, iar el ar putea să-ţi răspundă la fel ca personajul din filmul Contact: „Nu ştiu, puiule. Dar să fim doar noi… pare o teribilă risipă de spaţiu”.

Adevărul ăsta e. Universul observat prin cele mai performante mijloace tehnice oferă o vastitate pe care abia dacă ne-o putem reprezenta. Numai galaxia noastră, Calea Lactee, numără cel puţin 200 de miliarde de stele. Conform calculelor, mai mult de 60 de miliarde de stele conţin, în cadrul sistemului lor planetar, planete asemănătoare cu Pământul. 60 de miliarde de stele! Numai în galaxia noastră! Senzaţia că noi şi planeta noastră micuţă suntem doar un fir de nisip în univers începe să-şi facă simţită prezenţa. Ce fel de fiinţă trebuie să fii pentru a crede că Dumnezeu, în gigantica Sa viziune, a ales să creeze viaţă doar într-un infim punctişor al Universului Său? Pur şi simplu este de bun simţ să accepţi ideea că, mai mult ca sigur, undeva în spaţiu mai există şi alte civilizaţii.

Peste 1000 de galaxii

De altfel, concepţia asupra propriei condiţii evoluează odată cu oamenii. În copilărie, crezi sincer că tu eşti centrul lumii. Nu poţi concepe mai mult decât ceea ce cunoşti – adică propria ta familie, prietenii, curtea casei, drumul până în cea mai apropiată pădure. Linia orizontului încheie totul. În zorii cunoaşterii sale, umanitatea din antichitate concepea universul ca având în centru Pământul. Era viziunea lui Aristotel, care a rămas valabilă, aprobată şi de Ptolemeu, până în anul 1500, când Copernic a modificat perspectiva, punând în centru Soarele. Galaxia noastră, Calea Lactee, era tot ce putea să conţină universul. În 1924, Edwin Hubble a demonstrat că „petele difuze” care erau văzute cu telescopul printre stele nu sunt altceva decât alte galaxii. Nici Soarele nu este centrul galaxiei noastre, ci străluceşte undeva, la periferie. Oamenii de ştiinţă susţin la ora actuală că în univers există peste 1100 de galaxii. Fiecare galaxie conţine, la rândul ei, între 10 milioane şi un bilion (1012) de stele, dintre care majoritatea au sisteme solare. La un asemenea ordin de mărime, să mai crezi că te afli pe singurul loc cu viaţă din univers este efectiv o copilărie. E clar, extratereştrii trebuie să existe!

Cine desenează cercuri în lanuri?

Un fenomen inexplicabil care a fost pus pe seama extratereştrilor îl reprezintă misterioasele cercuri din lanuri. De obicei apar peste noapte şi arată impecabil, vizibile de la înălţimi mari. Scepticilor le place să creadă că sunt făcute de mâna omului, însă dacă ar fi aşa, cum se face că nu există niciun film, nicio dovadă a construirii lor? Aceste cercuri apar mai ales în regiunea Milk Hill din comitatul Wiltshire, Marea Britanie. Unul din răspunsuri ar fi că solul de aici este impregnat cu cel mai mare volum de apă subterană din sudul Angliei, acţionând astfel ca un generator de câmp electrostatic, care face plantele să se culce la pământ. Doi pensionari englezi au declarat la un moment dat că ei au construit toate aceste cercuri, folosind o scândură şi o sfoară. Însă cercetările unei echipe de americani au ajuns la concluzia că n-aveau cum. În primul rând, desenele apărute sunt extrem de complexe, iar precizia cu care au fost lucrate cerea metode mai sofisticate şi mai mult timp decât ar fi avut cei doi, la lumina lunii. Apoi, cercurile din lanuri au unele particularităţi specifice: plantele culcate la pământ prezintă nişte goluri de rupere care nu pot fi produse decât prin expunere la radiaţii electromagnetice intense, de genul microundelor, iar în solul din interiorul acestor cercuri apar nişte particule foarte fine de fier magnetizat. Aceasta face ca cercurile din lanuri să aibă chiar proprietăţi vindecătoare. Prima menţiune despre un cerc în lanuri apare în folclorul englez. Un manuscris din 1678 vorbeşte despre aşa-numitul „diavol secerător” din Hartfordshire, înfăţişat într-o gravură, construind o formă spiralată într-un lan de ovăz. Textul spune că diavolul a venit din cer sub forma unei lumini roşii şi a tăiat cercuri pe acel câmp de ovăz. Tot despre apariţia unor sfere luminoase vorbesc şi cei care se declară martori oculari ai acestor fenomene. Sferele apar şi, în câteva secunde – hop şi cercurile! Cam puţin probabil să fie făcute de oameni…
 
