Presa germană oferă explicaţii inedite despre campania declanşată împotriva lui Gregorian Bivolaru şi a MISA

 
Revista germană bilunară Ketzerbriefe a publicat în numărul 128, din august-septembrie 2005, un amplu articol în care se analizează campania pornită împotriva şcolii româneşti de yoga MISA şi a mentorului său, Gregorian Bivolaru.

Semnatarii articolului, Michail Rodinescu şi Armin Zadak, realizează o pertinentă analiză a situaţiei actuale a României, din punct de vedere economic şi politic, pentru a găsi explicaţia ’vânătorii de vrăjitoare’ pornite împotriva lui Gregorian Bivolaru şi a yoginilor MISA. Foarte bine documentat, articolul prezintă cronologic abuzurile la care au fost supuşi yoginii români şi lansează o teorie originală prin care se încearcă explicarea uneia dintre cele mai mari acţiuni ale poliţiei româneşti de după 1989.

YOGAESOTERIC vă oferă o traducere a acestui articol. Menţionăm că acest articol reprezintă punctul de vedere al autorilor. Pentru orice comentarii vă rugăm să vă adresaţi direct lor.(http://www.ahriman.com/ketzerbriefe/kb110_129liste.htm) 

 

Distrugerea mişcării yogine MISA şi martiriul fondatorului ei Gregorian Bivolaru

de Michail Rodinescu, Armin Zadak

Bucureşti, primăvara anului 2005. Cine a urmărit în aceste luni mass-media din România, care nu este numai una dintre cele mai sărace ţări din Europa, ci şi un nou candidat la intrarea în UE, a fost martorul uneia dintre cele mai brutale urmăriri a unei mişcări spirituale în Europa de după cel de-al doilea război mondial. Despre aceasta nu s-a publicat însă nici un cuvânt în afara graniţelor României, cu excepţia Danemarcei şi mai nou a Suediei. Noi avem tristul privilegiu şi monopolul să fim iarăşi singurii spărgători ai blocului tăcerii împotriva ermeticului cartel mediatic, nu numai din presa germană, şi să informăm cititorii germani despre urmărirea la scară mare a unei şcoli de yoga

Cruciada despre care relatează acest articol se îndreaptă împotriva yoghinului român Gregorian Bivolaru şi a mişcării yoghine MISA fondată de către el după prăbuşirea blocului estic în ianuarie 1990. Şcoala românească de yoga numără peste 40.000 de simpatizanţi şi are filiale în peste 12 ţări din întreaga lume. Cursurile de yoga MISA au fost oferite în mai toate oraşele mari şi mici ale României în ultimii 15 ani şi au fost frecventate de zeci de mii de persoane; o parte a adepţilor şi fondatorul mişcării trăiesc în aşa numitele ashramuri, case şi locuinţe unde se practică yoga şi meditaţia. Începând cu anii 1990 mass-media română a împroşcat din când în când cu otravă împotriva şcolii de yoga. MISA s-a apărat cu succes ani de-a rândul împotriva articolelor calomnioase şi a campaniilor periodic reluate de presă, în numeroase procese de calomnie câştigate. Concluzia este că atacurile au avut la bază minciuni grosolane.

În 24 martie 2005, Gregorian Bivolaru s-a refugiat în Suedia, unde a cerut azil politic. Unsprezece zile mai târziu, pe data de 4 aprilie, când apare în faţa autorităţilor suedeze din Malmo pentru audierea în legătură cu cererea de azil, este arestat de poliţia suedeză pe baza unui mandat internaţional emis de Interpol la cererea autorităţilor române, sub acuzaţia că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o minoră. Împrejurările arestării sale şi campania de calomniere realizată de către presa suedeză, care a preluat relatările din mass-media românească, lasă să se întrevadă că autorităţile suedeze îl vor extrăda pe Bivolaru, încălcând legile şi Constituţia Suediei [n.t. deocamdată, rezultatele audierilor din 11-12 octombrie indică însă contrariul]. Aceasta cu toate că Suedia, o fostă ţară neutră, acum un satelit al Statelor Unite ale Americii, a fost înainte un stat liber de drept, atribuţii pe care şi le-a pierdut odată cu prăbuşirea blocului estic.

Dar să relatăm cronologic: arestarea lui Gregorian Bivolaru a fost efectuată cu mai bine de un an, după ce pe 18 şi 19 martie 2004 centrele MISA şi cel puţin 16 ashram-uri şi locatarii lor au fost asediate de sute de brute din trupele mascate anti-tero ale SRI*, într-una din cele mai ample acţiuni ale poliţiei româneşti, după omorârea lui Ceauşescu.[n.t. este vorba de fapt despre 16 locuinţe private, nu centre MISA.]

 * Serviciul Român de Informaţii – cel mai mare dintre cele trei servicii secrete interne, ai cărui membrii apar la operaţiuni mascaţi şi care beneficiază de toate împuternicirile aparatului poliţienesc, un fel de Gestapo român.

Modalitatea intervenţiei a fost şi pentru specificul românesc de o brutalitate unică şi aduce aminte în mod intenţionat de acţiunile Gestapo-ului sau de acţiunile militare împortiva teroriştilor: geamurile şi uşile locuinţelor au fost sparte cu forţa, cei prezenţi au fost ameniţaţi cu mitralierele şi obligaţi să se culce la pământ, spaţiile au fost controbăite de poliţia secretă. Au fost confiscate de către Procuratură tone de acte, computere, xeroxuri, aparate de fax, dar şi mobilă şi alte obiecte de inventar, ca „dovezi”. Au fost reţinute peste 70 de persoane, transportate la Procuratură, ameninţate, unele chiar bătute. Cei reţinuţi numai ca martori au fost constrânşi să semneze declaraţii gata „preparate”, fiind ameninţaţi că dacă refuză, vor fi privaţi de libertate.

În ziua de 18 martie 2004, de la primele ore ale dimineţii şi până noaptea târziu sau chiar în a doua dimineaţă când cei reţinuţi au fost eliberaţi, a fost interzisă cu brutalitate orice încercare de a lua legătura, fie doar telefonic cu avocaţii. Mobilierul a fost confiscat, cablurile de telefon din case au fost smulse, accesul pesoanelor neutre şi a avocaţilor a fost interzis. De la bun început televiziunea şi presa au avut acces la atacul violent şi au transmis „live” cu camerele de luat vederi ale poliţiei secrete, imagini din locuinţele asediate, de preferinţă imagini ale victimelor înjosite: de exemplu o tânără femeie a fost smulsă din toaletă şi sub ameninţarea armei a fost împiedicată să-şi îmbrace chiloţii si a fost filmată fără îmbrăcăminte şi fără să i se fi dat voie să-şi acopere organele genitale. Protestele victimelor au fost înăbuşite cu insulte, injurii şi ameninţări cu alte represiuni de către forţele de intervenţie*.

* Declaraţii ale martorilor, relatări din memorie ale victimelor se găsesc pe Internet la , cele mai multe traduse în engleză. Alte informaţii despre urmărirea MISA şi proteste contra extrădării lui Bivolaru se găsesc la http://www.gregorianbivolaru.com.

Cu această acţiune de tip „război civil” a forţelor de stat trebuia să se realizeze, în afară de intimidarea victimelor, crearea expresă în rândul populaţiei, a impresiei că în acest caz ar putea fi vorba de „terorişti” foarte periculoşi. […] Din perspectivă legală ar fi fost suficient să se sune la sonerii – fiindcă din partea Procuraturii a existat un ordin de perchiziţie. În mass-media nu s-a scris nimic despre motivele care au justificat pechiziţia. Nu au fost căutate persoane şi nu au existat mandate de arestare. Acesta a fost prologul atacului deschis şi brutal al Aparatului de Stat şi al Justiţiei Române din 18 şi 19 martie 2004. Campania anterioară de presă a favorizat şi a pregătit intervenţia.

Dar ce este MISA şi cine este Gregorian Bivolaru ca să atragă o asemenea urmărire asupra lor?

Încă din anii 70, de pe vremea existenţei „blocului estic”, Gregorian Bivolaru a organizat cursuri de yoga şi s-a bucurat de o mulţime de simpatizanţi. […] La întâlnirile sale cu tinerii români susţinea că prin împlinirea sexuală şi folosirea energiei sexuale se poate ajunge la iluminare spirituală, iar în final la „ignorarea trupescului”. Spre deosebire de RDG, tinerii români au suferit de pe urma unei politici sexuale extrem de represive, susţinută de o legislaţie comparabilă cu perioada Adenauer din Germania de vest: interzicerea anticoncepţionalelor, paragraful contra proxenetismului, nerepartizarea de locuinţe la persoanele necăsătorite, cămine separate pe sexe pentru tineri necăsătoriţi şi studenţi, 2-3 persoane şi chiar mai multe într-o cameră, propaganda pentru mulţi copii în familie, pedeapsă cu închisoarea pentru chiuretaj şi pentru aşa numitele „perversiuni sexuale”. Prin perversiuni se întelegeau înclinaţii anal-erotice, în special homosexualitatea – lege care a rămas valabilă până în anul 2001. Unele din comportamentele mai sus enunţate sunt şi astăzi pedepsite prin lege.