Fabuloasele răpiri

Despre urmele vizitatorilor din alte lumi putem vorbi la nesfârşit, dar mult mai interesant ar fi şi să-i vedem la faţă. Nici acesta nu e un subiect lipsit de informaţii. Dacă dai search pe internet cu „specii de extratereştri”, bogăţia de rezultate este impresionantă. S-ar părea că toată omenirea i-a văzut, i-a catalogat şi chiar e prietenă cu ei. Nu ştii dacă eşti într-un roman SF sau într-o bază de date riguroasă. Îi găseşti clasificaţi în ordine alfabetică, descrişi cu amănunte, uneori şi cu fotografii. În mare parte, aceste informaţii provin de la persoane care susţin că au fost răpite de ei. Dincolo de pasiunea pentru SF şi senzaţional, asemănarea relatărilor este semnificativă. Majoritatea povestesc despre cum au fost examinaţi de fiinţe umanoide micuţe de statură şi cenuşii, cu ochii mari, negri şi oblici – cunoaştem imaginea, nu mai e un secret pentru nimeni. Unii prezintă urme ale acestor examinări, iar unele femei pretind că au fost purtătoarele copiilor extratereştrilor. Este cazul italiencei Giovanna, care anul trecut a fost subiectul unei emisiuni de senzaţie, în care arăta fetusul „monstruos” care i-a fost extras de medicii pământeni după ce a fost inseminată de extratereştri. Ai putea spune că nici bebeluşii umani nu sunt prea fotogenici în primele luni în pântecul matern, dar urmele substanţelor găsite pe trupul Giovannei nu mai puteau fi explicate la fel de uşor. Acestea aveau un aspect fosforescent, însă nu conţineau nicio urmă de fosfor, ci o combinaţie cu siliciu, necunoscută pe pământ. Un alt caz, petrecut chiar la noi în ţară, în 1978, este cel al unei tinere care a venit la o consultaţie ginecologică şi nu prezenta niciun semn de sarcină, iar a doua zi, după o întâlnire de gradul 4 cu un extraterestru cu care susţinea că a rămas şi însărcinată, medicul a constatat că femeia născuse cu mai puţin de 12 ore înainte!

Cele mai cunoscute rase

Dintre multitudinea de rase de extratereştri mai mult sau mai puţin acceptate ca existând, câteva au întâietate. Atât de mare, încât îi găseşti descrişi cu lux de amănunte chiar şi pe www.descopera.ro. Cei mai cunoscuţi sunt, de departe, „Micii cenuşii”, cunoscuţi şi sub denumirea de Zeta Reticulani. Bănuiţi că ar avea sentimente puţine spre deloc, Micii cenuşii sunt priviţi ca cercetători reci şi cruzi, care derulează experimente pe oameni, fiind lipsiţi de orice fel de compasiune. Par să lucreze ca o singură unitate coezivă, cu o oarecare conştiinţă colectivă, controlată de un Cenuşiu Şef. Singura grijă pe care o au este perpetuarea propriei specii, despre care unii cred că ar fi genetic avariată.

O altă specie de extratereştri este cea a reptilienilor, cu mai multe subcategorii. Unii dintre cei mai cunoscuţi sunt Draconienii sau Dracos, care ar proveni din sistemul solar Alpha Draconis. De fapt, şi-ar fi format colonii acolo, dar proclamă Pământul planeta lor de baştină. Unii chiar cred că Terra le-ar aparţine originar, în timp ce alţii sunt de părere că reptilienii au inseminat această planetă şi ne văd pe noi ca pe o proprietate biologică a lor.