România acestor timpuri ar fi putut fi statul ideal al papei Ioan Paul al II-lea, dacă nu ar fi existat problema religiei ortodoxe. Se poate spune că mişcarea MISA, în raport cu interdicţiile promovate în epocă, poate fi considerată un „program de umanizare”. Prima piedică majoră în calea cursurilor de yoga a fost interzicere în 1982, de către aparatul birocratic ceauşist, a oricărei forme de meditaţie asiatică. S-a considerat că prin atractivitatea ei se erodează şi mai mult un sistem faţă de care loialitatea populaţiei era deja limitată. În ciuda acestor interdicţii, Gregorian Bivolaru a organizat mai departe cursuri de yoga. Drept pentru care în 1984 a fost internat într-o clinică de psihiatrie – o dovadă reală de internare forţată în psihiatrie a unui opozant al regimului care de multe ori s-a reproşat în scopuri propagandistice „Blocului Estic”. Diagnoza cu care s-a justificat internarea, a fost perversiune sexuală şi paranoia. Actualul SRI, care se distanţează declarativ de practicile din perioada ceauşistă preia vechile acuzaţii, iar presa aruncă din urmă otravă după motto-ul: „dacă astăzi se simte urmărit de noi, el a fost din totdeauna pervers şi din această cauză reprezintă un pericol public; probabil este vorba de paranoia, cum de altfel s-a constatat de atunci”.

Urmărirea din perioada ceauşistă, cu toată maliţiozitatea ei s-a concentrat pe persoane ca Bivolaru, care la izbucnirea unor eventuale proteste ar fi putut reprezenta ipotetici conducători. Dacă el ar fi fost persoana potrivită, asta este o cu totul altă problemă. Temerea a existat. Dar, după asasinarea organizată de CIA a lui Ceauşescu* în 1989, mii de persoane au luat cu asalt cursurile de yoga organizate de Bivolaru.

* Ceauşescu a ţinut ca România să fie un stat independent şi din această cauză a fost înlăturat. Înlăturarea a fost „dată în execuţie” de câtre guvernul american lui Gorbaciov în colaborare cu trădătorii din rândurile ceauşiste. Ceuşescu şi nevasta lui au fost împuşcati şi îngropaţi „democratic” la scurt timp după arestarea lor.

Cursurile de yoga au putut fi ţinute în şcoli, case de cultură şi universităţi, până de curând, lucru de neconceput pentru cititorul statului vest-german. În următorii 15 ani Bivolaru a adunat în jurul lui un număr mereu crescând de simpatizanţi. De numele lui a fost strâns legată ideea de libertate individuală şi de fericire, fiindcă a preluat un risc personal ridicat şi a suferit prin internarea în psihiatrie, în contradicţie cu mulţi aşa-zişi revoluţionari care ulterior s-au prezentat într-o formă lacrimogenă ca victime ale lui Ceauşescu. Aceştia pe toată perioada comunistă au stat deoparte, nu şi-au asumat riscuri, şi au calculat exact până unde pot merge fără pericol înaintea prăbuşirii „Blocului Estic”. Ulterior au fost daţi deoparte de adevăraţii beneficiari ai aşa-zisei „revoluţii” – conducătorii americani ai învingătorului bloc vestic.

Ce ghimpe au reprezentat numeroşii simpatizanţi ai lui Bivolaru în ochii noilor stăpâni din România, ale căror drepturi nu depăşesc graniţele unui guvernator de colonii investit cu putere de noii stăpâni din blocul vestic, arată în final zvonurile care au circulat prin şcoli şi universităţi. Se zicea că acesta plănuieşte participarea în 2004 la alegerile parlamentare. Pentru tânăra democraţie românească ar fi putut reprezenta un pericol deosebit, din cauză că ar fi putut primi din start aproximativ 2.000.000 de voturi. Întregul aparat represiv de stat s-a aruncat asupra lui Bivolaru pentru a preveni acest pericol. Lăsând la o parte răspunsul la întrebarea: „Ce democraţie este aceasta care nu oferă nici o şansă unei opoziţii nedorite?”, aceste zvonuri ar trebui să aibă la bază un nucleu de adevăr.

Care este, însă, problematica atacului de mare anvergură asupra MISA din martie 2004? Pe perioada perchiziţiilor descrise mai sus, câteva femei tinere speriate şi umilite au fost arestate de trupele de mascaţi sub amenintarea armei şi târâte în clădirea Procuraturii, unde au fost întemniţate într-un spaţiu lipsit de lumină. Cu toate că li s-a spus că sunt aduse la procuratură pentru declaraţii, unele dintre ele au petrecut toată noaptea în această gaură rece, permiţându-le accesul la toaletă doar după proteste vehemente, şi bineînţeles însoţite. Cum se leagă acest lucru de problema respectării demnităţii umane? În dimineaţa următoare ele sunt audiate de procurori fără ca între timp să-şi fi sunat avocatul şi fără să li se fi citit drepturile. Au fost ameninţate că ar putea fi puse sub acuzaţie şi închise dacă nu declară ceea ce se aşteaptă de la ele. În cele din urmă procurorul dictează „martorelor” intimidate ce ar dori să conţină aceste declaraţii: că Bivolaru ar fi întreţinut cu ele, minore fiind, relaţii sexuale. Pe baza uneia din aceste declaraţii, smulse sub presiune, s-a emis mandat de arestare pe numele lui Bivolaru în data de 30 martie. El este arestat prima dată la graniţă, acuzat că doreşte să părăsească ilegal ţara, deşi nu exista o interdicţie pe numele său de a părăsi România. În acest timp se petrece un lucru neaşteptat pentru aparatul de distrugere: TOATE femeile tinere întemniţate au contactat un avocat imediat după eliberare pentru a-şi retrage declaraţiile care le-au fost smulse sub presiune şi care nu erau adevărate. În acelaşi timp sute de cursanţi MISA au cerut, nu numai în faţa Ministerului de Interne din Bucureşti, ci şi în faţa Ambasadei Române din Copenhaga, eliberarea yoghinului. Aceasta cu toate că la Bucureşti demonstraţia nu a fost autorizată.*

* Vechiul primar al capitalei şi actualul preşedinte al României, Traian Băsescu, a dizolvat demonstraţia de protest contra arestării lui Bivolaru ca neautorizată, prin intervenţia forţată a Poliţiei. Toti participanţii au fost legitimaţi sub motivul că ziua de 2 aprilie a fost declarată zi de sărbătoare naţională pentru aderarea României la NATO. Din cauza acestui fapt autorităţile nu au avut timp să prelucreze actele pentru autorizarea demonstraţiei.

Această situaţie – atacurile brutale ale poliţiei, calificate astfel chiar şi de presa română, declaraţiile martorilor obţinute sub presiune şi ulterior schimbate au lăsat o impresie nefavorabilă. Uşor se poate pune întrebarea dacă regimul brutal si nedrept a lui Ceauşescu a fost într-adevăr înlocuit cu unul mult mai bun, cum doctrina oficială de stat nu se oboseşte să trâmbiţeze de fiecare dată când se iveşte ocazia. Adepţii lui Bivolaru au făcut totul pentru a face publică în ţară şi în străinătate represiunea masivă împotriva lor. Mediatizarea făcută cazului le-a dat dreptate: au protestat printre alţii Ulla Sandbek, reprezentat danez în parlamentul european, ca şi alţi doi parlamentari danezi, împotriva încălcării drepturilor omului garantate prin Constituţia României şi convenţiile internaţionale ale drepturilor omului, parte componentă în legislaţia română. Ei au luat apărarea lui Bivolaru la televiziunile publice. Puterea, scrâşnind din dinţi, a trebuit să dea un pas înapoi şi să retragă mandatul de arestare emis împotriva lui Bivolaru după câteva zile. Motivul retragerii mandatului a fost că tribunalul care l-a emis nu a fost abilitat pentru aceasta. De fapt s-a dorit să se câştige timp, înainte ca aparatul de stat să emită un nou mandat de arestare. Bivolaru, eliberat, nu a mai aşteptat un nou mandat şi a părăsit ţara pentru a scăpa de urmăritorii lui.