Indiferent care ar fi situaţia, îi percep pe oameni ca fiind inferiori. Sunt o rasă veche, dacă nu chiar primordială, fiind cruzi şi abili. Miturile spun că reptilienii îşi pot schimba forma, simulând aspectul uman. Există comunităţi întregi de adepţi ai teoriei că aceşti extratereştri ne conduc în secret lumea, chiar sub ochii noştri. Aceste fiinţe s-ar fi deghizat în oameni şi ar trăi printre noi ca lideri, regi, preşedinţi, patroni de concerne media şi oameni de afaceri; s-ar fi poziţionat în toate punctele de putere şi ar deţine controlul popoarelor, creându-şi un mediu propice înainte de a putea să-şi arate adevărata faţă şi de a se proclama, în mod oficial, stăpânii Terrei.
 
O altă specie extraterestră celebră în rândul ufologilor este cea a Pleiadienilor sau „fiinţe spirituale multidimensionale” din clusterul stelar al Perseidelor, aflat în constelaţia Taurus, la aproximativ 400 de ani-lumină de Pământ. Planeta lor originară este Erra, localizată într-o dimensiune alternativă situată cu o fracţiune de secundă înaintea celei în care trăim. Aceşti extratereştri ar fi extrem de asemănători cu oamenii. Elveţianul Billy Meier susţine că a fost contactat telepatic de către ei prin anii ’40, iar în 1970 acesta a dat publicităţii fotografii ale navelor Pleiadienilor şi schiţe cu imaginea lor. De atunci, Pleiadienii sunt subiectul unor dezbateri intense. Sunt consideraţi ca fiind profund spirituali şi apropiaţi de natură, fiinţe paşnice care doresc să prevină autodistrugerea omenirii, oferindu-ne, subtil, filosofii şi căi alternative de existenţă.

Suntem creaţi de extratereştri?

Şi Anunnaki reprezintă o rasă importantă de extratereştri, provenind de pe o planetă din Sistemul Solar, Nibiru. Această rasă ar fi sosit pe Terra cu 450.000 de ani în urmă, în căutare de minerale, mai ales aur, pe care le-au găsit şi exploatat în Africa. Se crede că Anunnaki i-ar fi creat genetic pe Homo sapiens, special ca să le fie sclavi, prin amestecul propriilor gene cu acelea ale lui Homo erectus. Inscripţiile antice indică faptul că civilizaţia umană sumeriană a fost plămădită sub atenta îndrumare a acestor „zei”, noţiunea de regalitate fiind instituită tocmai pentru mediere între specia umană şi Anunnaki. Aceste fiinţe extraterestre seamănă din punct de vedere fizic cu oamenii, dar sunt mult mai înalte şi mai puternice. Sunt o rasă foarte agresivă şi temeperamentală, folosind metode brutale, lipsită de moralitate după standarde umane.
 
Oricine poate întâlni un extraterestru

Să comunici cu aceste fiinţe este primul gând care îţi vine după ce afli că ele există. Poate că unele sunt ostile, poate că nu. N-ai cum să ştii dacă n-ai avut personal de-a face cu ele. Unul dintre cei mai activi ufologi este medicul american Steven M. Greer. În copilărie, acesta a fost vizitat de fiinţe extraterestre care i-au comunicat diferite mesaje. Cu ajutorul tehnicilor yoghine, el a ajuns să dezvolte o metodologie specială prin care poate lua legătura cu extratereştri benefici, care sunt preocupaţi de soarta umanităţii aflată acum în pragul colapsului.

Steven Greer a fondat CSETI (Centrul pentru studierea inteligenţei extraterestre) în anul 1990, fiind şi în prezent director internaţional al acestei organizaţii. Cele mai cunoscute proiecte ale sale sunt „Iniţiativa CE-5” (în cadrul căreia sunt iniţiate contacte între fiinţele umane şi fiinţele extraterestre benefice) şi „Disclosure Project” (care intenţionează să dezvăluie publicului larg date reale privind viaţa şi inteligenţa extraterestră, informaţii ţinute strict secrete de guvernul din umbră şi anumite servicii secrete). Modalitatea prin care el se raportează la extratereştri se bazează foarte mult pe concentrare, vizualizare, și de multe ori a întâlnit direct nave spațiale extraterestre, chiar la distanţe foarte mici, şi a primit mesaje foarte concrete, pe cale telepatică. Experiențele lui sunt prezentate în cartea „Adevărul dezvăluit despre extratereştrii benefici”, apărută la editura Daksha în 2008, şi ele arată foarte clar că fiecare dintre noi am putea face aceasta, numai să vrem.