Câtă dreptate a avut Bivolaru să se teamă reiese destul de repede. Statul nedrept român face în adevăratul sens al cuvântului un tur de forţă ca să găsească pretexte pentru un nou mandat de arestare. Două cazuri de victime stau ca exemplu pentru multe altele: Mădălina Dumitru şi Simona Lungu. Una din femeile tinere care au fost silite să facă declaraţii false sub presiune, pe care ulterior le-a negat, este din nou anchetată de Tribunalul Suprem din Bucureşti. Ea repetă fără dubii negarea declaraţiei obţinută sub presiune. După aceasta este târâtă de procuratură la Institutul de Medicină Legală din Bucureşti – te apucă greaţa şi-ţi vine să vomiţi – la testul de virginitate practicat în ţările islamice. Prietenii care vor să o însoţească pe drumul înjositor nu sunt lăsaţi să intre. Temerile ei au fost justificate, fiindcă Mădălina Dumitru nu va mai părăsi această instituţie ca persoană liberă. Este practic răpită şi ţinută în capitală contra voinţei ei, la Protecţia Copilului. Escortată de poliţie este închisă la părinţi, iar apoi transferată la Constanţa unde este predată sorei şi cumnatului său sub supravegherea unei persoane de la Protecţia Copilului instruită psihologic. Statul îi interzice să părăsească Constanţa până la majorat. Presa minte spunând că Mădălina Dumitru este la părinţii ei. Pentru prietenii ei ea rămâne dispărută; aceştia organizează ulterior la Bucureşti, în faţa Ministerului de Interne şi la Tribunalul Suprem care a ordonat greţoasa examinare, demonstraţii în care cer dezvăluirea locului unde a rămas Mădălina. Acest loc va fi cunoscut în cele din urmă. Ea cere în mod expres prezenţa prietenilor ei la o nouă anchetă la Protecţia Copilului. Aceştia sunt scoşi cu forţa din clădire şi amendati cu 40 euro, în condiţiile în care salariul minim în România este de 80 euro şi salariul mediu pe economie, conform statisticilor oficiale, de 160 euro.

Mâzgălitorii de presă au voie şi trebuie să-şi îndrepte aparatul foto şi camera de filmat pe victimă. Mădălina Dumitru suferă de cel puţin două ori la aceste anchete o cădere nervoasă, i se refuză un avocat sub motivul că este minoră; presa propune ca Mădălina să fie internată într-un loc secret, sub pretextul Programului pentru Protecţia Martorilor, până la apariţia sa ca martor principal în procesul lui Gregorian Bivolaru! În acelaşi timp este vânată de haita de ziarişti cu mereu noi dezvăluiri din viaţa ei privată, scrisori şi jurnale, oferite de poliţia secretă redacţiilor şi care cică ar proveni din percheziţia din martie 2004. Aceste materiale sunt tot timpul presărate cu fotografii din copilăria Mădălinei ca să se fixeze în creierul populaţiei contingenţa: Bivolaru + fetiţe = violator de copii.

Constituţia României
Art. 22 (1): Dreptul la viaţă ca şi dreptul la nevătămarea fizică şi psihică a persoanei sunt garantate.
Art.22 (2): Nimeni nu este supus la tortură sau oricărei forme de tratament înjositor
Art. 26 (1): Forţa publică respectă şi apără viaţa intimă, privată şi familială.

Aceste articole din Constituţie au fost încălcate în cazul Mădălinei cu cinism. La sfârşitul lui septembrie 2004, Protecţia Copilului trebuie să o elibereze pe Mădălina Dumitru pentru că este majoră. Mădălina se reîntoarce în locuinţa ei în Bucureşti, după ce a rezistat 6 luni la o internare forţată şi o spălare a creierului.

În acelaşi timp cu începerea primului val de urmărire de la sfârşitul lui martie 2004, conducerea ţării social-democrată, preşedintele Ion Iliescu – premierul Adrian Năstase, îl însărcinează pe preşedintele sindicatului social-democrat Bogdan Drăghici să-i vâneze pe adepţii lui Bivolaru care lucrează în administraţia publică – se zice că aceştia s-au „infiltrat” până la nivel de ministere şi ar fi subminat siguranţa naţională. Cine nu a arătat entuziasmul necesar la această urmărire ordonată, s-a găsit repede pe partea victimelor. De exemplu fostul şef al poliţiei din Costineşti a fost suspendat din funcţie fiindcă nu a întreprins nimic la faţa locului contra adepţilor lui Bivolaru, cu toate că, după declaraţia lui, niciodată nu au existat motive să facă acest lucru deoarece cursanţii MISA nu s-au făcut vinovaţi cu nimic.

Notă: Constituţia României precizează că nimeni nu poate fi urmărit şi nu i se poate interzice să profeseze pe motivul convingerilor sale. Suspendarea unui funcţionar public, chiar membru MISA, ar reprezenta o încălcare a Constituţiei.

La lista victimelor se adaugă şi judecătoarea Simona Lungu din Bucureşti, care prin colaborarea guvernului, aparatului de justiţie şi a scribălăilor din presa a fost atâta timp vânată pănă când şi-a dat benevol demisia din funcţia de judecătoare. O justificare legală pentru demiterea ei nu a putut fi găsită, cu toate că s-a încercat din răsputeri în cadrul CSM – Consiliul Suprem al Magistraturii. La începutul lunii octombrie 2004 presa urlă în întreaga ţară, sub motto-ul „judecătoarea porno” cu poze în format mare ale Simonei Lungu că jurista ar fi jucat într-un film porno făcut şi difuzat în Danemarca. Acest film a fost găsit la pecheziţiile din martie 2004 ca dovadă incriminatorie. Extrase din film care o prezintă pe judecătoare în poziţii obscene au fost predate CSM-ului cu indicaţia specială că judecătoarea, denumită de atunci numai „judecătoarea porno” este membră a grupării lui Gregorian Bivolaru. În acelaşi timp presa difuzează ştirea falsă că Simona Lungu a demisionat de bună voie din funcţia ei de judecătoare. Acest zvon este folosit pentru a sugera că ea îşi recunoaşte vina. Nu este adevărat nici un cuvânt. Simona Lungu se apără, nu demisionează, numeşte filmul pe bună dreptate un fals al poliţiei secrete. Ea nu este în nici un caz actriţă în acest film. Simona Lungu a frecventat, ca de altfel multe alte colege ale ei, cursuri de yoga, dar acest fapt nu este interzis şi nici nu reprezintă un delict. Nu este membră MISA. Câteva zile mai târziu se află că de fapt cei doi martori care au recunoscut-o pe doamna Lungu în film sunt agenţi sub acoperire ai poliţiei secrete. Simona Lungu rămâne pe poziţie, se înjoseşte pozând la Institutul criminalistic în aceleaşi poziţii din film, pentru a dovedi că nu este vorba despre persoana ei. Prin intermediul ziarelor Evenimentul Zilei, Jurnalul Naţional, Libertatea şi Ziua poliţia secretă vine cu noi „dovezi” imaginare pentru a o măcina pe Simona Lungu şi pentru a crea o legătură între ea, Bivolaru şi MISA. După o versiune nouă a poliţiei secrete despre aşa-zisul film porno aceasta ar fi fost filmat în secret cu ocazia aniversării a 50 de ani a lui Bivolaru. Judecătoarea ar fi fost recunoscută de un turnător împuţit.

*Filmul a fost făcut la scurt timp înainte în Danemarca. […] Secvenţele din film ale aşa-numitelor scene orgiastice predate de poliţia secretă mediilor aduc aminte de scene erotice după modelul figurilor indiene tantrice cum se regăsesc în temple ca Khajuraho şi Konarak.

Campania porcoasă şi contradictorie împotriva Simonei Lungu face ca presiunea asupra ei să devină tot mai mare; colegii ei îi sugerează că strică imaginea publică a judecătorilor dacă nu demisionează. În final preşedintele CSM-ului ameninţă el însuşi cu demisia. Manevrele de şantaj durează câteva zile bune. Simona Lungu cedează presiunii şi demisionează de bună voie din funcţie. Nici una din acuzaţiile calomioase aduse ei nu s-a dovedit a fi adevărată, dar şi dacă acestea ar fi fost fondate ea nu ar fi încălcat nici o lege în vigoare. Şi totuşi existenţa ei a fost distrusă! Ce spune articolul 26 (1) din Constituţia Română? :”Forţa publică apără şi respectă viaţa intimă, privată şi de familie”