Extratereştrii benefici ne contactează

Reprezentanţii puterilor oculte care conduc lumea vor, în mod evident, să credem că extratereştrii sunt fiinţe rele, al căror scop este să ne distrugă. Dovadă este şi filmul relativ recent Bătălia Los Angeles, în care este vorba exact despre o invazie neaşteptată a extratereştrilor pe Pământ. Cu siguranţă că există însă şi alţii mult mai evoluaţi decât noi, care abia aşteaptă să ne ajute. Însă aceştia, la fel ca şi fiinţele angelice superioare, nu pot face nimic dacă noi nu le cerem. Dar iată că în anul 1977, utilizând o tehnologie care nu exista pe planeta Pământ la acea vreme, o voce care se recomanda ca fiind „Vrillon, reprezentant al Comandamentului Galactic Ashtar”, a întrerupt complet emisiunea postului Independent Televison News şi a adresat pentru prima dată în direct telespectatorilor, în limba engleză, un mesaj alcătuit din 600 de cuvinte. Autorităţile au încercat fără succes să blocheze semnalul respectiv, a cărui sursă enigmatică nu a putut fi niciodată identificată. Ulterior, printre răspunsurile care au apărut pe internet la acest mesaj, a apărut un altul, al cărui expeditor nu se recomandă, dar al cărui conţinut merită toată atenţia.

Spune „DA!” şi „EI” vor apărea

Să iei în considerare un mesaj anonim de pe internet, care se declară o intenţie de comunicare a extratereştrilor, riscă să-ţi trezească un zâmbet. Oricine poate să-şi inventeze o identitate virtuală falsă, de ce nu şi una extraterestră? Prin ce anume este credibil, faţă de multe alte asemenea mii? Pur şi simplu prin conţinutul plin de bun simţ şi prin faptul că limbajul lui nu seamănă cu acele construcţii emise de curentul pseudo-spiritual New Age.
 
Autorii acestui mesaj spun că sunt reprezentanţii unei rase superioare care observă omenirea de mult timp. Ne avertizează că suntem în pragul unui moment decisiv. Unul din pericolele cele mai mari care ne ameninţă este folosirea în scopuri malefice a energiei nucleare, care riscă să distrugă umanitatea şi să transforme întreaga planetă într-o „oază” radioactivă pentru multe mii de ani de acum înainte. Tehnologia foarte avansată de care dispunem este, de asemenea, şi foarte nocivă. Într-adevăr, cei care ne conduc din umbră sunt aliaţi cu fiinţe extraterestre care nu ne vor binele.

Extratereştrii benefici însă, autori ai mesajului anonim, vor să ne trezim din letargia în care ne complacem, să devenim conştienţi de ceea ce se petrece. Să începem să cultivăm relaţii pline de iubire şi bunăvoinţă, care ne vor ajuta să trecem la un nivel superior de conştiinţă, împreună cu planeta care intră într-o nouă eră, a Vărsătorului. De asemenea, se oferă să ne ajute, cu condiţia să le permitem asta. Este suficient ca un număr cât mai mare de oameni să-şi exprime la unison intenţia mentală puternic şi clar exprimată în mod telepatic, pentru ca navele lor să apară atunci când va veni momentul.
 
Acest gen de apel îl fac deja cursanţii de yoga ai şcolii MISA, de câţiva ani încoace, după meditaţiile în spirală de la hiatusul anual din luna august. Tot pentru a realiza un contact cu aceiaşi extratereştri benefici, au loc periodic procedurile iniţiate de doctorul Steven Greer, la care participă şi cursanţii şcolii de yoga MISA. Meditaţiile constau într-o raportare telepatică la aceste fiinţe, pornind dintr-o stare cât mai elevată de conştiinţă. Tehnica presupune mentalizarea poziţiei în care ne aflăm şi rugămintea fermă şi plină de prietenie ca ei să apară acolo unde ne aflăm.

Hotărârea de a participa la aceste experimente îţi aparţine.

Articol preluat de pe site-ul yogamagazin.


Citiţi şi:

Prezenţa entităţilor angelice în viaţa doctorului Steven Greer

Existenţa OZN-urilor este un fenomen real şi din ce în ce mai actual


yogaesoteric
19 iulie 2013

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More