După ce prima încercare de a-l arunca în puşcărie pe Gregorian Bivolaru pe baza unor mărturii smulse sub presiune a eşuat, tribunalul din Bucureşti emite un al doilea mandat de arestare – iarăşi pe baza aceloraşi acuzaţii ale procuraturii adăugând tentativa de trecere ilegală a frontierei  […]. MISA organizează din nou demonstraţii de protest în Bucureşti, Constanţa şi Cluj prin care cere suspendarea mandatului de arestare, încetarea urmăririi şi restituirea bunurilor confiscate. Se protestează de asemenea împotriva nerespectării drepturilor constituţionale de către aparatul de stat. Mandatul de arestare nu se suspendă, ci este baza emiterii unui mandat de arestare internaţional şi a cererii de extrădere care actualmente a fost prezentată guvernului suedez. Multe acuzaţii fictive au fost adăugate ulterior: criminalitate organizată, evaziune fiscală, corupere sexuală şi alte gunoaie.

O scurtă privire asupra situaţiei generale a României arată că urmărirea de mare amploare a unei mişcări spirituale nu este un fenomen întâmplător. Cum deja am amintit, România este una din cele mai sărace ţări din Europa. Motivele acestei situaţii sunt pe de o parte situaţia ei geografică – ea s-a aflat într-o zonă tampon între imperiul otoman şi cel habsburgic, a fost întotdeauna sub stăpânirea străină a unor state mari. România ca stat naţional există abia de la mijlocului secolului 19 şi ca suprafaţa actuală abia după primul război mondial. Pe de altă parte, o cauză a acestei situaţii este masivul şantaj din partea blocului vestic în anii optzeci realizat prin blocarea rapidă a creditelor externe aprobate.*

*România în timpul URSS a deviat în unele puncte de la Pactul de la Varşovia. Ceauşescu a fost considerat un prieten deosebit al vestului şi în special al SUA. A avut de asemenea şi Clauza Naţiunii celei mai Favorizate, a obţinut credite de miliarde, lucruri de care astăzi nimeni nu-şi mai aduce cu drag aminte. După blocarea creditelor Ceauşescu a încercat forţat într-o perioadă scurtă să elibereze ţara de datorii şi astfel să o facă neşantajabilă şi să-şi menţină autonomia, acţiune care a avut urmări economice nefaste. […] Pe de altă parte, un mic grup de profitori care stau la cârmele democraţiei au vândut ţara jefuitorilor imperialişti pe nimic. În România s-au ancorat concerne internaţionale, multe dintre ele americane. Într-un articol din ziarul Curierul National se spune că înainte de a ataca ashramu-rile lui Bivolaru, poliţia secretă română a adus în ţară specialişti FBI din Oregon şi Waco! De asemenea, cele mai mari trusturi de presă româneşti se află în mâna concernelor internaţionale: Ringier şi WAZ. Aici se află şi motivul care explică de ce rolurile mass-mediei în România nu sunt limitate numai la muzica de acompaniere a hotărârilor de stat ci îşi depăşesc acest rol, dau cu biciul şi fac avangardă, asa cum au făcut şi cu MISA. De exemplu, câteva posturi de televiziune împreună cu ziarele Ziua şi Gardianul au oferit o recompensă pentru prinderea lui Bivolaru de 1.400 de euro.

Cu o poziţie strategică foarte importantă la Marea Neagră, România a fost după prăbuşirea blocului estic, cooptată de blocul vestic şi este din 2004 membră a NATO. În anul 2007 România va intra în UE. Preţul de intrare pentru România este uniformizarea politică, căreia i se adaugă uniformizarea religioasă generată de reclericalizarea forţată. După statistici 80% dintre români aparţin bisericii ortodoxe române. În ultimii ani, în contradicţie cu mizeria generală, ţara este presărată cu o reţea de mănăstiri înstărite, sub pretextul refacerii bisericilor distruse de comunişti. De fapt sunt de trei ori mai multe şi cheltuielile pentru ele contrastează cu lipsurile mari ale populaţiei care deja începe să-şi pună întrebãri. Apare bănuiala că aici se pregăteşte terenul pentru un stăpân mult mai mare, biserica catolică, care a prevăzut pentru ortodoxie cel mult lotul de juniori. Cu toate că numai 5% din populaţie aparţine acestei biserici, felul în care biserica catolică este  tratată şi curtată de mass-media ar putea să trezească la un moment dat unui observator obiectiv bănuiala  că aceasta este biserica de stat. Biserica catolică a formulat cererile cele mai neobrăzate şi ample de retrocedare de pământ şi imobile, cereri care parţial au fost deja satisfăcute. Calul ei troian este biserica greco-catolică. Aceasta a fost smulsă cu forţa la sfârşitul secolului 17 de habsburgi cu ajutorul misionarilor iezuiţi din biserica ortodoxă. După modelul încercat cu mult succes în Ucraina înainte cu o sută de ani, bisericii greco-catolice i s-a lăsat, ca şi celorlalte biserici unite cu Roma, pentru faptul că îl recunosc pe papa ca şef religios, propria mascaradă constând din ritual, straie şi limbă. Pe acest submarin format din preoţi îmbrăcaţi în straie ortodoxe revin o mare parte din cele 7.500 de proprietăţi constând în terenuri şi imobile care se cer cu îndârjire retrocedate, lucru care se îndreaptă nu numai împotriva statului român dar şi a adevăratei biserici ortodoxe. În aşa fel papa Ioan Paul al II-ea şi-a putut sărbătorii în 1999 prima vizitã într-un stat ortodox. În timp ce pretenţiile papale sunt sprijinite de mass-media din ţară şi mai ales din străinătate, aceleaşi surse împrăştie zvonul că biserica ortodoxă ar fi colaborat cu fasciştii, staliniştii şi cu regimul ceauşist. În contrast cu ţelurile de stăpâni catolici, este lipită de biserica otodoxă română, din păcate, eticheta de bunici pleoştiţi, plini de sine şi naiv folclorici, etichetă care o diferenţiază de biserica tradiţională ortodoxă rusă. Aceasta se apără cu totul altfel în ţara lor de intenţiile similare ale conchistadorilor catolici. Pelerinajul Patriarhului Teoctist la Roma şi slujbele religioase de doliu ordonate de Patriarh la moartea Papei numit „cel mai bun prieten al ortodoxiei româneşti” trezesc noi pofte teritoriale ale bisericii catolice şi lasă un sentiment de tristeţe.Toate aceste fapte crează temeiul că România va fi prima halcă din ortodoxie pe care o va înghiţi crocodilul catolic. Cine crede că aceasta este o exagerare îi prezentăm următoarea faptă. La 25 de ani de jubileu al pontificatului lui Ioan Paul al II-lea, biserica catolică a organizat o reprezentaţie statală în şapte ţări  alese de ea din lume, unde în prezenţa vârfurilor guvernului ţărilor respective, preşedinţi, miniştrii, parlamentari, şi a vârfurilor reprezentanţilor concurenţei religioase, a transmis slujba religioasă în direct. Papa s-a adresat prin satelit, şi în cele mai multe cazuri şi în transmisie direct televizată participanţiilor. Interesantă a fost alegerea statelor, deoarece aceasta exprimă programul catolic pentru următorii 25 de ani: Italia, sediul central – statul bisericesc a fost slăbit de Garibaldi şi refăcut parţial de Musolini, Franţa, unde realizările revoluţiei franceze trebuiesc anulate, Spania – simbolul rezistenţei catolicismului împotriva bisericii reformate, SUA – centrul puterii mondiale în care catolicismul s-a dezvoltat încet dar constant, devenind cea mai mare şi bogată biserică a ţării şi în care mai are de luptat cu hegemonia bisericii puritan-calviniste, Argentina – rămasă bastionul stăpânirii catolice din America de sud şi centrală cu toate ameninţările ce vin din partea misionarilor bisericii reformate, Polonia – prologul celei mai victorioase reconchiste catolice împotriva blocului sovietic desfăşurată pe parcursul ultimilor 25 de ani şi în final România, a cărei presă nu a putut cânta destul marea onoare ce i s-a oferit de ilustra societate participiantă în direct la acest eveniment.

Aşa am ajuns la cei care au comandat cruciada de distrugere a lui Bivolaru şi a adepţilor lui. În România în materie de religie şi probleme religioase nu mai merge nimic fără Roma.

[…]

Pentru a zădărnici socotelile sinistrei coaliţii între biserică şi monoimperialism, revista Ketzerbriefe a lansat o campanie în care îşi îndeamnă cititorii să scrie scrisori de susţinere prin care să ceară acordarea de azil politic în Suedia lui Gregorian Bivolaru, adresate Preşedintelui României, Traian Băsescu şi Primului Ministru al Suediei, Göran Persson. 

octombrie 2005
yogaesoteric.net